ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3322/2016

Decizia nr. 3322/2016 Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 iulie 2016, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 666 din 07 iunie 2016 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 432 din 17 mai 2016 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea acțiunii formulate, contestatorul arată că prin Hotărârea nr. 432 din 17 mai 2016 a Secției pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a aprobat Hotărârea nr. 7 din 18 aprilie 2016 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Arad, prin care s-a hotărât înființarea secției a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, prin reorganizarea secției de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a preluării cauzelor de litigii de muncă și asigurări sociale de la secția I civilă. Contestatorul susține că prin această reorganizare au fost încălcate dispozițiile art. 20 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015, precum și drepturile privind specializarea judecătorilor și competența profesională.

Menționează, în esență, că aprobarea înființării unei noi secții nu este legală, din următoarele motive: nu există acordul judecătorilor care soluționează litigii de muncă și asigurări sociale de a face parte din secția nou înființată, încălcându-se dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 20 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015; nu există legătură juridică între litigiile de muncă și asigurări sociale și cauzele de contencios administrativ și fiscal; nu există la tribunalele din raza Curții de Apel Timișoara și nici la alte 39 de tribunale din țară, complete specializate în litigii de muncă și asigurări sociale în cadrul secției de contencios administrativ și fiscal, aceste complete făcând parte din secțiile civile ale tribunalelor.

2. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii invocă excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, solicitând declinarea competenței de soluționare a contestației în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și excepția lipsei de interes în promovarea contestației. În subsidiar, intimatul solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. 3. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte de Casație și Justiție analizând cu prioritate excepția de necompetență materială, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., republicat, va admite excepția și va trimite cauza instanței competente a soluționa contestația, respectiv, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează: În conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. „când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorescă competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, iar potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. „necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;”.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 reglementează calea de atac împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, termenul de formulare a acțiunii și instanța competentă. Înalta Curte, examinând Hotărârea nr. 666 din 07 iunie 2016 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii raportat la prevederile legale incidente, apreciază că hotărârea contestată nu face parte din categoria celor care privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, pentru a atrage competența specială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, raportat la reglementarea cuprinsă în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și completată.

O atare raportare se impune ca fiind corespunzătoare voinței legiuitorului, în absența unei definiții clare și precise a noțiunii de carieră a judecătorilor și procurorilor în legislația relevantă în această materie. Astfel, Legea nr. 303/2004 reglementează în întreg Titlul II, intitulat „Cariera judecătorilor și procurorilor”, aspectele ce conturează conținutul acestei noțiuni. Sunt astfel stabilite, detaliat și distinct pe capitole, admiterea în magistratură și formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, perioada stagiului, numirea judecătorilor și procurorilor, formarea lor profesională continuă și evaluarea periodică, promovarea și numirea în funcțiile de conducere, delegarea, detașarea și transferul, și, în fine, suspendarea și încetarea funcției de judecător și procuror.

Rezultă așadar că, potrivit legii, cariera judecătorilor sau procurorilor vizează strict parcursul profesional, de la numirea în profesie și până la încetarea acesteia, în legătură directă cu exercitarea concretă și efectivă a atribuțiilor de judecător și respectiv, de procuror. Astfel cum rezultă din cuprinsul contestației formulate în cauză, dar și din hotărârile ce se solicită a fi anulate, Înalta Curte reține că s-a formulat contestație împotriva unei hotărâri a Plenului C.S.M., care vizează aprobarea propunerii Colegiului de conducere al Tribunalului Arad, de înființare a secției a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, prin reorganizarea actualei secții, ca urmare a preluării litigiilor de muncă și asigurări sociale de la secția I civilă, rezultând fără echivoc faptul că hotărârea contestată nu vizează cariera și drepturile unui judecător sau procuror.

În considerarea celor mai sus arătate, apreciind că hotărârea contestată are natura și caracterele juridice ale unui act administrativ supus controlului de legalitate exercitat în condițiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială invocată de intimat și va declina competența de soluționare a contestației în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care urmează să examineze și să se pronunțe asupra aspectelor de nelegalitate invocate de contestator cu privire la hotărârile a căror anulare s-a solicitat, competență stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va declina competența de soluționare a contestației formulate de A. împotriva Hotărârii nr. 666 din 7 iunie 2016 adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii. Declină competența de soluționare a contestației formulate de A. împotriva Hotărârii nr. 666 din 7 iunie 2016 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2016.