ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3616/2015

Decizia nr. 3616/2015

Asupra cererii de ordonanță președințială de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 10 septembrie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, pe cale de ordonanță președințială, să se dispună, până la soluționarea fondului în Dosarul nr. x/86/2015 al Tribunalului Suceava, măsuri pentru aplicarea art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, respectiv să îi fie aprobat transferul de la Judecătoria Roman la Judecătoria Iași începând cu data de 1 octombrie 2015.

Prin întâmpinarea depusă la data de 29 septembrie 2015, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția de necompetență materială, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și respingerea cererii de ordonanță președințială, ca inadmisibilă.

Prin sentința nr. 1464 din 30 septembrie 2015, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a admis excepția de necompetență materială a tribunalului, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect „ordonanță președințială”, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că reclamanta A., având funcția de judecător la Judecătoria Roman, a solicitat pe cale de ordonanță președințială ca instanța să dispună, până la soluționarea dosarului de fond nr. x/86/2015, înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, măsuri pentru aplicarea art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, respectiv să îi aprobe transferul de la Judecătoria Roman la Judecătoria Iași începând cu data de 1 octombrie 2015.

Tribunalul a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 17 alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, actualizată, invocate de către reclamantă, acest act normativ nu conține nicio dispoziție derogatorie de la normele care reglementează transferul salariaților, în general, și al judecătorilor și procurorilor, în special, astfel cum este reglementat acesta din urmă de art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată și actualizată și de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, adoptat prin Hotărârea C.S.M. nr. 193/2006, actualizată.

A apreciat tribunalul, referitor la susținerea reclamantei potrivit căreia în cauză este vorba de un litigiu de muncă de competența instanței sesizate, că, chiar dacă transferul a fost solicitat de reclamantă sub forma unei măsuri de exercitare a dreptului prevăzut la art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 96/2003, actualizată, nu se poate accepta că cererii sale nu îi mai sunt aplicabile dispozițiile legale speciale privind transferul judecătorilor și al procurorilor, pentru a fi în prezența unui simplu litigiu de muncă având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă.

A avut în vedere tribunalul că, odată ce pentru transferul judecătorilor și al procurorilor există dispoziții specifice derogatorii, nu există nici un argument de ordin legislativ pentru a considera că transferul magistraților intră în categoria conflictelor de muncă obișnuite care atrag competența instanțelor judecătorești ce judecă litigii de muncă, chiar și în cazul în care un astfel de transfer este solicitat în realizarea unei măsuri de protecție socială.

Tribunalul s-a raportat la dispozițiile art. 97 pct. 4 C. proc. civ., republicat, potrivit cărora Înalta Curte de Casație și Justiție judecă orice alte cereri date prin lege în competența sa, respectiv la dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată și actualizată, potrivit cărora hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A apreciat tribunalul că legiuitorul a conferit plenitudine de competență pentru soluționarea litigiilor născute în legătură cu transferul judecătorilor și al procurorilor doar Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nicio altă instanță judecătorească din România neavând această competență, indiferent de procedura pe care a urmat-o sau nu persoana interesată în obținerea transferului și indiferent de stadiul în care s-ar afla procedura respectivă, precum și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 998 C. proc. civ., republicat, cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 din noul C. proc. civ., excepția invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, astfel că cererea formulată pe calea ordonanței președințiale va fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte constată că petenta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care, prevalându-se de dispozițiile art. 998 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii și cu Ministerul Justiției, să se dispună până la soluționarea dosarului de fond nr. x/86/2015, măsuri pentru aplicarea prevederilor art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, respectiv să se dispună aprobarea transferului său de la Judecătoria Roman la Judecătoria Iași, începând cu data de 01.10.2015.

Reclamanta a invocat, în esență, faptul că de la data de 01.10.2015 urma să-și reia activitatea la Judecătoria Roman, aspect care ar fi condus la imposibilitatea de aplicare a prevederilor legale sus menționate, în sensul de a i se asigura posibilitatea alăptării copilului născut la data de 03.04.2015, întrucât nu domiciliază în localitatea Roman, fiind nevoită să efectueze naveta între această localitate și localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Iași, unde se află și copilul.

Reclamanta a mai invocat faptul că măsura transferului la Judecătoria Iași se impune în vederea asigurării obligațiilor sale de mamă și a îmbinării acestora cu viața profesională, precum și cu cea privată și de familie.

În raport de obiectul cererii de ordonanță președințială formulată, Înalta Curte reține că este întemeiată excepția de inadmisibilitate a cererii, invocată în cauză.

Ordonanța președințială este o instituție juridică de origine franceză, cu importanță deosebită în dreptul procesual civil, fiind consacrată în legislația română încă din anul 1900, cu ocazia revizuirii C. proc. civ. (prin reglementarea art. 66 bis - de la acea dată).

