Decizia nr. 1377/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 473/2012 a Curții de Apel Timișoara

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/108/2010**, urmare a regulatorului de competență pronunțat prin Decizia civilă nr. 1.663 din 23 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, reclamanta Comuna Șiria, prin Primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România și Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria, anularea Deciziei nr. 2.351 din 9 august 2010, emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare și, în consecință, respingerea cererii de retrocedare formulată de Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Șiria, în privința imobilului Școala cu Clasele I - IV și a terenului aferent acestuia.

Hotărârea instanței de fond în primul ciclu procesual Prin Sentința civilă nr. 473 din 18 septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei Comuna Șiria. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin Decizia nr. 2.351 din 9 august 2010 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a fost retrocedată Parohiei Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria partea din imobilul situat în comuna Șiria, județul Arad, înscris în CF al localității Șiria, compusă din construcție și teren aferent în suprafață de 1.750 mp definit prin punctele de contur 5 - 6 - 7 - 8 - 5 conform planului de situație scara 1:1000, anexată deciziei menționate și care face parte integrantă din aceasta, stabilindu-se totodată în sarcina solicitantei, titular al dreptului de proprietate, ca pentru o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei să mențină afectațiunea de interes public de școală, potrivit art. 3 din decizie, respectiv obligația de a plăti fostului deținător contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive, potrivit art. 5 din aceeași decizie. Curtea de Apel a mai reținut că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost unul litigios și tranșat irevocabil prin Sentința civilă nr. 1.358 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, în Dosarul nr. x/108/2007, hotărâre rămasă irevocabilă și devenită titlu executor, prin învestire cu formulă executorie. Prin această hotărâre s-a admis acțiunea reclamantei Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Lugoj, în reprezentarea Protopopiatului Român Unit cu Roma Greco-Catolic Arad și a Parohiei Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria, formulată împotriva pârâtei Parohia Ortodoxă Română Șiria, dispunându-se rectificarea CF Șiria, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei parohie ortodoxă mai sus menționată, de sub B2, notării suprafeței de 15.922 mp, a construcțiilor "Biserica greco-catolică Șiria" și "casă parohială" și revenirii la situația anterioară de carte funciară de sub B1, fiind obligată pârâta parohie ortodoxă să lase imobilul de mai sus în deplină proprietate și posesie Parohiei Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria, dispunându-se și Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară Arad efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară menționată, iar prin Încheierea din 18 decembrie 2008, a acestui oficiu, s-a admis cererea privitoare la efectuarea mențiunilor dispuse prin hotărârea judecătorească rămasă irevocabilă. În ceea ce privește afirmația reclamantei legată de valoarea investițiilor efectuate la imobil, Curtea a constatat că nu există nici un dubiu privitor la faptul că atunci când a fost solicitată de către comisie să își exprime punctul de vedere, reclamanta nu a susținut niciodată că lucrările efectuate ar depăși 50% din aria desfășurată actuală ci, prin Adresa din 18 iunie 2009, emisă de Primăria Comunei Șiria, a arătat numai că în anii 2003 - 2004 s-au efectuat lucrări la imobil în valoare de 21.937,33 euro. Pentru această sumă nu a existat nicicând opunere la a-i fi achitată reclamantei cu titlu de contravaloare îmbunătățiri efectuate la imobil, în măsura în care aceasta este dovedită, obligație de altfel reglementată în chiar cuprinsul deciziei atacate la art.

