ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 211/2015

Obiectul cauzei; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05 aprilie 2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea procesului-verbal din 28 ianuarie 2013 și a Deciziei nr. 92 din 22 martie 2013, prin care s-a respins contestația administrativă.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel; Prin sentința nr. 1619 din 17 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. și a anulat procesul-verbal din 28 ianuarie 2013 și Decizia nr. 92 din 22 martie 2013, emise de pârâtul B.

Cererea de recurs; Ministerul pârât a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în raport cu modul în care prima instanță a interpretat și aplicat prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, care definesc noțiunile de „neregulă” și „prejudiciu”, art. 2 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 759/2007, referitoare la eligibilitatea cheltuielilor, și, în fine, dispozițiile art. 2 pct. 7 din Regulamentul (Consiliul Europei) nr. 1083/2006 al Consiliului Uniunii Europene și ale art. 1 din Regulamentul nr. 2988/1995 al Consiliului Uniunii Europene, privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene.

Procedura derulată în recurs; Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) N.C.P.C., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 iulie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) N.C.P.C. Prin încheierea din 31 octombrie 2014, completul filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) N.C.P.C., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului; Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul - pârât, Înalta Curte constată că sentința nu este susceptibilă de critici în raport cu motivul de casare prevăzut în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ce are în vedere încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În speță, instanța a interpretat corect noțiunea de „neregulă” apărută în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, care potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constă în „orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit”; În sensul art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, „abatere” reprezintă „orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate”. În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul Consiliului Europei nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (Consiliul Europei) nr. 1260/1999 „neregularitate” înseamnă „orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general”. Ceea ce au în comun aceste definiții este existența prejudiciului - produs sau doar potențial - asupra bugetului Uniunii Europene și/sau asupra fondurilor publice naționale aferente. Din conținutul procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire creanțelor bugetare din 28 ianuarie 2013 (pct.

Motivele de fapt), rezultă că însăși A., în calitatea sa de beneficiar al finanțării, a sesizat C., cu adresa din 1 august 2012, cu privire la identificarea unor fraude comise de unul dintre angajații săi, în urma verificărilor efectuate, constatându-se că, din totalul sumelor decontate pe baza cererilor de rambursare formulate de A., suma de 1.153.561,64 lei, constând în contribuții aferente cheltuielilor de personal, a fost rambursată fără a fi fost în mod real plătită către bugetele corespunzătoare, fiind însușită de persoana angajată a A. în cadrul activității infracționale reținute în rechizitoriul întocmit la data de 24 octombrie 2012, de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, în Dosarul nr. x/P/2012. Ulterior, în motivarea Deciziei nr. 92 din 22 martie 2013, de respingere a contestației administrative formulate împotriva procesului - verbal, autoritatea emitentă a reținut că eligibilitatea cheltuielilor supuse decontării se analizează în raport cu situația din momentul formulării cererilor de rambursare, conform condițiilor stipulate în art. 2 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 2 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 759/2007, astfel că plata ulterioară - până la sfârșitul lunii octombrie 2012 - a contribuțiilor aferente salariilor - nu acoperă neregularitatea inițială. Fără a nega marja de apreciere a autorității competente în activitatea de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect că situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate în cauză nu se încadrează în definiția neregulii, astfel cum a fost indicată mai sus, conduita A., ca entitate beneficiară a finanțării și titulară a obligațiilor decurgând din clauzele contractului de finanțare și din normele juridice indicate anterior, fiind de natură să excludă un rezultat de prejudiciere efectivă sau potențială a bugetului public, ca element definitoriu al neregulii. În consecință, Înalta Curte constată că nu este întrunit motivul de casare prevăzut în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., urmând să respingă recursul pronunțat în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.