SECȚIUNEA A DOUA CAUZA SEGAL c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 3227/96) HOTĂRÂREA (Satisfacție echitabilă) STRASBURG 27 iulie 2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Segal c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Loucaides Bîrsan Jungwiert, Ugrekhelidze, Mularoni, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 6 iulie 2004, Rend l'hote, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 32927/96) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, M Sandra Segal ( La 2 mai 1996, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanta a fost reprezentată de dl Danescu, avocat în baroul București.
Guvernul român ( C. Tarcea, din partea Ministerului Justiției. Prin hotărârea din 17 decembrie 2002 ( 32927/96, §§ 42-43. În ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1, Comisia a considerat că privarea de proprietate pretinsă de recurentă, care rezultă din hotărârea Curții Supreme de Justiție din 12 ianuarie 1996, care a făcut obiectul acțiunii în anulare a procurorului general, nu a avut nicio justificare, recurenta suferind și continuând să suporte o sarcină specială și exorbitantă (ibidem, 50). În temeiul articolului 41 din Convenție, recurenta solicita, cu titlu de satisfacție echitabilă, restituirea proprietății sau acordarea unei sume echivalente cu valoarea sa la data naționalizării, care se ridică la 664 681 de euro (EUR).
Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat o cerere și a invitat guvernul și reclamanta să-i prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să-i dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 55 și pct. 7 lit. (a) și (b). Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații. Din documentele prezentate de părți reiese că acțiunea în revendicare imobiliară a fost suspendată, la 4 aprilie 2014, că reclamanta a introdus rolul instanțelor naționale. martie 2003, la cererea părților, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de către Curte, în prezenta cauză, pe teritoriul articolului 41 din convenție.
La 12 noiembrie 2002, primarul București a ordonat restituirea în natură a întregii proprietăți a reclamantei, la sfârșitul unei notificări pe care a înaintat-o autorităților administrative competente pentru aplicarea legii nr. 10/2001. Cu toate acestea, a fost obligată să plătească o sumă echivalentă cu chiria pe partea de proprietate pe care a continuat să o domicilieze după hotărârea Õ a Curții Supreme de Justiție, obligația pe care a încheiat-o ulterior, la 10 martie 2003, la data de o repriză introdusă de către Ministerul Justiției. ÎN conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.
Recurenta consideră că cererea sa inițială de restituire a imobilului său a rămas fără obiect după decizia primarului de la București din 12 noiembrie 2002, astfel cum a fost modificată la 4 martie 2003. Având în vedere noua situație de fapt și de drept după această ultimă dată, aceasta solicită 100 000 EUR pentru prejudiciul moral cauzat de suferința gravă, insuportabilă și incomensurabilă provocată de Curtea Supremă de Justiție în 1996 În plus, aceasta solicită acordarea unei sume corespunzătoare lipsei de Ö a clădirii sale începând cu hotărârea Curții Supreme de Justiție din 12 ianuarie 1996 și până la data la care aceasta își restituie proprietatea prin decizia primarului. Pe baza unei expertize realizate în iunie 2003 de un expert judiciar, Comisia consideră că valoarea chiriilor pe care le-ar fi putut percepe în cursul perioadei luate în considerare ar fi de 352 300 EUR.
10. În ceea ce privește suma solicitată pentru prejudiciul moral, guvernul lasă la latitudinea Curii la stabilirea sumei care urmează să fie acordată în acest titlu, susținând totuși că … decembrie 2002 ar putea constitui, prin el însuși, o despăgubire satisfăcătoare pentru eventualele prejudicii suferite de către persoana în cauză.
Invocând jurisprudența Curții în alte cauze ale unor case naționalizate îndreptate împotriva României (suprapaceanu c. România, n 32260/96, Hotărârea din 21 mai 2002, § 54-56 Angelescu România, 411/95, Hotărârea din 9 aprilie 2002, § 75-77 Oprescu c. România, 36039/97, Hotărârea din 14 ianuarie 2003, § 56-57 Popescu Nasta c. România , Hotărârea din 7 ianuarie 2003, § 62), Guvernul solicită Curții să nu aloce nicio sumă cu titlu de neplată a 1 la Convenție, cea mai bună formă de reparație în această cauză ar consta în restituirea bunului în discuție de către statul membru, precum și a celor prevăzute de hotărârea definitivă din 14 martie 1994 (Segal menționat anterior, § 55). 12. Curtea arată că, la 12 noiembrie 2002, reclamanta se privește la ansamblul clădirii sale, la sfârșitul unei cereri întemeiate pe legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, aceasta remarcă faptul că, după 12 ianuarie 1996, recurenta a putut beneficia de o parte din proprietatea sa, pe care a continuat să o ocupe în pofida hotărârii Curții Supreme de Justiție care a primit recursul în anulare al procurorului general 13. Fără a aduce atingere evoluției pozitive înregistrate, în speță, după hotărârea din acțiunea principală, Curtea consideră că evenimentele în cauză, care au dus la concluzia, în unanimitate, la 17 decembrie 2002, a unei duble încălcări a articolului 6 alineatul (1) din convenție și la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 au condus la ingerințe grave în drepturile recurentei de a respecta proprietatea sa, un tribunal și un proces echitabil, pe care simpla constatare a încălcării nu o poate compensa suficient; cu toate acestea, sumele solicitate sunt exagerate.
14. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și acționând în mod echitabil, după cum dorește art. 41 din Convenție, Comisia decide să-i aloce 3 000 EUR, toate cauzele prejudiciilor. EUR reprezentând onorariile avocaților săi și cheltuielile suportate, printre altele, pentru a cuantifica, de către experți, valoarea prejudiciilor suferite. 16. Curtea a apreciat cererea în lumina principiilor care decurg din jurisprudența sa (hotărârile Nikolova c. Bulgaria [GC], n 31195/96, § 79, CEDO 1999-II, Öztürk c. Turcia [GC], n 22479/93, § 83, CEDO 1999-VI și Witold Litwa c. Polonia , nr. 26629/95, § 88, CEDO 2000-III). 17. De aplicare a acestor criterii prezentei specii și acționând în mod echitabil, Curtea apreciază în mod rezonabil că a alocat o sumă de 600 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile sale.
Interese moratorii 18. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L mai mult de un an, A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 000 (trei mii) EUR pentru daune materiale și morale și 600 (șase cenți) EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe sumele menționate că aceste sume trebuie convertite în lei românești la cursul de schimb aplicabil la data plății de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 27 iulie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte
AFFAIRE SEGAL c. ROUMANIE (Requête n o 32927/96) ARRÊT (Satisfaction équitable) STRASBOURG 27 juillet 2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Segal c. Roumanie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B. Baka , L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, M me A. Mularoni, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juillet 2004, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 32927/96) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M me Sandra Segal (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 2 mai 1996, en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.La requérante est représentée par M e C. Dănescu, avocat au barreau de Bucarest. Le gouvernement roumain (« le Gouvernement ») était représenté par son agent, M me C. Tarcea, du ministère de la Justice.
3.Par un arrêt du 17 décembre 2002 (« l’arrêt au principal »), la Cour a conclu, à l’unanimité, à la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1. Plus précisément, elle a dit que l’article 6 § 1 de la Convention avait été méconnu du fait de l’absence d’un procès équitable et du refus du droit d’accès à un tribunal ( Segal c. Roumanie , n o 32927/96, §§ 42-43). En ce qui concerne l’article 1 du Protocole n o 1, elle a estimé que la privation de propriété alléguée par la requérante, découlant de l’arrêt de la Cour suprême de Justice du 12 janvier 1996, qui avait fait droit au recours en annulation du procureur général, n’avait aucune justification, la requérante ayant supporté et continuant de supporter une charge spéciale et exorbitante ( ibidem, §§ 49 ‑ 50).
4.Sur le fondement de l’article 41 de la Convention, la requérante réclamait, à titre de satisfaction équitable, la restitution de l’immeuble ou l’octroi d’une somme équivalant à sa valeur à la date de la nationalisation, qu’elle estimait à 664 681 euros (EUR). L’intéressée soulignait l’incertitude juridique dans laquelle elle se trouvait compte tenu, notamment, de ce qu’une nouvelle action en revendication était pendante sur le rôle des juridictions nationales et faisait valoir qu’il était difficile, dans ces circonstances, de faire une évaluation réelle des préjudices subis.
5.La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et, notamment, à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir ( ibidem , § 55, et point 7 a. et b. du dispositif).
6.Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations.