Cu alte cuvinte, chiar reclamanta, comunicând datele privind situația juridică și locativă a imobilului, a stabilit suprafața construită existentă la momentul preluării, respectiv suprafața ulterior construită, și raportat la informațiile solicitate de către comisie în vederea tranșării cererilor de restituire a făcut referire la o suprafață de 420,5 mp reprezentând suprafața construită inițial, anterior momentului preluării abuzive, iar la rubrica construcții edificate ulterior momentului preluării abuzive a imobilului din anexa la adresa înaintată comisiei și la care s-a făcut referire deja, aceasta a menționat o suprafață de 72,42 mp. Prin urmare, afirmația reclamantei potrivit căreia construcția s-a dat în folosință ca școală în anul 1960, fiind practic reconstruită aproape în totalitate, a fost apreciată de prima instanță ca fără corespondent în documentația întocmită și existentă la dosarul de restituire și în lucrările dosarului instanței de judecată, arătându-se că niciodată până la momentul emiterii deciziei de restituire reclamanta nu a vizat efectuarea unei expertize în construcții în raport cu relațiile furnizate. 3. Calea de atac exercitată și soluția instanței de control judiciar în primul ciclu procesual Împotriva Sentinței civile nr. 473 din 18 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Comuna Șiria, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 1.046 din 4 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Comuna Șiria, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că prima instanță, prin soluția adoptată, s-a limitat la examinarea dreptului de proprietate asupra imobilului teren, făcând, în mod neîntemeiat de altfel, referire la o sentință judecătorească rămasă irevocabilă (nr. 1.358 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Arad) prin care o atare problemă a fost tranșată. Nu a fost însă întreprinsă o analiză și o cercetare aprofundată, convingătoare, cu privire la dreptul de proprietate asupra construcției cu destinație de școală, care nu este înscrisă în Cartea Funciară și care nu a făcut obiectul litigiului soluționat prin Sentința nr. 1.358/2007, astfel cum a și solicitat recurenta-reclamantă. Înalta Curte a apreciat că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante, întrucât chestiunile de fapt relevante au rămas neelucidate, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) și art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu dispozițiile pct. 1 și 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.094 din 15 septembrie 2005, în condițiile în care prin hotărârea atacată nu s-a răspuns direct și explicit tuturor susținerilor și argumentelor înfățișate de recurenta-reclamantă, prin cererile de chemare în judecată și cea precizatoare. Concluzionând așadar în sensul încălcării de către prima instanță a prevederilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., vizând insuficienta analiză și motivare a aspectelor sus-enunțate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., a admis recursul și a casat hotărârea, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, apreciind că numai în acest mod se poate asigura, efectiv, dreptul părților la dublul grad de jurisdicție. Totodată, reținând și temeinicia argumentelor recurentei-reclamante și în ceea ce privește necesitatea efectuării unei expertize tehnice în construcții prin care să fie evaluat imobilul construcție în litigiu, probă respinsă la data de 18 septembrie 2012, ca neconcludentă, Înalta Curte a apreciat în sensul utilității și pertinenței unei astfel de probe, care, neputând fi administrată în recurs, urma a fi dispusă și pusă în discuția părților, cu ocazia rejudecării cauzei. 4. Hotărârea instanței de fond în cel de-al doilea ciclu procesual Prin Sentința nr. 218 din 18 septembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Comuna Șiria prin Primar împotriva pârâtelor Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România și Parohia Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) Șiria și a obligat reclamanta la plata către pârâta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Șiria a sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din expertiza topografică depusă în Dosar nr. x/108/2007 al Tribunalului Arad rezultă că în CF Șiria, apare evidențiat teren în suprafață reală de 15.922 mp, fără a fi evidențiate construcțiile reprezentând Biserica Greco-Catolică, Casa parohială și Școala cu clasele I - IV. În Dosarul Tribunalului Arad nr. x/108/2007 s-a dispus rectificarea CF Șiria, nr. top în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al Parohiei Ortodoxe Române Șiria, al notării suprafeței de 15.922 mp, a construcțiilor Biserica Greco-Catolică Șiria și Casa Parohială și revenirea la situația anterioară de carte funciară, în sensul înscrierii prezentei pârâte Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria, dar acest dosar nu a avut ca și obiect revendicarea imobilului ce face obiectul prezentei cauze, după cum rezultă din înscrisul aflat la Dosarul Tribunalului Arad nr. x/108/2010. Curtea a luat în considerare faptul că atât imobilul reprezentând Biserica Greco-Catolică cât și Casa parohială, ce sunt poziționate topografic alături de imobilul ce face obiectul prezentei cauze, au fost restituite pârâtei Parohia Română Unită cu Roma (Greco-Catolică) Șiria în considerarea dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilelor în discuție, astfel încât se poate concluziona în mod logic că și Școala confesională aflată în imediata vecinătate a celor două construcții s-a aflat inițial în proprietatea aceluiași cult religios. A arătat că acest aspect se coroborează în mod necesar cu monografia Comunei Șiria, care face referire la Biserica Greco-Catolică începută în 1847 terminată la 1854, la Casa Parohială zidită între anii 1874 - 1875 și la Școala Confesională construită în anul 1880, precum și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, din depoziția cărora rezultă că școala a fost preluată după 1948 de către Statul Român, dar anterior acestei perioade a aparținut cultului greco-catolic, fiind construită de acest cult, împreună cu Biserica și Casa parohială aflate în imediata vecinătate. Din declarațiile extrajudiciare date de numiții A. B., depuse în dosarul de retrocedare, rezultă că Școala confesională cu clasele I - IV, actualmente Școala cu clasele I - IV din comuna Șiria, a fost construită în anul 1880 de către Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria și a funcționat pe lângă Biserica acestui cult până la naționalizare în anul 1948. De asemenea, din cuprinsul adresei cuprinzând situația juridică și locativă a imobilului în discuție, eliberată de Primăria Comunei Șiria potrivit O.U.G. nr. 94/2000, rezultă că imobilul neînscris în CF reprezentând Școala cu clasele I - IV a fost preluat de Stat în baza Decretului-Lege nr. 358/1948. Curtea a concluzionat că dovezile coroborate permit a fi întemeiată prezumția existenței dreptului de proprietate al cultului greco-catolic asupra imobilului în discuție la data preluării abuzive conform art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 1.094/2005 privind Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, că în speță s-a făcut dovada că bunul imobil a aparținut cultului greco-catolic, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. Susținerile reclamantei potrivit cărora școala a fost reconstruită aproape în întregime în anul 1960, iar construcțiile anexă depășesc 50% din aria desfășurată a imobilului, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1 alin. (4) și art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, au fost apreciate ca neîntemeiate, întrucât din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că imobilul cu număr administrativ 286, reprezentând Școală generală cu clasele I - IV, are o suprafață desfășurată de 420,5 mp, că școala a fost construită înainte de anul 1948 ca și școală confesională și restaurată în anul 1941, clădirea anexă cu destinația de grupuri sanitare și magazie are o suprafață desfășurată de 76,50 mp și a fost construită în anul 2004, iar procentul din totalul ariei desfășurate actuale a construcției în discuție este de 15,39%. Curtea a mai concluzionat, prin prisma celor reținute prin raportul de expertiză, că lucrările efectuate ulterior au reprezentat lucrări de îmbunătățiri funcționale aduse construcției deja existente și nu adăugiri la aceasta, în sensul art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000. 5. Calea de atac exercitată împotriva acestei hotărâri Împotriva Sentinței civile nr. 218 din 18 septembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Comuna Șiria, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A arătat recurenta reclamantă că, pentru a se putea prevala de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, intimata pârâtă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria ar fi trebuit să facă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, respectiv școala generală din Comuna Șiria (școala confesională), iar instanța de fond, pe baza unor declarații de martori și a unor înscrisuri reprezentate de selecții din lucrarea "Monografia Satului Șiria", a reținut în mod eronat că este probată această calitate. În opinia recurentei reclamante, nu sunt suficiente probele administrate în cauză, ce au permis instanței de fond să prezume că intimata pârâtă este fosta proprietară a imobilului în litigiu, dat fiind faptul că respectivul imobil nu este înscris în cartea funciară a Comunei Șiria și nu a făcut obiectul litigiului derulat între Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică și Parohia Ortodoxă, înregistrat sub nr. x/108/2007 al Tribunalului Arad, nu s-a făcut dovada preluării abuzive a acestui imobil în proprietatea Statului Român, astfel că Decizia nr. 2.351 din 9 august 2010 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România a fost emisă cu încălcarea art. 4 alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000 și art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 1.094/2005.

