ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1923/2015

Decizia nr. 1923/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Deva a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, suspendarea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 12 decembrie 2012, privind contractul de finanțare din 28 mai 2010, cod SMIS 11101, "Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Liceului Pedagogic "A." Deva, emisă de pârât, precum și anularea notei menționate.

Prin Sentința civilă nr. 3422 din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Deva, prin Primar B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, având ca obiect anulare act administrativ.

Cererea de suspendare a executării actului administrativ în cauză a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea pronunțată la data de 19 iunie 2013.

Împotriva Sentinței civile nr. 3422 din 6 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Deva, prin Primar B., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată, în esență, următoarele:

- Referitor la achiziția de servicii de proiectare faza PT+DE+PAC+CS, recurenta subliniază că atât în prima parte a notei de constatare, cât și în hotărârea recurată, s-a reținut că prin solicitarea de îndeplinire a unor cerințe minime referitoare la derularea unor contracte finanțate din fonduri europene nu s-au asigurat condițiile de manifestare a concurenței reale, deși în partea de concluzii s-a precizat că "nu s-a constatat afectarea mediului concurențial prin participarea la procedură a 2 ofertanți".

Apreciază recurenta că acesta nu este un criteriu restrictiv, autoritatea contractantă având obligația să se asigure de selectarea celui mai bun ofertant care prin documentația elaborată să conducă la obținerea finanțării proiectului ce se află în pregătire.

Recurenta arată că instanța de fond a considerat că sunt incidente prevederile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, iar, în următorul parag., că sunt incidente prevederile art. 179 din același act normativ, care printre altele, prevede faptul că "cerințele trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia".

- Referitor la achiziția de lucrări, recurenta subliniază că atât în nota de constatare, cât și în hotărârea recurată, s-a reținut că introducerea cerinței obligatorii, potrivit căreia ofertantul nu trebuie să depășească un anumit procent de subcontractare, reprezintă o limitare cu privire la dreptul operatorului economic care participă la procedură și este în contradicție cu art. 45 din O.U.G. nr. 34/2006.

Apreciază recurenta că atât timp cât legea nu interzice impunerea unui procent de subcontractare și în baza experienței dobândite de Biroul Investiții din cadrul Primăriei, în momentul în care un ofertant subcontractează mai mult de 30% din valoarea contractului este afectată capacitatea ofertantului de a-și îndeplini obligațiile contractuale.

Arată recurenta că a impus aceste minime condiții numai pentru îndeplinirea optimă a contractului, ținând cont de importanța lui și raportat la experiențele anterioare.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurenta a invocat în mod generic prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ., fără să-și sistematizeze criticile în raport cu motivele de recurs menționate.

În privința primului motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit motivului prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Într-adevăr, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Or, în conținutul cererii de recurs nu au fost identificate susțineri referitoare la faptul că hotărârea pronunțată nu ar corespunde cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ. sau la existența unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise și cele pentru care au fost respinse susținerile reclamantei sau pârâtei.

Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că instanța de fond a înfățișat într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantei.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentei se circumscriu exclusiv motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată că recurenta, în cadrul acestui motiv de recurs, nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond.

Astfel, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurenta-reclamantă reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin cererea de chemare în judecată, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că sentința recurată este neîntemeiată.

Înalta Curte apreciază că nici criticile recurentei-reclamante vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut curtea de apel că în raport de prevederile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, forma în vigoare la data atribuirii contractului de servicii, respectiv ale art. 179 din același act normativ, demonstrarea experienței similare printr-un contract prestat în cadrul unor proiecte finanțate din fonduri europene reprezintă o cerință restrictivă, având în vedere faptul că serviciile prestate trebuie să respecte legislația în materie indiferent de sursa de finanțare a lucrărilor.

De asemenea, în mod corect a reținut curtea că, în cauză, prin solicitarea de îndeplinire a unor cerințe minime referitoare la derularea unor contracte finanțate din fonduri europene nu s-au asigurat condițiile de manifestare a concurenței reale, având în vedere că numai ofertanții care în ultimii 3 ani au derulat cel puțin un contract care să fi fost finanțat din sursa indicată exclusiv de reclamantă au avut posibilitatea de a depune oferte în cadrul procedurii de achiziție.

A apreciat în mod corect curtea că, prin impunerea unor cerințe minime referitoare la derularea unor contracte finanțate din fonduri europene, reclamanta a restricționat participarea operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului de servicii, stabilind limite care nu prezintă relevanță față de natura și complexitatea contractului ce urma să fie atribuit, în raport cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește introducerea cerinței obligatorii potrivit căreia ofertantul nu trebuie să depășească un anumit procent de subcontractare, Curtea a reținut în mod corect că potrivit art. 45 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu prevederile art. 25 din Directiva 2004/18/EC, autoritatea contractantă are numai dreptul de a cunoaște ce parte din contract este subcontractant, fără ca introducerea unui subcontractant să conducă la modificarea propunerii tehnice și financiare inițiale.

Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că legislația în domeniul achizițiilor publice prevede că autoritatea contractantă ar fi putut impune o astfel de cerință numai în condițiile arătate de art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, respectiv atunci când se impun cerințe minime de calificare, cu condiția de a fi motivată introducerea acestei cerințe prin elaborarea unei note justificative care să cuprindă motivele care au stat la baza impunerii acestor cerințe minime.

În mod corect s-a reținut în considerentele hotărârii atacate că, în speță, Nota justificativă nr. 24262 din 17 august 2009 nu cuprinde detalierea motivelor avute în vedere la impunerea unui anumit procent în legătură cu subcontractarea, astfel că, prin stabilirea acestei cerințe, reclamanta a acționat în mod discreționar, limitând participarea operatorilor economici la procedura de achiziție.

Curtea de apel a apreciat în mod corect că nu pot fi primite susținerile reclamantei vizând nelegalitatea Notei de constatare urmare a intrării în vigoare a O.G. nr. 14/2013, având în vedere că prevederile ordonanței reglementează o procedură prin care creanțele bugetare rezultate din corecțiile financiare se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în condițiile prevăzute de art. 2 și 3 din ordonanță, or reclamanta nu a făcut dovada că a solicitat, în baza O.G. nr. 14/2013, suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare stabilite în sarcina sa prin Nota de aprobare a cheltuielilor eligibile din 12 decembrie 2012.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Deva, prin Primar B., împotriva Sentinței civile nr. 3422 din 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2015.

Procesat de GGC - CL