ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1744/2017

Decizia nr. 1744/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 09 octombrie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Raportului de evaluare nr. 36921/G/II din 24 septembrie 2014 emis de pârâtă, prin care s-a reținut starea de incompatibilitate a reclamantului pentru că a deținut atât funcția de șef Secție Clinică Neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sibiu, cât și calitatea de administrator la SC C. SRL și SC C. SRL.

La data de 15 octombrie 2014, reclamantul a depus completare la acțiune, prin care a solicitat și anularea Raportului de evaluare nr. 36927/G/II din 24 septembrie 2014 prin care s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu privire la existența indiciilor pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri de 100.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin actele administrative nelegale.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 62 din 13 martie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea reclamantului de anulare a Raportului de evaluare nr. 36921/G/II din 24 septembrie 2014, a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului de anulare a Raportului de evaluare nr. 36927/G/II din 24 septembrie 2014.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, s-a susținut că hotărârea primei instanțe nu reflectă corecta interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, în sensul în care s-a considerat că deținerea calității de administrator la o societate comercială, simultan cu îndeplinirea funcției de șef secție la o unitate spitalicească publică, constituie o încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, având în vedere că administratorul unei societăți comerciale se confundă cu managerul unei societăți comerciale, în condițiile în care ambele calități implică prerogativa de organizare și conducere a activității unei entități economice.

S-a arătat că situația de incompatibilitate prevăzută de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății nu este aplicabilă decât cazului în care se constată că șeful de secție îndeplinește concomitent și funcția de manager al unei unități spitalicești sau dacă desfășoară în concret activități de manager sau de management.

Sub acest aspect, s-a arătat că noțiunea de manager este diferită de cea de administrator al unei societăți comerciale cu răspundere limitată, așa cum rezultă din prevederile art. 3 din Legea nr. 66/1993 privind contractul de management, text de lege care, definind noțiunea de manager, face distincție între acesta și calitatea de administrator. Or, în condițiile în care în cuprinsul definiției legale se menționează expres că managerul nu are drept de vot în cadrul consiliului de administrație, entitate cu care se încheie contractul de management, rezultă în mod explicit că acesta nu îndeplinește atribuțiile unui administrator. În schimb, administratorul unei societăți comerciale private nu încheie un contract de management cu societatea, raportul dintre acesta și societatea comercială fiind consfințit prin actul constitutiv al societății (contractul de societate).

Deopotrivă, s-a solicitat să se constate că recurentul-reclamant nu a desfășurat nici activități de manager sau de management în cadrul celor două societăți comerciale în raport de care a fost reținută pretinsa stare de incompatibilitate.

Cu referire la SC C. SRL, s-a arătat că activitatea vizând ținerea și organizarea contabilității, depunerea declarațiilor fiscale și formalitățile prin Registrul Comerțului a fost externalizată și, în contextul în care respectiva societate nu a desfășurat decât activități medicale, iar contribuția recurentului-reclamant nu a depășit sfera actului medical de specialitate, nu se poate reține în sarcina acestuia îndeplinirea vreunei activități manageriale.

Cât privește situația SC C. SRL, s-a arătat că recurentul-reclamant deținuse simpla calitate de membru în consiliul de administrație, neavând astfel nicio atribuție de organizare, bugetare, planificare coordonare, urmărire, raportare sau alte activități similare, susceptibile a fi considerate ca activități de management.

Cu toate acestea, prima instanță a constatat îndeplinită situația de incompatibilitate reținută prin raportul de evaluare întocmit în cauză, considerând greșit că activitățile îndeplinite de recurentul-reclamant la cele două societăți comerciale erau incompatibile cu funcția de șef secție deținută în aceeași perioadă la Spitalul Județean Sibiu.

În concluzie, s-a solicitat să se constate că soluția pronunțată în cauză se întemeiază pe o interpretare extensivă a normelor legale incidente, incluzând în mod nepermis în sfera incompatibilităților explicit prevăzute de Legea nr. 95/2006 o situație pe care legiuitorul nu a intenționat și nu a urmărit să o sancționeze.

