ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 574/2016

Decizia nr. 574/2016

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă, reclamanta A.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., să se dispună măsuri pentru aplicarea art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, respectiv să îi fie aprobat transferul de la Judecătoria Roman la Judecătoria Iași începând cu data de 1 octombrie 2015.

Reclamanta a arătat că la data de 3 aprilie 2015 a născut o fetiță, pe care a alăptat-o exclusiv, beneficiind de concediu de lăuzie până la data de 31 mai 2015, că a lucrat în data de 2 iunie 2015, iar începând cu data de 3 iunie 2015, a avut și are în continuare, până la data de 30 septembrie 2015, concediu de risc maternal pentru alăptare, conform O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă.

A mai arătat că, începând cu 1 octombrie 2015, va relua serviciul, însă dacă va lucra la Judecătoria Roman va fi pusă în imposibilitatea de a continua alăptarea, dată fiind distanța de aproximativ 86 de km între Roman și Iași (localitatea de domiciliu, unde are domiciliul și copilul său), care se parcurge în cel puțin o oră și jumătate, fără a lua în calcul și deplasarea de la domiciliu la autogară. Distanța dintre domiciliu și locul de muncă nu îi permite să ia două pauze de câte o oră pe zi, pentru efectuarea alăptării.

Reclamanta nu poate muta domiciliul său și al copilului în municipiul Roman, întrucât în Iași locuiesc și persoanele care o vor ajuta cu supravegherea copilului în timpul programului de lucru.

În schimb, dacă ar lucra la Judecătoria Iași, ar putea lucra două ore, ar lua pauză o oră, ar continua lucrul încă două ore urmate de încă o pauză de o oră, iar apoi ar mai lucra încă două ore, după care ar pleca acasă din nou. În acest fel ar îmbina viața privată și de familie și obligațiile de mamă cu viața profesională, astfel cum se recomandă prin Directiva nr. 2010/18/Uniunea Europeană a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului; prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000 și de către Organizația Mondială a Sănătății: recomandarea Organizației Mondială a Sănătății prevede ca alăptarea exclusivă să dureze până la 6 luni, iar apoi să fie continuată, alături de o diversificare corectă, până la vârsta de 2 ani sau mai mult.

Pentru ca dreptul prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 96/2003 să nu fie unul teoretic și iluzoriu, ci unul efectiv și real, se impune admiterea cererii de transfer de la Judecătoria Roman la Judecătoria Iași, numai în acest fel putând să beneficiez în concret de cele două pauze de câte o oră.

În plus, admiterea cererii este conformă cu politica de resurse umane afirmată de B. în Hotărârea nr. 412/2015, potrivit căreia la Judecătoria Iași mai urmează a se aloca încă 3 posturi pe lângă cel alocat la 01 iunie 2015, și în Hotărârea nr. 253/2015, potrivit căreia la Judecătoria Roman se poate reduce schema de judecători cu 4 posturi, fără ca datele statistice să crească peste mediile la nivel național.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 17 din O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă.

Prin întâmpinarea depusă la data de 15 octombrie 2015, pârâtul B.

a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Suceava, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, excepția lipsei calității procesuale pasive a B. și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Sub aspectul excepției de necompetență materială, pârâtul a arătat că,

față de obiectul cererii de chemare în judecată, instanța competentă din punct de vedere material nu este tribunalul, ci Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care prin cererea formulată se solicită transferul reclamantei de la Judecătoria Roman la Judecătoria Iași, fiind incidente dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 60 - transferul) și legislația secundară în această materie, reprezentată de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului B., cu modificările ulterioare, care prevăd o anumită procedură pe care reclamanta trebuie să o urmeze.

Competența exclusivă de soluționare a cererilor de transfer formulate de magistrați aparține secțiilor de judecători/procurori din cadrul B. conform art. 1 alin. (1) din Regulament, hotărârile pronunțate de secții putând fi contestate ulterior la Plenul B., în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva hotărârii Plenului, orice persoană interesată poate formula contestație, care, potrivit art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004 privind B., republicată, cu modificările și completările, ulterioare, se judecă de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâtul a susținut că dispozițiile art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 96/2003 impun o serie de obligații în sarcina angajatorului, iar între reclamantă și pârât nu există raporturi de muncă.

În fine, în susținerea excepției inadmisibilității cererii, pârâtul a argumentat că aparține secțiilor de judecători/procurori din cadrul B. competența exclusivă de a dispune cu privire la transferul unui judecător sau procuror, conform art. 1 alin. (1) din Regulament.

Dispunând în mod direct asupra unei cereri de transfer, instanța de judecată încalcă competența generală a unui alt organ, respectiv a secțiilor de judecători/procurori din cadrul B.

Prin sentința civilă nr. 1787 din 3 decembrie 2015, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtul B. și, în consecință, a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că transferul judecătorilor și al procurorilor, ca modalitate de exercitare definitivă a funcției la o altă instanță sau parchet/eliberare din funcție, are un regim juridic propriu, cu reguli clare și exprese privind competența și procedura de soluționare a cererilor de transfer. Acest regim juridic nu poate fi schimbat prin considerarea transferului ca fiind forma de aplicare a unei măsuri de protecție socială, în scopul de a-i schimba natura juridică și de a atrage competența unei alte autorități în soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 97 pct. 4 C. proc. civ., republicat,

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă orice alte cereri date prin lege în competența sa.

Potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind B., republicată și actualizată, h

otărârile Plenului B. privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Legiuitorul a conferit plenitudine de competență pentru soluționarea litigiilor născute în legătură cu transferul judecătorilor și al procurorilor doar Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, nicio altă instanță judecătorească din România neavând această competență, indiferent de procedura pe care a urmat-o sau nu persoana interesată în obținerea transferului și indiferent de stadiul în care s-ar afla procedura respectivă.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/86/2015.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității, invocată de intimatul B., Înalta Curte o apreciază întemeiată și o va admite, pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății în speța de față se solicită transferul reclamantei, care are calitatea de judecător, de la Judecătoria Roman la Judecătoria Iași, invocându-se, în motivarea cererii, dispozițiile art. 17 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă.

Raportat la finalitatea cererii și la calitatea reclamantei, în mod corect s-a reținut că sunt aplicabile dispozițiile speciale ale art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și legislația secundară în această materie, reprezentată de Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului B., cu modificările ulterioare, acte normative cu caracter special, care prevăd o anumită procedură pe care reclamanta trebuie să o urmeze în situația formulării unei cereri de transfer.

Art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede că „transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la alt parchet se aprobă, la cererea celor în cauză, de B."

Această dispoziție legală se regăsește, într-o formă asemănătoare, și în cuprinsul art. 1 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului B., cu modificările ulterioare, regulament care reglementează în detaliu procedura și criteriile care se au în vedere la aprobarea transferului.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Regulament, competența exclusivă de soluționare a cererilor de transfer formulate de magistrați aparține secțiilor de judecători/procurori din cadrul B., hotărârile pronunțate de secții putând fi contestate ulterior la Plenul B., în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor rezultă cu evidență că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului B.

Instanța de judecată nu are, așadar, abilitarea legală de a dispune, în mod direct, la cererea unui magistrat, transferul acestuia de la o instanță sau parchet la o altă instanță/parchet.

Competența exclusivă de a dispune cu privire la transferul unui judecător sau procuror aparține secțiilor de judecători/procurori din cadrul B., conform art. 1 alin. (1) din Regulament, după procedura reglementată la art. 2-4.

Hotărârile pronunțate de secții pot fi contestate ulterior la Plenul B., în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar în cazul în care solicitantul este nemulțumit de soluția dată cererii sale, poate formula contestație împotriva hotărârii Plenului, în condițiile prevăzute de art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004 privind B., republicată, cu modificările și completările ulterioare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dispunând în mod direct asupra unei cereri de transfer, instanța de judecată încalcă competența generală a unui alt organ, respectiv a secțiilor de judecători/procurori din cadrul B..

Transferul judecătorilor și al procurorilor, ca modalitate de exercitare definitivă a funcției la o altă instanță sau parchet/eliberare din funcție, are un regim juridic propriu, cu reguli clare și exprese privind competența și procedura de soluționare a cererilor de transfer, care nu poate fi modificat prin invocarea aplicării unei măsuri de protecție socială.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge cererea formulată în cauză, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității, invocată de intimatul B.

Respinge cererea formulată de contestatoarea A., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2016.