- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 27 ianuarie 2005
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Dommage matériel - réparation pécuniaire
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Buzatu împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BUZATU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 34642/97) HOTĂRÂREA Satisfacție echitabilă STRASBURG 27 ianuarie 2005 DEFINITIVF 06/06/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Buzatu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră formată din domnii B.M. Zupančič președinte Caflisch Biersan mes Tsatsa-Nikolovska Jaeger dnii Myjer David Thór Björgvinsson, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 6 ianuarie 2005, rend l'hot this, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 34642/97) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Sanda Buzatu ( Recurenta este reprezentata de domnul A. Vasiliu, avocat la Bucuresti.
Guvernul român (atlânz) este reprezentat de agentul său, Roxana Rizoiu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
Prin Hotărârea din 1 iunie 2004 (attenent în acțiunea principală), Curtea a încheiat, în unanimitate, cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenie și a Protocolului nr. 1 (1) Mai exact, Comisia a decis că art. 6 alin. (1) nu a fost cunoscut din cauza absenței unui proces echitabil și a refuzului dreptului de acces la o instanță (Buzatu c. România, n 34642/97, § 46, 47). 1, Curtea a considerat că privarea de proprietate invocată de recurentă, care rezultă din hotărârea Curții Supreme de Justiție din 19 ianuarie 1996, nu avea nicio justificare, recurenta suferind și continuând să suporte o sarcină specială și exorbitantă (ibidem, 54). În temeiul articolului 41 din Convenție, recurenta a solicitat, cu titlu de satisfacție echitabilă, restituirea apartamentele Õ sau acordarea unei sume echivalente cu valoarea lor de piață, pe care o putea percepe între 554 400 EUR (EUR) și 599 100 EUR.
De asemenea, aceasta solicita suma de 457 559 EUR, corespunzătoare chiriei pe care ar fi putut-o percepe între 8 mai 1995 și 26 mai 1995. ianuarie 2001, precum și 200.000 de dolari americani (USD) pentru daune morale. Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat o cerere și a invitat guvernul și reclamanta să-i prezinte în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să-i dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 58 și punctul 7 literele (a), (b) și (c) din dispozitiv). noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură].
Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații. În conformitate cu art. 41 din Convenție, a fost suspendată o a doua acțiune în revendicare a bunurilor în litigiu, pendinte în prezent, până la 29 iunie 2005 de către Curtea Supremă de Justiție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială 10. Cu titlu principal, recurenta solicită restituirea bunurilor în litigiu.
Ea intenționează să primească, în caz de nerestituire, o sumă corespunzătoare valorii actuale a proprietății sale, și anume, potrivit unui raport din 14 septembrie 2004 transmis Curții la 14 septembrie 2004, 120 000 EUR pentru apartamentele situate la nr. 28-30 rue Dimitrie Racovita, 350 000 EUR pentru apartamentul situat la nr. 30 A rue Dimitrie Racovita și 184 400 EUR pentru terenul legat de cele trei apartamente. Valoarea totală a apartamentelor ar ridica astfel la 554 400 EUR. Această expertiză a fost realizată în august 2004, la cererea recurentei, de către o societate de evaluare și expertiză contabilă. recurenta a prezentat un al doilea raport de expertiză, ale cărui rezultate sunt următoarele: 129 200 EUR pentru apartamentele situate la n 28-30, 285 500 EUR pentru cel situat la n A și 184 400 EUR pentru terenul aferent, respectiv în total 599 100 EUR.
Al doilea raport de expertiză a fost realizat de o agenție imobiliară. În observațiile sale în temeiul articolului 41, depuse înainte de pronunțarea hotărârii din acțiunea principală, recurenta prezentase o expertiză realizată de un expert tehnic imobiliar autorizat de tribunalul departamental din București. De asemenea, aceasta solicita suma de 561 700 USD corespunzătoare chiriilor pe care le-ar fi putut percepe între 8 mai 1995 și 26 ianuarie 2001 11. În observațiile sale din 15 noiembrie 2004, guvernul contestă rezultatele expertizei prezentate de recurentă.
Acesta se bazează pe criticile formulate de L.M., expert tehnic, președinte al societății de experți tehnici din România 12. După guvern, în conformitate cu legislația privind expertiza tehnică imobiliară (legea 156/2002 și Ordonanța guvernului nr. 2/2000), un expert tehnic imobiliar trebuie să dețină o diplomă eliberată de o autoritate de construcție și să fie autorizat de ministerele Justiției și Justiției ale teritoriului, ceea ce nu a fost cazul celor doi experți care au realizat ultimele două expertize prezentate de recurentă. 13. În ceea ce privește valoarea de piață a apartamentelor în litigiu, în conformitate cu concluziile L.M., sumele solicitate de recurentă sunt supraevaluate, deoarece expertiza pe care o produce nu ia în considerare la fel de bine apartamentele în cauză (78 și 58 de ani) și nici indicele de pericol seismic.
L.M. critică, de asemenea, metoda utilizată în ambele expertize, deoarece o astfel de expertiză nu ar trebui să se bazeze pe anunțuri imobiliare, ci să utilizeze metodele și procedurile specifice unei evaluări tehnice imobiliare. 14. Guvernul consideră că aceste sume, de 36 743 EUR pentru valoarea de piață a apartamentelor situate la nr. 28-30, 134 507 EUR pentru apartamentul situat la nr. A și 61 203 EUR pentru terenul în cauză reprezintă valoarea reală a bunului în litigiu. Suma totală care ar putea fi alocată în acest scop ar ridica, potrivit guvernului, la 232 453 EUR. 15. Curtea apreciază, în circumstanțele din speță, că restituirea bunului în litigiu, astfel cum este prevăzută de hotărârea definitivă a tribunalului județesc din București din 27 ianuarie 1994, ar plasa reclamanta cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla, dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate.
16. În lipsa unei astfel de restituiri, Curtea decide că, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, va trebui să plătească recurentei, cu titlu de prejudiciu material, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. 17. În ceea ce privește stabilirea valorii acestei indemnizații, Curtea arată la fel de mare distanță care separă metodele de calcul utilizate în acest scop de experții desemnați de părțile în litigiu. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale, Curtea estimează valoarea totală a bunurilor în cauză la 279 852 EUR. 18. În ceea ce privește sumele solicitate pentru chiriile nerecuperate, Curtea nu poate specula asupra posibilității și a eficienței închirierii apartamentelor în cauză.
Pagubă morală 19. Recurenta solicită, de asemenea, 200 000 USD pentru prejudiciile morale suferite ca urmare a suferinței suferite de Curtea Supremă de Justiție în 1996 privând-o de bunurile sale a doua oară, după ce a reușit în 1994, să pună capăt încălcării drepturilor sale de către autoritățile comuniste timp de patruzeci de ani. Aceasta susține că soțul ei a împărtășit cu ea această suferință enormă care a dus la moartea sa prematură, la 15 ianuarie 2001, ca urmare a unui accident vascular în 1996, imediat după pronunțarea hotărârii Curții Supreme de Justiție. 20. Statul membru în cauză se opune acestei pretenții și consideră că nu se poate reține nici un prejudiciu moral, deoarece acest prejudiciu nu a fost dovedit și nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate între procedurile care au făcut obiectul prezentei cereri și suferințele suferite de reclamantă.
În ceea ce privește eventualul prejudiciu moral suferit de reclamantă, guvernul susține că nu există nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și aceasta. 21. Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la ingerințe în drepturile recurentei la respectarea bunurilor sale, la o instanță și la un proces echitabil, pentru care suma de 2 500 EUR ar reprezenta o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
Comisioane și cheltuieli de judecată 22. Recurenta solicită rambursarea a 3 171 EUR și 510 USD, totalizând 3 564 EUR, după cum urmează, prin prezentarea unui număr detaliat de cont 510 USD, respectiv 393 EUR, pentru activitatea desfășurată de avocatul său în primă instanță în cadrul celei de a doua proceduri în revendicare 291 EUR pentru activitatea desfășurată de avocatul său în cadrul procedurii în fața instanțelor de recurs 630 EUR reprezentând taxele judiciare 176 000 lei românești, adică 250 EUR, reprezentând cheltuielile de expertiză imobiliară. 23… iunie 2004 (a se vedea § 59-61 din hotărârea principală). El consideră că o nouă cerere de rambursare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate ar fi greșit întemeiată, din moment ce recurenta avea deja posibilitatea de a o prezenta înainte de pronunțarea hotărârii din acțiunea principală.
În ceea ce privește cererea de rambursare a cheltuielilor aferente de către instanța judecătorească, guvernul o lasă la latitudinea Curții. 24. Curtea constată că, prin hotărârea din 1 iunie 2004, a acordat recurentei 947 EUR pentru activitatea desfășurată de avocatul său în cadrul procedurii în fața Curții, precum și pentru cheltuielile de traducere și de judecată (a se vedea §§ 59-61 din hotărârea din acțiunea principală). Comisia constată, de asemenea, că recurenta solicită rambursarea cheltuielilor suplimentare și a cheltuielilor de judecată, și anume a cheltuielilor de judecată aferente celei de a doua acțiuni în revendicare, a taxelor judiciare și a cheltuielilor de expertiză tehnică judiciară.
Curtea consideră că cheltuielile și cheltuielile de judecată solicitate, pentru care au fost prezentate documente justificative, au fost efectiv și în mod necesar expuse și sunt de o valoare rezonabilă În aceste condiții, Curtea consideră că este adecvat să se aloce recurentei cele 3 564 EUR solicitate (a se vedea Golea România, 29973/96, § 47, 11 decembrie 2002). Interese moratori 25. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚII, ÎN L că statul pârât trebuie să restituie reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, apartamentele în litigiu și terenul în cauză declarat că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească recurentei, în aceleași trei luni, 279 852 EUR (două sute șaptezeci și nouă de mii opt sute cincizeci și două de euro) pentru daune materiale A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în aceleași trei luni, următoarele sume 500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru prejudicii morale 564 EUR (trei mii cinci sute șaizeci și patru de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli spuse că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului Dit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 27 ianuarie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Moduler Președintele
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE BUZATU c. ROUMANIE (Requête n o 34642/97) ARRÊT ( Satisfaction équitable ) STRASBOURG 27 janvier 2005 DÉFINITIF 06/06/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Buzatu c. Roumanie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , L. Caflisch , C. Bîrsan , M mes M. Tsatsa-Nikolovska , R. Jaeger , MM. E. Myjer , David Thór Björgvinsson, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 janvier 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 34642/97) dirigée contre la Roumanie et dont une ressortissante de cet Etat, M me Sanda Buzatu (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 29 mai 1996, en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante est représentée par M e A. Vasiliu, avocat à Bucarest. Le Gouvernement roumain (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M me Roxana Rizoiu, du ministère des Affaires étrangères.
Par un arrêt du 1 er juin 2004 (« l’arrêt au principal »), la Cour a conclu, à l’unanimité, à la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1. Plus précisément, elle a décidé que l’article 6 § 1 avait été méconnu du fait de l’absence d’un procès équitable et du refus du droit d’accès à un tribunal ( Buzatu c. Roumanie , n o 34642/97, §§ 46, 47). En ce qui concerne l’article 1 du Protocole n o 1, la Cour a estimé que la privation de propriété alléguée par la requérante, découlant de l’arrêt de la Cour suprême de Justice du 19 janvier 1996, n’avait aucune justification, la requérante ayant supporté et continuant de supporter une charge spéciale et exorbitante ( ibidem, §§ 53 ‑ 54).
Sur le fondement de l’article 41 de la Convention, la requérante réclamait à titre de satisfaction équitable la restitution des appartements litigieux ou l’octroi d’une somme équivalant à leur valeur vénale, qu’elle estimait entre 554 400 euros (EUR) et 599 100 EUR. Elle sollicitait également la somme de 457 559 EUR, correspondant aux loyers qu’elle aurait pu percevoir entre le 8 mai 1995 et le 26 janvier 2001, ainsi que 200 000 dollars américains (USD) pour préjudice moral.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et la requérante à lui soumettre par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et, notamment, à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir ( ibidem , § 58, et point 7 a), b) et c) du dispositif).
Le 1 er novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
Tant la requérante que le Gouvernement ont déposé des observations.
