ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1784/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 11

decembrie 2006 reclamantul Șt.G. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Șt.D.

să se dispună excluderea acestuia din societatea SC T.M.C. SRL potrivit art. 222

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată.

În termen legal pârâtul Șt.D. a

formulat cerere reconvențională și a cerut introducerea în cauză a SC T.M.C. SRL

solicitând potrivit art. 227 alin. (1) lit. e) din legea nr. 31/1990 dizolvarea

societății în urma neînțelegerilor grave dintre asociați, care împiedică funcționarea

societății.

Tribunalul Dâmbovița - Secția

comercială și de contencios administrativ prin sentința nr. 772 din 11 mai 2007

a respins cererea reclamantului Ștefan Grigore, a admis cererea reconvențională

formulată de pârâtul Șt.D. și a dispus dizolvarea societății în temeiul art. 227

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, hotărârea urmând a fi comunicată la O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru efectuarea mențiunii și publicarea în M.

Of., partea a IV-a.

Apelul declarat de pârâtul Șt.G. împotriva

sentinței instanței de fond a fost respins prin decizia nr. 233 din 15 noiembrie

2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

S-a reținut în considerentele deciziei

că reclamantul nu a făcut dovada că asociatul pârât a împiedicat funcționarea

societății sau că a folosit în interes propriu bunurile sau creditul societății

pentru a putea fi exclus.

Cum nu mai există intenția de a

colabora și convergența de interese ale asociaților, instanțele au apreciat că

se impune dizolvarea societății în temeiul dispozițiilor art. 227 pct. 1 lit.

e) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei decizii reclamantul

Șt.G. a declarat recurs potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. și a solicitat admiterea acestuia, modificarea celor două hotărâri,

admiterea cererii și să se dispună excluderea din SC T.M.C. SRL a asociatului Șt.D.

și pe cale de consecință să se respingă, cererea reconvențională privind dizolvarea

societății.

A susținut recurentul că ambele instanțe

nu i-au admis probele solicitate cu care să dovedească că fiul său, intimatul Șt.D.

a comis fraude în dauna societății, s-a folosit de semnătura socială în folosul

său.

Aceste probe constau și în efectuarea

unei expertize contabile solicitată la instanța de fond și o adresă de la

B.C.R. filiala Titu din care rezultă sumele de bani scoase din contul

societății de către intimatul Șt.D. și care nu au intrat ulterior în

patrimoniul societății.

Prin întâmpinare, intimatul pârât Șt.D.

a solicitat respingerea recursului cu motivarea că deși recurentul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticile nu pot fi

încadrate în aceste prevederi legale.

Recursul reclamantului nu este fondat.

Reclamantul Șt.G. a solicitat prin

acțiune excluderea pârâtului Șt.D., ambii având calitate de asociați ai SC T.M.C.

SRL, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Lege nr. 31/1990.

Șt.D. a formulat cerere

reconvențională prin care în temeiul dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. e)

din Legea nr. 31/1990 a solicitat dizolvarea societății, ca urmare a

neînțelegerilor grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății.

Instanța de fond a apreciat în baza

probelor administrate că cererea reclamatului privind excluderea pârâtului Șt.D.

nu este întemeiată, a admis cererea reconvențională formulată de acesta și a

dispus dizolvarea societății SC T.M.C. SRL.

În speță, recurentul critică faptul că

instanțele nu i-au admis probele solicitate, respectiv o expertiză contabilă și

o adresă de la B.C.R. privind retragerea de către intimat a unei sume de bani

din contul societății și folosite în interes personal, cu care ar fi dovedit că

intimatul Șt.D. a comis fraude în dauna societății.

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ.,

modificarea sau casarea  unor hotărâri se poate cere în cazurile prevăzute de pct.

1-9 numai pentru motive de nelegalitate.

Faptul că reclamantului-recurent i s-a

respins de către instanța de fond proba cu expertiză contabilă îi dădea

acestuia posibilitatea  de a cere proba în apel, ca instanță devolutivă conform

dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., cerere pe care recurentul nu a

solicitat-o.

Cealaltă critică invocată de recurent

în sensul că instanța de apel i-a respins proba cu înscrisuri (adresă la B.C.R.

– Filiala Titu), se referă la o problemă de apreciere a instanței de apel

asupra încuviințării probelor ce vor fi administrate și nu de nelegalitate a

deciziei recurate.

De altfel, recurentul a invocat numai

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., fără însă să arate în

concret, în ce anume a constat încălcarea prevederilor legale menționate.

Așa fiind, urmează ca potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefundat, recursul declarat de

reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul Șt.G. împotriva deciziei nr. 223 din 15 noiembrie 2007 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

mai 2008.