ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1511/2016

Decizia nr. 1511/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Craiova, U.N.E.R. și M.J.:

- în principal, anularea Hotărârii nr. 5 din 4 aprilie 2014 emisă în Dosarul nr. x/CSD/2014 de către U.N.E.R. prin Comisia Superioară de Disciplină și a Hotărârii nr. 1 din 24 ianuarie 2014, emisă în Dosarul nr. x/2013 de către Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin Consiliul de Disciplină, cu exonerarea de la plata amenzii de 3.000 RON;

- în subsidiar, admiterea în parte a contestației, în sensul înlocuirii sancțiunii disciplinare aplicate cu una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute de art. 49 lit. a) sau b) din Legea nr. 188/2000.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 319 din 17 septembrie 2014 a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Craiova, U.N.E.R. și M.J.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 319 din 17 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., neindicând temeiul de drept al căii de atac, instanța apreciind prin raport ca putându-se încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în urma rejudecării, pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentul susține, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 188/2000 a executărilor judecătorești, statuând și preluând doar apărările și susținerile intimatelor în cauză, fără însă, a evalua în mod corect starea de fapt, pe de o parte, cât și rațiunea existenței sancțiunilor disciplinare fără un suport întemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Prima critică a recurentului constă în aceea că în cauză intimatul Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Craiova nu a administrat un probatoriu real. Această apărare nu poate fi primită întrucât chiar din cuprinsul cererii de recurs, A. admite atât refuzul prezentării dosarelor execuționale în litigiu, cât și, mai mult, inexistența unei critici în concret a deciziilor contestate.

În aceste condiții, cum sarcina probei îi revenea în mod exclusiv, fiind vorba despre o critică ce o susținea împotriva unui act administrativ, respectivele aserțiuni nu pot fi primite.

Susținerile de fond se referă la aceea ce doar instanța de executare este suverană să se pronunțe asupra actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc, în urma sesizării părților interesate pe calea contestației la executare, care se judecă după regulile procedurii de primă instanță conform art. 402 C. proc. civ.

Numai în urma considerațiilor instanței asupra actelor de executare se pot face cercetări, chiar din oficiu sau la sesizarea părții interesate pentru a se aprecia asupra oportunității promovării acțiunii disciplinare împotriva executorului judecătoresc.

O atare apreciere nu se regăsește însă în nicio dispoziție normativă. Dispozițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 invocate nu au nicio aplicabilitate în speță, referindu-se la verificarea în cadrul procedurii judiciare a executării/contestării executării silite a actelor de executare silită efectuate.

Această procedură jurisdicțională nu are însă vreo tangență cu cea disciplinară prevăzută de art. 62 din Legea nr. 188/2000.

În raport de susținerile recurentului, cercetarea disciplinară a executorului judecătoresc nu ar fi posibilă decât în ipoteza desființării actelor întocmită de către acesta.

Pe lângă absurdul apărării, precum și a pretinderii unei impunități pentru orice alte fapte ori acte realizate de executor, ideea sancționării pentru orice act desființat de către instanțele de judecată apare excesivă și contraproductivă.

De altfel, în aceeași linie a apărării, recurentul susține că sancțiunea s-ar putea aplica doar în cazul prejudicierii părților pentru modul defectuos de întocmire a actelor de executare.

În această ipoteză s-ar lăsa însă fără efect dispozițiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 care se referă la controlul din punct de vedere profesional al executorilor judecătorești ce se execută de către M.J. prin inspectori de specialitate și de către intimata Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești.

Apărările recurentului raportate la neanularea actelor de executare pornește de la caracterul speței în care s-a efectuat controlul, respectiv situația în care creditorii și-au retras cererea de executare silită, însă, a admite un astfel de punct de vedere, ar restrânge nelegal și totodată nepermis controlul disciplinar căruia orice profesie trebuie să se supună.

Concluzionând, în speță se vădește atitudinea reclamantului de nerespectare a solicitărilor organelor de cercetare disciplinară, motivată printr-o atitudine ce poate fi apreciată ca abuzivă, dublată de o interpretare a legii speciale trunchiată și tendențioasă.

Cât privește excepția lipsei procesuale, invocată prin întâmpinare de către intimată Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de către Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, este de precizat atât faptul că aceasta nu a mai fost reiterată prin concluziile scrise depuse la termenul când s-a judecat pricina, cât și aceea că prin sentința atacată s-au respins motivat aceste excepții, părțile necontestând pe calea recursului această soluție.

În raport de analiza de mai sus motivul de recurs invocat nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte în temeiul dispozițiilor 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge calea de atac, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 319 din 17 septembrie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2016.

Procesat de GGC - N