AFFAIRE GRIGORE c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

11.02.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire rejetée (épuisement);Violation de P1-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE GRIGORE c. ROUMANIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA GRIGORĂ c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 31736/96) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 Februarie 2003 DEFINIF 11/05/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Grigore c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa Președintele Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych mei Thomassen Mularoni judecători și domnul Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 21 ianuarie 2003, înmânarea hotărârii că, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 31736/96) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Aurelian Grigore și dl Aurelian Grigore Prin scrisoarea din 21 octombrie 2002, domnul Violeta Ciobanu, fiica dlui Alesia Grigore, a fost acuzată prin scrisoarea din 21 octombrie 2002, prin scrisoarea din 21 octombrie 2002, domnul Violeta Ciobanu, fiica dlui Alesia Grigore. Aurelian Grigore, a informat Curtea de deces, la 7 martie 2002, a tatălui său și și-a exprimat dorința de a continua la tribunal. Reclamanții erau reprezentați de Maestrul D. Popescu, avocată la București. Guvernul român ( art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 15 iunie 2000, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Reclamanții erau resortisanți români, care își aveau reședința la momentul respectiv în Offenburg, Germania și care au decedat la 24 septembrie 1998 și, respectiv, la 7 martie 2002. 10. Reclamanții au devenit în 1971 proprietari ai unei clădiri din București. În 1985, ei au mers în Germania pentru tratamentul medical al soției reclamantului, cu acordul autorităților comuniste române. Prin decizia administrativă din 28 iulie 1987, au confiscat proprietatea acestora, în temeiul decretului nr. 223/1974, pentru refuzul lor de a se întoarce în țară. Această decizie nu le-a fost comunicată. Acțiunea în revendicare imobiliară 11. La o dată nespecificată, reclamantul și soția sa au introdus o acțiune în revendicare în fața instanței de primă instanță din București, împotriva consiliului municipal al orașului București. Ei au susținut că confiscarea clădirii lor era ilegală, deoarece nu au refuzat să se întoarcă în țară, ci au solicitat doar prelungirea șederii lor în Germania, din motive legate de tratamentul medical al dlui Alesia Grigore. 12. Prin hotărârea din 14 noiembrie 1994, tribunalul le-a acceptat cererea. 223/1974, care prevedea confiscarea proprietății imobiliare în caz de refuz de întoarcere în țară, erau contrare art. 481 din Codul civil, care prevedea că orice privare de proprietate trebuie să urmărească un scop de interes public și să fie însoțită de o despăgubire justă. Tribunalul a constatat că decretul nr. 223/1974 a fost, de asemenea, contrar articolului 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ratificată de România. Prin urmare, a pronunțat nulitatea ordinului de confiscare și a dispus pârâtului să aresteze soțul Grigore. 13. Această hotărâre a devenit definitivă ca urmare a anulării, la 30 mai 1995, a acțiunii Interjate de Consiliul Municipal din București. 14. Prin decizia din 11 septembrie 1995, primarul București a ordonat restituirea bunului imobil. La 25 septembrie 1995, reclamantul și soția sa și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară și au început să plătească taxele de proprietate aferente. 15. La o dată care nu a fost precizată, procurorul general a formulat o acțiune în anulare împotriva hotărârii din 14 noiembrie 1994 16. La 7 februarie 1996, Curtea Supremă de Justiție a aprobat acțiunea și, pe fond, a respins acțiunea în revendicare. În primul rând, a constatat că statul devenise proprietar al acțiunii în temeiul legii nr. 28 iulie 1987, decizie care nu fusese contestată de cei interesați în momentul faptelor în temeiul legii nr. 1/1967 din litigiul administrativ. Pe de altă parte, potrivit Curții Supreme, nu era legal pentru reclamanții de a ridica o excepție de la nulitate în cadrul unei acțiuni civile, dreptul lor na fi mai protejat prin intermediul unei acțiuni principale. Curtea Supremă concluzionează că Tribunalul de Primă Instanță din București și-a depășit atribuțiile judiciare atunci când a constatat nulitatea ordinului de confiscare și a arătat că părțile interesate pot obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995. Dezvoltări ulterioare datei de 7 februarie 1996: acțiune în anulare a contractului de vânzare a imobilului 17. 18 La o dată nespecificată, reclamantul a introdus în fața instanței de primă instanță din București o acțiune în anulare a contractului de vânzare respectiv. 19. Prin hotărârea din 9 septembrie 1998, acțiunea sa a fost respinsă. Această hotărâre a devenit definitivă, fiind confirmată în recurs, prin decizia din iunie 1999 al tribunalului departamental din București și la recursul reclamantului, prin hotărârea instanței judecătorești din București din 3 decembrie 1999. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNELE PERTINENTE 20. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în hotărârea pronunțată Brumescu c. România ([GC], n 28342/95, § 31-44, CEDH 1999-II). Curtea ia notă că, în urma decesului, la 24 septembrie 1998, al dlui Alesia Grigore, cererea a fost continuată de domnul Aurelian Grigore, în calitate de moștenitor al soției sale. În urma decesului, la 7 martie 2002, al dlui Aurelian Grigore, moștenitorul său, Violeta Ciobanu, a exprimat, prin scrisoarea din 21 martie 2002, Octombrie 2002, dorința de a continua procesul. Curtea consideră, având în vedere obiectul prezentei cauze și ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că moștenitoarea domnului Aurelian Grigore (denumită în continuare: reclamanta poate pretinde că are un interes suficient pentru a justifica continuarea examinării cererii și, prin urmare, îi recunoaște calitatea pentru a se substitui acum în speță (. Hotărârea Hodos Altele România, nr 29968/96, § 42, 21 mai 2002, nepublicată). II. PE LEEXCEPTION PRELIMINAR DE GUVERNARE 22. Guvernul arată că acțiunea în anulare a contractului de vânzare, introdusă de reclamant împotriva foștilor chiriași, a fost încă de la început condamnată la eșec atâta timp cât titlul de proprietate asupra terenului nu fusese anulat. În consecință, acesta susține că este legal pentru instanțele de judecată să introducă o nouă acțiune în revendicare, astfel încât să obțină anularea dreptului de proprietate asupra statului și restituirea în natură a clădirii lor. 23. Curtea ia notă de faptul că guvernul reiterează, de fapt, excepția pe care a invocat-o în stadiul admisibilității cererii și respins prin decizia din 15 iunie 2000. În orice caz, Curtea amintește că, în hotărârea Brumescu Mai sus menționată, ea a afirmat că guvernul, responsabil de anularea unei hotărâri definitive pronunțate în urma unei acțiuni în revendicare, nu ar putea exciza de la neobosirea datorată neîndeplinirii obligației reclamantului de a introduce o nouă acțiune în revendicare (. Hotărârea Brumarescu, §§ 54-55). Or, nimic în speță nu permite o concluzie diferită. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția guvernului. III. Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 la Convenția 25. Reclamanții se plâng că Hotărârea din 7 februarie 1996 a Curții Supreme de Justiție a avut ca efect încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor lor, astfel cum este recunoscută prin art. 1 din Protocolul nr. 1. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 26. Guvernul admite că, în prezenta cauză, a existat o încălcare a dreptului de proprietate al reclamanților și consideră că această încălcare trebuie examinată în lumina primei propoziții din art. 1 din protocol. 1. Potrivit guvernului, hotărârea Curții Supreme de Justiție urmărea un scop de interes public, și anume respectarea normelor de procedură destinate să asigure separarea puterilor în statul, în domeniul juridic și legislativ. În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței, guvernul consideră că încetarea Curtea Supremă de Justiție a constituit singurul mijloc de atingere a obiectivului . 27. Reclamanții resping teza guvernului. Ei consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ei susțin că această hotărâre nu a urmărit un scop de interes public, deoarece tribunalele inferioare nu au încălcat domeniul legislativ, ci pur și simplu au încheiat un litigiu civil în cauză. Ei consideră, în cele din urmă, că a existat o încălcare a dispozițiilor Protocolului nr. 1, deoarece au fost privați de proprietatea lor fără a li se acorda o cale de atac. 28. Curtea amintește că dreptul de proprietate al reclamanților asupra bunului în litigiu fusese stabilit printr-o hotărâre definitivă din 14 noiembrie 1994 și subliniază că dreptul astfel recunoscut nu era revocabil. Prin urmare, reclamanții aveau un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Brumărescu, citată anterior, punctul 70). 29. Curtea arată apoi că, în hotărârea sa din 7 februarie 1996, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea definitivă din 14 noiembrie 1994 și a statuat că proprietarul legitim al bunului era la . Aceasta consideră că această situație este, în caz contrar, identică cu cea a reclamantului în cauza Bruméescu. Prin urmare, Curtea consideră că hotărârea Curții Supreme de Justiție a avut ca efect privarea soților Grigore de proprietatea lor, în sensul celei de a doua teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Hotărârea Brumărescu, §§ 73-74), sau nu a fost furnizată nicio justificare convingătoare de către guvern situației astfel create. În plus, Curtea arată că reclamanții și, după moartea lor, moștenitoarea domnului Grigore În această privință, Curtea nu poate ignora demersurile întreprinse de solicitant pentru a-și redobândi proprietatea, în special cele referitoare la procedurile de anulare a vânzării bunurilor. 30. În aceste condiții, chiar dacă se poate demonstra că privarea de proprietate a servit unei cauze de interes public, Curtea consideră că echilibrul corect a fost rupt și că reclamanții au suportat o sarcină specială și exorbitantă. 31. Prin urmare, a existat și continuă să existe o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția. IV. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Victime materiale 33. În principal, reclamanții solicită restituirea imobilului în cauză. Ei intenționează să primească, în caz de nerestituire, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunurilor lor, și anume, în conformitate cu raportul de expertiză prezentat Curții, 069 dolari americani (USD) sau 839 EUR (EUR). De asemenea, acestea solicită restituirea valorii bunurilor mobile aflate în proprietate în momentul confiscării sale, în 1987, pe care le consideră a fi de 000 EUR. 34. Guvernul subliniază că valoarea de pe teritoriul său, în conformitate cu raportul de competență pe care l-a produs în fața Curții, la 900 USD. În ceea ce privește bunurile mobile confiscate, acesta susține în primul rând că inculpații nu au solicitat, în fața instanțelor naționale, restituirea acestora sau despăgubiri în acest sens. +46 este de aviz că: în orice caz, având în vedere obiectul cererii, și anume încălcarea drepturilor reclamanților în urma acțiunii în anulare, Curtea nu este competentă Materiae rațională pentru a se pronunța asupra acestui punct. 35. Curtea consideră, în circumstanțele din speță, că restituirea bunului imobil în litigiu, astfel cum a fost reglementată prin hotărârea definitivă a Tribunalului de Primă Instanță din București din 14 noiembrie 1994, ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla, dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 36. În lipsa unei astfel de restituiri în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea decide că: Tribunalul va trebui să plătească recurentei, pentru daune materiale, valoarea actuală a imobilului. 37. În ceea ce privește stabilirea valorii acestei indemnizații, Curtea arată la fel de mare distanță care separă metodele de calcul utilizate în acest scop de experții desemnați de părțile la litigiu. 38. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare din București, Curtea apreciază valoarea actuală a valorii de piață a proprietății în 000 EUR. Valoarea despăgubirilor pe care guvernul ar trebui să le plătească recurentei ar crește astfel la 000 EUR. Această sumă trebuie convertită în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului. 39. În ceea ce privește prejudiciile invocate de reclamanți din cauza pierderii bunurilor mobile care se află în proprietate în momentul confiscării sale, Curtea constată că nu a fost sesizată cu privire la un astfel de fapt. În orice caz, aceasta arată că nu există nicio legătură directă între, pe de o parte, privarea de proprietate suferită de reclamanți prin hotărârea Curții În acest caz, Curtea constituie o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea supra, §§ 31) și, pe de altă parte, prejudiciile invocate de reclamanții pentru bunuri mobile confiscate de la stat în 1987. Prin urmare, Curtea nu poate acorda o satisfacie echitabilă acestui conducător. Rău moral 40. Reclamanții solicită 000 USD pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a suferinței pe care Curtea Supremă de Justiție le-ar fi cauzat-o, privându-i de exercitarea dreptului lor de proprietate asupra clădirii lor. Grigore susținea, de asemenea, că moartea soției sale în 1998 a avut loc, printre altele, din cauza faptului că instanțele naționale au solicitat acest lucru și că el a subliniat în cele din urmă că Chiar și, având domiciliul în Germania, a trebuit să facă, la vârsta sa mare, numeroase călătorii în România pentru a rezolva situația clădirii lor, ceea ce a avut un impact negativ asupra sănătății sale fizice și psihice. 41. Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la ingerințe grave în drepturile soților Grigore și, în urma decesului lor, a moștenirii lor 000 EUR ar reprezenta o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Această sumă este de a converti în moneda națională de la la ë t ă r i t ă la rata aplicabilă la data regulamentului. Comisioane și cheltuieli de judecată 43. Reclamanții solicită rambursarea 200 EUR pentru cheltuielile procedurilor interne legate de eforturile lor de a fi reintegrați în dreptul lor de proprietate și pentru cheltuielile de transport de la locul lor de reședință până în România. Ei nu au păstrat documentele care justifică aceste cheltuieli, ci că este evident că le-au efectuat și că, în orice caz, sunt complet rezonabile. 44. Guvernanța subliniază că reclamanților le revine obligația de a demonstra existența cheltuielilor lor de judecată. 45. Curtea constată că instanțele nu și-au prezentat cererile, motivând pe deplin cheltuielile pentru care solicită rambursarea. În consecință, aceasta decide să nu aloce despăgubiri în acest sens. Interese moratoriu 46. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, casa în litigiu și terenul pe care se află aceasta afirmă că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească recurentei, în același termen de trei luni; 000 EUR (treizeci și opt de mii EUR), pentru daune materiale, care urmează să fie convertite în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în același termen de trei luni, 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale, care trebuie convertite în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului menționat de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, sumele indicate la 4 și 5 vor fi majorate de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorate cu trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 11 februarie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte