- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 octombrie 2008
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Grigoras împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamanții s-au născut în 1956 și trăiesc în Bad Neuenahr. La 28 septembrie 1989, Apartamentul 14, 108 Turda Street, București, proprietatea reclamanților, a fost confiscat de stat în temeiul decretului nr. 223/1974, cu plata compensației, după decizia lor de a părăsi țara. În aparență din dosarul pe care reclamanții le-au primit 131.538 Lei român în despăgubire. La 14 noiembrie 1996, R.V. societatea, o societate de stat responsabilă pentru gestionarea proprietăților aparținând statului, a vândut apartamentul la chiriașii de atunci, în temeiul Legii nr. 112/1995. La 29 noiembrie 1996, Curtea Regională de la București, prin o decizie finală, a permis o acțiune de către reclamanți, a anulat criza ca fiind ilegală și a ordonat restabilio în integrum.
La 5 septembrie 1997, Consiliul municipiului București a ordonat restabilio în integritate a apartamentului și la 15 septembrie 1997 a informat compania R.V. de acest lucru. La 14 mai 2001, Curtea de Apel București, prin decizia finală, a respins acțiunile depuse de Consiliul municipal și s-a alăturat de solicitanți împotriva R.V. Societatea și fostii chiriași ai apartamentului au declarat vânzarea nulă și nulă. Curtea a considerat că vânzarea a respectat dispozițiile Legii nr. 112/1995 și a fost făcută cu bună credință. De asemenea, a declarat că reclamanții vor primi compensații în temeiul Legii nr. 10/2001. 10. La 25 iulie și 14 noiembrie 2001, reclamanții au solicitat restituirea în felul de apartament în temeiul Legii nr. 10/2001 care reglementează bunurile imobile confiscate în mod incorect de stat.
Până în prezent, nu au primit niciun răspuns. 11. La 27 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins o cerere (recurs în annulare) de către procurorul general, hotărând în cazul reclamanților, de a dispune de hotărârea din 14 mai 2001 încalcată din motivul că aceaceasta este contrară dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție și a principiului certitudii juridice. Curtea a considerat că vânzarea a fost făcută de bună credință și a observat că principiul certitudinei juridice nu a fost încălcat, deoarece vânzarea a precedat hotărârea finală care a ordonat restabilio în integritate și, în plus, fostii chiriași nu au fost părți în acest set de proceduri, prin urmare hotărârea finală nu este opusă de către ei.
12. Dispozițiile juridice relevante și jurisprudența sunt descrise în hotărârile Brumărescu v. România ([GC], nr. 28342/95, §§ 31-33, ECHR 1999VII); Străin și alții v. România (n. 57001/00, § 19-26, ECHR 2005VII); Păduraru v. România (n. 63252/00, § 38-53, 1 decembrie 2005); și Tudor v. România (n. 29035/05, §§ 15-20, 17 ianuarie 2008).
4. The applicants were born in 1956 and live in Bad Neuenahr.
On 28 September 1989 Apartment 14, 108 Turda Street, Bucharest, the applicants’ property, was seized by the State under Decree no. 223/1974, with payment of compensation, following their decision to leave the country. In appears from the file that the applicants received 131,538 Romanian Lei in compensation.
On 14 November 1996 the R.V. company, a State-owned company responsible for the management of property belonging to the State, sold the flat to the then tenants, under Law no. 112/1995.
On 29 November 1996 the Bucharest Regional Court, by a final decision, allowed an action by the applicants, annulled the seizure as being unlawful and ordered restitutio in integrum.
On 5 September 1997 the Bucharest Town Council ordered restitutio in integrum of the apartment and on 15 September 1997 informed the R.V. company of this.
On 14 May 2001 the Bucharest Court of Appeal, by a final decision, dismissed the action lodged by the Town Council and joined by the applicants against both the R.V. company and the former tenants of the apartment, to have the sale declared null and void. The court considered that the sale had complied with the provisions of Law no. 112/1995 and had been made in good faith. It also stated that the applicants would receive compensation under Law no. 10/2001.
On 25 July and 14 November 2001 the applicants claimed restitution in kind of the apartment under the Law no. 10/2001 governing immovable property wrongfully seized by the State. So far they have not received any answer.
On 27 February 2003 the Supreme Court of Justice dismissed an application (recurs în anulare) by the Procurator-General, acting at the instance of the applicants, to have the judgment of 14 May 2001 quashed on the grounds that it was contrary to the provisions of Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention and to the principle of legal certainty. The court considered that the sale had been made in good faith and observed that the principle of legal certainty had not been infringed, as the sale had preceded the final judgment which ordered restitutio in integrum and, moreover, the former tenants had not been parties in that set of proceedings, therefore the final judgment was not opposable by them.
The relevant legal provisions and jurisprudence are described in the judgments Brumărescu v. Romania ([GC], no. 28342/95, §§ 31-33, ECHR 1999VII); Străin and Others v. Romania (no. 57001/00, §§ 19-26, ECHR 2005VII); Păduraru v. Romania (no. 63252/00, §§ 38-53, 1 December 2005); and Tudor v. Romania (no. 29035/05, §§ 15-20, 17 January 2008).