Critica referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii a fost invocată și în raport de modalitatea în care s-a analizat și valorificat de către prima instanță împrejurarea decurgând din încetarea, la cerere, a activității SC C. SRL, în perioada 01 ianuarie 2008 - 01 ianuarie 2011, urmată mai apoi de lichidarea și radierea firmei de la Oficiul Registrului Comerțului, la data de 03 februarie 2011.

În legătură cu acest fapt, s-a arătat că situația de incompatibilitate nu poate fi obiectiv reținută pentru cazul în care funcția de administrator se referă la o societate comercială inactivă, cu activitatea suspendată la cerere, și care, prin ipoteză, nu desfășoară nicio activitate, nu obține venituri și nu dispune de personal angajat.

Or, dacă administratorul unei societăți comerciale inactive nu poate îndeplini nicio activitate, este exclusă orice bănuială în ceea ce privește integritatea exercitării funcției publice, scop urmărit de lege prin instituirea respectivei incompatibilități.

Distinct de cele prezentate, hotărârea primei instanțe a fost criticată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocându-se pe de o parte, nemotivarea sentinței în partea privitoare la refuzul de aplicare a prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, ca urmare a încălcării de către intimată a procedurii prevăzute pentru desfășurarea activității de evaluare, precum și nemotivarea corespunzătoare a sentinței în ceea ce privește incidența în speță a prevederilor Legii nr. 176/2010, inaplicabile, în opinia reclamantului, șefilor de secției ai unor unități spitalicești, pe de altă parte.

Sub primul aspect invocat, s-a arătat că informarea recurentului-reclamant cu privire la activitatea de evaluare efectuată în privința sa a avut loc la data de 27 mai 2014, iar anterior formulării unui punct de vedere cu privire la pretinsa stare de incompatibilitate în care s-ar fi aflat pe durata exercitării funcției de șef de secție, intimata procedase deja la solicitarea unor informații care nu erau publice din cadrul Spitalului județean și Oficiul Registrului Comerțului, încălcându-se, astfel, prevederile art. 13 din Legea nr. 176/2010 la care art. 20 alin. (5) din aceeași lege face trimitere, neregularitate sancționată cu nulitatea actelor, conform art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

S-a arătat că această argumentație necesita un răspuns specific din partea instanței, însă motivația oferită este străină și nu are legătură cu motivele de nulitate invocate.

În ceea ce privește celălalt aspect invocat, s-a arătat că, deși recurentul-reclamant invocase inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 176/ 2010 în privința șefilor de secție, prima instanță s-a referit în considerente la incidența prevederilor Legii nr. 95/2006, rezultând că au rămas neanalizate motivele invocate în apărare, omisiune ce afectează legalitatea sentinței pronunțate în cauză.

S-a arătat că dispozițiile Legii nr. 176/2010 se aplică persoanelor cu funcții de conducere și de control din cadrul unităților de stat din sistemul de sănătate publică, potrivit art. 1 pct. 32 din lege, iar șeful de secție din cadrul unui spital public nu îndeplinește o asemenea funcție, având numai prerogativa de control la nivelul secției, care nu se confundă însă cu funcția publică de conducere a unei unități spitalicești, și, oricum, nu deține funcția de control, cele 2 atribuții, conducere și control, fiind prevăzute cumulativ de lege.

Ca urmare, s-a solicitat să se constate că, în cazul șefilor de secție din cadrul spitalelor publice, procedura de stabilire și sancționare a incompatibilităților este cea prevăzută de art. 180 alin. (4) din Legea nr. 95/2006, intimata B. neavând competențe în acest domeniu.

Apărările intimatei;

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata B. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate.

S-a arătat că hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică sub toate aspectele criticate, judecătorul primei instanțe interpretând și aplicând corect prevederile art. 184 alin. (1)

2

și art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, conform cărora deținerea concomitentă a calității de șef secție cu cea de administrator al unor societăți comerciale, constituie incompatibilitate în accepțiunea legii.

