CtEDO 10.09.2002 Auto

GLOD contre la ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
10.09.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GLOD contre la ROUMANIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 41134/98 prezentate de Florica Glod împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 10 septembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucages Bîrsan Jungwiert Butkevych mei Thomassen Mularoni judecători S. Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 20 septembrie 1995 și înregistrată la 6 mai 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ reclamanta, Florica Glod, este un cetățean român, născut în 1942, și rezident la București. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. În 1991, recurenta a solicitat Comisiei să aplice legea fondului comercial nr. 18/1991 (denumită în continuare "Comisia" și, respectiv, "Legea mai") restituirea unui teren de cinci ha care îi aparținea mamei sale și care constituise aportul său în crearea unei cooperative agricole de producție în 1953. Prin scrisoarea din 23 aprilie 1993, Comisia locală din Soveja a informat recurenta că nu putea acorda terenul solicitat, deoarece acesta fusese atribuit în proprietate altor persoane care fuseseră deja în posesia sa. Prin decizia din 29 iulie 1993, Comisia departamentală a reconstituit dreptul de proprietate al recurentei, acordându-i, în temeiul articolelor 36 și 38 din lege, acțiuni ale unei societăți comerciale care reprezintă echivalentul a cinci ha al terenului care îi aparținea mamei sale. recurenta a contestat această decizie în fața Tribunalului de Primă Instanță din Panciu. Comisia susținea că, în ceea ce privește acțiunile, Comisia nu și-a respectat dreptul de a primi înapoierea în natură a terenului respectiv în temeiul articolului 8 din lege. Pe lângă art. 13 din lege, care prevedea că, în regiunile de dealuri, atribuirea de proprietate asupra terenului trebuia să aibă loc în general pe vechile zone, recurenta sublinia, de asemenea, că îi era permis să i se refacă dreptul de proprietate pe aceeași locație ca și cea a terenului pe care a deținut-o mama sa, teren pe care marele său Prin hotărârea din 31 mai 1995, Tribunalul de Primă Instană a respins cererea sa și a constatat că reclamanta și-a asumat responsabilitatea de a acorda de către Comisie acțiuni ale unei societăți comerciale reprezentând echivalentul a 5,50 ha de teren. Or, el a judecat că, în temeiul articolului 11 din lege, el nu era competent să exercite un control asupra modului efectiv prin care Comisia reconstituise dreptul de proprietate al reclamantei. recurenta a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri. Aceasta susținea că instanța a interpretat greșit art. 11 din lege, deoarece, în temeiul acestui articol, controlul jurisdicțional trebuia să se aplice și asupra modului în care comisioanele reconstituiau efectiv dreptul de proprietate al ui, prin restituirea în natură a terenului sau prin acordarea de acțiuni. Aceasta se plângea, de asemenea, de faptul că instanța nu a făcut o analiză concretă a locației terenului pe care îl moștenise, care ar fi permis să se stabilească că acesta se afla într-o zonă de dealuri. Cu toate acestea, ea sublinia că, într-un astfel de caz, îi era permis să i se refacă dreptul de proprietate pe fosta locație. Prin hotărârea definitivă din 22 octombrie 1995, tribunalul departamental din Vrancea a confirmat hotărârea Tribunalului de Primă Instanță. El a respins recursul recurentei, reamintind că tribunalele nu erau competente să controleze motivul efectiv prin care Comisia reconstituise dreptul de proprietate al recurentei, și anume prin acordarea de acțiuni ale unei societăți comerciale. Prin scrisoarea din 21 noiembrie 2001, primăria Marășești a informat Ministerul Justiției cu privire la acest lucru, în orice caz, reclamanta nu putea fi pusă în posesia terenului situat pe aceeași locație cu cea care a aparținut mamei sale, deoarece acesta fusese atribuit în proprietate unor terți. Dreptul intern relevant Legea fondului funciar nr. 18/1991 art. 8 În sensul prezentei legi, "reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate" se referă la dreptul de proprietate privată pe terenurile care se află în patrimoniul cooperativelor agricole de producție. Beneficiază de dispozițiile prezentei legi membrii cooperativelor care au primit aporturi de terenuri la intrarea în cooperativă sau cărora li s-au confiscat terenuri de către aceasta din urmă, precum și moștenitorii lor (...). Comisia locală își desfășoară activitatea sub conducerea unei comisii departamentale, numită prin ordinul prefectului și condusă de acesta. (...) L Controlul jurisdicțional este limitat exclusiv la aplicarea corectă a dispozițiilor prezentei legi privind dreptul de proprietate, domeniul de aplicare al terenului care îi revine. □ În regiunile de dealuri, acordarea efectivă în proprietate a terenurilor se face, în general, pe vechile fețe (...) □ Art. 36 a) Persoanele ale căror terenuri agricole au devenit proprietate de stat în urma legilor speciale, altele decât cele de expropriere, și care se află în administrația unităților agricole de stat, pot deveni, la cerere, acționari ai societăților comerciale create în temeiul Legii nr. 15/1990 ca urmare a reorganizării unităților agricole de stat (...) ... Numărul de acțiuni va fi proporțional cu suprafața de teren în echivalent de intrare în patrimoniul statului, fără a depăși 10 ha de teren pe familie, în echivalent arabil. În comunele care au un deficit de teren, în care terenurile foștilor proprietari au devenit proprietate de stat, dacă aceștia nu au optat pentru acordarea de acțiuni în condițiile prevăzute la art. 36, li se va atribui lor sau moștenitorilor lor, la cererea lor, o suprafață de teren de minimum 5 000 m pe familie, echivalentă cu arabilă, a terenurilor de stat. Dispozițiile art. 36 se aplică în ceea ce privește restul de teren pe care foștii proprietari sau moștenitorii acestora