AFFAIRE GOLEA c. ROUMANIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA GOLEA c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 29973/96) HOTĂRÂREA radierii STRASBURG 27 iulie 2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Golea c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych-ii mei Thomassen, Mularoni, judecători și a dlui Dolle, graffière de sectiune Dupa ce a deliberat în camera consiliului la 6 iulie 2004, Rend la rejudecare, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 29973/96) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Letitia Golea ( În urma decesului, la 6 mai 2000, al reclamantei, moștenitorii săi, Maria Letitia Mircu, domnii Mircea-Tiberiu Golea și Aurelia Golea (denumite în continuare: În plus, guvernul român a fost reprezentat de agentul său, C. Tarcea, de Ministerul Justiției, printr-o hotărâre din 17 decembrie 2002 ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza hotărârii Curții Supreme de Justiție din 11 iulie 1995, care primise acțiunea în anulare a procurorului general împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din Timișoara din 7 septembrie 1993, prin care reclamanta a fost văzută recunoscând calitatea de proprietar legitim al imobilității (a se vedea Golea c. România, 29973/96, 17 decembrie 2002, §§ 31, 33 și 39. Problema aplicării art. 41 din Convenție nu se află în stare în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea lal a rezervat și a invitat guvernul și reclamanții să prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune în termen de trei luni și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (a se vedea punctul 6 litera (a) și punctul 6 litera (b). La 21 octombrie 2003, camera a decis să amâne, pentru o perioadă de șase luni, procedura pe teren prevăzută la art. 41 menționat anterior cu privire la satisfacția echitabilă în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații. Din documentele prezentate de părți reiese că, printr-o hotărâre definitivă din 16 februarie 2004, Înalta Curte de Justiție și Casație a anulat hotărârea Curții Supreme de Justiție din 11 iulie 1995 și a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din Timișoara din 7 septembrie 1993.Înalta instanță românească a considerat că hotărârea sa constituia o reparație a încălcărilor constatate de Curte în hotărârea sa principală. Prin scrisoarea din 8 aprilie 2004, primită în modulul din 28 aprilie 2004, guvernul a solicitat Curții să constate că litigiul a fost soluționat ținând cont de hotărârea definitivă din 16 februarie 2004 și, prin urmare, să elimine restul cererii de rol. În urma unui schimb de corespondență între reclamantă și grefă, reclamanții au confirmat, la 18 mai 2004, că au fost de acord cu cererea guvernului de a elimina restul cererii de rol, ținând seama de noua situație de fapt și de drept de care se pot baza la sfârșitul hotărârii Înaltei Curți de Justiție și de Casație din 16 februarie 2004. (10) În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea ștearsă decât . impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, este răspunzătoare de o satisfacție echitabilă. În hotărârea sa din acțiunea principală, Curtea sa este exprimată astfel: mai mult decât atât, hotărârea Curții Supreme de Justiție a avut ca efect privarea domnului Letitia Golea de proprietatea sa, în sensul celei de a doua teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr. 1. (...) la omisiunea statului, după 11 iulie 1995, d a se înregistra titlul de proprietate asupra registrului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Letitia Golea și, după decesul său, moștenitorii săi - reclamanții, începând cu hotărârea Curții Supreme, în așteptarea ca statul să solicite radierea dreptului său de proprietate asupra registrului. (...) În aceste împrejurări, și având în vedere în special incertitudinea care apasă, și astăzi, asupra reclamanților, Curtea consideră că, chiar și în ipoteza că privarea lor de proprietate a servit unei cauze de interes public, ei au suportat și continuă să suporte o sarcină specială și exorbitantă (...) (ibidem, punctul 38). La aceeași dată, Curtea, care a decis să rezerve chestiunea satisfacției echitabile în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1, a remarcat că reclamanții solicită, în principal, ca statul să fie obligat să ia măsurile necesare pentru a se asigura că decizia Curții Supreme de Justiție nu mai poate produce efecte (ibidem, alineatul 41). 13. Or, se impune constatarea, având în vedere elementele recente furnizate de către părți, că hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din Timișoara din 7 Septembrie 1993 - prin care reclamanta și-a recunoscut calitatea de proprietar legitim al imobilului și care a dispus înscrierea dreptului său de proprietate pe registrul funciar - a fost confirmată de Înalta Curte de Justiție și Casație, care a anulat, la 16 februarie 2004, hotărârea a Curții Supreme de Justiție, care a ridicat astfel, după cum au solicitat tribunalele, incertitudinea juridică în ceea ce privește situația clădirii lor, incertitudinea care a determinat Curtea să constate încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 14. În aceste circumstanțe și având în vedere informațiile furnizate de părți la 8 aprilie și 18 mai 2004, Curtea constată că Ön Õ intenționează să mențină cererea și consideră că litigiul a fost soluționat, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) și (b) din Convenție. 15. Õ Pe de altă parte, în conformitate cu art. 37 Õ în fine din Convenție, aceasta consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . din angajamentul implicit al părților de a nu solicita trimiterea acestei părți a cererii la Marea Cameră. Făcută în limba franceză și apoi comunicată în scris la 27 iulie 2004 în temeiul articolului 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE GOLEA c. ROUMANIE

(Requête n

o

29973/96)

ARRÊT

(

radiation

)

STRASBOURG

27 juillet 2004

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Golea c. Roumanie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

L.

Loucaides

,

C.

Bîrsan

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M

mes

W.

Thomassen,

A.