Apărările intimatei Legal citată, intimata pârâtă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria a formulat întâmpinare, depusă la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat, arătând, în esență, că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului pentru care a obținut decizia de retrocedare (școala confesională), făcând astfel trimitere la raportul de expertiză topografică efectuat în Dosarul nr. x/108/2007 al Tribunalului Arad, Sentința civilă nr. 1.358 din 27 noiembrie 2007 pronunțată în acest dosar, coala de carte funciară Șiria, din care reiese că anterior anului 1948 a deținut în proprietate întregul teren în suprafață de 15.922 mp, expertiza judiciară în construcții, efectuată în prezentul dosar, în cursul judecății la prima instanță, monografia Comunei Șiria, declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond, declarațiile extrajudiciare de martori, adresa privind situația locativă a imobilului, emisă de actualul deținător. A susținut intimata pârâtă că toate aceste dovezi administrate în cauză probează faptul că a fost edificată școala confesională de către instituția respectivă la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe terenul intravilan pe care-l deținea în Comuna Șiria, conform notărilor de carte funciară de la acea vreme, având calitatea de proprietar până în anul 1948, când a fost deposedată abuziv de acest imobil de către organele regimului comunist instaurat în România după anul 1945, fără a avea un titlu în acest sens. Intimata Comisia specială de retrocedare a formulat întâmpinare, depusă la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că prezumția de proprietate în favoarea intimatei pârâte Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria, reținută de prima instanță ca fiind întemeiată, a fost corect fundamentată prin prisma mijloacelor de probă administrate în cursul judecății la fond, iar documentele aflate la dosarul administrativ al Comisiei relevă îndeplinirea condițiilor cerute de O.U.G. nr. 94/2000 pentru a fi dispusă retrocedarea imobilului solicitat, respectiv școala confesională (în prezent școala generală) din Comuna Șiria. În opina intimatei pârâte care a emis actul administrativ contestat, au fost respectate prevederile art. 4 alin. (1), (2) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000 și ale art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 1.094/2005, preluarea imobilului de către Statul Român fiind făcută fără titlu, iar expertiza tehnică efectuată în fața instanței de fond fiind edificatoare pentru vechimea construcției retrocedate.

Soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a temeiului juridic indicat, Înalta Curte reține caracterul fondat al recursului declarat în cauză, pentru următoarele considerente: Recurenta reclamantă critică cele reținute în sentința atacată în privința stabilirii dreptului de proprietate asupra bunului retrocedat în favoarea intimatei pârâte, precum și asupra existenței unei preluări abuzive din partea Statului Român a acestui bun, în condițiile în care partea interesată nu a făcut dovada unei astfel de preluări produse "în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie". Este de observat că bunul imobil pentru care s-a solicitat restituirea îl reprezintă clădirea cu destinație de școală, aflată în inventarul domeniului public al Comunei Șiria, conform H.G. nr. 976/2002, anexa 63, poziția 23. Potrivit prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult ..., se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență." Intimata pârâtă Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria a obținut recunoașterea dreptului său de proprietate asupra unui imobil constituit din teren în suprafață de 15.922 mp și construcțiile cu destinație de "biserică greco-catolică" și "casă parohială", imobil înscris în Cartea funciară a localității Șiria, conform Sentinței civile nr. 1.385 din 27 noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul civil nr. x/108/2007 al Tribunalului Arad. În privința clădirii cu destinația, în prezent, de "Școală generală cu clasele I - IV", se reține din actele aflate la dosar că imobilul respectiv nu a făcut obiectul unei acțiuni judiciare privind stabilirea dreptului de proprietate asupra sa, iar intimata pârâtă a justificat legitimitatea demersului său în fața comisiei de retrocedare pe baza unor înscrisuri ce au fost evidențiate în cuprinsul Deciziei nr. 2.351 din 9 august 2010, act atacat în dosarul de față. Prealabil analizării acestor înscrisuri ce au dus la emiterea actului administrativ contestat, este de observat că, potrivit pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1.094/2005, "13. Prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, se înțelege: a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate); d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios); e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale." În privința dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat a fi retrocedat legea instituie două prezumții relative referitoare la existența și întinderea dreptului de proprietate și a titularului acestuia, prezumții care pot fi răsturnate prin proba contrară de către orice persoană interesată. Este însă de observat că aceste prezumții, introduse prin prevederile