Prin reglementarea acestei proceduri s-a avut în vedere necesitatea soluționării în regim de urgență a unor litigii care, dacă ar urma calea procedurii de drept comun (datorită formalismului exagerat), ar putea asigura rămânerea fără obiect a cauzei sau ar conduce la diminuarea semnificativă a importanței acesteia.

Cât privește domeniul de aplicare, procedura ordonanței președințiale își găsește - de principiu - aplicare în orice materie, câtă vreme prin legi speciale nu s-a prevăzut pentru respectiva materie/instituție o procedură specială, exclusivă.

După cum se poate observa, în speță, pe calea cererii de ordonanță președințială se solicită în fapt transferul reclamantei de la Judecătoria Roman la Judecătoria Iași.

Potrivit art. 998 C. proc. civ., republicat: „Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului”.

Se impune a se stabili, așadar, „instanța competentă” a soluționa fondul dreptului reclamantei de a cere transferul său de la o judecătorie la alta, ca măsură pentru aplicarea art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă.

Or, art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și legislația secundară în această materie, reprezentată de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, prevăd în materie de transfer o anumită procedură, pe care reclamanta trebuie să o urmeze, fiind stabilite, în mod derogatoriu de la dispozițiile de drept comun, și căile de atac.

Astfel, potrivit art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet se aprobă, la cererea celor în cauză, de Consiliul Superior al Magistraturii”.

Această dispoziție legală se regăsește, într-o formă asemănătoare, și în cuprinsul art. 1 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, regulament care reglementează criteriile care se au în vedere la aprobarea transferului.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Regulament, competența exclusivă de soluționare a cererilor de transfer formulate de magistrați aparține secțiilor de judecători/procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, hotărârile pronunțate de secții putând fi contestate ulterior la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, potrivit art. 2 din Regulament:

„(1) În scopul informării judecătorilor și procurorilor care intenționează să formuleze cereri de transfer, se publică, de regulă, în prima zi lucrătoare a fiecărei luni, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, lista posturilor vacante de execuție de la toate instanțele și parchetele, precum și a posturilor care urmează a se vacanta. (...)

(1

1

) Prin posturi ce urmează a se vacanta se înțelege acele posturi cu privire la care s-a decis, anterior publicării listei menționate la alin. (1) sau cel târziu la data publicării acesteia, promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție, promovarea la instanțele și parchetele superioare, transferul, numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător ori eliberarea din funcție.

(2) Cererile de transfer se analizează ori de câte ori este necesar de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (2

1

).

(2

1

) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii cel mai târziu în termen de 5 zile de la data publicării listei menționate la alin. (1). Cererea de transfer va conține informații privind specializarea judecătorului și disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanța la care solicită transferul, în oricare dintre secțiile/completele la care cerințele acestei instanțe o impun. (...)

(6) Toate cererile de transfer formulate pentru un anumit post vacant, depuse la Consiliul Superior al Magistraturii în termenul prevăzut la alin. (2

1

), se analizează și se soluționează până la sfârșitul celei de a doua luni prevăzute la alin. (2) de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în aceeași ședință, în baza criteriilor prevăzute la art. 3.”

Conform art. 3 din Regulament:

„La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror:

- vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul;

- specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia;

- domiciliul solicitantului;

- locul de muncă al soțului sau soției;

- distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia:

- starea de sănătate și situația familială”.

Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă, amintește că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public, pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor rezultă cu evidență că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

Instanța de judecată nu are, așadar, abilitarea legală de a dispune, la cererea unui magistrat, transferul acestuia de la o instanță sau parchet la o altă instanță/parchet.

Competența exclusivă de a dispune cu privire la transferul unui judecător sau procuror aparține secțiilor de judecători/procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, conform art. 1 alin. (1) din Regulament, după procedura reglementată la art. 2-4.

Hotărârile pronunțate de secții pot fi contestate ulterior la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva hotărârii Plenului, orice persoană interesată poate formula contestație care, potrivit art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se judecă de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dispunând în mod direct asupra unei cereri de transfer, instanța de judecată încalcă competența generală a unui alt organ, respectiv a secțiilor de judecători/procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Analizarea cererii reclamantei, prin care solicită pe cale de ordonanță președințială transferul de la instanța unde își desfășoară activitatea la o altă instanță, prevalându-se de o situație specială, susținută în opinia sa de prevederile art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, cu modificările ulterioare, nu poate fi realizată fără antamarea fondului.

În procedura sumară a ordonanței președințiale nu poate fi tranșat însuși fondul litigiului.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, reclamanta a contestat până în prezent două hotărâri ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pronunțate cu privire la cereri de transfer ale acesteia, în procedura prevăzută de art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar ambele contestații au fost respinse definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1823 din 04.05.2015, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015 și prin decizia nr. 1941 din 11.05.2015, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015.

În consecință, pentru considerentele arătate, în conformitate cu prevederile legale anterior menționate, coroborate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge cererea de ordonanță președințială formulată în cauză, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de ordonanță președințială formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimații Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2015.