au dreptul de a-și reface sau de a-și constitui dreptul de proprietate (...) În esență, recurenta invocă o încălcare a dreptului de acces la o instanță, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, având în vedere refuzul tribunalelor de a examina legalitatea deciziei prin care Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 și-a refăcut dreptul de proprietate prin acordarea de acțiuni unei societăți comerciale. În plus, Comisia consideră că, pe termen lung, ea a suferit o încălcare a dreptului la respectarea proprietăților sale, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Guvernul consideră că reclamanta nu are calitatea de victimă, în sensul articolului 34 din Convenție, din cauza faptului că autoritățile naționale și-au recunoscut dreptul de proprietate pe teren al mamei sale. Recurenta contestă puternic aceste afirmații. Ea invocă scrisoarea Primăriei din Mareșești din 21 noiembrie 2001, din care rezultă că terenul care îi aparținea mamei sale nu poate fi restituit, deoarece alte persoane sale aveau deja dreptul de a acorda un titlu de proprietate pe acest teren. Curtea observă în speță că, prin primirea cererii recurentei de refacere a dreptului său de proprietate, introdusă în temeiul Legii nr. 18/1991, Comisia i-a acordat acțiuni de către o societate comercială. Or, reclamanta a solicitat restituirea în natură și, în plus, pe locul anterior al terenului. În plus, Curtea constată că nici un element din dosar nu dovedește că reclamantei i s-ar fi pus în posesia terenului menționat anterior. În plus, Curtea constată că obiecțiile recurentei nu se limitează la ingerința autorităților în dreptul său de proprietate, ci se referă și la încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenție. Or, recurenta poate pretinde, fără îndoială, că este victima constatării tribunalelor pe care le consideră că nu erau competente să examineze o decizie administrativă a Comisiei (a se vedea Hotărârea Ortenberg c. Austria din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 295-B, p. 49-50, § 31; Hotărârea Stallinger și Hotărârea Kuso c. Austria din 23 aprilie 1997, Rec., p. 679 680, § 51). Prin urmare, excepția preliminară a guvernului nu poate fi reținută. Cu privire la temeinicia obiecțiilor recurenta se plânge în primul rând de refuzul instanțelor de a examina legalitatea unei decizii a Comisiei. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către un tribunal independent și imparțial, instituit prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul reamintește că, în virtutea unei jurisprudențe constante, dreptul de acces la o instanță nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări admise implicit, deoarece, prin însăși natura sa, solicită o reglementare de către stat. Or, el subliniază că, în speță, instanțele interne s-au pronunțat asupra contestației recurentei împotriva deciziei comisiei, respectând limitele competenței lor, astfel cum este prevăzută de Legea nr. 18/1991. Recurenta subliniază că instanțele române nu beneficiază, în temeiul art. 11 din Legea nr. O astfel de situație a determinat instanțele sesizate să nu examineze legalitatea refacerii dreptului său de proprietate prin acordarea acțiunilor unei societăți comerciale. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond Prin urmare, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție nu se poate declara în mod vădit nefondat. În plus, recurenta consideră că, în urma unei contestații, a suferit o încălcare a dreptului de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul susține că reclamanta nu a suferit nicio încălcare a dreptului său de proprietate și se referă la cauza Malhous (cf. Malhous c. Republica Cehă (dec.) [GC], nr. 33071/96, 13 decembrie 2000). Subsidiar, acesta consideră că o posibilă încălcare a dreptului de proprietate al recurentei ar fi atât de mică, încât ar reveni în marja de apreciere a statului. Recurenta contestă argumentele guvernului și subliniază că cauza Malhous, citată anterior, nu este aplicabilă în speță. Aceasta subliniază că, spre deosebire de domnul Malhous, aceasta îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru a fi redată în natură și, în plus, pe locul anterior, terenul care a aparținut mamei sale. În această privință, Comisia susține că, la data intrării în vigoare a legii, terenul său se afla în patrimoniul unei cooperative agricole de producție (C.A.P.) și că este situat, în conformitate cu cerința de la art. 13 din lege, într-o regiune de dealuri, și anume în apropierea Panciu, în departamentul Vrancea. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Nu a fost ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-09-16
0,96
AFFAIRE GLOD c. ROUMANIE
la Convention, d’examiner la légalité d’une décision administrative, et de l’impossibilité pour elle d’obtenir la restitution en nature d’un terrain ayant appartenu à sa mère, en violation de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention.
CtEDO 2001-07-10
0,96
GLOD contre la ROUMANIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION Requête n° 31162/96 présentée par Florica GLOD contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 juillet 2001 en une chambre composée de M me E. Palm, présidente, MM. L.
CtEDO 2004-06-22
0,95
MIHAILESCU contre la ROUMANIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 32913/96 présentée par Clotilda Alexandrina MIHAILESCU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 22 juin 2004 en une chambre c
CtEDO 2002-04-30
0,95
PONOVA contre la ROUMANIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 29972/96 présentée par Ioan PONOVA contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 30 avril 2002 en une chambre composée de MM. J.-P.
CtEDO 2002-01-15
0,95
BUGEANU contre la ROUMANIE
DEUXIEME SECTION DÉCISION Requête n° 34655/97 présentée par Maria Valeria BUGEANU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 15 janvier 2002 en une chambre composée de MM. J.-P. Costa, présid
Sursă