AFFAIRE IONESCU c. ROUMANIE

AFFAIRE IONESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2005)

ROMÂNIA (solicitarea nr. 38608/97) HOTĂRÂREA (Satisfacție echitabilă) STRASBURG 10 noiembrie 2005 DEFINITIVF 10/02/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Biersan mei Gyulumyan Jaeger, Myjer, judecători și domnul Villiger, grefier adjunct al secțiunii, după ce a deliberat în camera Consiliului la 13 octombrie 2005, Renunță hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 38608/97) îndreptată împotriva României, printre care un resortisant al acestui stat, dl Paul Ion' ( Reclamantul, care a fost admis în beneficiul asistenței judiciare, este reprezentat de domnul S. Rafulețu, avocat la Craiova. Guvernul român ( mai) a fost reprezentat de agentul său, Roxana Rizoiu, de la Ministerul Afacerilor Externe. printr-o hotărâre din 2 noiembrie 2004 ( În ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea a ajuns la concluzia, în unanimitate, cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 6 alineatul (1) din Protocolul nr. 1. Mai exact, a decis că art. 6 alineatul (1) a fost ignorat din cauza lipsei unui proces echitabil și a refuzului dreptului de acces la o instanță (Ionescu c. România, nr 38608/97, §§ 36-39). 1, Curtea a considerat că privarea de proprietate invocată de reclamant, care rezultă din hotărârea Curții Supreme de Justiție din 27 februarie 1997, nu a avut nicio justificare, întrucât reclamantul a suportat și continuă să suporte o sarcină specială și exorbitantă (ibidem, 46). Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamantul a solicitat, cu titlu de satisfacție echitabilă, restituirea bunului în cauză sau acordarea unei sume echivalente cu valoarea sa actuală, la 250 000 de dolari americani (USD). De asemenea, acesta solicita acordarea sumei de 50 000 USD pentru privarea de proprietate, precum și 75 de dolari americani. A cerut, în cele din urmă, rambursarea cheltuielilor sale, fără a cuantifica totuși această cerere. Problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, Curtea a adresat o cerere și a invitat guvernul și reclamantul să îi prezinte în scris, în termen de șase luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi aducă la cunoștință orice acord la care ar putea ajunge (ibidem, § 54 și punctul 6 litera (a), (b) și (c) din dispozitiv). În urma modificării componenței secțiunilor Curții [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură], prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații. Din documentele prezentate de părți reiese că o a doua acțiune în revendicare imobiliară pe care reclamantul a introdus-o în rolul instanțelor naționale împotriva Consiliului local de la București a fost primită printr-o hotărâre definitivă din 2 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu toate acestea, reclamantul are posibilitatea de a se întoarce în posesia bunurilor, la locul la care a fost vândut în 1997 unui terț care își are locul de muncă în calitate de locatar. La o dată nespecificată, reclamantul a introdus împotriva celui de-al treilea cumpărător o acțiune în revendicare și în anulare a contractului de vânzare menționat anterior. Această acțiune este încă în curs de desfășurare în fața Tribunalului de Primă Instanță din București. ÎN DREPT, în conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube materiale 10. În principal, reclamantul solicită restituirea bunului în litigiu. El susține că, deși a avut câștig de cauză în cea de-a doua acțiune în revendicare împotriva Consiliului local de la București, el se află în dreptul de a lua în posesie clădirea, din moment ce aceaceasta a fost vândută de la . . El intenționează să primească, în caz de nerestituire, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului său. El estimează această sumă la 250 000 USD, și anume, în funcție de prețurile practicate de agențiile imobiliare din București, 100 000 USD pentru casă și 150 000 EUR pentru terenul aferent; de asemenea, solicită suma de 50 000 USD pentru privarea de proprietate, susținând că statul a obținut în mod nedrept un profit considerabil din închirierea și apoi din vânzarea imobilului. 11. În observațiile sale, guvernul contestă sumele avansate de solicitant. El subliniază că, în urma exproprierii care a avut loc în 1937, reclamantul nu poate pretinde restituirea în întregime a terenului, așa cum a existat la data construcției casei, deoarece, în urma exproprierii care a avut loc în 1937, o parte a fost inclusă pe ruta publică. Comitetul consideră că prețurile agențiilor imobiliare invocate de reclamant nu pot servi drept bază pentru evaluarea bunului în litigiu, a cărui valoare ar fi, potrivit concluziilor unei expertize tehnice comunicate Curții, de 76 099 USD. 12. În ceea ce privește lipsa de câștig, guvernul susține că, deși dreptul de proprietate al reclamantului nu ar fi fost anulat, acesta ar fi fost obligat oricum, în temeiul legii nr. 17/1994, pentru a prelungi contractul de închiriere de proprietate încheiat de către . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea ia notă de faptul că, în pofida faptului că a doua acțiune în revendicare este favorabilă, reclamantul se află în prezent în imposibilitatea de a lua în posesie proprietatea ca urmare a vânzării sale de către la Õ Ö unui terț. (14) Curtea apreciază, în circumstanțele din speță, că restituirea bunului Õ, astfel cum a fost dispusă prin hotărârea din 11 În iulie 1995, tribunalul județ din București l-ar plasa pe reclamant, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. Acest lucru nu aduce atingere oricărei pretenții pe care terțul achizitor ar putea să o aibă în proprietatea proprietății imobilului, revendicare care ar putea avea loc în instanțele interne (a se vedea mutatis mutandis Brumărescu c. România (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 28342/95, § 22, CEDH 2001 I 15. În lipsa unei astfel de restituiri, Curtea decide că, pentru prejudicii materiale, va trebui să plătească reclamantului valoarea actuală a bunului. Având în vedere concluziile de competență imobiliară produse de guvern și informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare din București, Curtea estimează că 100 000 În ceea ce privește sumele solicitate pentru privarea de dreptul de proprietate, Curtea nu le poate aloca, având în vedere faptul că a dispus restituirea bunului ca despăgubire în temeiul articolului 41 din Convenție, dar ea poate lua în considerare privarea de proprietate suferită de reclamant în timpul reparării prejudiciului moral (a se vedea mutatis mutandis, Sofleta c. România, nr 48179/99, § 42, 25 noiembrie 2003). 000 USD pentru prejudiciile morale suferite ca urmare a suferinței pe care Curtea Supremă de Justiție i le-a provocat în 1997 privându-l de proprietatea sa. 18. În cazul în care nu există o legătură de cauzalitate între procedurile care au făcut obiectul prezentei cereri și suferințele pe care le-a suferit reclamantul, nu se poate reține niciun prejudiciu moral, deoarece acest prejudiciu nu a fost dovedit și nu s-a stabilit nicio legătură de cauzalitate între procedurile care au făcut obiectul prezentei cereri și suferința suferită de solicitant. 19. Curtea consideră că evenimentele în cauză au condus la ingerințe grave în drepturile reclamantului de a-și respecta proprietatea, la o instanță și la un proces echitabil, care constituie un prejudiciu moral, pentru care suma de 7 500 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 20. (2) Având în vedere că reclamantul nu a justificat cheltuielile și cheltuielile efectuate, Curtea decide să nu îi aloce nici o sumă în acest sens (a se vedea, mutatis mutandis, Oprea și alte c. România , n 33358/96, 16 iulie 2002, § 56). Interese moratorii 23. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L că statul pârât trebuie să restituie reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, la ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în aceeași perioadă de trei luni, 7 500 EUR (șapte mii cinci sute de euro) pentru daune morale A se vedea că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului Dit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 noiembrie 2005 în temeiul articolului 3 din Regulamentul de procedură. Mark Villiger Bošjan M. Zupančič Modululr Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

