ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1760/2016

Decizia nr. 1760/2016

Asupra conflictului de competență

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc la data de 1 februarie 2016, sub nr. x/322/2016,

reclamantul A. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta B., să se pronunțe o hotărâre care să

țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru dreptul de proprietate

privind suprafața de 1,14 ha teren, situat în extravilanul localității

Mărtineni, județul Covasna, înscrisă în titlul de proprietate

nr. 46055 din 31 august 2010, de natură fâneață, identificat în tarlaua

nr. 153, nr. parcelă 731/41, în suprafață de 1,12 ha, cu vecinătățile

la nord - canal, la est - C., la sud - DE, la vest D., respectiv în tarlaua 153,

nr. parcelă 720/9, în suprafață de 200 m.p.

În drept, și-a întemeiat acțiunea

pe dispozițiile art. 969-970 C. civ. de la 1864, art. 1021, art. 1073 C. civ.

de la 1864, art. 17 alin. (4), rap. la art. 21 și 22 din Decretul-lege nr.

115/1938, art. 49-50 din Legea nr. 7/1996, art. 411 alin. (1) și (2) și

art. 113 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin sentința civilă

nr. 451 din 17 mai 2016, Judecătoria Târgu Secuiesc

a admis excepția necompetenței

saie teritoriale, invocată de către pârâta prin întâmpinare, declinând

competența teritorială de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei

Târgu Mureș, județul Mureș.

Instanța a reținut că,

prin decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, s-a stabilit

că „acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri

judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare

a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare”. Totodată,

prin aceeași decizie în interesul legii, s-a statuat că, din punct de

vedere teritorial, competența de soluționare a unei acțiuni înregistrate

înainte de 15 februarie 2013 se determină în pe baza dispozițiilor

art. 5, 7 și respectiv, art. 10 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865.

Pentru art. 5 din C. proc.

civ. de la 1865 este echivalent art. 107 din noul C. proc. civ., art. 7 își

are corespondentul în prevederile art. 108-110 din noua lege procesuală, iar

art. 10 pct. 1 din vechiul cod are un echivalent în dispozițiile art. 113 alin.

(1) pct. 3 din noul cod.

Prin urmare, instanța a reținut

că a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni personale imobiliare,

prin care reclamantul urmărește valorificarea unui drept de creanță,

corelativ unei obligații de a face, rezultat în urma încheierii antecontractului

de vânzare-cumpărare cu antecesorul pârâtei, cu privire la bunuri imobile.

Analizând înscrisul depus în traducere

autorizată la fila 25 și reținând că părțile nu au

predeterminat în actul juridic pe care l-au încheiat locul executării obligației,

instanța a reținut că nu este alternativă competența teritorială,

iar cererea se face ia instanța domiciliului pârâtei, în temeiul art. 107 C.

proc. civ.

A mai reținut instanța

că pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale, raportat

la domiciliul său, prin întâmpinarea depusă în termen legal, în condițiile

art. 130 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care reclamantul nu poate înlătura

competența astfel stabilită, nefiind incidente dispozițiile C.

proc. civ. privitoare la alegerea instanței sau la alegerea de competență.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Judecătoriei Târgu Mureș la data de 6 iunie 2016.

Prin sentința civilă

nr. 3887 din data de 12 iulie 2016, Judecătoria Târgu Mureș,

la rândul său, a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, invocată de ambele părți, declinând

în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc competența de soluționare

a acțiunii și constatând ivit conflictul negativ de competență,

a dispus suspendarea judecății în cauză și înaintarea dosarului

spre competentă soluționare a conflictului negativ de competență

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut că

reclamantul a invocat, în susținerea excepției necompetenței teritoriale

a Judecătoriei Târgu Mureș, pe de o parte, faptul că acțiunea

formulată este o acțiune în prestație tabulară, căreia

i-ar fi aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 5 noul C. proc.

civ., care stabilesc competența teritorială a instanței locului unde

se află imobilul, iar natura de acțiune în prestație tabulară

a cererii formulate este necontestată, în prezent, de pârâtă.

S-a mai reținut că, având

în vedere dispozițiile art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., precum

și faptul că părțile au convenit asupra calificării juridice

a acțiunii cu care instanța a fost învestită, completul de judecată

nu poate restabili calificarea juridică a actului dedus judecății.

Acțiunea dedusă judecății fiind una în prestație tabulară,

în cauză își găsesc aplicabilitate dispozițiile art. 113

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., competența revenind Judecătoriei Târgu

Secuiesc.

Analizând conflictul negativ de

competență cu a cărei soluționare a fost învestită, în

condițiile art. 133 și urm. C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea formulate în

cauza cu nr. x/322/2016, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta, pronunțarea

unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare

pentru dreptul de proprietate privind suprafața de 1,14 ha, teren extravilan,

situat în extravilanul localității Mărtineni, județul Covasna,

înscrisă în titlul de proprietate nr. 46055 din 31 august 2010, de natură

fâneață, identificat în tarlaua nr. 153, m. parcelă 731/41, în suprafață

de 1,12 ha, cu vecinătățile la nord - canal, la est - C., la sud

- DE, la vest D., respectiv în tarlaua 153, nr. parcelă 720/9, în suprafață

de 200 m.p., întemeiată pe dispozițiile art. 969-970 C. civ. de la 1864,

art. 1021, art. 1073 C. civ. de la 1864, art. 17 alin. (4) raportat la art. 21 și

22 din Decretul-lege nr. 115/1938, art. 49-50 din Legea nr. 7/1996, art. 411

alin. (1) și (2) și 133 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Se reține că reclamantul

a arătat că între el și antecesorul pârâtei, E., a cărei unică

moștenitoare este pârâta, s-a încheiat, la data de 31 iulie 2002, un act sub

semnătură privată, prin care antecesorul pârâtei a vândut reclamantului

o suprafață de teren situată în extravilanul localității

Mărtineni, pentru prețul de 40.000.000 ROL, achitat integral la data semnării

actului. Pârâta, fiind unica moștenitoare a numitului E., este chemată

în judecată pentru a onora obligațiile asumate de antecesorul său

prin înscrisul semnat cu reclamantul.

