ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1120/2015

Decizia nr. 1120/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3416 din 14 martie 2013, a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 250 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, că în mod corect prima instanță a reținut că Ordinul contestat în cauză, nr. 1158/C din 21 martie 2012, prin care intimatul a fost revocat din funcția de executor judecătoresc este nelegal, în considerarea că ordinul de numire în funcția de executor judecătoresc (nr. 595/C din 17 februarie 2012) produsese deja efecte juridice la momentul emiterii ordinului de revocare din funcție, încât singura cale legală pentru înlăturarea sa din realitatea juridică era o acțiune în anulare.

Împotriva Deciziei nr. nr. 3416 din 14 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, A. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., înregistrată la Înalta Curte la data de 17 decembrie 2012.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a arătat că în cauză este vorba de o greșeală materială, solicitând admiterea contestației în anulare și, rejudecând recursul acesta să fie admis, cu consecința schimbării în tot a sentinței Curții de apel și, pe fond, respingerea cererii reclamantului.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat, în principal, respingerea contestației ca fiind tardiv formulată, iar în subsidiar respingerea acestei căi de atac ca fiind totalmente nefondată.

II. Considerațiile Înaltei Curți asupra contestației în anulare;

Examinând cu prioritate excepția invocată din oficiu, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că respectiva cale de atac este tardiv formulată.

Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., „împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă”.

În speță, hotărârea atacată cu contestație în anulare

a fost pronunțată în data de 14 martie 2013, iar respectiva cale de atac a fost formulată la data de 14 martie 2012 (fila 3 din dosar).

Potrivit cererii transmise prin fax contestatorului la data de 6 martie 2015 (filele 28-29 din dosar), prin care intimatul a solicitat, de îndată, stabilirea datei pentru depunerea jurământului, contestatorul a luat cunoștință de hotărârea atacată, cel mai târziu, la data de 6 martie 2015.

Legea a instituit regula ca, în cazul hotărârilor nesusceptibile de executare silită, contestația în anulare să fie exercitată în termenul de 15 zile de la data când partea a cunoscut efectiv existența și conținutul hotărârii, dar pentru a nu se perpetua starea de incertitudine asupra finalizării procesului, s-a prevăzut și un termen maxim de un an de la data hotărârii irevocabile, termen care nu poate fi depășit chiar dacă, în anumite situații concrete, cele 15 zile de la data luării la cunoștință s-ar împlini ulterior.

Instituirea unor termene de decădere pentru efectuarea diferitelor acte de procedură face parte dintre limitările admise de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în exercitarea dreptului de acces la justiție, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar contestatorul nu a invocat existența unei împrejurări mai presus de voința ei, în accepțiunea art. 103 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care să îl fi împiedicat să exercite contestația în anulare în termenul de 15 zile de la comunicarea deciziei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca tardiv formulată, aplicând sancțiunea juridică a decăderii, reglementată în art. 103 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare ce face de prisos examinarea motivelor căii de atac, conform art. 137 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3416 din 14 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.