art. 4 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 94/2000, condiționează recunoașterea dreptului pretins de existența unui act normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. Un astfel de act nu a fost depus la dosarul cauzei, sarcina probei revenind, în acest caz, persoanei care s-a considerat îndreptățită la retrocedare, respectiv intimatei pârâte Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria, pentru a face dovada că bunul pe care îl pretinde a fost preluat abuziv de către Statul Român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Deși în cuprinsul Deciziei nr. 2.351 din 9 august 2010, contestate în cauză, se menționează că imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Parohiei Greco-Catolice Șiria la momentul deposedării abuzive și că imobilul respectiv a fost preluat în mod abuziv, Comisia emitentă nu identifică dacă această preluare s-a efectuat în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în perioada de referință (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989), această cerință a legii nefiind examinată corespunzător nici de către autoritatea publică emitentă, nici de prima instanță care a soluționat cauza. Fără a se cunoaște modalitatea de preluare a imobilului de către Statul Român, nu poate fi apreciată incidența procedurii speciale de retrocedare, reglementată de O.U.G. nr. 94/2000, astfel că decizia emisă fără verificarea temeinică a acestei condiții este una nelegală. Este de reținut, în legătură cu acest aspect, faptul că foaia de carte funciară, depusă la dosarul Tribunalului Arad, atestă în cuprinsă său că "în baza Decretului-Lege nr. 358/1948, asupra imobilului de sub A.I.1 se întabulează dreptul de proprietate cu titlul de drept de atribuire în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Șiria", imobilul întabulat fiind teren gol în suprafață de 1130 stânjeni. Această mențiune din cuprinsul cărții funciare prezentate de intimata pârâtă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria, nu este de natură a face dovada existenței unui titlu de preluare în patrimoniul statului român a construcției pentru care a solicitat retrocedarea în procedura specială prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, cât timp construcția respectivă nu figurează în înscrierile de carte funciară depuse la dosar, anterior perioadei de referință (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989). În strânsă legătură cu cerința dovedirii preluării abuzive de către Stat a imobilului solicitat la retrocedare de către intimata pârâtă Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria, se examinează și condiția existenței și întinderii dreptului de proprietate al acesteia la momentul la care aceasta a susținut că a fost deposedată de respectivul imobil. Probele administrate în cauză sunt insuficiente pentru a dovedi că cel care a edificat construcția cu destinația de "școală" a avut, la ieșirea bunului din patrimoniul său, un drept de proprietate asupra unui imobil determinat, în condițiile în care prezumțiile relative instituite prin art. 4 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 94/2000 trebuie coroborate și cu alte mijloace de probă pentru a releva existența și întinderea dreptului pretins de intimata pârâtă Parohia Greco-Catolică Șiria. Partea de imobil ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu destinația de școală confesională, nu a fost evidențiată în cartea funciară a localității Șiria, deși regimul publicității imobiliare în acea zonă avea un caracter constitutiv de drepturi, iar identificarea anului edificării construcției, conform expertizei depuse în cauză, bazată pe cele atestate în Monografia Comunei Șiria, nu răspunde cerinței de a dovedi existența și întinderea dreptului de proprietate care se pretinde, la momentul pierderii prerogativelor ce compun acest drept de proprietate. Prin urmare, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu cele al art. 4 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 94/2004, astfel cum acestea au fost explicitate prin normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 1.164/2002, Înalta Curte reține că intimata pârâtă a fost beneficiara unui act administrativ nelegal de retrocedare a unui imobil pretins, act care, fiind emis cu încălcarea prevederilor sus-menționate referitoare la probarea calității de proprietar al bunului și de preluare abuzivă a acestui bun de către statul român, impune anularea sa. Eșecul procedurii administrative reglementate de O.U.G. nr. 94/2000 asupra cererii de retrocedare formulate de intimata pârâtă Parohia Unită cu Roma Greco-Catolică Șiria, nu împiedică dreptul acesteia de a solicita recunoașterea dreptului său de proprietate asupra imobilului solicitat pe calea dreptului comun.

Temeiul de drept al soluției pronunțate Pentru toate aceste considerente, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) Vechiul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamata Comuna Șiria prin primar împotriva Sentinței civile nr. 218 din 18 septembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, urmând a modifica în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă, consecința fiind cea a anulării Deciziei nr. 2.351 din 9 august 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România.