ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4970/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Galați la 28 ianuarie 2002, reclamantele J.A. și S.R. au chemat în

judecată pe pârâții SC C. Tecuci și A.P.A.P.S. București, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului de

înstrăinare a imobilului situat în Tecuci, și a terenului aferent.

Totodată, s-a solicitat restituirea

în natură a acestui spațiu, precum și acordarea măsurilor reparatorii prevăzute

de lege pentru construcțiile demolate și utilajele de care autorul

reclamantelor a fost deposedat în mod abuziv.

În motivarea cererii, reclamantele

au arătat că autorul lor, S.N., a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare

din 10 decembrie 1942, imobilul industrial situat în Tecuci, compus din teren

în suprafață de 9298 mp și construcțiile edificate pe acesta, cu utilajele

aferente întreprinderii cunoscute sub denumirea „La Taur”, Fabrica de pielărie

și talpă M.S.

Totodată, au precizat că, în

conformitate cu prevederile Legii 10/2001, s-au adresat cu notificare Primăriei

Tecuci, A.P.A.P.S. și ulterior, deținătorul spațiului.

Ulterior, în conformitate cu

dispozițiile art. 132 C. proc. civ., reclamantele și-au completat acțiunea

introductivă, solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate al pârâtei seria M 03 nr. 2757 din 13

martie 1996 pentru suprafața de teren de 4849,76 mp și să se dispună

introducerea în cauză a Ministerului Industriilor, care a emis acest

certificat.

În ședința publică din 16 aprilie

2003, reclamantele au formulat cerere de majorare a câtimii obiectului acțiunii

și au solicitat să li se restituie suprafața de teren de 4850 mp, reprezentând

diferența dintre suprafețele de 9928 mp și 4498 mp.

La termenul din 9 mai 2002, la

solicitarea pârâtei, a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă,

Prefectura județului Galați.

Pârâta a formulat cerere de chemare

în garanție a A.P.A.P.S. București pentru eventualitatea în care ar fi evinsă

în acțiunea de restituire a imobilului și o cerere reconvențională prin care a

solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al

reclamantelor, obținut prin Ordinul Prefectului nr. 34/1992.

Ulterior efectuării expertizei,

pârâta a renunțat la judecarea cererii reconvenționale.

Prin sentința civilă nr. 443 din 11

februarie 2003 a Tribunalului Galați, s-a respins ca nefondată acțiunea

reclamantelor și în baza dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. s-a luat act că

pârâta SC C. SRL Tecuci a renunțat la judecata cererii reconvenționale.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că reclamanta J.A. a înstrăinat numitului U.C.

suprafața de 3548 mp, prin contractul autentificat sub nr. 1259 din 19 august

1997 la Biroul Notarului Public M.A.

Suprafața de teren de 4448 mp pentru

care a fost eliberat de Prefectul județului Galați, ordinul nr. 34 din 13

august 1992 pe numele reclamantei J.A. nu se suprapune cu suprafața de 4489,76

mp, dobândită prin licitație de pârâta SC C. SRL.

În motivarea sentinței, s-a

menționat, totodată, că reclamantele nu au făcut dovada că actele privind

procesul de privatizare a pârâtei SC C. Tecuci au fost încheiate cu rea

credință.

În ceea ce privește acordarea

măsurilor reparatorii s-a constatat că reclamantele nu au dovedit faptul că

societatea pârâtă a demolat construcțiile ce au aparținut autorului lor.

Referitor la cererea completatoare

vizând constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului

de proprietate al pârâtei pentru suprafața de 4849,76 mp, s-a reținut că

reclamantele nu au dovedit obținerea de către societate cu rea credință a

actului respectiv.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nepronunțarea asupra cererii de

chemare în garanție a A.P.A.P.S., cât și pentru nereținerea preluării fără

titlu valabil de către stat a imobilului în litigiu.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 287/A din 5 martie 2004, a respins apelul

reclamantelor ca nefondat, reținând că acestea nu au făcut dovada, potrivit

art. 46 alin. (2), că actele încheiate în cadrul procedurii de privatizare a SC

C. SA Tecuci sunt făcute cu rea credință.

S-a apreciat că invocarea art. 6 din

Legea 213/1998 nu are relevanță în speță, câtă vreme actul de vânzare-cumpărare

a fost încheiat în baza procesului-verbal de licitație publică din 6 iulie

1999, licitație care s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legale, fără

contestații ulterioare.

