ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1247/2015

Decizia nr. 1247/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23 ianuarie 2013, sub nr. x/2/2013, reclamanta

A.

a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Ordonanței B. nr. 154 din 25 mai 2012 și a sancțiunii aplicate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2.

Sentința și considerentele primei instanțe;

Prin sentința nr. 1510 din 29 aprilie 2013 Curtea de Apel București a respins acțiunea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta C., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut în esență următoarele aspecte:

Prin Ordonanța B. nr. 154 din 25 mai 2012 s-a dispus sancționarea cu avertisment a doamnei A., în calitate de reprezentant al D. al SSIF E. SA (…), reținându-se că pentru faptele descrise prin ordonanța, este responsabilă d-na A., în calitate de Reprezentant al D. al SSIF E. SA care, în conformitate cu prevederile art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, putea și trebuia să prevină faptele descrise.

S-a reținut că B. nu i-a imputat reclamantei faptul că era direct responsabilă, întrucât F. era persoana desemnată ca ofițer de conformitate, care avea atribuții în domeniul reglementat de Regulamentul B. nr. 5/2008 aceste aspecte, ci a reținut încălcările reglementărilor privind prevenirea și combaterea spălării banilor în virtutea atribuțiilor care îi reveneau ca reprezentant al D. al societății, calitate în care, putea și trebuia să prevină faptele descrise.

Mai mult, s-a reținut că, pentru aceleași fapte, și dl. F. a fost sancționat prin Ordonanța B. nr. 152 din 25 mai 2012 cu amendă în cuantum de 1.000 lei, “în calitate de conducător/reprezentant al D./ofițer de conformitate al SSIF E. SA”.

Referitor la încălcările prevederilor Regulamentului B. nr. 32/2006, s-a apreciat că fundamentată argumentația B. referitoare la faptul că, în măsura în care cei doi reprezentanți ai D. nu aveau atribuții clar separate prin fișa de post, atribuțiile prevăzute la art. 76 din Regulamentul B. nr. 32/2006 se aplică în totalitate fiecăruia dintre cei doi reprezentanți ai D.

În ceea ce privește responsabilitatea reclamantei pentru abaterile constatate, s-a constatat că răspunderea acesteia a fost angajată din perspectiva atribuțiilor deținute în cadrul SSIF E. SA, în calitatea sa de reprezentant al D., fiind de esență că atribuțiile aferente acestei funcții sunt prevăzute prin Regulamentul B. nr. 32/2006.

În fine, s-a apreciat că neregulile constatate nu pot fi contestate, apărările reclamantei neputând fi primite, dat fiind domeniul în care funcționează, care impune o rigoare deosebită în redactarea documentelor și respectarea tuturor cerințelor legale, iar în baza atribuțiilor legale aceasta ar fi trebuit să sesizeze neregulile constatate;

2.

Recursul formulat in cauza;

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., criticând sentința pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

1.2. Motivele de recurs;

Recurenta a arătat, în motivele de recurs, în esență, că

faptele reținute, în număr de 5, pot fi grupate in doua categorii: Presupuse nerespectări ale prevederilor Regulamentului B. nr. 5/2008 - faptele descrise la pct. 2, 4 și 5 din Ordonanța B. nr. 154 din 25 mai 2012; Presupuse nerespectări ale Regulamentului B. nr. 32/2006 - faptele descrise la pct. 1 și 3 din Ordonanța C.N.M.V. nr. 154 din 25 mai 2012.

Ulterior, prin adresa înregistrată la B. sub nr. 18685 din 02 iulie 2012, recurenta a formulat contestație împotriva Ordonanței nr. 154.

Prin Decizia nr. 768 din 07 septembrie 2012 B. a respins contestația formulata, menținând dispozițiile Ordonanței B. 154 ca temeinice si legale.

În ceea ce privește pretinsele încălcări ale prevederilor Regulamentului B. nr. 5/2008, recurenta arătat ca nu avea atribuții în domeniul reglementat de actul menționat, ci domnul F.

În ceea ce privește pretinsele încălcări ale Regulamentului B. nr. 32/2006, recurenta a arătat ca niciuna din activitățile la care face referire decizia de sancționare nu era în mod expres si neechivoc data in competenta sa prin fisa postului, anexa la contractul de munca din 30 septembrie 1997, contract in temeiul căreia își desfășura activitatea in cadrul SSIF E. SA.