De asemenea, s-a arătat că hotărârea primei instanțe răspunde exigenței privind prezentarea motivelor care au determinat adoptarea soluției, susținerile invocate din perspectiva încălcării procedurii de informare a persoanei evaluate și inaplicabilitatea în caz a prevederilor Legii nr. 176/2010 fiind neîntemeiate.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 2 martie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, cu luarea în considerare și a observațiilor prezentate prin întâmpinarea depusă în cauză, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție, în majoritate, constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este fondat, în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Prin raportul de evaluare nr. 36927/G/II din 24 septembrie 2014, întocmit de intimata B., s-a constatat starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant A. pentru exercitarea simultană a funcției de șef secție, Secția Clinică Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgențe Sibiu cu cea de administrator al SC C. SRL și SC C. SRL, încălcând în acest fel prevederile art. 180 alin. (1) lit. b) și ale art. 184 alin. (1)

2

din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

S-a reținut că, potrivit art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate, interdicție prevăzută și în sarcina șefilor de secție din spitalele publice, conform art. 184 alin. (1)

2

din aceeași lege.

Prin hotărârea instanței de fond s-a constatat legalitatea raportului de evaluare întocmit în cauză, cu motivarea esențială că funcția de administrator la societăți comerciale, indiferent de obiectul de activitate al acestora, în speță circumscris acordării de consultații medicale, implică desfășurarea unei activități manageriale, ceea ce interzice în mod clar și neechivoc prevederea de la art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, aplicabilă și șefilor de secție, conform art. 184 alin. (1)

2

din aceeași lege.

S-a arătat că managerul este persoana care exercită în mod permanent conducerea unei entități economice, îndeplinind integral sau parțial funcțiile de previziune și organizare a activității, de coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control asupra îndeplinirii obiectivelor propuse, ceea ce presupune în concret exercitarea unei funcții sau îndeplinirea unei profesii, fapt implicând și anumite efecte.

Or, funcția de administrator la o societate comercială implică conducerea activității respectivei entități economice, iar desfășurarea unei asemenea activități manageriale este incompatibilă cu calitatea de șef de secție în cadrul unui spital public.

Prin motivele de recurs formulate, se invocă greșita interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 180 alin. (1) lit. b) și ale art. 184 alin. (1)

2

din Legea nr. 95/2006, susținându-se, în esență, că funcția de administrator la o societate comercială nu se confundă cu funcția de manager și nici nu implică desfășurarea vreunei activități de management sau de manager.

Critica formulată este întemeiată.

Așa cum s-a arătat mai sus, starea de incompatibilitate reținută în sarcina recurentului-reclamant a fost justificată în cauză pe considerentul decisiv că administratorul unei societăți comerciale exercită în fapt o activitatea managerială, în sensul în care se ocupă în mod permanent de conducerea entității economice, îndeplinind integral sau parțial funcțiile de previziune și organizare a activității, de coordonare și antrenare a personalului subordonat și de control asupra îndeplinirii obiectivelor propuse, interpretare ce a avut în vedere noțiunea de manager, astfel cum aceasta este înțeleasă în mod obișnuit și definită în termeni generali prin dicționarul explicativ al limbii române.

Această abordare este însă una greșită, rigoarea interpretării juridice obligând instanța să atribuie conceptului semnificația ce rezultă din dispozițiile legale aplicabile reglementării în cauză.

Cu alte cuvinte, în materia incompatibilităților, unde importanța reglementării este de necontestat, având în vedere restrângerea adusă liberului acces al persoanei la desfășurarea unei activități economice, nu este permisă o interpretare extensivă și, în niciun caz, o interpretare care să se întemeieze în mod hotărâtor pe înțelesul comun al termenului, în detrimentul celui rezultat din reglementarea legală.

În acest sens, prin dispozițiile art. 25 - „Determinarea conceptelor și noțiunilor” - din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, se prevede că, „în cadrul soluțiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor și noțiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înțeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înțelegerea lor corectă și a se evita interpretările greșite”.

De asemenea, potrivit art. 37 - „

Unitatea terminologică” - din aceeași lege:

„

(1) În limbajul normativ aceleași noțiuni se exprimă numai prin aceiași termeni.

(2) Dacă o noțiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea înțelesuri diferite, semnificația acestuia în context se stabilește prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devine obligatoriu pentru actele normative din aceeași materie”.

Prin urmare, noțiunea de manager nu poate avea înțelesuri diferite de la o frază la alta sau de la un articol la altul al aceluiași act normativ, ci trebuie înțeleasă, atunci când este definită de lege, în sensul acelei definiții, fără nici o abatere, iar dacă legea nu conține vreo definiție, atunci înțelesul noțiunii trebuie să fie același oriunde ar fi cuprinsă acea noțiune în cadrul aceleiași legi.

Or, în corpul Legii nr. 95/2006, la art. 182 alin. (1) și (1)

1

din Legea nr. 95/2006, sunt prevăzute atribuțiile stabilite în sarcina managerului, din analiza acestora rezultând competența și puterea decizională net superioară a managerului față de puterile unui administrator în tot ceea ce înseamnă conducerea activității entității economice pe care acesta o manageriază.

Altfel spus, funcția de manager este una de autoritate, în sensul în care conducerea și organizarea activității implică în mod covârșitor componenta decizională în planificarea și coordonarea activității de ansamblu.

În schimb, funcția de administrator la o societate comercială, care nu exclude nici ea componenta de planificare și coordonare a activității, se exercită în limitele trasate/stabilite de persoanele/entitățile cu putere decizională în cadrul societății.

De asemenea, managerul este cel care încheie, în calitate de reprezentant legal al spitalului public, contracte de administrare cu persoanele anume prevăzute de lege (situația șefilor de secție - art. 184 din Legea nr. 95/2006), ceea ce înseamnă că, în concepția legiuitorului, managerul nu se confundă cu administratorul sau cu persoana ale cărei atribuții sunt circumscrise îndeplinirii unor activități de administrare, managerul situându-se în ierarhia funcțiilor peste un administrator.

Pe de altă parte, procedura de selecție și numire a managerilor, precum și condițiile în care se prestează activitatea de management (pe baza unui contract de management) demonstrează că funcția de manager este una distinctă și anume prevăzută, asociată din punct de vedere legal sectorului public.

În Anexa II la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public, prin noțiunea de funcție publică specifică se înțelege, printre altele, funcția de „manager public", ceea ce susține ideea că noțiunea de manager este asociată din punct de vedere legal sectorului public. Legea nr. 95/2006 operează cu această noțiune de manager, arătând în art. 178 alin. (1) că: „Spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică”.

În plus, trebuie menționat că, prin alte acte normative ce reglementează incompatibilitățile unor categorii profesionale, în situații similare, legiuitorul a menționat interdicția privind desfășurarea unor activități comerciale sau chiar interdicția privind exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, pentru a fi clar și expres prevăzut ceea ce se interzice.

Cu aceste observații,

Înalta Curte constată că funcția de administrator al unei societăți comerciale nu poate fi asimilată cu „exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate”, avute în vedere de legiuitor ca elemente de incompatibilitate pentru deținerea concomitentă și a calității de șef secție în cadrul unui spital public.

Chiar dacă ambele funcții implică în sens larg prerogativa de conducere a unei entități economice, acestea se diferențiază și rămân distincte în accepțiunea legii.

Totodată, trebuie subliniat că interdicția desfășurării oricărei alte activități, la care se referă art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, trebuie înțeleasă în sensul interzicerii oricărei activități de management sau manageriale, având în vedere modalitatea de redactare a normei juridice, unde expresia „oricare altă activitate” precede și este completată de sensul final, menționat ca fiind al funcției de manager.

În același sens, este de arătat că incompatibilitatea nu a fost prevăzută și nici nu putea fi prevăzută în legătură cu desfășurarea oricărei alte activități în general, ipotezele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 95/2006 reglementând situații anume stabilite și determinate ca elemente de incompatibilitate pentru exercitarea funcției de manager sau șef secție în cadrul unui spital public.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată întemeiată critica din recurs circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

hotărârea primei instanțe având la bază o interpretare extensivă a normelor legale incidente, în măsura în care s-a procedat la includerea, în mod nepermis, în sfera incompatibilităților explicit prevăzute de Legea nr. 95/2006 a unei situații pe care legiuitorul nu a intenționat și nu a urmărit să o sancționeze.

