Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.03.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1492/2007

HOTĂRÂRE
08.03.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1492/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 8 martie 2006 în dosarul nr. 4698/89/2006, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul B.C.G. privind înlocuirea măsurii arestării preventive și în baza art. 160 b C. proc. pen., raportat la art. 300 2 C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, solicitând revocarea măsurii arestării preventive. Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul nu este fondat . Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T.

– Serviciul Teritorial Vaslui inculpatul B.C.G. a fost trimis în judecată, alături de alți inculpați, pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. S-a reținut prin actul de trimitere în judecată că inculpații au recrutat, cazat, transportat și exploatat sexual mai multe persoane de sex feminin, profitând de situația precară materială în care se aflau. Prin sentința penală nr. 514 pronunțată în ședință publică din 15 decembrie 2006, Curtea de Apel Iași a condamnat inculpatul la 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen., menținându-se starea de arest a inculpatului. Verificând actele și lucrările dosarului, în mod corect instanța de apel a reținut că măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu altă măsură preventivă atunci când temeiurile care au determinat s-au modificat, în cauză din materialul probator administrat rezultă presupunerea că inculpatul B.C.G.

a comis o faptă prevăzută de legea penală, fiind îndeplinite cerințele art. 143 C. proc. pen. Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și judecat în primă instanță, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, modalitatea concretă în care se presupune că a fost desfășurată activitatea infracțională, în mod justificat Curtea a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ceea ce atrage concluzia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen. Constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive subzistă și în prezent, în mod corect s-a menținut măsura arestării preventive și în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins recursul ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.G. împotriva încheierii din 8 martie 2007 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosar nr. 4698/89/2006. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-05-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2906/2007
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 17 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția pentru minori și familie, în dosarul nr. 3264/89/2006, s-a dispus, printre altele, în b
ÎCCJ 2006-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3505/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 18 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția pentru minori și familie, în dosarul nr. 1365/2006, în baza art. 300 2 și art. 160 b C.
ÎCCJ 2006-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1066/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 februarie 2006, Curtea de Apel Iași, judecând apelul inculpatului C.F. împotriva sentinței penale nr. 864/2005 a Tribunalului Iași a respin
ÎCCJ 2006-01-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2006
deliberând asupra recursului declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 23 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția pentru minori și familie, la 14 aprilie 2005, în dosarul nr. 6826/2004, constată următoarele: Prin sentința
ÎCCJ 2006-08-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4836/2006
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 28 iulie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3014/45/2006, Curtea de Apel Iași, secția penală, a respins excepția nulității absolute a încheierii de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă