ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1479/2016

Decizia nr. 1479/2016

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/45/2012 reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe D.G.F.P. a județului Iași și A.F.P.C.M.M. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.000.000 RON reprezentând despăgubiri materiale pentru prejudiciul suferit de societate în urma emiterii unor acte administrativ fiscale nelegale.

Prin cererea depusă la 4 mai 2012 reclamanta și-a mărit câtimea obiectului cererii la 2.400.000 RON.

În motivarea acțiunii s-a arătat că, în situația în care pârâtele ar fi rambursat TVA-ul, societatea avea fondurile financiare necesare continuării activității întrucât începând cu anul 2009 situația financiară globală s-a caracterizat printr-o lipsă acută de lichidități. Ca urmare a blocajului financiar în care societatea reclamantă a intrat s-a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței, societatea fiind și la acest moment în procedură.

Consideră că acțiunea este întemeiată, dat fiind reaua-credință de care au dat dovada pârâtele, iar pe de altă parte, prejudiciul creat societății este real și actual, prin întocmirea unor rapoarte fiscale nelegale și a unor decizii de impunere nelegale ajungându-se la situația de a se falimenta o societate comercială care avea posibilitatea de a se dezvolta, de a menține locuri de muncă pentru salariați și de a-și onora obligațiile fiscale către statul român.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 146 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâții D.G.R.F.P. Iași - A.F.P.C.M.M.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că pentru restituirea sumei prevăzută în Sentința nr. 196/CA din 9 august 2010 a Curții de Apel Iași, irevocabilă, reclamanta nu se poate îndrepta pe calea acțiunii în despăgubiri conform Legii nr. 554/2004, ci are la îndemână procedurile speciale prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind C. fiscal, competența de soluționare a acestui gen de cereri revenind, conform art. 117 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 și art. 31 alin. (1) lit. c) din același act normativ, organului fiscal în a cărui rază teritorială persoana juridică își are domiciliul fiscal.

Prin Sentința nr. 196 din 9 octombrie 2010 instanța s-a pronunțat numai în legătură cu legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, fără a lua vreo măsură concretă în ceea ce privește modalitatea de rezolvare a cererii de rambursare a soldului sumei negative a TVA.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În contextul unei ample prezentări a situației de fapt, recurenta a dezvoltat o serie de critici față de soluția adoptată de prima instanță, indicând incidenta motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ.:

A susținut recurenta că prima instanță a analizat pur formal cauza, în condițiile în care nu a reținut reaua-credință a organului fiscal concretizată prin întocmirea actelor fiscale anulate și prin refuzul permanent de a dispune restituirea sumelor de bani în urma pronunțării hotărârii judecătorești.

Astfel, a susținut recurenta că la momentul efectuării controlului fiscal, în anul 2008 nu avea nicio datorie la bugetul de stat, însă, ca urmare a popririlor înființate de organele fiscale societatea nu și-a mai putut continua activitatea cu urmarea intrării în procedura insolvenței.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-pârâtă D.G.F.P. Iași - A.F.P.C.M.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea adresată instanței de judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri materiale pentru prejudiciul suferit prin emiterea unor acte administrativ-fiscale nelegale ca urmare a pronunțării Sentinței nr. 196/CA din 9 august 2010 a Curții de Apel Iași, prin care a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată a reclamantei, fiind anulate actele administrativ-fiscale în temeiul cărora societatea reclamantă a fost supusă procedurii de executare silită, pentru sumele imputate.

Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, temeiul de drept al acțiunii: (1) Când persoana vătămata a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoască întinderea pagubei.

Curtea de Apel, în soluționarea cauzei a reținut că, pentru dovedirea întinderii pagubei, reclamanta nu are deschisă calea acțiunii în despăgubiri conform Legii nr. 554/2004, ci procedurile speciale prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind C. fiscal, competența de soluționare a acestui gen de cereri revenind, conform art. 117 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 și art. 31 alin. (1) lit. c) din același act normativ, organului fiscal în a cărui rază teritorială persoana juridică își are domiciliul fiscal.

Cererea de recurs nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare și, în final, soluției asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susținerile dezvoltate în motivarea acțiunii în fața primei instanțe.

Considerentele sentinței aflate în control judiciar, prezentate rezumativ în decizia de față, demonstrează că instanța fondului a expus rațiunile de fapt și de drept pentru care a considerat acțiunea ca neîntemeiată, astfel că nu se poate reține critica privind analiza formală a cererii de chemare în judecată.

Prin Sentința nr. 196 din 9 octombrie 2010 instanța s-a pronunțat numai în legătură cu legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, fără a lua vreo măsură concretă în ceea ce privește modalitatea de rezolvare a cererii de rambursare a soldului sumei negative a TVA.

În această ipoteză, contribuabilul are posibilitatea să formuleze o cerere privind restituirea sumelor de bani nerambursate, conform dispozițiilor art. 117 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cerere care este analizată, de regulă, într-un termen de 45 de zile de la data depunerii la organul fiscal, astfel cum a reținut și Curtea Constituțională în Decizia nr. 694 din 20 octombrie 2015, într-o speță similară.

În stabilirea prejudiciului suferit ca și a legăturii de cauzalitate trebuie avută în vedere natura juridică a actelor administrativ fiscale anulate și în consecință aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor legii speciale în materie respectiv prevederile C. fiscal și a C. proc. fisc., potrivit cărora pentru sumele nedatorate, respectiv nerestituite sau nerambursate în termenul legal contribuabilul are dreptul la dobândă, conform dispozițiilor art. 124 alin. (1) C. proc. fisc.

În fapt, această dobândă reprezintă o sancțiune menită să acopere beneficiul nerealizat de către creditor - respectiv societatea reclamantă - care a fost în imposibilitate de a dispune de sumele respective ca urmare a stabilirii eronate a obligațiilor fiscale.

Din această perspectivă, în lipsa unor precizări a cadrului procesual, cu privire la dovedirea pretențiilor și a legăturii de cauzalitate, în mod corect prima instanță a reținut că pretinsul prejudiciu îl reprezintă suma negativă de TVA solicitată, iar nu despăgubirile conform art. 8 și 19 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, se poate observa că atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin motivele de recurs, reclamanta nu face decât să expună situația de fapt, în raport de care invocă o culpă a organului fiscal, stabilită prin hotărâre judecătorească culpă care o îndreptățește la plata unei sume de 2.400.000 RON, pe care nu o probează.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA Iași prin lichidator judiciar împotriva Sentinței nr. 146 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2016.

Procesat de GGC - N