Înalta Curte observă că,

ulterior depunerii cererii de chemare în judecată, la data de 1 februarie 2016,

reclamanta nu a depus vreo cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată

introduse inițial, prin înscrisurile depuse ulterior făcând numai considerații

referitoare la calificarea acțiunii introductive de instanță ca fiind

o acțiune în prestație tabulară, așa cum rezultă din înscrisurile

aflate la dosarul Judecătoriei Târgu Mureș,

Prin urmare, în raport de temeiul

în fapt și în drept al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată

că reclamantul a formulat o acțiunea prin care a solicitat pronunțarea

unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act

autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil, la a cărei calificarea corectă

instanța este îndreptățită în raport de prevederile art. 22

alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora „Judecătorul dă sau restabilește

calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății,

chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul

este obligat să pună in discuția părților calificarea jurdică

exactă”.

Înalta Curte observă că

în cauză nu este aplicabilă excepția reglementată de prevederile

art. 22 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora

„

Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea

sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres

privind drepturi de care, potrivit legii pot dispune, au stabilit calificarea juridică

și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile,

dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora”.

Se constată că, în cauză,

nu a intervenit vreun acord al părților care să limiteze acțiunea

și temeiul juridic al acțiunii la o cerere în prestație tabulară,

cererea de chemare în judecată inițială privind pronunțarea

unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare

nefiind modificată, părțile realizând numai un acord formal asupra

calificării jurdice a cererii de chemare în judecată care nu este de natură

a lega instanța.

În consecință, în cauză

este incidentă decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii, prin

care s-a stabilit că „acțiunea prin care se solicita pronunțarea

unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act

autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni

personale imobiliare”, obligatorie pentru instanțe în temeiul art. 330

7

alin. (4) din vechiul C. proc. civ., precum și a art. 517 alin. (4) din noul

C. proc. civ.

Prin decizia nr. 8 din 10 iunie

2013, Înalta Curte a mai dezlegat în sensul că pentru determinarea competenței

teritoriale de soluționare a unei acțiuni înregistrate înainte de 15 februarie

2013, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 5, 7 și respectiv

art. 10 pct. 1 din C. proc. civ. adoptat în anul 1865.

Înalta Curte reține că,

pentru acțiunile înregistrate după data de 15 februarie 2013, sunt aplicabile

dispozițiile noului C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în temeiul

art. 24 din același act normativ. Or, dispozițiile art. 5 din C.

proc. civ. de la 1865 își găsesc corespondentul în prevederile art. 107

din noul C. proc. civ., iar cele ale art. 10 pct. i) din vechiul cod au echivalent

în dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din noul C. proc. civ.

Prin urmare, în temeiul reținerilor

deciziei nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

și potrivit prevederilor noului C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010,

competentă pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină

Ioc de act de vânzare-cumpărare, în cauza înregistrată pe rolul instanței

de judecată la data de 1 februarie 2016, poate să fie, ori instanța

de la domiciliul pârâtului, în temeiul dispozițiilor ari. 107 alin. (1) C.

proc. civ., ori instanța locului prevăzut în contract pentru executarea,

fie chiar în partea obligației, în temeiul dispozițiilor art. 113

alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Cum în antecontractul încheiat

între părți nu a fost menționat vreun loc privind executarea obligațiilor

ce derivă dm actul sub semnătură privată încheiat la data de

31 iulie 2002, rezultă că, în cauză, competența de soluționare

a cauzei se determină numai în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. (1)

C. proc. civ., respectiv în funcție de domiciliul pârâtei, din municipiul Târgu

Mureș, județul Mureș, aflat în raza Judecătoriei Târgu Mureș.

Înalta Curte reține și

faptul că în cauză, necompetența fiind de ordine privată, în

temeiul art. 130 alin. (3) C. proc. civ., aceasta poate fi invocată numai de

către pârât, prin întâmpinare, lucru care s-a întâmplat în cauză, prin

întâmpinarea depusă la data de 16 martie 2016 la Judecătoria Târgu Secuiesc,

în temeiul art. 201 alin. (1) C. proc. civ.

Se mai constată că, în

cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc.

civ. în temeiul cărora ar putea fi înlăturată competența Judecătoriei

Târgu Mureș urmare a acordului părților ca pricina să se judece

în fața altei instanțe decât cea competentă, în speță în

fața Judecătoriei Târgu Secuiesc. Un atare acord ar fi putut să intervină

numai prin declarație verbală sau scrisă în fața instanței

necompetente să judece pricina, respectiv Judecătoria Târgu Secuiesc.

Or, părțile din prezenta

cauză au realizat un acord în fața Judecătoriei Târgu Mureș

numai cu privire la calificarea acțiunii și numai ulterior declinării

de competență de la Judecătoria Târgu Secuiesc.

Având în vedere considerentele

expuse mai-sus

ț

în raport de dispozițiile art. 107 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata că revine Judecătoriei

Târgu Mureș competența teritorială de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 octombrie 2016.