AFFAIRE GLOD c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

16.09.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire rejetée (victime);Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner P1-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE GLOD c. ROUMANIE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA GLOD c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 41134/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 septembrie 2003 DEFINITIVF 16/12/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Glod c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J-P. Costa președintele A. B. Baka Bîrsan Jungwiert Butkevych mei Thomassen Mularoni judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 10 septembrie 2002 și 26 august 2003, Renunță la hotărâre, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se găsește o cerere (n 41134/98) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, M La 20 septembrie 1995, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind libertățile fundamentale). Guvernul tãu este reprezentat de agentul său, dl B. Aurescu, de Ministerul Afacerilor Externe. Recurenta se plângea de refuzul instanțelor, contrar art. 1 din Convenție, de examinarea legalității unei decizii administrative și de obținerea restituirii în natură a unui teren care a aparținut mamei sale, cu încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenție. Cererea a fost transmisă Curții la data de 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secții a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie din 10 septembrie 2002, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamanta, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament). DE FAPT, recurenta s-a născut în 1942, reședința la București. CIRCONSTANCES DE LA L a) un teren de 10 ha care îi aparținuse mamei sale și care îi constituise contribuția la crearea unei cooperative agricole de producție, în 1953 11. Prin scrisoarea din 23 aprilie 1993, Comisia locală de la Soveja a informat recurenta că nu putea acorda terenul solicitat, deoarece acesta fusese atribuit în proprietate altor persoane care fuseseră deja în posesia sa. 12. Prin decizia din 29 iulie 1993, Comisia departamentală a reconstituit dreptul de proprietate al recurentei, acordându-i, în temeiul articolelor 36 și 38 din lege, acțiuni ale unei societăți comerciale care reprezintă echivalentul celor cinci ha ale terenului care îi aparținea mamei sale. 13. recurenta a contestat această decizie în fața Tribunalului de Primă Instanță din Panciu. Comisia susținea că, în ceea ce privește acțiunile, Comisia nu și-a respectat dreptul de a primi înapoierea în natură a terenului respectiv în temeiul articolului 8 din lege. De asemenea, pe baza articolului 13 din lege, care prevedea că, în regiunile de dealuri, atribuirea de proprietate asupra terenului trebuia să aibă loc în general pe vechile zone, recurenta sublinia, de asemenea, că îi era permis să își refacă dreptul de proprietate pe aceeași locație ca și cea a terenului care a aparținut mamei sale, pe care bunicul său construise un bazin de apă. 14. Prin hotărârea din 31 mai 1995, Tribunalul de Primă Instanță a respins cererea sa. El a constatat că reclamanta și-a acordat de către Comisia administrativă acțiunile unei societăți comerciale reprezentând echivalentul a 5,50 ha de teren. Or, el a judecat că, în temeiul articolului 11 din lege, el nu era competent să exercite un control asupra modului efectiv prin care Comisia reconstituise dreptul de proprietate al reclamantei. 15. recurenta a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri. Aceasta susținea că instanța a interpretat greșit art. 11 din lege, deoarece, în temeiul acestui articol, controlul jurisdicțional trebuia să se aplice și asupra modului în care comisioanele reconstituiau efectiv dreptul de proprietate al ui, prin restituirea în natură a terenului sau prin acordarea de acțiuni. Aceasta se plângea, de asemenea, de faptul că instanța nu a făcut o analiză concretă a locației terenului pe care îl moștenise, care ar fi permis să se stabilească că acesta se afla într-o zonă de dealuri. Cu toate acestea, ea sublinia că, într-un astfel de caz, i s-a permis să-și refacă dreptul de proprietate asupra vechii locații. 16. Prin hotărârea definitivă din 22 octombrie 1995, tribunalul departamental din Vrancea a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță. El a respins acțiunea recurentei, reamintind că instanțele nu erau competente să controleze motivul efectiv prin care Comisia administrativă reconstituise dreptul de proprietate al reclamantei, și anume prin intermediul acțiunilor unei societăți comerciale. Dezvoltări ulterioare datei de 22 octombrie 1995: noua cerere de restituire imobiliară 17. În 1995, societatea A. și-a asumat, în temeiul unui contract de închiriere rurală încheiat pe o perioadă de patru ani cu reclamanta, obligația de a exploata terenul în numele căruia aceasta din urmă obținese acțiuni și de a-i acorda 18% din producția totală de grâu pe care urma să o realizeze. 18. În 1999, recurenta a informat societatea A. că dorește să intre în posesia terenului său, pentru a-și exploata în mod individual. 19. După intrarea în vigoare a Legii nr. 1 din 11 ianuarie 2000, recurenta a solicitat restituirea în natură și pe locul anterior al terenului aflat în proprietatea mamei sale. 20. O scrisoare din data de 21 noiembrie 2001 a primăriei din Maurașești făcea referire la faptul că punerea în posesie a recurentei nu ar putea avea loc pe locul anterior, având în vedere că alte persoane sai aveau dreptul de a atribui terenuri, în temeiul Legii nr. 18/91. 21. În 2002, Comisia administrativă a emis două titluri de proprietate în numele recurentei pe terenuri de 2,5 și, respectiv, 7,5 ha, ceea ce reprezintă un total de 8 ha de podgorie și 2 ha de teren arabil. Recurenta a acceptat 7 ha, pe care ulterior a fost pusă în posesie, dar a refuzat restul, având în vedere locația sa. Un litigiu este în prezent în curs de desfășurare cu privire la rolul instanțelor naționale în ceea ce privește localizarea terenului restituit recurentei, care, potrivit acesteia, nu corespunde cu cel al terenurilor deținute anterior de mama sa. II. Dreptul intern relevant 22. Dispozițiile relevante ale legii fondului de teren n 18/1991, astfel cum au fost formulate la data faptelor (publicarea către Monitor Oficial din 20 februarie 1991), dispun astfel de art. 8L a dreptului de proprietate privată pe terenurile aflate în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituire sau prin constituirea dreptului de proprietate. Beneficiază de dispozițiile prezentei legi membrii cooperativelor care au primit aporturi de terenuri la intrarea în cooperativă sau cărora li s-au confiscat terenuri de către aceasta din urmă, precum și moștenitorii lor (...). art. 11 (1) În fiecare municipalitate, o comisie condusă de primar (...) va avea competența de a reface dreptul de proprietate, de a deține și de a elibera titluri de proprietate titularilor de drepturi. (2) Comisia locală își desfășoară activitatea sub conducerea unei comisii departamentale, numită prin ordinul prefectului și condusă de acesta. (3) Comisioanele vor fi formate din cetățeni numiți de comunitate dintre toate categoriile de titulari de drepturi, specialiști și funcționari. În comunele cu mai multe sate, cetățenii vor fi numiți în raport cu numărul de locuitori din fiecare sat. (4) Comisia departamentală are competența de a soluționa contestațiile și de a valida/revoca măsurile adoptate de comisiile locale. (5) L Controlul jurisdicțional este limitat exclusiv la aplicarea corectă a dispozițiilor prezentei legi privind dreptul de proprietate, domeniul de aplicare al terenului care îi revine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În regiunile de dealuri, acordarea efectivă în proprietate a terenurilor se face, de regulă, pe vechile zone (...) L Persoanele ale căror terenuri agricole au devenit proprietatea statului în urma legilor speciale, altele decât cele de expropriere, și care se află în administrația unităților agricole de pe teritoriul statului, pot deveni, la cerere, acționari ai societăților comerciale create în temeiul Legii nr. 15/1990 ca urmare a reorganizării unităților agricole de pe teritoriul statului (...) ... Numărul de acțiuni va fi proporțional cu suprafața de teren în echivalent de intrare în patrimoniul de la . , fără a depăși 10 ha de teren pe familie, în echivalent arable. În comunele care au un deficit de teren, în care terenurile foștilor proprietari au devenit proprietate asupra statului, în cazul în care aceștia nu au optat pentru acordarea de acțiuni în condițiile prevăzute la art. 36, li se va atribui, lor sau moștenitorilor lor, la cererea lor, o suprafață de teren de minimum 5 000 m pe familie, echivalentă cu arabilă, a terenurilor de t . Dispozițiile art. 37 se aplică în ceea ce privește restul terenului pe care foștii proprietari sau moștenitorii acestora au dreptul de a-și reconstitui sau de a-și constitui dreptul de proprietate. 23. Legea nr. 18/1991 a fost repusă în funcțiune Monitorului Oficial din 5 ianuarie 1998, pentru a ține seama de modificările care i-au fost aduse prin legea nr. 169/1997, ale căror dispoziții relevante prevăd următoarele: art. 6 alin. (4) - (10) din art. 11 se abrogă. Art. 443 (2) lit. (l) poate depune plângere la instanță împotriva deciziei Comisiei departamentale (...) în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoștință de decizia Comisiei menționate anterior. Art. 446 Plângerea (...) se poate referi la măsurile de punere în aplicare a dispozițiilor articolului 36 din lege privind instituirea dreptului de a primi acțiuni de la societățile comerciale create în temeiul Legii nr. 15/1990 ca urmare a reorganizării unităților agricole da . art. 448 Instanța sesizată soluționează litigiul în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și cu legea de organizare judiciară. Pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia judiciară care a emis titlul de proprietate îl va modifica, îl va înlocui sau îl va anula. 24. Dispozițiile relevante ale legii nr. 1 din 11 ianuarie 2000 privind refacerea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere solicitate de cei interesați în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1997, se citesc art. 2 Reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile locații, dacă acestea sunt libere (...) art. 3 Reconstituirea dreptului de proprietate pe terenuri (...) până la 50 ha care constituiseră un aport la crearea unei cooperative agricole de producție (...) se face în întregime în localitățile în care au fost constituite rezerve de terenuri agricole prin decizia Comisiei (...) art. 8 În conformitate cu art. 36 din Legea nr. 18/1991, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de acționar în societățile comerciale (...) li se poate restitui în natură terenuri de aceeași calitate (...) li se acordă efectiv terenuri în regiunea de deal, pe vechile zone (...) DESPRE EXCEPȚIA PRELIMINARĂ A GUVERNULUI 25. Guvernul excită de la data la care cererea a fost depusă din cauza lipsei de calitate a victimei recurentei, în sensul articolului 34 din Convenție, având în vedere modificările în situația de fapt a cauzei ‐ până la data de 22 octombrie 1995. Acesta subliniază că reclamantei i se atribuie dreptul de proprietate asupra a 8 ha de podgorie și 2 ha de teren arabil (punctul 21 de mai sus). Cu toate acestea, dacă guvernul recunoaște că restituirea nu a avut loc pe aceeași locație ca și cea a terenurilor deținute de mama sa, el subliniază că aceasta este complet la suprafața care a aparținut acesteia din urmă, și anume 10 ha de teren, care a fost restituită în natură reclamantei. Acesta susține, de asemenea, că legea funciară în vigoare în prezent nu îi mai permite să obțină refacerea dreptului său de proprietate asupra fostului loc. 26. Recurenta subliniază că autoritățile abilitate să pună în aplicare legea nr. 18/1991 au acordat terenurile foștilor proprietari unor diferiți particulari care nu aveau dreptul să facă acest lucru. Or, i s-a acordat teren nesatisfăcător sau acțiuni, în timp ce dispozițiile legii nr. 18/1991 impuneau autorităților să-i dea terenul înapoi în natură și, în plus, pe locul vechi, în special într-o regiune de dealuri, destinată culturii viței de vie. 27. Curtea nu ar putea să speculeze cu privire la faptul de a ști dacă aceasta era sau nu legală recurentei, în temeiul legislației aplicabile la data primei sale cereri de restituire, de a obține teren pe locul anterior, în măsura în care instanțele chemate să examineze această chestiune în cadrul contestației recurentei împotriva deciziei Comisiei din 29 iulie 1993 s-au declarat incompetenți să o soluționeze, invocând art. 11 din lege, astfel cum a fost redactat la momentul respectiv. Curtea ia notă, de asemenea, de faptul că un nou litigiu referitor la amplasarea terenului restituit recurentei este în prezent în curs de desfășurare cu privire la rolul instanțelor naționale (a se vedea punctul 21 de mai sus, in fine) În orice caz, Curtea constată că restituirea terenului indicat de guvern s-a bazat pe un alt temei juridic decât cel care se află la originea litigiului prezentat în fața Curții și că aceasta a avut loc în februarie 2001, pentru o parte și, respectiv, în noiembrie 2002 pentru restul, adică la aproximativ 10 ani de la data la care recurenta și-a făcut prima cerere în temeiul legii fondului funciar. 28. În plus, Curtea constată că obiecțiunile recurentei nu se limitează la ingerința autorităților în dreptul său de proprietate, ci privesc și încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție. Or, în lipsa unei recunoașteri explicite sau în esență, apoi a unei reparații, de către autorități, a unei astfel de încălcări a convenției, recurenta se poate pretinde, fără îndoială, victima constatării instanțelor potrivit cărora nu erau competente să examineze o decizie administrativă a Comisiei, așa cum s-a întâmplat în speță ( mutatis mutandis, Crișan c. România 4293/98, § 27-30, 27 mai 2003). 29. Prin urmare, excepția preliminară a guvernului nu poate fi reținută. II. PE VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 30. În primul rând, recurenta se plânge de refuzul tribunalelor de a examina legalitatea unei decizii a Comisiei. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 31. Recurenta subliniază că instanțele române nu au beneficiat, în temeiul articolului 11 din Legea nr. O astfel de situație a determinat instanțele sesizate să nu examineze legalitatea refacerii dreptului său de proprietate prin acordarea de acțiuni unei societăți comerciale. 32. Guvernul reamintește că, în virtutea unei jurisprudențe constante, dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări admise implicit, deoarece, prin însăși natura sa, solicită o reglementare prin intermediul statului. Or, el subliniază că, în speță, instanțele interne s-au pronunțat cu privire la contestarea recurentei împotriva deciziei Comisiei respectând limitele competenței lor, astfel cum este prevăzută de Legea nr. 18/91. 33. În observațiile sale complementare, guvernul subliniază că nu contestă afirmațiile recurentei pe teren art. 6 alin. (1) din Convenție. Cu toate acestea, menționează că art. 11 din Legea nr. 18/2001, așa cum exista la momentul respectiv, și care limita competența instanțelor, a fost modificat de Legea nr. 169 din 1997. De acum înainte, competența instanțelor în această privință nu mai este limitată, și le este permis să examineze toate aspectele de drept și de fapt ale deciziilor Comisiei. 34. Curtea ia notă de faptul că procedura în litigiu se referea la legalitatea unei decizii a Comisiei administrative privind dreptul recurentei, care decurge din legea fondului funciar, de a i se restitui un bun imobil, drept care, fără îndoială, are un caracter civil, în sensul primului alineat al articolului 6 menționat anterior, care se află, prin urmare, aplicabil în numerar. 35. Curtea amintește că, în ceea ce privește deciziile privind drepturile și obligațiile cu caracter civil, art. 6 alineatul (1) din Convenție dispune ca deciziile luate de autoritățile administrative care nu îndeplinesc ele însele cerințele acestei dispoziții să fie supuse controlului ulterior asupra unui organism judiciar de pe deplina instanță (a se vedea Crișan, citată anterior, § Ortenberg c. Austria, Hotărârea din 25 noiembrie 1994, seria A n 295-B, p. 49-50, § 31; Stallinger și Kuso c. Austria, Hotărârea din aprilie 1997, Rec., 1997-II, p. Curtea consideră că, la 29 iulie 1993, Comisia administrativă care este pronunțată în privința cererii recurentei de restituire a unui teren, numită prin ordinul prefectului și condusă de acesta, în temeiul articolului 11 din lege, nu răspunde cerinței de independență față de executare și, prin urmare, nu poate constitui o instanță judecătorească. În sensul articolului 6 alineatul (1) menționat anterior (a se vedea mutatis mutandis, Crișan, citată anterior, § 25 Sramek c. Austria, Hotărârea din 22 octombrie 1984, seria A n 84, p. 17, § 42). Prin urmare, pentru ca cerințele articolului 6 1 din Convenție trebuie să fie îndeplinite, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Or, Curtea constată în această privință că instanțele care au fost sesizate de recurentă cu privire la o cauză împotriva deciziei prin care Comisia a acordat acțiuni s-au declarat incompetente pentru a controla legalitatea acesteia, pe baza articolului 11 din lege, că era redactat la momentul faptelor. 38. Curtea ia act cu interes de schimbarea legislativă indicată de guvernul privind întinderea, acum nelimitată, a competenței instanțelor care trebuie să se pronunțe cu privire la legalitatea deciziilor administrative ale Comisiei (a se vedea dreptul intern relevant, în special punctul 23 de mai sus). Cu toate acestea, dispozițiile legale care reglementează, la momentul faptei, competența instanțelor sesizate cu privire la o cauză împotriva unei decizii a Comisiei și aplicarea acestora, în speță, de către instanțe, au determinat, în fapt, la competența recurentei de a prezenta decizia luată de o autoritate administrativă care nu îndeplinește ea însăși cerințele unui tribunal. Instanța de judecată, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, are un control ulterior asupra unui organism judiciar de jurisdicție deplină. 39. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că această imposibilitate pentru instanțe, care decurge din legislația națională aplicabilă la momentul faptelor, de a lua în considerare dacă recurenta îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru a i se restitui un teren în natură și, în plus, pe locul anterior, în cadrul contestației sale împotriva unei decizii administrative care se pronunță asupra drepturilor sale civile, aduce atingere substanței în sine a dreptului său de a avea acces la un tribunal. 40. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL N 1 LA CONVENȚIA 41. Recurenta consideră că, din cauza faptului că a fost contestată de instanțele naționale, aceasta a suferit o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care dispune astfel Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 42. Guvernul susține că reclamanta nu a suferit nicio încălcare a dreptului său de proprietate și se referă la cauza Malhous c. Republica Cehă ([GC], n 33071/96, (dec.), CEDH 2000-XII). Subsidiar, acesta consideră că o posibilă atingere a dreptului de proprietate al recurentei ar fi atât de mică încât ar reveni în marja de apreciere a statului. 43. Recurenta contestă argumentele guvernului și subliniază că cauza Malhous Malhous, aceasta a îndeplinit cerințele prevăzute de lege pentru a fi returnată în natură și, în plus, pe locul anterior, terenul care a aparținut mamei sale, dar pe care instanțele sesizate au refuzat să se pronunțe asupra acestui aspect, invocând limitele legale ale competenței lor. În această privință, Comisia susține că, la data intrării în vigoare a legii, terenul său se afla în patrimoniul unei cooperative agricole de producție și că este situat, în conformitate cu cerința articolului 13 din lege, într-o regiune de dealuri, și anume în apropiere de Panciu, în departamentul Vrancea. 44. În observațiile sale complementare, după 10 September 2002, data la care camera a declarat cererea admisibilă, guvernul susține că art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție nu se aplică în speță, recurenta n Õ având nici un bun actual, nici o speranță legitimă, în sensul jurisprudenței constante a organelor convenției. 45. Curtea arată că întrebările ridicate de guvern în observațiile sale complementare se aseamănă mai degrabă cu o excepție preliminară bazată pe incompatibilitatea rațională a acestui aspect cu dispozițiile Convenției. Ridicată pentru prima dată după decizia privind admisibilitatea cererii, o astfel de excepție se confruntă cu forcluzia (a se vedea, printre altele, mutatis mutandis Ceteroni c. Italia, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, Rec., 1996-V, p. 1755 1756, § 19). 46. În orice caz, Curtea consideră că, având în vedere concluziile sale de la punctele 38-40 de mai sus, nu este necesar să se pronunțe asupra fondului acestui litigiu (a se vedea mutatis mutandis, printre altele, Hotărârea Laino c. Italia [GC], n 33158/96, § 25, CEDH 1999-I Zanghioc. Italia din 19 noiembrie 1999 (a se vedea mutatis mutandis, printre altele, Hotărârea Laino c. Italia [GC], n 33158/96, § 25, CEDH 1999-I Zanghíc. Italia În februarie 1991, seria A n 194-C, p. 47, § 23 Biserica Catolică din Caneea c. Grecia, din 16 decembrie 1997, Rec., 1997-VIII, § 50). III. PRIVIND LICHIDITATEA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 47. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 48. Recurenta solicită pentru prejudiciul material acordarea a 3 De asemenea, Comisia solicită 10 000 de euro. EUR pentru prejudiciul moral cauzat de refuzul autorităților, de aproape zece ani, de a-și pune în posesie terenul pe locul anterior, ceea ce i-a cauzat suferințe fizice și psihice, a afectat starea de sănătate și a creat în ea o stare de nedreptate și o tensiune permanentă. 49. În această privință, Tribunalul constată că, în urma schimbărilor intervenite în situația de fapt a cererii, recurenta este văzută repusă în natură 8 ha de podgorie și 2 ha de teren arabil, adică întreaga suprafață de teren care a aparținut mamei sale. Cu toate acestea, subliniază că, având în vedere modificările aduse amenajării terenului care au avut loc în timpul regimului comunist și având în vedere titlurile de proprietate atribuite unor terți pe terenurile aflate în apropierea terenului recurentei, este imposibil din punct de vedere emoțional ca aceasta să fie pusă în posesia aceluiași loc. Guvernul este de acord că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între suferința sa și presupusele încălcări ale drepturilor convenționale. 50. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în fapt în faptul că reclamanta nu a beneficiat de un acces la o instanță pentru a contesta deciziile Comisiei care se pronunță asupra drepturilor sale civile. Cu toate acestea, Curtea nu ar putea specula asupra faptului că ar fi fost rezultatul procesului în caz contrar, dar nu consideră că este rezonabil să se considere că a suferit o pierdere reală de noroc (cf. Pelisier și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 80, CEDH 1999-II Crișan , citată anterior, § 36). Interese moratorii 51. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚIA, ÎN L 1 din Protocolul 1 la Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 000 EUR (patru mii de euro) pentru daune materiale și morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în lei românești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 16 septembrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte