ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 516/2015

Decizia nr. 516/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Raportului de evaluare nr. 32272/G/II din 28 iunie 2012, întocmit de pârâtă, prin care s-a reținut că acesta a exercitat simultan o funcție de conducere publică, aceea de șef secție în cadrul C. Târgu-Mureș și funcția de rector în cadrul D. din Târgu-Mureș, încălcând astfel dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și dispozițiile art. 215 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011.

În motivare, s-a arătat că „funcția de conducere publică" deținută în cadrul C. Mureș, și anume funcția de șef de secție în cadrul C. este în esență una de execuție, neexistând niciun text legal care să constate sau să interzică și să creeze o incompatibilitate între funcția de șef de secție, ale cărei atribuții sunt prevăzute de art. 184 din Legea nr. 95/2006, și funcția de rector al unei universități din învățământul superior de stat.

Reclamantul a mai adăugat că relevant în acest sens este faptul că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006, singurul ordonator de credite în cadrul C. este managerul instituției, șeful de secție neavând niciun fel de atribuții în acest sens, neputând încheia contracte în numele instituției în care își desfășoară activitatea.

Reclamantul a susținut că trimiterea pe care Raportul de evaluare o face la funcția de manager de spital și la incompatibilitățile acesteia, făcând o „simetrie" a funcției de șef de spital cu cea de manager a acestuia este absolut forțată și eronată, dar chiar și într-o atare situație, incompatibilitatea prevăzută la art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 nu este aplicabilă, întrucât calitatea de rector al D. din Târgu-Mureș nu îi atrage automat calitatea de manager al acestei instituții.

Prin întâmpinarea formulată în data de 17 mai 2013, pârâta B. a solicitat respingerea acțiunii, arătând că susținerile conform cărora funcția de șef de secție al unui spital public este funcție de execuție sunt nefondate din moment ce textul art. 184 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006 infirmă acest lucru, conferind funcției de șef de secție caracterul unei funcții publice de conducere.

Prin sentința nr. 304 din 2 iulie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.; a anulat în parte Raportul de evaluare nr. 32272/G/II din 28 iunie 2012, întocmit de pârâtă, în ceea ce privește constatarea, în temeiul art. 184 alin. (1)2 raportat la art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, a existenței stării de incompatibilitate între funcția de șef de secție spital și funcția de rector, pentru perioada de la data intrării a Legii nr. 95/2006 până la data încetării funcției de rector; a menținut constatarea stării de incompatibilitate între funcția de șef de secție spital și funcția de rector, stabilite în temeiul art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, pentru perioada de la data intrării în vigoare a acestei din urmă legi până la data încetării funcției de rector.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 624,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în Raportul de evaluare din 28 iunie 2012, întocmit de pârâta B., s-a reținut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 30 aprilie 2006 (data intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006) - 20 martie 2012 (data încetării funcției de rector), întrucât a exercitat simultan o funcție de conducere publică, respectiv funcția de șef de secție în cadrul C. Târgu Mureș și funcția de rector în cadrul D. Târgu Mureș, încălcând astfel dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 și dispozițiile art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate vizând încălcarea art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 care prevede obligația comunicării raportului de evaluare în termen de 5 zile de la pronunțare, trecând pe lângă împrejurarea că această apărare a fost adusă în discuție pentru prima dată în cadrul concluziilor orale, Curtea a reținut că termenul de comunicare instituit de lege nu poate afecta legalitatea sau temeinicia actului de constatare, putând eventual atrage sancțiuni disciplinare persoanelor cărora le revine obligația de a realiza aducerea la cunoștința persoanei evaluate a conținutului raportului.

În ceea ce privește constatările propriu-zise ale inspectorului de integritate, instanța de fond a observat că s-a reținut în sarcina reclamantului o dublă stare de incompatibilitate între cele două funcții pe care le-a ocupat în perioada 30 aprilie 2006-20 martie 2012: prima, reglementată de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, incompatibilitate definită din perspectiva funcției de șef de secție spital și a doua, instituită de prevederile art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, normă care instituie funcțiile incompatibile cu funcția de rector a unei universități.

Trecând la examinare constatărilor inspectorilor de integritate, în ordinea arătată mai sus, Curtea de apel a constatat că potrivit art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate. Potrivit art. 184 alin. (1)

2

din Legea nr. 95/2006, dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) și d) referitoare la incompatibilități și ale art. 180 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare, se aplică și șefilor de secție din spitalele publice. În consecință, din coroborarea normelor menționate reiese reglementarea unei incompatibilități între funcția de șef de secție și exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager.

Din actele dosarului reiese clar că reclamantul nu a îndeplinit funcția de manager în îndeplinirea mandatului său de rector, neavând semnat un contract de management, este de observat că nici inspectorul de integritate nu a făcut referire la un atare izvor al incompatibilității, ci a apreciat că față de dispozițiile art. 207 alin. (2), art. 214, art. 213 alin. (6) și art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 rezultă fără tăgadă că rectorul realizează managementul și conducerea operativă a universității, fiind astfel în prezența unei activități de manager.

În cauză, reclamantul, începând exercitarea funcției de rector în perioada activității Legii nr. 64/1995, nu avea încheiat contract de management, astfel că acesta nu putea exercita activități de management în sensul art. 215 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 1/2011.

Legat de celelalte atribuții ale rectorului enumerate de pârâtă, ele reprezintă în mod neîndoielnic activități specifice unei funcții de conducere, dar nu se poate afirma în afara oricărei dubiu că ele ar fi privite de lege ca făcând parte din activitățile manageriale (noțiune introdusă în legislația specifică prin Legea nr. 1/2001) aferente funcției.

Judecătorul fondului a apreciat că existența stării de incompatibilitate între funcția de șef de secție spital și funcția de rector, pentru perioada de la data intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006 până la data încetării funcției de rector, nu rezultă în mod previzibil și necesar din normele examinate, reprezentând o constatare care are la bază interpretarea nesusținută în mod neîndoielnic de către normele legale incidente în cauză a noțiunii de „activități de manager”.

În ceea ce privește cea de-a doua componentă a stării de incompatibilitate stabilite de pârâtă, curtea de apel a reținut ca fiind corect raționamentul inspectorului de integritate, potrivit căruia funcția de șef de secție reprezintă o funcție de conducere, astfel că, de la data intrării în vigoare a prevederilor art. 215 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 reclamantului îi revenea obligația să renunțe la una dintre funcții.

Aprecierile reclamantului cu privire la inexistența unei incompatibilități între funcția de șef de secție spital și funcția de cadru didactic sunt corecte, însă această din urmă situație de compatibilitate nu poate constitui o premisă relevantă în contraargumentarea celor reținute prin Raportul de evaluare, din moment ce incompatibilitatea imputată reclamantului vizează alte funcții și este expres instituită de art. 215 alin. (1) din Legea nr. 1/2011.

Funcția de rector constituie o calitate distinctă de funcția didactică, art. 215 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 stabilind incompatibilități clare în sarcina persoanelor care ocupă funcția de rector - chestiune care constituie obiect de analiză și în rândurile de față.

De asemenea, nici argumentele vizând lipsa de vinovăție a reclamantului nu au putut fi reținute de către prima instanță, câtă vreme acesta a ignorat dispozițiile legale explicite care îi impuneau o anumită conduită și a căror cunoaștere era obligatorie pentru reclamant.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocată în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut în esență că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nerespectarea termenului de comunicare a raportului de evaluare nu atrage nulitatea acestuia iar în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate în temeiul dispozițiilor art. 184 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 și a art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 acesta a susținut ca funcția de șef de secție nu est o funcție de conducere, recurentul nu a avut încheiat un contract de administrare sau un contract de management.

Consideră recurentul că trimiterea la dispozițiile art. 180 alin. (1)2 din Legea nr. 95/2006 nu este relevantă în cazul său, neaplicându-se nici prevederile art. 180 alin. (1) lit. b), c) și d) și nici ale art. 180 alin. (2) din același act.

Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond susținând în esență că în motivarea recursului, recurentul-reclamat s-a limitat exclusiv la reiterarea aceleiași apărări pe care le-a formulat și în fața instanței de fond și fără a arăta în concret motivele de nelegalitate și netemeinicie pe care își întemeiază cererea de recurs.

Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-reclamant potrivit cărora necomunicarea raportului de evaluare în termenul prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 ar reprezenta un motiv de nulitate al acestuia, sunt nefondate.

Într-adevăr, dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 prevăd termenul de 5 zile de la pronunțare, pentru comunicarea raportului de evaluare, însă acest termen nu este un termen imperativ a cărui nerespectare să atragă nulitatea raportului care ar fi fost expres prevăzută de dispozițiile legale, fiind un termen de recomandare a cărui nerespectare poate atrage o posibilă răspundere disciplinară a persoanelor cărora le revine respectarea acestei obligații de comunicare dacă sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru angajarea acesteia.

Pe de altă parte, susținerile recurentului-reclamant cu privire la necomunicarea în termenul legal a raportului de evaluare sunt nefondate întrucât astfel cum rezultă din adresele și confirmările de primire semnate de recurentul-reclamant, depuse la dosarul de fond cât și în recurs anexate întâmpinării formulate de intimată, rezultă că termenul prevăzut de dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, de 5 zile de la finalizarea raportului de evaluare, a fost respectat de intimată.

În ceea ce privește criticile formulate de recurent cu privire la soluția instanței de fond prin care a fost menținută constatarea stării de incompatibilitate între funcția de șef secție spital și funcția de rector, stabilite în temeiul art. 215 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, pentru perioada de la data intrării în vigoare a acesteia, până la încetarea funcției de rector, Înalta Curte constată că sunt nefondate, judecătorul fondului interpretând și aplicând corect dispozițiile legale care reglementează regimul incompatibilităților.

Potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 „persoanele care ocupă o funcție de conducere sau de demnitate publică, nu pot exercita funcția de rector, pe perioada îndeplinirii mandatului” iar potrivit art. 184 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 funcțiile de șef de secție în spitalele publice sunt funcții de conducere.

Din perspectiva acestor dispoziții legale, instanța de control judiciar constată că, în mod corect s-a reținut prin sentința atacată incompatibilitatea recurentului-reclamant de la intrarea în vigoare a prevederilor art. 215 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, acestuia revenindu-i obligația de a renunța la una din cele două funcții.

În ceea ce privește adresa din 13 iulie 2012 anexată cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă în fapt un punct de vedere al B. prin care a fost exprimată o opinie cu privire la o situație semnalată într-o petiție, referitoare la exercitarea concomitentă a funcției didactice de profesor universitar, angajat cu norma de bază la D. și a funcției de șef secție la E., această adresă fiind irelevantă în soluționarea cauzei, întrucât situația analizată este total diferită de cea care face obiectul cauzei, întrucât instanța de judecată nu a fost învestită cu analiza unei stări de incompatibilitate identică celei prezentate în petiție.

De altfel, prin sentința atacată instanța de fond a arătat care sunt motivele pentru care apreciază că inexistența unei incompatibilități între funcția de șef de secție de spital și funcția de cadru didactic, nu poate constitui o premisă relevantă împotriva celor reținute prin raportul de evaluare, din moment ce incompatibilitatea reclamantului vizează alte funcții și este expres prevăzută de dispozițiile art. 215 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, iar funcția de rector constituind o calitate distinctă de funcția didactică.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 304 din 2 iulie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 februarie 2015.