7.Il ressort des documents présentés par les parties que l’action en revendication immobilière que la requérante avait introduite au rôle des juridictions nationales a été suspendue, le 4 mars 2003, sur demande des parties, jusqu’à ce qu’un arrêt définitif soit rendu par la Cour, en la présente affaire, sur le terrain de l’article 41 de la Convention. Le 12 novembre 2002, le maire de Bucarest ordonna la restitution en nature de l’ensemble de l’immeuble litigieux à la requérante, à l’issue d’une notification qu’elle avait introduite auprès des autorités administratives compétentes pour appliquer la loi n o 10/2001. Il l’obligea toutefois à payer à l’Etat une somme équivalente aux loyers sur la partie de l’immeuble qu’elle avait continué d’habiter après l’arrêt litigieux de la Cour suprême de Justice, obligation qu’il annula ultérieurement, le 10 mars 2003, à l’issue d’une requête introduite par l’intéressée auprès du ministère de la Justice. EN DROIT
8.Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
9.La requérante considère que sa demande initiale, tendant à la restitution de son immeuble, est restée sans objet après la décision du maire de Bucarest du 12 novembre 2002, telle qu’elle fut amendée le 4 mars 2003. Compte tenu de la nouvelle situation de fait et de droit après cette dernière date, elle demande 100 000 EUR au titre du dommage moral causé par « la souffrance grave, insupportable et incommensurable que lui avait provoquée la Cour suprême de Justice en 1996 », en faisant droit au recours en annulation du procureur général et en la privant ainsi, à nouveau, de son droit de propriété sur son bien. Elle sollicite en outre l’octroi d’une somme correspondant au manque de jouissance de son immeuble à compter de l’arrêt de la Cour suprême de Justice du 12 janvier 1996 et jusqu’à la date à laquelle elle s’est vu restituer son bien par la décision du maire. S’appuyant sur une expertise réalisée en juin 2003 par un expert judiciaire, elle estime que la valeur des loyers qu’elle aurait pu percevoir pendant la période en considération s’éleverait à 352 300 EUR.
10.S’agissant de la somme demandée au titre du préjudice moral, le Gouvernement laisse à l’appréciation de la Cour l’établissement du montant à octroyer à ce titre, en faisant toutefois valoir que l’arrêt au principal de la Cour du 17 décembre 2002 pourrait constituer, par lui-même, une réparation satisfaisante pour les éventuels préjudices subis par l’intéressée. Invoquant la jurisprudence de la Cour dans d’autres affaires de maisons nationalisées dirigées contre la Roumanie ( Surpaceanu c. Roumanie , n o 32260/96, arrêt du 21 mai 2002, §§ 54-56 ; Anghelescu c. Roumanie, n o 29 411/95, arrêt du 9 avril 2002, §§ 75-77 ; Oprescu c. Roumanie , n o 36039/97, arrêt du 14 janvier 2003, §§ 56-57 ; Popescu Nasta c. Roumanie , arrêt du 7 janvier 2003, § 62), le Gouvernement demande à la Cour de n’allouer aucune somme à titre de défaut de jouissance de l’immeuble.
11.Dans son arrêt au principal, la Cour s’est exprimée ainsi : « vu la violation constatée de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la meilleure forme de réparation dans cette affaire consisterait dans la restitution du bien en question par l’Etat, ainsi qu’ordonnée par le jugement définitif du 14 mars 1994 » ( Segal précité, § 55).
12.La Cour relève que, le 12 novembre 2002, la requérante s’est vu restituer l’ensemble de son immeuble, à l’issue d’une demande fondée sur la loi n o 10/2001. Elle note par ailleurs qu’après le 12 janvier 1996, la requérante a pu jouir de facto d’une partie de son bien, qu’elle avait continué d’occuper en dépit de l’arrêt de la Cour suprême de Justice faisant droit au recours en annulation du procureur général.
13.Nonobstant l’évolution positive enregistrée, en l’espèce, après l’arrêt au principal, la Cour considère que les événements en cause, qui l’avaient amenée à conclure, à l’unanimité, le 17 décembre 2002, à une double violation de l’article 6 § 1 de la Convention et à la violation de l’article 1 du Protocole n o 1, ont entraîné des ingérences graves dans les droits de la requérante au respect de son bien, à un tribunal et à un procès équitable, que le simple constat de violation ne saurait suffisamment compenser. Les sommes réclamées sont toutefois exagérées.
14.Eu égard à l’ensemble des éléments se trouvant en sa possession et statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, elle décide de lui allouer 3 000 EUR, toutes causes de préjudices confondues. B. Frais et dépens
15.La requérante demande le remboursement des 1 000 EUR représentant les honoraires de ses avocats et les frais encourus, notamment, pour faire quantifier, par des experts, le montant des préjudices subis.
16.La Cour a apprécié la demande à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence (arrêts Nikolova c. Bulgarie [GC], n o 31195/96, § 79, CEDH 1999-II, Öztürk c. Turquie [GC], n o 22479/93, § 83, CEDH 1999-VI, et Witold Litwa c. Pologne , n o 26629/95, § 88, CEDH 2000-III).
17.Appliquant ces critères à la présente espèce et statuant en équité, la Cour juge raisonnable d’allouer à l’intéressée 600 EUR pour ses frais et dépens. C. Intérêts moratoires
18.La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 3 000 (trois mille) euros pour dommage matériel et moral et 600 (six cents) euros pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt sur lesdites sommes ; b) que ces sommes sont à convertir en lei roumains au taux de change applicable à la date du versement ; c) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 2. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juillet 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président