IONESCU c. ROUMANIE

(Requête n

o

38608/97)

ARRÊT

(Satisfaction équitable)

STRASBOURG

10 novembre 2005

DÉFINITIF

10/02/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Ionescu c. Roumanie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

B.M.

Zupančič

,

président

,

J.

Hedigan

,

L.

Caflisch

,

C.

Bîrsan

,

M

mes

A.

Gyulumyan

,

R.

Jaeger,

M.

E.

Myjer,

juges

,

et de M. M.

Villiger,

greffier adjoint de section

.

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 octobre 2005,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

38608/97) dirigée contre la Roumanie dont un ressortissant de cet État, M. Paul Ionescu («

le

requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («

la Commission

») le 22 juillet 1997 en vertu de l’ancien article

25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant, qui a été admis au bénéfice de l’assistance judiciaire, est représenté par M

e

S. Rădulețu, avocat à Craiova. Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M

me

Roxana

Rizoiu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Par un arrêt du 2 novembre 2004 («

l’arrêt au principal

»), la Cour a conclu, à l’unanimité, à la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1

du Protocole n

o

Ionescu c. Roumanie

, n

o

38608/97, §§ 36-39). En ce qui concerne l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour a estimé que la privation de propriété alléguée par le requérant, découlant de l’arrêt de la Cour suprême de Justice du 27 février 1997, n’avait aucune justification, le requérant ayant supporté et continuant de supporter une charge spéciale et exorbitante (

ibidem,

§§

44

‑

46).

4.

En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, le requérant réclamait, à titre de satisfaction équitable, la restitution du bien litigieux ou l’octroi d’une somme équivalant à sa valeur actuelle, qu’il estimait à 250

000 dollars américains (USD). Il sollicitait également l’octroi de la somme de 50

000 USD pour la privation de jouissance du bien, ainsi que de 75

000 USD pour le préjudice moral. Il demandait, enfin, le remboursement de ses frais, sans toutefois quantifier cette demande.

5.

La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée et a invité le Gouvernement et le requérant à lui soumettre par écrit, dans les six mois, leurs observations sur ladite question et notamment à porter à sa connaissance tout accord auquel ils pourraient aboutir (

ibidem

, § 54, et point 6 a), b) et c) du dispositif).

6.

A la suite de la modification de la composition des sections de la Cour (article 25 § 1 du règlement), la présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).

7.

Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations.

8.

Il ressort des documents présentés par les parties qu’une deuxième action en revendication immobilière que le requérant avait introduite au rôle des juridictions nationales contre le Conseil local de Bucarest a été accueillie par un arrêt définitif du 2 juin 2005 de la Haute Cour de Cassation et de Justice. Toutefois, le requérant est dans l’impossibilité de rentrer en possession du bien, l’Etat l’ayant vendu en 1997 à un tiers qui l’occupait en tant que locataire. A une date non précisée, le requérant introduisit à l’encontre du tiers acquéreur, une action en revendication et en annulation du contrat de vente susmentionné. Cette action est toujours pendante devant le tribunal de première instance de Bucarest.

EN DROIT

9.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel

10.

A titre principal, le requérant sollicite la restitution du bien litigieux. Il fait valoir que bien qu’il ait eu gain de cause dans la deuxième action en revendication contre le Conseil local de Bucarest, il se trouve dans l’impossibilité de prendre possession de l’immeuble, dès lors que celui-ci a été vendu par l’Etat à un tiers. Il entend recevoir, en cas de non-restitution, une somme correspondant à la valeur actuelle de son bien. Il estime cette somme à 250

000 USD, à savoir, selon les prix pratiqués par des agences immobilières de Bucarest, 100

000 USD pour la maison et 150

000

EUR pour le terrain y afférent.

Il sollicite également la somme de 50

000 USD pour la privation de jouissance du bien, faisant valoir que l’Etat a injustement tiré un profit considérable de la location, puis de la vente de l’immeuble.

11.

Dans ses observations, le Gouvernement conteste les sommes avancées par le requérant. Il souligne d’emblée que le requérant ne peut prétendre à la restitution de l’intégralité du terrain, tel qu’il existait à la date de la construction de la maison, car à la suite de l’expropriation qui avait eu lieu en 1937, une partie avait été intégrée à la voie publique.

Il estime que les prix des agences immobilières invoqués par le requérant ne peuvent servir de base à l’évaluation du bien litigieux, dont la valeur serait, selon les conclusions d’une expertise technique communiquée à la Cour, de 76

099

USD.

12.

