ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1760/2016

Decizia nr. 1760/2016 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc la data de 1 februarie 2016, sub nr. x/322/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru dreptul de proprietate privind suprafața de 1,14 ha teren, situat în extravilanul localității Mărtineni, județul Covasna, înscrisă în titlul de proprietate nr. 46055 din 31 august 2010, de natură fâneață, identificat în tarlaua nr. 153, nr. parcelă 731/41, în suprafață de 1,12 ha, cu vecinătățile la nord - canal, la est - C., la sud - DE, la vest D., respectiv în tarlaua 153, nr. parcelă 720/9, în suprafață de 200 m.p.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969-970 C. civ. de la 1864, art. 1021, art. 1073 C. civ. de la 1864, art. 17 alin. (4), rap. la art. 21 și 22 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 49-50 din Legea nr. 7/1996, art. 411 alin. (1) și (2) și art. 113 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 451 din 17 mai 2016, Judecătoria Târgu Secuiesc a admis excepția necompetenței saie teritoriale, invocată de către pârâta prin întâmpinare, declinând competența teritorială de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș, județul Mureș. Instanța a reținut că, prin decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, s-a stabilit că „acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare”.

Totodată, prin aceeași decizie în interesul legii, s-a statuat că, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare a unei acțiuni înregistrate înainte de 15 februarie 2013 se determină în pe baza dispozițiilor art. 5, 7 și respectiv, art. 10 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865. Pentru art. 5 din C. proc. civ. de la 1865 este echivalent art. 107 din noul C. proc. civ., art. 7 își are corespondentul în prevederile art. 108-110 din noua lege procesuală, iar art. 10 pct. 1 din vechiul cod are un echivalent în dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din noul cod. Prin urmare, instanța a reținut că a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale imobiliare, prin care reclamantul urmărește valorificarea unui drept de creanță, corelativ unei obligații de a face, rezultat în urma încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare cu antecesorul pârâtei, cu privire la bunuri imobile.

Analizând înscrisul depus în traducere autorizată la fila 25 și reținând că părțile nu au predeterminat în actul juridic pe care l-au încheiat locul executării obligației, instanța a reținut că nu este alternativă competența teritorială, iar cererea se face ia instanța domiciliului pârâtei, în temeiul art. 107 C. proc. civ. A mai reținut instanța că pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale, raportat la domiciliul său, prin întâmpinarea depusă în termen legal, în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care reclamantul nu poate înlătura competența astfel stabilită, nefiind incidente dispozițiile C. proc. civ. privitoare la alegerea instanței sau la alegerea de competență.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș la data de 6 iunie 2016. Prin sentința civilă nr. 3887 din data de 12 iulie 2016, Judecătoria Târgu Mureș, la rândul său, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de ambele părți, declinând în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc competența de soluționare a acțiunii și constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății în cauză și înaintarea dosarului spre competentă soluționare a conflictului negativ de competență Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța a reținut că reclamantul a invocat, în susținerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Mureș, pe de o parte, faptul că acțiunea formulată este o acțiune în prestație tabulară, căreia i-ar fi aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 5 noul C. proc.

civ., care stabilesc competența teritorială a instanței locului unde se află imobilul, iar natura de acțiune în prestație tabulară a cererii formulate este necontestată, în prezent, de pârâtă. S-a mai reținut că, având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., precum și faptul că părțile au convenit asupra calificării juridice a acțiunii cu care instanța a fost învestită, completul de judecată nu poate restabili calificarea juridică a actului dedus judecății. Acțiunea dedusă judecății fiind una în prestație tabulară, în cauză își găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., competența revenind Judecătoriei Târgu Secuiesc. Analizând conflictul negativ de competență cu a cărei soluționare a fost învestită, în condițiile art. 133 și urm. C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin acțiunea formulate în cauza cu nr. x/322/2016, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru dreptul de proprietate privind suprafața de 1,14 ha, teren extravilan, situat în extravilanul localității Mărtineni, județul Covasna, înscrisă în titlul de proprietate nr. 46055 din 31 august 2010, de natură fâneață, identificat în tarlaua nr. 153, m. parcelă 731/41, în suprafață de 1,12 ha, cu vecinătățile la nord - canal, la est - C., la sud - DE, la vest D., respectiv în tarlaua 153, nr. parcelă 720/9, în suprafață de 200 m.p., întemeiată pe dispozițiile art. 969-970 C. civ.

de la 1864, art. 1021, art. 1073 C. civ. de la 1864, art. 17 alin. (4) raportat la art. 21 și 22 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 49-50 din Legea nr. 7/1996, art. 411 alin. (1) și (2) și 133 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Se reține că reclamantul a arătat că între el și antecesorul pârâtei, E., a cărei unică moștenitoare este pârâta, s-a încheiat, la data de 31 iulie 2002, un act sub semnătură privată, prin care antecesorul pârâtei a vândut reclamantului o suprafață de teren situată în extravilanul localității Mărtineni, pentru prețul de 40.000.000 ROL, achitat integral la data semnării actului. Pârâta, fiind unica moștenitoare a numitului E., este chemată în judecată pentru a onora obligațiile asumate de antecesorul său prin înscrisul semnat cu reclamantul.

Înalta Curte observă că, ulterior depunerii cererii de chemare în judecată, la data de 1 februarie 2016, reclamanta nu a depus vreo cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată introduse inițial, prin înscrisurile depuse ulterior făcând numai considerații referitoare la calificarea acțiunii introductive de instanță ca fiind o acțiune în prestație tabulară, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul Judecătoriei Târgu Mureș, Prin urmare, în raport de temeiul în fapt și în drept al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamantul a formulat o acțiunea prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil, la a cărei calificarea corectă instanța este îndreptățită în raport de prevederile art. 22 alin. (4) C. proc.

civ., potrivit cărora „Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună in discuția părților calificarea jurdică exactă”. Înalta Curte observă că în cauză nu este aplicabilă excepția reglementată de prevederile art. 22 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora „ Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora”.

Se constată că, în cauză, nu a intervenit vreun acord al părților care să limiteze acțiunea și temeiul juridic al acțiunii la o cerere în prestație tabulară, cererea de chemare în judecată inițială privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare nefiind modificată, părțile realizând numai un acord formal asupra calificării jurdice a cererii de chemare în judecată care nu este de natură a lega instanța. În consecință, în cauză este incidentă decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că „acțiunea prin care se solicita pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare”, obligatorie pentru instanțe în temeiul art. 330 7 alin. (4) din vechiul C. proc.

civ., precum și a art. 517 alin. (4) din noul C. proc. civ. Prin decizia nr. 8 din 10 iunie 2013, Înalta Curte a mai dezlegat în sensul că pentru determinarea competenței teritoriale de soluționare a unei acțiuni înregistrate înainte de 15 februarie 2013, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 5, 7 și respectiv art. 10 pct. 1 din C. proc. civ. adoptat în anul 1865. Înalta Curte reține că, pentru acțiunile înregistrate după data de 15 februarie 2013, sunt aplicabile dispozițiile noului C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în temeiul art. 24 din același act normativ. Or, dispozițiile art. 5 din C. proc. civ. de la 1865 își găsesc corespondentul în prevederile art. 107 din noul C. proc.

civ., iar cele ale art. 10 pct. i) din vechiul cod au echivalent în dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din noul C. proc. civ. Prin urmare, în temeiul reținerilor deciziei nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și potrivit prevederilor noului C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, competentă pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină Ioc de act de vânzare-cumpărare, în cauza înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 1 februarie 2016, poate să fie, ori instanța de la domiciliul pârâtului, în temeiul dispozițiilor ari. 107 alin. (1) C. proc. civ., ori instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în partea obligației, în temeiul dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ. Cum în antecontractul încheiat între părți nu a fost menționat vreun loc privind executarea obligațiilor ce derivă dm actul sub semnătură privată încheiat la data de 31 iulie 2002, rezultă că, în cauză, competența de soluționare a cauzei se determină numai în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., respectiv în funcție de domiciliul pârâtei, din municipiul Târgu Mureș, județul Mureș, aflat în raza Judecătoriei Târgu Mureș. Înalta Curte reține și faptul că în cauză, necompetența fiind de ordine privată, în temeiul art. 130 alin. (3) C. proc. civ., aceasta poate fi invocată numai de către pârât, prin întâmpinare, lucru care s-a întâmplat în cauză, prin întâmpinarea depusă la data de 16 martie 2016 la Judecătoria Târgu Secuiesc, în temeiul art. 201 alin. (1) C. proc.

civ. Se mai constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. în temeiul cărora ar putea fi înlăturată competența Judecătoriei Târgu Mureș urmare a acordului părților ca pricina să se judece în fața altei instanțe decât cea competentă, în speță în fața Judecătoriei Târgu Secuiesc. Un atare acord ar fi putut să intervină numai prin declarație verbală sau scrisă în fața instanței necompetente să judece pricina, respectiv Judecătoria Târgu Secuiesc. Or, părțile din prezenta cauză au realizat un acord în fața Judecătoriei Târgu Mureș numai cu privire la calificarea acțiunii și numai ulterior declinării de competență de la Judecătoria Târgu Secuiesc. Având în vedere considerentele expuse mai-sus ț în raport de dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a constata că revine Judecătoriei Târgu Mureș competența teritorială de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2016.