Il ressort des éléments présentés par les parties que le 3 novembre 2004 une deuxième action en revendication des biens litigieux, actuellement pendante, a été ajournée jusqu’au 29 juin 2005 par la Cour suprême de justice. EN DROIT
Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel
A titre principal, la requérante sollicite la restitution des biens litigieux. Elle entend recevoir, en cas de non-restitution, une somme correspondant à la valeur actuelle de sa propriété, à savoir, selon un rapport d’expertise soumis le 14 septembre 2004 à la Cour, 120 000 EUR pour les appartements situés aux n os 28-30 rue Dimitrie Racovita, 350 000 EUR pour l’appartement situé au n o 30 A rue Dimitrie Racovita et 184 400 EUR pour le terrain afférent aux trois appartements. La valeur totale des appartements s’élèverait ainsi à 554 400 EUR. Ladite expertise a été réalisée en août 2004, sur demande de la requérante, par une société d’évaluation et expertise comptable. La requérante a soumis un deuxième rapport d’expertise, dont les résultats sont les suivants : 129 200 EUR pour les appartements situés aux n os 28-30, 285 500 EUR pour celui situé au n o 30 A et 184 400 EUR pour le terrain afférent, soit au total 599 100 EUR. Le deuxième rapport d’expertise a été réalisé par une agence immobilière. Dans ses observations au titre de l’article 41, déposées avant le prononcé de l’arrêt au principal, la requérante avait soumis une expertise réalisée par un expert technique immobilier autorisé par le tribunal départemental de Bucarest. Elle sollicitait également la somme de 561 700 USD correspondant aux loyers qu’elle aurait pu percevoir entre le 8 mai 1995 et le 26 janvier 2001.
Dans ses observations du 15 novembre 2004 le Gouvernement conteste les résultats des expertises présentées par la requérante. Il s’appuie sur les critiques formulées à leur encontre par L.M., expert technique, président de la « Société d’experts techniques de Roumanie ».
D’après le Gouvernement, conformément aux dispositions législatives relatives aux expertises techniques immobilières (la loi n o 156/2002 et l’ordonnance du gouvernement n o 2/2000), un expert technique immobilier doit détenir un diplôme délivré par une Faculté des constructions et être agréé par les ministères de la Justice et de l’Administration du Territoire, ce qui n’était pas le cas des deux experts ayant réalisé les deux dernières expertises présentées par la requérante.
Pour ce qui est de la valeur vénale des appartements litigieux, selon les conclusions de L.M., les montants sollicités par la requérante sont surévalués car les expertises qu’elle produit ne prennent pas en compte l’ancienneté des appartements en question (78 et 58 ans) ni l’indice de danger sismique. L.M. critique également la méthode utilisée dans les deux expertises, car une telle expertise ne devrait pas se baser sur des annonces immobilières, mais utiliser les méthodes et procédures spécifiques à une évaluation technique immobilière.
Le Gouvernement estime que ces sommes, respectivement de 36 743 EUR pour la valeur vénale des appartements situés aux n os 28-30, 134 507 EUR pour l’appartement situé au n o 30 A et 61 203 EUR pour le terrain afférent, représentent la valeur réelle du bien litigieux. Le montant total qui pourrait être alloué à ce titre, s’élèverait, d’après le Gouvernement, à 232 453 EUR.
La Cour estime, dans les circonstances de l’espèce, que la restitution du bien litigieux, telle qu’ordonnée par le jugement définitif du tribunal départemental de Bucarest du 27 janvier 1994, placerait la requérante autant que possible dans une situation équivalant à celle où elle se trouverait, si les exigences de l’article 1 du Protocole n o 1 n’avaient pas été méconnues.
A défaut pour l’Etat défendeur de procéder à pareille restitution, dans un délai de trois mois du jour où l’arrêt sera devenu définitif, conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, la Cour décide qu’il devra verser à la requérante, au titre du dommage matériel, un montant correspondant à la valeur actuelle du bien.
Quant à la détermination du montant de cette indemnité, la Cour relève l’important écart qui sépare les méthodes de calcul employées à cette fin par les experts désignés par les parties en litige. Compte tenu des informations dont elle dispose sur les prix du marché immobilier local, la Cour estime la valeur vénale totale des biens en cause à 279 852 EUR.