Mularoni,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juillet 2004,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

29973/96) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M

me

Letitia Golea («

la requérante

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 4 janvier 1996, en vertu de l’ancien article

25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»). A la suite du décès, le 6

mai

2000, de la requérante, ses héritiers, M

me

Maria

‑

Letitia

Mircu, MM.

Mircea-Tiberiu Golea et Aurelian Golea (ci-après «

les requérants

») ont continué sa requête, se substituant ainsi à M

me

Letitia Golea.

2.

Les requérants étaient représentés par M

e

.

A.

Brudariu, avocat à Bucarest. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») était représenté par son agent, M

me

C. Tarcea, du ministère de la Justice.

3.

Par un arrêt du 17 décembre 2002 («

l’arrêt au principal

»), la Cour a jugé qu’il y avait eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1 à la Convention en raison de l’arrêt de la Cour suprême de Justice du 11 juillet 1995, qui avait accueilli le recours en annulation du procureur général contre le jugement du tribunal de première instance de Timișoara du 7 septembre 1993, par lequel la requérante s’était vu reconnaître la qualité de propriétaire légitime de l’immeuble litigieux (voir

Golea c. Roumanie

, n

o

29973/96, 17 décembre 2002, §§

31, 33 et 39).

4.

La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état en ce qui concernait l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour l’a reservée et a invité le Gouvernement et les requérants à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et, notamment, à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (

cf. ibidem,

point 6 a. et b. du dispositif).

5.

Le 21 octobre 2003, la chambre a décidé d’ajourner, pour une durée de six mois, la procédure sur le terrain de l’article 41 précité sur la question de la satisfaction équitable concernant l’article 1 du Protocole n

o

1.

6.

Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations.

7.

Il ressort des documents présentés par les parties que, par un arrêt définitif du 16 février 2004, la Haute Cour de Justice et de Cassation a annulé l’arrêt de la Cour suprême de Justice du 11 juillet 1995 et a confirmé le jugement du tribunal de première instance de Timișoara du 7

septembre

8.

Par lettre du 8 avril 2004, parvenue au Greffe le 28 avril 2004, le Gouvernement demanda à la Cour de constater que le litige a été résolu compte tenu de l’arrêt définitif du 16 février 2004 et, partant, de rayer le restant de la requête du rôle.

9.

Après un échange de correspondance entre la partie requérante et le greffe, les requérants confirmèrent, le 18 mai 2004, qu’ils étaient d’accord avec la demande du Gouvernement de rayer le restant de la requête du rôle, compte tenu de la nouvelle situation de fait et de droit dont ils peuvent se prévaloir à l’issue de l’arrêt de la Haute Cour de Justice et de Cassation du 16 février 2004.

EN DROIT

10.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

11.

Dans son arrêt au principal, la Cour s’est exprimée ainsi

: «

l’arrêt de la Cour suprême de Justice a eu pour effet de priver M

me

Letitia Golea de son bien, au sens de la seconde phrase du premier paragraphe de l’article

1 du Protocole n

o

juillet

1995, d’inscrire son titre de propriété sur le registre foncier n’apparaît pas décisive dès lors que l’arrêt de la Cour suprême n’a pas été infirmé et qu’il continue à produire ses effets. A cet égard, la Cour ne saurait ignorer l’incertitude dans laquelle s’est trouvée M

me

Letitia Golea et, après son décès, ses héritiers - les requérants, depuis l’arrêt de la Cour suprême, dans l’attente que l’Etat demande la radiation de son droit de propriété du registre foncier et l’inscription du sien. (...) Dans ces circonstances, et compte tenu notamment de l’incertitude qui pèse, aujourd’hui encore, sur les requérants, la Cour estime que, même à supposer que leur privation de propriété ait servi une cause d’intérêt public, ils ont supporté et continuent de supporter une charge spéciale et exorbitante (...)

» (

ibidem,

paragraphe 38).

12.

A la même date, la Cour, décidant de réserver la question de la satisfaction équitable s’agissant de l’article 1 du Protocole n

o

1, a noté que les requérants demandaient, à titre principal, que l’Etat soit obligé de prendre les mesures nécessaires afin que la décision de la Cour suprême de Justice ne puisse plus produire ses effets (

ibidem,

paragraphe 41).

13.

Or, force est de constater, au vu des éléments récents fournis par les parties, que le jugement du tribunal de première instance de Timișoara du 7

septembre 1993 - par lequel la requérante s’était vu reconnaître la qualité de propriétaire légitime de l’immeuble litigieux et qui avait ordonné l’inscription de son droit de propriété sur le registre foncier - a été confirmé par la Haute Cour de Justice et de Cassation, qui a annulé, le 16

février

2004, l’arrêt litigieux de la Cour suprême de Justice, faisant lever ainsi, comme les requérants l’avaient demandé, l’incertitude juridique quant à la situation de leur immeuble, incertitude qui avait amené la Cour à un constat de violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

14.

Dans ces circonstances, et à la lumière des informations fournies par les parties les 8 avril et 18 mai 2004, la Cour constate que les requérants n’entendent plus maintenir la requête et considère que le litige a été résolu, au sens de l’article 37 § 1 a) et b) de la Convention.

15.

Par ailleurs, conformément à l’article

37 §

1

in fine

de la Convention, elle estime qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention ne justifie la poursuite de l’examen du restant de la requête en vertu de l’article

37 §

1.

16.

Partant, il convient de rayer le restant de la requête du rôle.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Décide

de rayer le restant de la requête du rôle

;

2.

Prend acte

de l’engagement implicite des parties de ne pas demander le renvoi de cette partie de la requête à la Grande Chambre.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juillet 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président