ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 706/2015

Decizia nr. 706/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 445 din 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA Timișoara în contradictoriu cu pârâții B., C. și D. și a anulat în parte H.G. nr. 1016/2005, respectiv H.G. nr. 977/2002, și anume poziția de la nr. art. 88 din Anexa 2 la H.G. nr. 977/2002, obligând pârâții la plata către reclamantă a sumei de 3.645,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu expert.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:

Reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., anularea în parte a H.G. nr. 1016/2005, respectiv H.G. nr. 977/2002 și anume anularea poziției de la nr. crt. 88 din Anexa 2 la H.G. nr. 977/2002 pentru atestarea domeniului public al B.

Prin H.G. nr. 977/2002 la nr. crt.88 din Anexa 2 la această hotărâre s-a menționat trecerea în domeniul public din cadrul Bazei Sportive „A.”

Din analiza raportului de expertiză tehnică topografică a rezultat că terenurile înscrise la poziția de la nr. crt. 88 din Anexa 2 la H.G. nr. 977/2002 sunt identificate cu număr top, iar în urma constatărilor de la fața locului și a prelucrării datelor topografice ce privesc imobilul Bazei Sportive „A.” s-a constatat că perimetrul în suprafață de 1.683 mp, aflat în folosința reclamantei, conform hotărârilor judecătorești existente la dosarul cauzei, este înscris în C.F.; perimetrul în suprafață de 294 mp, aflat în folosința reclamantei, este înscris în C.F.

De asemenea, s-a reținut că perimetrul în suprafață de 403 mp, înscris în C.F. nu este dezmembrat, expertul evidențiind în documentația de identificare două loturi pentru dezmembrare: și anume, lotul 1 cu suprafața de 2.193 mp, care rămâne în afara incintei reclamantei și lotul 2 cu suprafața de 403 mp, propusă pentru dezmembrare, ca teren ce este folosit de reclamantă și care se află în incinta Bazei Sportive „A.”

Raportul de expertiză a relevat că terenul înscris în C.F. Timișoara, include o parte a construcției reclamantei, iar terenul este o parcelă de teren situată la aproximativ 150 m spre este care în prezent este dezmembrată, însă acest număr topografic nu are nimic comun cu imobilul folosit de către reclamantă.

Cu privire la perimetrul Bazei Sportive „A.” s-a reținut că acesta include următoarele terenuri: terenul înscris în C.F. cu suprafața de 1.683 mp; terenul înscris în C.F. cu suprafața de 294 mp; din numărul top înscris în C.F. cu suprafața de 3.740 mp ca „imobil afectat de rețeaua de iluminat”, doar suprafața care nu este afectată de rețeaua de iluminat public și care se află în incinta reclamantei de 403 mp se află în incinta reclamantei, restul terenului de 3.337 mp situându-se în afara Bazei Sportive „A.”; din nr. top. înscris în C.F. cu suprafața de 50.419 mp, ca teren intravilan cu rețele de apă, rețele de canalizare, rețea termică secundară și rețea contact troleibuz doar suprafața care nu este afectată de rețelele menționate este inclusă în incinta Bazei Sportive „A.” și are suprafața de 268 mp.

S-a constatat că în mod eronat s-a reținut în H.G. nr. 977/2002 că terenul cu nr. top. ar aparține Bazei Sportive „A.” Timișoara, context în care se impune îndreptarea acestei erori și implicit anularea mențiunii de la nr. crt. 88 din Anexa 2 la această hotărâre, cu privire la acest top.

În ceea ce privește nr. top., s-a constatat că din totalul de 3.740 mp doar suprafața de 403 mp din acest top reprezintă teren din incinta Bazei Sportive „A.” Timișoara, iar din constatările expertului făcute la fața locului rezultă că pe suprafața de teren de 403 mp din acest număr top nu există rețea de iluminat public, astfel cum susține pârâtul B.

De asemenea, s-a constatat că pârâtul B. avea obligația de a individualiza în mod concret terenurile care ar putea fi trecute din domeniul privat al statului sau unităților administrativ teritoriale în domeniul public al acestora, ținând cont de criteriul utilității publice a acestora.

La pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998 sunt enumerate bunurile care alcătuiesc domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor, din această enumerare rezultând că este vorba de bunuri care încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

În fine, s-a reținut că în speța de față nu s-a făcut dovada de către pârâtul B. în sensul contrar susținerilor expertului conform cărora suprafața de 403 mp din numărul top nu este afectată de rețeaua de iluminat public.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs B., de C. și D., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cererea de recurs formulată de B. și C. a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei au s-a arătat că se impune doar modificarea și nu anularea poziției nr. 88 din anexa 2 din H.G. nr. 977/2002 având în vedere că există diferențe în identificarea incintei SC A. SA așa cum rezultă din documentația întocmită în baza H.G. nr. 834/1991, din sentința civilă nr. 445/2013 și din raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul nespecificând unde provin diferențele de suprafață.

S-a precizat că parcelele înscrise la poziția nr. 88, fac parte din PUZ „Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor Canalului Bega”, aprobat prin Hotărârea C. nr. 27/2010 și că terenurile trebuie să rămână în proprietatea B. în vederea accesării fondurilor nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2007-2013.