Pour ce qui est du manque à gagner, le Gouvernement soutient que même si le droit de propriété du requérant n’avait pas été annulé, il aurait été obligé de toute manière, en vertu de la loi n

o

17/1994, de proroger le bail d’habitation conclu par l’Etat avec le locataire de l’immeuble avant la reconnaissance de son droit de propriété sur cet immeuble. Se fondant sur le rapport d’expertise susmentionné, le Gouvernement évalue la somme des loyers qu’aurait pu percevoir le requérant à 1

547 USD.

13.

La Cour note que, malgré l’issue favorable de la deuxième action en revendication, le requérant se trouve actuellement dans l’impossibilité de prendre possession de l’immeuble en raison de sa vente par l’Etat à un tiers.

14.

La Cour estime, dans les circonstances de l’espèce, que la restitution du bien litigieux, telle qu’ordonnée par le jugement du 11

juillet 1995 du tribunal départemental de Bucarest, placerait le requérant, autant que possible, dans une situation équivalante à celle où il se trouverait si les exigences de l’article 1 du Protocole n

o

1 n’avaient pas été méconnues.

Cela est sans préjudice de toute prétention que le tiers acquéreur pourrait avoir à la propriété de l’immeuble, prétention qui relèverait des tribunaux internes (voir,

mutatis mutandis

,

Brumărescu c. Roumanie

(satisfaction équitable) [GC], n

o

28342/95, § 22, CEDH 2001

‑

I).

15.

A défaut pour l’Etat défendeur de procéder à pareille restitution, la Cour décide qu’il devra verser au requérant, pour dommage matériel, la valeur actuelle du bien.

Compte tenu des conclusions de l’expertise immobilière produite par le Gouvernement et des informations dont elle dispose sur les prix du marché immobilier à Bucarest, la Cour estime à 100

000

EUR la valeur vénale actuelle de la maison et du terrain y afférent.

16.

Concernant les sommes demandées pour la privation de jouissance du bien, la Cour ne saurait les allouer, compte tenu du fait qu’elle a ordonné la restitution du bien comme réparation au titre de l’article

41 de la Convention, mais elle pourra tenir compte de la privation de propriété subie par le requérant à l’occasion de la réparation du préjudice moral (voir,

mutatis mutandis,

Sofletea c. Roumanie

, n

o

48179/99, §

42, 25

novembre 2003).

B.

Dommage moral

17.

Le requérant sollicite 75

000 USD pour le préjudice moral subi du fait de la souffrance que lui aurait infligée en 1997 la Cour suprême de justice en le privant de son bien.

18.

Le Gouvernement s’élève contre cette prétention estimant qu’aucun préjudice moral ne saurait être retenu car ce préjudice n’a pas été prouvé et aucun lien de causalité n’a été établi entre les procédures qui ont fait l’objet de la présente requête et les souffrances alléguées par le requérant.

19.

La Cour considère que les événements en cause ont entraîné des ingérences graves dans les droits du requérant au respect de son bien, à un tribunal et à un procès équitable, constitutives d’un préjudice moral, pour lesquelles la somme de 7

500

EUR représente une réparation équitable.

C.

Frais et dépens

20.

Le requérant sollicite le remboursement des frais de justice, sans avancer de montant ni produire de décompte en ce sens.

21.

Le Gouvernement ne s’oppose pas au remboursement des frais encourus, sur présentation de pièces justificatives.

22.

Compte tenu de ce que le requérant n’a pas justifié des frais et dépens exposés, la Cour décide de ne lui allouer aucune somme à ce titre (voir,

mutatis mutandis, Oprea

et autres c. Roumanie

, n

o

33358/96, 16

juillet 2002, §

56).

D.

Intérêts moratoires

23.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

que l’État défendeur doit restituer au requérant, dans les trois

mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, l’immeuble litigieux et le terrain y afférent

;

2.

Dit

qu’à défaut d’une telle restitution, l’État défendeur doit verser au requérant, dans les mêmes trois mois, 100

000

EUR (cent mille

euros) pour dommage matériel

;

3.

Dit

que l

’

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les mêmes trois

mois, 7

500

EUR (sept

mille

cinq

cents

euros) pour préjudice moral

;

4.

Dit

que les sommes en question seront à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement

;

5.

Dit

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 novembre 2005 en application de l’article

77

§§

2

et

3 du règlement.

Mark

Villiger

Boštjan M.

Zupančič

Greffier adjoint

Président