CASE OF GRIGORAS v. ROMANIA

Reclamanții s-au născut în 1956 și trăiesc în Bad Neuenahr. La 28 septembrie 1989, Apartamentul 14, 108 Turda Street, București, proprietatea reclamanților, a fost confiscat de stat în temeiul decretului nr. 223/1974, cu plata compensației, după decizia lor de a părăsi țara. În aparență din dosarul pe care reclamanții le-au primit 131.538 Lei român în despăgubire. La 14 noiembrie 1996, R.V. societatea, o societate de stat responsabilă pentru gestionarea proprietăților aparținând statului, a vândut apartamentul la chiriașii de atunci, în temeiul Legii nr. 112/1995. La 29 noiembrie 1996, Curtea Regională de la București, prin o decizie finală, a permis o acțiune de către reclamanți, a anulat criza ca fiind ilegală și a ordonat restabilio în integrum. La 5 septembrie 1997, Consiliul municipiului București a ordonat restabilio în integritate a apartamentului și la 15 septembrie 1997 a informat compania R.V. de acest lucru. La 14 mai 2001, Curtea de Apel București, prin decizia finală, a respins acțiunile depuse de Consiliul municipal și s-a alăturat de solicitanți împotriva R.V. Societatea și fostii chiriași ai apartamentului au declarat vânzarea nulă și nulă. Curtea a considerat că vânzarea a respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995 și a fost făcută cu bună credință. De asemenea, a declarat că reclamanții vor primi compensații în temeiul Legii nr. 10/2001. 10. La 25 iulie și 14 noiembrie 2001, reclamanții au solicitat restituirea în felul de apartament în temeiul Legii nr. 10/2001 care reglementează bunurile imobile confiscate în mod incorect de stat. Până în prezent, nu au primit niciun răspuns. 11. La 27 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins o cerere (recurs în annulare) de către procurorul general, hotărând în cazul reclamanților, de a dispune de hotărârea din 14 mai 2001 încalcată din motivul că aceaceasta este contrară dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție și a principiului certitudii juridice. Curtea a considerat că vânzarea a fost făcută de bună credință și a observat că principiul certitudinei juridice nu a fost încălcat, deoarece vânzarea a precedat hotărârea finală care a ordonat restabilio în integritate și, în plus, fostii chiriași nu au fost părți în acest set de proceduri, prin urmare hotărârea finală nu este opusă de către ei. 12. Dispozițiile juridice relevante și jurisprudența sunt descrise în hotărârile Brumărescu v. România ([GC], nr. 28342/95, §§ 31-33, ECHR 1999VII); Străin și alții v. România (n. 57001/00, § 19-26, ECHR 2005VII); Păduraru v. România (n. 63252/00, § 38-53, 1 decembrie 2005); și Tudor v. România (n. 29035/05, §§ 15-20, 17 ianuarie 2008).