S-a considerat că, față de

caracterul subsidiar al cererii de chemare în garanție, câtă vreme acțiunea a

fost respinsă pe fond, nu se mai punea problema pronunțării asupra acesteia.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs reclamantele J.A. și S.R. la 8 aprilie 2004, criticând-o pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

reclamantele au susținut că instanța de apel nu a analizat titlul statului și,

deși s-a solicitat restituirea imobilului, nu s-a făcut o comparare a

titlurilor de proprietate ale părților și nu s-au prezentat argumente pentru

respingerea capătului de cerere privind revendicarea.

S-a criticat hotărârea recurată ca

nelegală pentru nepronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale

active a reclamantelor, excepție invocată de pârâți, cât și pentru

nepronunțarea asupra cererii de chemare în garanție.

Totodată, s-a susținut că instanța

de apel nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate, hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, reținând buna credință, a pârâților, fără a analiza toate

actele care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de

proprietate nr. M 03 2757/1996.

Analizând actele și lucrările

dosarului raportat la criticile invocate de recurentele-reclamante, Înalta

Curte de Casație și Justiție va constata că recursul este nefondat având în

vedere următoarele considerente:

Prima critică vizând nemotivarea

soluției instanței de apel, raportat la cele două capete de cerere ale acțiunii

promovate de reclamante, cel privind revendicarea și, respectiv, cel privind

constatarea nulității actelor de dobândire a dreptului de proprietate de către

pârâți, este nefondată.

Această susținere nu corespunde

realității, deoarece instanțele de fond și apel au analizat toate capetele de

cerere cu care au fost investite.

În speță, se face confuzie de către

recurenta între acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.

civ. și restituirea în natură a unui imobil preluat abuziv, în temeiul Legii

10/2001, astfel încât susținerea acestora referitoare la compararea titlurilor

este lipsită de suport juridic.

Referitor la actele a căror nulitate

au solicitat să fie constatată, recurentele reclamante au făcut susțineri

contradictorii, inițial invocând dispozițiile art. 46 din Legea 10/2001, iar

ulterior, în motivarea nulității certificatului de atestare a dreptului de

proprietate emis în baza H.G. 834/1991, referindu-se la nerespectarea art. 6

din Legea 213/1998.

Cea de-a doua critică vizând

nepronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantelor este nefondată.

După depunerea de către reclamante a

înscrisurilor din care rezultă că vânzătorul M.S., care a înstrăinat imobilul

autorilor lor, a precizat prin declarația dată că nu s-a considerat prejudiciat

prin încheierea actului de vânzare cumpărare, pârâta intimată SC C. SA Tecuci

nu a mai susținut excepția invocată inițial, fiind evident că prevederile Legii

607/1945 (art. 1) nu sunt aplicabile în speță.

Referitor la nepronunțarea asupra

cererii de chemare în garanție formulată în fața primei instanțe de

pârâta-intimată SC C., Curtea va reține că aceasta a avut un caracter

subsidiar, urmând a fi analizată numai în situația în care ar fi fost admisă

acțiunea promovată de reclamante.

De altfel, recurentele nu justifică

nici un interes asupra nepronunțării de către instanța de fond cu privire la

cererea de chemare în garanție, cerere ce nu le vizează sub nici o formă și

care, a avut un caracter subsidiar.

Critica formulată prin ultimul motiv

de recurs și întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. este, de

asemenea, neîntemeiată.

Deși succint, instanțele de fond și

apel, reținând buna credință a pârâtei intimate la emiterea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, a cărui nulitate s-a cerut să se constate,

au avut în vedere toate actele care au stat la baza încheierii acestui act, în

cadrul procesului de privatizare, apreciind că acesta a respectat toate

dispozițiile legale în vigoare la acel moment.

De altfel, actul menționat a fost

emis în anul 1996, anterior intrării în vigoare a Legilor 213/1998 și 10/2001,

moment la care, nu s-a făcut dovada de către recurente că întreprinseseră vreun

demers în sensul solicitării retrocedării imobilului în litigiu. Ca atare, nu

se poate susține că pârâta-intimată nu ar fi depus diligențe pentru a afla

situația juridică a terenului înstrăinat de stat, prin licitație publică, odată

cu acțiunile reprezentând 53,11% din valoarea capitalului social subscris, ce

au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare de acțiuni din 12 iulie

1999 încheiat cu Fondul Proprietății de Stat.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție va constata că nu sunt întrunite

dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și va respinge recursul

reclamantelor ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantele

J.(S.)A. și S.R. împotriva deciziei civile nr. 287/A din 5 martie 2004 a Curții

de Apel Galați, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 23 mai 2006.