ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5421/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 65 din 11

martie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, s-a admis acțiunea

formulată de reclamanta C.H. pârâtei L.R. SA uzina Târgu Jiu și A.P.A.P.S.

București.

S-au respins excepțiile pentru lipsa

calității procesuale pasive invocate de cele două pârâte.

S-a dispus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii terenului în suprafață de

257 mp de 129.174.620 lei și valorii terenului în suprafață de 908 mp de

456.383.481 lei.

Au fost obligate pârâtele la plata

sumei de 3.500.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La soluționarea cauzei s-au avut în

vedere probele administrate față de care s-au reținut următoarele:

Reclamanta a făcut dovada

proprietății asupra celor două terenuri ce au fost expropriate prin Decretul

nr. 849/1965 și Decretul nr. 519/1963 și care sunt ocupate de către societatea

pârâtă, care are amplasat depozitul de calcar și nu poate fi astfel restituit

în natură.

Fiind vorba de terenuri expropriate,

reclamanta nu poate beneficia de despăgubiri bănești, ci doar de măsuri

reparatorii prin echivalent așa cum sunt stabilite prin art. 9 alin. (2) și

art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Instanța a reținut incidența în

cauză a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, apreciind că imobilul este

preluat cu titlu și că este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin încheierea pronunțată de Curtea

de Apel Craiova în ședința publică de la 27 octombrie 2004 s-a admis apelul

formulat de către pârâta SC L.R. SA București împotriva sentinței civile nr.

651 din 11 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj.

S-a schimbat, în parte, sentința în

sensul că s-a respins acțiunea împotriva acestei pârâte pentru lipsa calității

procesuale pasive.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

S-a respins, ca nefondat, apelul

formulat de către pârâta A.V.A.S. București împotriva aceleiași decizii.

În motivarea hotărârii de apel s-au

reținut următoarele considerente:

S-a reținut incidența în cauză a

art. 27 din Legea nr. 10/2001 care prevede că pentru imobilele preluate cu

titlu valabil evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizată

cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent constând în bani ori servicii, acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare

nominală folosite inclusiv în procesul de privatizare, corespunzător valorii

imobilelor solicitate.

S-a apreciat incidența acestui text

legal, reținându-se că imobilele au fost preluate cu titlu valabil în

condițiile în care scopul pentru care s-a dispus exproprierea a fost realizat.

Având în vedere că pârâta societate

comercială, ca deținătoare a imobilelor, este privatizată, potrivit alin. (2)

al art. 27 din Legea nr. 10/2001, notificarea se adresează instituției publice

implicate care a efectuat privatizarea.

În aceste condiții, s-a apreciat că

numai pârâta A.V.A.S. București are calitate procesuală pasivă în cauză.

Reclamanta a făcut dovada dreptului

de proprietate al autorului său asupra imobilelor în litigiu, dovada calității

sale de succesoare legală a autorului, precum și dovada faptului că pentru

terenurile expropriate nu s-au acordat despăgubiri.

Excepția inadmisibilității acțiunii

invocată de către pârâta A.V.A.S. s-a apreciat a fi neîntemeiată în condițiile

în care notificarea i-a fost adresată iar în aceste condiții, în mod evident

reclamanta a acceptat ca reparația să se facă prin echivalent; mai mult, nici

nu a formulat apel împotriva sentinței de fond.

În atare situație, nu era obligată

să uzeze de procedura prevăzută de art. 33-36 din Legea nr. 10/2001 pentru

obținerea de despăgubiri bănești.

Împotriva deciziei de apel a

formulat recurs pârâta A.V.A.S. București, criticând-o pentru următoarele

motive:

Acțiunea este inadmisibilă în

condițiile în care competența instanței poate interveni numai în măsura în care

se emite decizie sau dispoziție motivată prin care să se finalizeze procedura administrativă.

