ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7626/2006

HOTĂRÂRE
29.09.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7626/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Ședința publică de la 29 septembrie

2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, rezultă următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1272/2002

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis

contestația formulată de către contestatoarea F.D., anulându-se dispoziția nr. 4293/2004

emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să acorde contestatoarei măsuri

reparatorii în echivalent, în condițiile art. 26 raportat la art. 20 pct. 2 din

Legea nr. 10/2001, republicată, pentru apartamentul nr. 88 situat în București.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat

apel, în termen legal, Primăria Municipiului București prin Primarul General.

În motivarea apelului întemeiat pe

dispozițiile art. 282-298 C. proc. civ. s-a arătat că instanța de fond a

analizat în mod greșit probatoriul administrat în cauză, considerând că

intimata-reclamantă a făcut dovada dreptului său de proprietate cu privire la

imobilul în litigiu precum și a preluării abuzive de către stat a acestuia.

S-a arătat că cererea, notificarea

adresată Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 a fost depusă de intimata-reclamantă

după termenul prevăzut de legea mai sus menționată și că nu întrunește

condițiile impuse de art. 22 din lege pentru a fi considerată notificare.

Mai mult decât atât, instanța de

fond a dispus obligarea apelantei la acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent, fără a ține seama de dispozițiile art. 14 din Normele date în

aplicarea legii menționate mai sus, astfel că nu sunt considerate imobile

preluate în mod abuziv, imobilele preluate de către stat prin acte translative

de proprietate cu titlu gratuit.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 223/1974,

privind situația reglementării unor bunuri, persoanele care au făcut cerere de

plecare definitivă din țară, erau obligate să înstrăineze către stat cu plată,

până la data plecării, construcțiile aflate în proprietatea lor în România, iar

terenurile aferente acestora treceau gratuit în proprietatea statului.

Prin decizia civilă nr. 17 din 20

ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de

apelantă intimata Primăria Municipiului București, pentru următoarele

considerente:

Notificarea înregistrată sub nr. 2285

din 9 noiembrie 2001, prin care reclamanta-intimată a solicitat restituirea în

natură sau acordarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 89 de la adresa

menționată mai sus, dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 2012/1974 de Notariatul de Stat sector 4, ce a fost trecut în

proprietatea statului, fără plată, prin decizia nr. 41/1986, emisă în baza

Decretului nr. 223/1974, a fost formulată în condițiile Legii nr. 10/2001 și în

mod greșit i-a fost respinsă de intimata-apelantă, apreciindu-se că aceasta corect

nu a fost dovedită, întrucât dintr-o eroare materială în cuprinsul notificării

formulate s-a menționat ca număr al apartamentului solicitat nr. 89 în loc de

88, eroare pe care printr-o cerere depusă ulterior a fost rectificată.

Din adresele depuse la dosarul de

fond, filele 14, 15, 16, rezultă că prin hotărârea nr. 2670/1999 a Comisiei

pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995, s-au acordat reclamantei-intimate pentru

apartamentul în litigiu despăgubiri în sumă de 10.437.095 lei, care nu au fost

încasate de acesta.

Împotriva acestei decizii civile a

declarat recurs Primarul General al Municipiului București, criticând-o pentru

nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele

considerente:

Notificarea formulată de

intimata-reclamantă a fost depusă la Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001,

după termenul prevăzut de lege, neîntrunind condițiile impuse de art. 22 pentru

a fi considerată notificare.

Legea nr. 10/2001, la art. 22, prevede

că în termen de 10 luni se depun actele doveditoare, acest termen fiind

succesiv prelungit, ajungându-se la un termen de 27 de luni, timp suficient să

se depună toate actele solicitate.

În nici un articol al acestei legi

speciale nu se reține că actele doveditoare pot fi depuse și în instanță în

situația în care acestea nu ar putea fi obținute în timp util pentru a fi

depuse la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, instanța fiind investită

potrivit art. 24 alin. (8) din lege, doar să verifice temeinicia dispoziției

emise de unitatea deținătoare.

Mai mult, s-a arătat că, prin

notificarea formulată, intimata- reclamantă a solicitat un alt apartament al

imobilului, nu cel al cărui proprietar pretinde că a fost.

Potrivit alin. 2 articol unic al

O.U.G. nr. 10/2003, aprobată prin Legea nr. 289/2003, actele depuse sau

invocate de persoana îndreptățită după expirarea termenului prevăzut la alin. (7),

nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei, termenul de depunere

a actelor fiind, în raport de dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., un

termen de decădere, ca și în cazul celui privind notificarea, nerespectarea

acestuia atrăgând decăderea notificatorului din dreptul de a-și valorifica

pretențiile asupra imobilului solicitat.

S-a solicitat judecata în lipsă a

cauzei conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând decizia civilă recurată în

raport de motivul de recurs invocat, privind nelegaliatea deciziei civile

recurate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia în

consecință, pentru următoarele considerente:

Critica vizând tardivitatea

notificării formulată de intimata-reclamantă este nefondată, aceasta fiind

realizată în termenul legal prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

nemodificată, la 9 noiembrie 2001, filele 3, 4 dosar fond, pe de o parte, iar

pe de altă parte, recurenta-pârâtă prin decizia contestată nu a respins

notificarea ca tardivă, ci ca nefondată.

În ce privește critica privind

faptul că, prin notificare s-a solicitat restituirea apartamentului 89 și nu

88, respectiv alt apartament și nu cel al cărui proprietar se pretinde

reclamanta, este, de asemenea, nefondată, deoarece prin conținutul notificării

se face trimitere la actul în baza căruia intimata-contestatoare a devenit

proprietara apartamentului a cărui restituire se solicită, respectiv, actul de

vânzare-cumpărare nr. 2012 din 21 februarie 1974 autentificat la Notariatul de

Stat al sectorului 4, act ce a însoțit notificarea și din conținutul căruia

rezultă că apartamentul proprietatea intimatei-contestatoare a avut nr. 88.

Indicarea ca număr al apartamentului

ce s-a solicitat a fi restituit, ca fiind 89 nu poate constitui decât o eroare

materială strecurată în cuprinsul notificării și care, de altfel, a fost

rectificată ulterior de către contestatoare.

În această situație, notificarea

formulată de intimata-contestatoare îndeplinește cerințele art. 21 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, deoarece din cuprinsul acesteia actele anexate au

rezultat elementele de identificare a persoanei îndreptățite și a imobilului a

cărui restituire se cere.

Nici susținerea recurentului-pârât

potrivit căreia termenul de depunere a actelor doveditoare de către persoana

îndreptățită, este unul de decădere, nu este fondată.

Astfel, numai termenul, prevăzut de

art. 21 din Legea nr. 10/2001, pentru depunerea notificării cu cerere de măsuri

reparatorii, este termen de decădere, precizare ce rezultă din alin. (5) al

textului mai sus indicat, iar nu și termenul de depunere a actelor doveditoare,

prevăzut de art. 22, care este unul de recomandare, natura acestui termen

rezultând din nevoia soluționării cu celeritate a unor astfel de cereri, ci din

nevoie limitării ori împiedicării formulării acestora.

Pentru aceste considerente,

instanța, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va dispune respingerea

recursului declarat de recurentul-pârât Primarul General al Municipiului

București, ca nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Primarul general al municipiului București împotriva deciziei civile

nr. 17/A din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2910/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 114 din 14 februarie 2005 Tribunalul București a respins contestația formulată de C.I.Ș. în contradictoriu cu intimata Primăria m
ÎCCJ 2006-02-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2198/2006
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei de față a reținut următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 508 din 7 mai 2004, contestatoarea V.C. a solicitat instanței ca prin hotărârea
ÎCCJ 2006-02-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2189/2006
persoane de a circula liber, inclusiv de a-și părăsi propria țară. Față de cele ce preced, aprecierile privitoare la legalitatea preluării de către stat a imobilului proprietatea contestatoarei nu sunt corecte și nu pot fundamenta respinger
ÎCCJ 2006-03-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3411/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2003, reclamanții F.T. și F.C. au solicitat anularea adresei nr. 8296 din 12 martie 2003 emisă de pârâtul Muni
ÎCCJ 2007-03-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2151/2007
despăgubire prin echivalent pentru apartamentul nr. 1, et. 1; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. Referitor la capătul doi de cerere s-a reținut că în măsura în care, prin aceeași cerere, persoana îndreptățită solicită și real
Sursă