Concernant les sommes demandées au titre des loyers non perçus, la Cour ne saurait spéculer sur la possibilité et le rendement d’une location des appartements en question. B. Dommage moral
La requérante sollicite aussi 200 000 USD pour le préjudice moral subi du fait de la souffrance que lui aurait infligé en 1996 la Cour suprême de justice en la privant de ses biens une deuxième fois, après qu’elle eut réussi, en 1994, à mettre un terme à la violation de ses droits par les autorités communistes pendant quarante ans. Elle allègue que son époux a partagé avec elle cette énorme souffrance qui a entraîné son décès prématuré, le 15 janvier 2001, à la suite d’un accident vasculaire survenu en 1996, juste après le prononcé de l’arrêt de la Cour suprême de justice.
Le Gouvernement s’élève contre cette prétention, et estime qu’aucun préjudice moral ne saurait être retenu, car ce préjudice n’a pas été prouvé et aucun lien de causalité n’a été établi entre les procédures qui ont fait l’objet de la présente requête et les souffrances alléguées par la requérante. Pour ce qui est du préjudice moral éventuel subi par l’époux de la requérante, le Gouvernement fait valoir qu’il n’y a aucun lien de causalité entre la violation constatée et celui-ci.
La Cour considère que les événements en cause ont entraîné des ingérences dans les droits de la requérante au respect des ses biens, à un tribunal et à un procès équitable, pour lesquelles la somme de 2 500 EUR représenterait une réparation équitable du préjudice moral subi. C. Frais et dépens
La requérante sollicite le remboursement de 3 171 EUR et 510 USD, soit au total 3 564 EUR, qu’elle ventile comme suit, en présentant un décompte détaillé : a) 510 USD, soit 393 EUR, pour le travail accompli par son avocat en première instance lors de la deuxième procédure en revendication ; b) 2 291 EUR pour le travail accompli par son avocat lors de la procédure devant les juridictions de recours ; c) 630 EUR représentant les taxes judiciaires ; d) 10 176 000 lei roumains, soit 250 EUR, représentant les frais d’expertise immobilière.
Le Gouvernement s’oppose à la demande de la requérante, car, selon lui, elle a déjà bénéficié du remboursement des frais et dépens, dans l’arrêt de la Cour du 1 er juin 2004 (voir §§ 59-61 de l’arrêt au principal). Il considère qu’une nouvelle demande de remboursement des frais et dépens encourus serait mal fondée, dès lors que la requérante avait déjà la possibilité de la soumettre avant le prononcé de l’arrêt au principal. Pour ce qui est de la demande en remboursement des frais occasionnés par l’expertise judiciaire, le Gouvernement la laisse à l’appréciation de la Cour.
La Cour observe que par arrêt du 1 er juin 2004, elle a octroyé à la requérante 947 EUR pour le travail accompli par son avocat dans la procédure devant la Cour, ainsi que pour les frais de traduction et d’expertise (voir §§ 59-61 de l’arrêt au principal). Elle note également que la requérante sollicite le remboursement des frais et dépens complémentaires, à savoir les honoraires d’avocat afférents à la deuxième action en revendication, les taxes judiciaires et les frais d’expertise technique judiciaire. La Cour estime que les frais et dépens réclamés, pour lesquels des pièces justificatives ont été produites, ont été réellement et nécessairement exposés et sont d’un montant raisonnable . Dans ces conditions, elle juge approprié d’allouer à la requérante les 3 564 EUR demandés (cf. Golea c. Roumanie, n o 29973/96, § 47, 11 décembre 2002). D. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit que l’État défendeur doit restituer à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les appartements litigieux et le terrain y afférent ; 2. Dit qu’à défaut d’une telle restitution, l’État défendeur doit verser à la requérante, dans les mêmes trois mois, 279 852 EUR (deux cent soixante-dix-neuf mille huit cent cinquante-deux euros) pour dommage matériel ; 3. Dit que l ’ Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les mêmes trois mois, les sommes suivantes : a) 2 500 EUR (deux mille cinq cents euros) pour préjudice moral ; b) 3 564 EUR (trois mille cinq cent soixante-quatre euros) pour frais et dépens ; 4. Dit que les sommes en question seront à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement ; 5. Dit qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 6. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 janvier 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Greffier Président