ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3505/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3505/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 18 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția pentru minori și familie, în dosarul nr. 1365/2006, în baza art. 300 2 și art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului P.D.C. Instanța investită cu soluționarea apelului a reținut că se impune menținerea arestării preventive luate față de inculpat, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat și nici nu au intervenit temeiuri noi care să justifice revocarea sa iar, în raport de gravitatea faptei și persoana inculpatului, menținerea stării de arest este necesară pentru buna desfășurare a procesului.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul P.D.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive deoarece nu există date că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat. Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, fiind condamnat prin sentința penală nr. 67 din 15 februarie 2006 a Tribunalului Vaslui, la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni prevăzută de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001; conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și, în baza art. 88 C. pen., s-a computat arestarea preventivă a acestuia începând cu data de 24 februarie 2005 la zi.
Astfel, cum în mod just a reținut Curtea de Apel Iași, temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat să existe și, mai mult, acesta a fost condamnat de instanța de fond, la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane. Față de gravitatea faptelor, ce rezultă din modalitatea de săvârșire, frecvența și amploarea fenomenului infracțional, precum și de persoana recurentului, inculpat (recidivist), în mod corect, instanța de apel a apreciat că sunt probe certe, în înțelesul art. 148 lit. h) C. proc. pen., că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, temeiurile care au determinat această măsură [(art. 148 lit. h) C. proc.
pen.)] nu s-au modificat sau încetat iar menținerea stării de arest este necesară pentru buna desfășurare a procesului. Ca atare, pentru aceleași considerente, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală, urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D.C. împotriva încheierii din încheierii din 18 mai 2006 a Curții de Apel Iași, secția pentru minori și familie, pronunțată în dosar nr. 1365/2006. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 120 lei RON cheltuieli judiciare, din care suma de 60 lei RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerul Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 mai 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.