Reclamanta era obligată să

dovedească îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 22 și art. 27 din Legea

nr. 10/2001, respectiv să depună la dosarul cauzei următoarele acte: acte din

care să reiasă dreptul de proprietate asupra imobilelor și acte care să ateste

calitatea de moștenitoare; acte din care să reiasă că societatea comercială

privatizată deține imobilele; acte din care să reiasă că preluarea imobilelor

s-a făcut cu titlu valabil, declarații pe proprie răspundere în sensul că nu s-au

primit despăgubiri conform art. 5 din Legea nr. 10/2001, date în fața notarului

public.

Pentru aprecierea preluării ca fiind

cu titlu a imobilului trebuia avută în vedere respectarea condițiilor de fond

și de formă ale actului normativ de preluare abuzivă, respectiv decretul de

expropriere.

În raport de probatoriul administrat

în cauză, recurenta susține că instanța de fond și de apel au apreciat în mod

greșit probele dosarului, deoarece nu s-au prezentat probele prevăzute expres

de textul 22 din lege și în consecință petenta nu a probat temeinicia

pretențiilor conform art. 22 raportat la art. 27 din lege.

În raport de acest lucru se

apreciază că instanța a reținut o situație de fapt greșită și nu a făcut în

consecință o aplicare corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul formulat, Înalta

Curte constată că acesta este nefondat pentru argumentele care vor fi arătate

în continuare.

Nesoluționarea notificării prin

emiterea unei decizii/dispoziții emisă de entitatea notificată, deși a expirat termenul

legal în care era obligatorie emiterea, nu înlăturat dreptul persoanei

îndreptățite de a se adresa instanței de judecată.

Atitudinea persoanei juridice

notificate care nu respectă dispozițiile legale care impun un anumit termen de

soluționare, art. 30 din Legea nr. 10/2001 (fost art. 28), nu poate să încalce

dreptul subiectiv civil al persoanei îndreptățite, respectiv dreptul la

restituirea în natură sau prin echivalent a unui imobil și nici să o lipsească

de posibilitatea de a-și apăra interesele și drepturile recunoscute și ocrotite

de lege; are loc astfel o încălcare a obligației sale care este îndreptățite

coroborată dreptului subiectiv civil al persoanei.

În consecință, se constată că

inadmisibilitatea acțiunii invocată de către recurentă nu este întemeiată.

În ceea ce privește criticile vizând

aspectul probator și în raport de care se invocă reținerea de către instanță a

unei situații de fapt greșite, prin aprecierea în mod greșit a probelor

dosarului, Înalta Curte nu mai poate reanaliza situația de fapt și probele

administrate, în urma abrogării art. 304 pct. 11 prin O.U.G. nr. 138/2000.

Instanța de apel a reținut, pe baza

probelor administrate, că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu, dovada calității de succesoare legală a autorului

său, că imobilele sunt deținute de către SC L.R. SA și că imobilele au fost

preluate cu titlu valabil în condițiile în care scopul pentru care s-a dispus

exproprierea a fost realizat.

În raport de situația de fapt

reținută de către instanța de apel, pe baza probelor administrate în cauză, și

care nu mai poate fi reapreciată de Înalta Curte, se constată că s-a făcut o

aplicare corectă în cauză a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în

forma în vigoare la data soluționării).

Instanța de recurs, în limitele

conferite de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.și de motivele de recurs formulate,

poate să aprecieze dacă s-au aplicat și interpretat corect dispozițiile legale

incidente la o situație de fapt stabilită și nu să schimbe situația de fapt

prin reaprecierea probelor și să analizeze aplicarea dispozițiilor legale

incidente la nouă situație de fapt.

Constatând prin urmare că nu sunt

fondate criticile formulate, în limitele în care au fost analizate din

perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că instanța de apel a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte urmează să facă

aplicarea și a art. 312 C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca

nefondat.

Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ.

recurenta va fi obligată la plata sumei de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva încheierii din 27 octombrie 2004

pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 3886/C/2004.

Obligă recurenta la plata sumei de

1.200 RON către intimata-reclamantă C.H. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2006.