Parcelele din care a fost dezmembrat terenul incintei SC A. SA, au fost inițial înscrise în C.F.1, respectiv C.F.2, proprietatea B., iar în conformitate cu Hotărârea C. nr. 34/2010 fac parte din domeniul public al B., cu respectarea art. 8 din H.G. nr. 213/1998.

Prin sentința civilă nr. 2736/2004 s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC A. SA, constatându-se dreptul de proprietate al reclamantei doar asupra construcțiilor. Prin Decizia civilă nr. 2196/2003 s-a constatat dreptul de proprietate asupra construcției de pe parcela cu nr. top și dreptul de folosință asupra terenului aferent, respectiv 294 mp.

Având în vedere Hotărârea C. nr. 82/2012, Comisia pentru aplicarea H.G. nr. 834/1991, a propus încadrarea terenului de sub construcțiile bazei sportive A. în prevederile Hotărârii C. nr. 82/2012.

Referitor la calitatea de „uz public” a parcelelor cu nr. top 9512 și 9513 aceasta este în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998.

Construcțiile SC A. SA aferente Bazei Sportive A. se află pe o suprafață de teren formate din 4 parcele: Două dintre parcelele menționate, sunt afectate de Proiectul „Reabilitarea infrastructurii publice urbane a Malurilor Canalului Bega” ale cărui lucrări se află în plină desfășurare.

Recurenta arată că faptul că la poziția nr. 88 din Anexa 2 la H.G. nr. 977/2002 s-a comis o eroare cu privire la identificarea topografică a parcelelor de teren pe care le folosește nu poate schimba situația juridică a acestora, în sensul ieșirii din domeniul public al B. și că pentru a se putea vorbi de „incinta Bazei Sportive A.” reclamanta ar trebui să facă dovada deținerii autorizației pentru împrejmuirea Bazei Sportive A.

Mai mult, terenul pe care se află Baza Sportivă A. conține și suprafețe ce sunt utilizate neîntrerupt ca și spațiu public, de la construcția canalului până în prezent.

Conchide recurenta că deoarece Baza Sportivă A. se află și în continuare pe o suprafață de teren proprietate publică a B. care în conformitate cu reglementările urbanistice, aprobate și în vigoare, în prezent este de utilitate publică și pentru amenajarea căreia au fost aprobate fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional - Axa 1, care pot fi pierdute în cazul schimbării statutului juridic al parcelelor afectate de proiect.

Prin cererea de recurs formulată de D., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., s-a arătat că:

- Instanța a dispus în mod eronat anularea în parte a H.G. nr. 1016/2005 câtă vreme asupra poziției nr. 88 din anexa nr. 2 la H.G. nr. 977/2002 nu s-a intervenit;

- Recurentul invocă excepția tardivității acțiunii, având în vedere că prin raportare la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 acțiunea a fost tardiv formulată, iar instanța nu a solicitat reclamantei să facă dovada momentului la care a luat cunoștință de actul administrativ;

- Soluția instanței de fond este contradictorie deoarece deși în considerente se reține că sunt întemeiate doar în parte pretențiile reclamantei, prin dispozitiv se anulează poziția de la nr. 88 din Anexa 2 la H.G. nr. 977/2002;

- Referitor la fondul cauzei, recurentul D. a arătat că efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale. Argumentele reclamantei, însușite de instanță, privind nelegalitatea apartenenței bunului la domeniul public local pe motiv că acesta nu este de uz sau de interes public nu sunt suficiente pentru a deschide calea unui litigiu în contencios administrativ;

În aceste condiții, în considerentele sentinței se face o interpretare/aplicare greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1 și art. 3 din Legea nr. 213/1998, reglementările conținute în aceste dispoziții legale ar fi condus la soluția de respingere a acțiunii, atâta timp cât art. 3 alin. (4) din același act normativ prevede că domeniul public al comunelor, orașelor, municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă, declarată ca atare prin hotărâre a C., dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean. Or, în cauză, voința juridică a includerii imobilului în discuție în domeniul public al B. a aparținut autorității locale și a fost realizată prin Hotărârea C. nr. 245/1999 cu modificările și completările ulterioare.

Mai arată recurentul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului legitim și a vătămării acestuia prin emiterea H.G. nr. 977/2002;

- O ultimă critică adusă sentinței a vizat stabilirea culpei procesuale a pârâtului D. și pe cale de consecință obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care în considerentele sentinței se reține că „nu s-a făcut dovada de către B. în sensul contrar susținerilor expertului (…)” și, așa cum s-a precizat deja, autoritatea centrală doar atestă regimul juridic al proprietății publice de interes local.

Examinând cauza, Înalta Curte reține că ambele recursuri sunt nefondate și le va respinge în consecință, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Prin acțiunea în contencios administrativ reclamanta SC A. SA a solicitat în contradictoriu cu D., B. și C. anularea poziției de la nr. crt. 88 din Anexa 2 la H.G. nr. 977/2002 pentru atestarea domeniului public al B.

În urma administrării probei cu înscrisuri și cu expertiză topografică, judecătorul fondului a concluzionat că acțiunea este întemeiată și a anulat în parte H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, respectiv H.G. nr. 977/2002 și anume poziția de la nr. crt. 88 din Anexa2 la H.G. nr. 977/2002.

Așadar, dispozitivul hotărârii aflate în control judiciar este clar, anularea fiind dispusă în ce privește poziția 88 din Anexa 2 la H.G. nr. 977/2002, astfel că este neîntemeiată critica de natură semantică privitoare la greșita pronunțare asupra H.G. nr. 1016/2005 din moment ce prin acest act administrativ nu s-a intervenit asupra poziției de la nr. 88 din H.G. nr. 977/2002. Într-adevăr, prin H.G. din 2005 nu s-au adus modificări în privința Anexei 2, poziția nr. 88 din H.G. nr. 977/2002, însă precizarea expresă a bunului asupra căruia operează anularea nu lasă loc vreunui dubiu sub acest aspect, așa cum se sugerează de către recurentul D.

Din actele dosarului (fila 7, dosar fond) rezultă că la poziția nr. 88 a Anexei 2 se regăsește baza Sportivă A.

Excepția tardivității acțiunii în raport de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu a fost invocată de pârâtul D. în condițiile impuse prin art. 136 C. proc. civ., prin întâmpinarea depusă la instanța de fond fiind făcute doar apărări pe fondul cauzei, astfel că în această fază procesuală a recursului excepția nu mai poate fi pusă în discuție.

Referitor la fondul pricinii, Înalta Curte reține că analiza instanței de fond este judicioasă și că soluția de admitere a acțiunii este argumentată în fapt și în drept, criticile recurenților nefiind de natură a conduce la o altă concluzie decât aceea că îndreptarea erorii de a include în Anexa 2 a bunurilor, se poate face numai prin anularea poziției nr. 88, Anexa 2 la H.G. privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, în anul 2002.

Având în vedere că reclamanta a precizat că terenul aflat în folosința Bazei Sportive A. are ca identificare alte numere topografice decât cele identificate în H.G. nr. 977/2002, prima instanță a dispus efectuarea unei expertize topografice pentru lămurirea stării de fapt.

Expertul a confirmat că terenurile înscrise la poz. nr. 88 din Anexa 2 la H.G. nr. 977/2002 sunt identificate cu nr. top, iar în urma constatărilor de la fața locului și a prelucrării datelor topografice ce privesc imobilul Bazei Sportive A. a reținut ca suprafață de teren nu face parte din incinta acestei baze sportive, iar din suprafața de teren, în total 3.740 mp, numai suprafața de 403 mp reprezintă teren din incinta Bazei Sportive A.

Susținerea pârâtului B. că pe suprafața de 403 mp există rețea de iluminat public nu a fost confirmată de expertul topograf care a precizat că rețeaua de iluminat public se află pe restul de teren în suprafață de 3.337 mp, aflat în afara incintei Bazei Sportive.

De altfel, chiar pârâții B. și C. au arătat că terenul este proprietatea municipiului și face parte dintr-un Plan Urbanistic Zonal mai amplu „Reabilitarea infrastructurii publice urbane a malurilor Canalului Bega„ aprobat prin Hotărârea C. nr. 27/2010.

Faptul că terenul nu are configurația prevăzută la poz. nr. 88 din Anexa 2 a H.G. nr. 977/2002 este recunoscut de asemenea de aceeași doi pârâți care au arătat în întâmpinarea depusă la fond că terenul în discuție este proprietatea B. și s-a dezmembrat, iar în urma dezmembrării o parcelă este afectată de rețeaua de iluminat, iar cealaltă s-a înscris în alt C.F.

În acest context faptic, în mod corect prima instanță a observat că obligația de individualizare în mod concret a terenurilor care ar putea fi trecute din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale în domeniul public al acestora, în funcție de criteriul utilității publice a acestora, revine B.. În condițiile în care în exercitarea acestei atribuții s-au mai comis anumite erori, descrise deja, menținerea poziției nr. 88 din Anexa 2 la H.G. nr. 977/2002 este de natură a aduce o vătămare drepturilor reclamantei SC A. SA, iar repararea se impunea a fi făcută prin aplicarea art. 18 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv prin anularea (parțială) a actului administrativ contestat.

Faptul, necontestat de altfel, că prin hotărârea de guvern se atestă inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al unei unități administrativ teritoriale, inventar întocmit de aceste unități administrativ teritoriale și însușit prin hotărâre a C./Județean, nu conferă însă legalitate actului administrativ dedus judecății, chiar dacă acesta a fost emis cu respectarea art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acestei și a normelor de tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000, pentru motivele expuse mai înainte.

În fine, critica privitoare la greșita obligare a Guvernului României la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., culpa procesuală a pârâtului fiind evidentă în condițiile în care actul administrativ atacat emis de acesta a fost anulat parțial.

Față de cele arătate și având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de B. și de C., precum și de D. împotriva sentinței civile nr. 445 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2015.