Concluzia exprimată, în sensul că exercitarea concomitentă a funcției de medic șef secție în cadrul unui spital public și a celei de administrator al unor societăți comerciale nu constituie o încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, face de prisos examinarea celorlalte motive circumscrise aceluiași motiv de casare, susținute în raport de imposibilitatea obiectivă de exercitare a funcției de administrator pe durata suspendării temporare a activității societății ori în raport de obiectul specific al activității desfășurate sau a atribuțiilor efectiv exercitate.

În schimb, Înalta Curte constată nefondate criticile recurentului-reclamant formulate din perspectiva nulității raportului de evaluare întocmit în cauză, sub motivul încălcării de către intimată a procedurii prevăzute pentru desfășurarea activității de evaluare și pentru greșita reținere în caz a competenței intimatei în ceea ce privește derularea procedurii de constatare și sancționare a incompatibilității în privința recurentului-reclamant.

Înainte de toate, Înalta Curte constată că judecătorul primei instanțe a indicat motivele pentru care nu a primit

susținerile recurentei-reclamante privitoare la nelegalitatea raportului de evaluare, oferind suficiente argumente de lege care să justifice soluția pronunțată, nefiind astfel incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Chiar dacă motivarea instanței s-a întemeiat în principal pe evocarea textelor de lege incidente, se poate observa că, din conținutul acestora, rezultă temeiurile care au justificat adoptarea soluției.

Examinând criticile formulate pe fondul problemei, astfel cum acestea au fost rezumativ redate în prezentarea motivelor de casare, Înalta Curte constată că nelegalitatea raportului de evaluare nu putea fi reținută în cauză prin prisma dispozițiilor art. 20 alin. (5) raportat la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Procedura reglementată în textul de lege enunțat, presupune două etape care exclud prelucrarea unor date nepublice, personale, fără înștiințarea persoanei vizate:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, verificările se raportează exclusiv la informații publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, se pot solicita persoanelor fizice și juridice date sau informații care nu sunt publice.

În cauză, strict cu privire la evaluarea stării de incompatibilitate, informațiile solicitate Spitalului județean și Oficiului Registrului Comerțului nu aveau natura unor informații nepublice, astfel încât, chiar dacă au fost obținute înainte de informarea persoanei și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, nu afectează valabilitatea procedurii.

Aspecte referitoare la perioadele de exercitare a funcțiilor/calităților îndeplinite de către recurentul-reclamant și situația la zi a societăților comerciale (istoricul firmei) reprezintă informații disponibile oricărei persoane interesate, tocmai în considerarea caracterului de informații publice al acestora.

De asemenea, Înalta Curte constată că

dispozițiile Legii nr. 176/2010 se aplică și șefilor de secție din cadrul unui spital public, categorie inclusă în prevederea de la art. 1 pct. 32 din lege, în sensul în care exercitarea unei asemenea funcții este considerată ca fiind una de conducere și control în cadrul unităților de stat din sistemul de sănătate publică.

Astfel, chiar dacă medicul șef de secție nu este asimilat managerului, așa cum s-a argumentat mai sus, nu înseamnă că acesta nu exercită o funcție de conducere și control la nivelul secției, neinteresând sub aspectul analizat că prerogativele funcției se concentrează asupra actului medical și în legătură cu îmbunătățirea standardelor clinice, în scopul creșterii performanțelor profesionale și utilizării eficiente a resurselor alocate la nivelul secției, conform art. 185 din Legea nr. 95/2006.

Prin urmare, contrar susținerilor formulate în recurs, se constată că, în cazul șefilor de secție din cadrul spitalelor publice, procedura de stabilire a incompatibilităților este cea prevăzută de Legea nr. 76/2010, intimata B. având competență deplină în acest domeniu.

În raport de toate cele arătate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. și va dispune casarea în partea a sentinței atacate și, în rejudecare, va admite în parte acțiunea reclamantului și va anula Raportul de evaluare nr. 36921/G/II din 24 septembrie 2014 întocmit de B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 62 din 13 martie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată. Admite, în parte, acțiunea reclamantului A.

Anulează Raportul de evaluare nr. 36921/G/II din 24 septembrie 2014 emis de B.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 1.240 lei, cheltuieli de judecată către recurent.

Cu opinia separată a domnului judecător E., în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2017.