Recurenta a mai susținut ca B. a constat referitor la contractul de intermediere al SSIF E. SA utilizat pentru clienții care efectuează tranzacții pe piețele spot administrate de x., ca acesta nu conține cursul de schimb valutar și condițiile in care clientul poate refuza acest curs, însă în documentul de prezentare al SSIF E. SA, la cap. 3 - Servicii de investiții financiare autorizate - pct. 2 Iit. d) se menționează in mod expres ca SSIF E. SA nu prestează servicii de schimb valutar, ca servicii conexe serviciilor de investiții prestate din cadrul activităților desfășurate de SSIF E. SA.

La pct. 3 din Ordonanța, Comisia a constatat ca SSIF E. SA a utilizat, pana la data controlului, un cont 531 Casa Comun, atât pentru disponibilitățile bănești proprii cat și pentru disponibilitățile bănești ale clienților, nerespectându-se astfel prevederile art. 90 alin. (1) din regulamentul B. nr. 32/2006.

Referitor la aceasta chestiune, recurenta a învederat faptul ca la data de 30 august 2011 D. al SSIF E. SA a efectuat un control al activității de backoffice a G. în perioada 01 februarie 2010-31 iulie 2011.

Astfel, prin Raportul D. nr. 5 în urma acțiunilor desfășurate de D. s-a constatat ca exista deficiente si o lipsa de proceduri interne cu privire la operațiunile cu numerar (operațiuni cu influenta in evidenta contului 531 Casa). Recomandarea D. a fost de a redacta proceduri scrise bazate pe practica actuala si reglementările legale, recomandare cu care conducerea SSIF E. SA prin director general H., a fost de acord.

Recurenta a susținut astfel ca in cauza a fost culpa a fost stabilita chiar daca faptele nu exista.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, dar și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Recurenta - reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea

Ordonanței B. nr. 154 din 25 mai 2012 și a sancțiunii aplicate

.

Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, opinie împărtășită și de Înalta Curte, apreciind că prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamanta-recurentă în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Astfel, instanța de control judiciar constată că este neîntemeiată susținerea recurentei potrivit căreia apărările sale au fost înlăturate în mod netemeinic, deși s-a reținut că nu avea atribuții în domeniul reglementat de Regulamentul B. nr. 5/2008, persoana desemnată cu astfel de atribuții fiind dl F.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că pârâta B. nu i-a imputat reclamantei că este direct responsabilă, fiind reținute doar încălcările reglementărilor privind prevenirea și combaterea spălării banilor, având în vedere atribuțiile ca reprezentant al D. al societății, calitate în care putea și trebuia să prevină faptele descrise în ordonanța atacată.

Înalta Curte constata ca în mod temeinic și legal, prima instanță a apreciat ca decizia de sancționare a reclamantei este legala, având in vedere calitatea acesteia de reprezentant al D., precum și atribuțiile ce-i reveneau conform fisei postului.

Totodată, se constata, așa cum rezulta din actele si lucrările dosarului, ca

, pentru aceleași fapte, și dl. F. a fost sancționat prin Ordonanța B. nr. 152 din 25 mai 2012 cu amendă în cuantum de 1.000 lei, “în calitate de conducător/reprezentant al D./ofițer de conformitate al SSIF E. SA”.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs referitor la încălcările prevederilor Regulamentului B. nr. 32/2006, instanța de control judiciar, in acord cu judecătorul fondului, constata ca este corecta și legala argumentația B. potrivit căreia în măsura în care cei doi reprezentanți ai D. nu aveau atribuții clar separate prin fișa de post, atribuțiile prevăzute la art. 76 din Regulamentul B. nr. 32/2006 se aplică în totalitate fiecăruia dintre cei doi reprezentanți ai D.

Cu privire la responsabilitatea reclamantei pentru abaterile constatate, se constata ca răspunderea acesteia a fost angajată din perspectiva atribuțiilor deținute în cadrul SSIF E. SA, în calitatea sa de reprezentant al D., fiind de esență că atribuțiile aferente acestei funcții sunt prevăzute prin Regulamentul B. nr. 32/2006.

În fine, din analiza dispozițiilor legale incidente in cauza rezulta ca funcția de control intern se realizează în cadrul SSIF E. SA prin intermediul D. care are ca atribuție supravegherea respectării de către societate și personalul acesteia a legislației în vigoare, a reglementărilor entităților pieței de capital și a procedurilor interne, precum și minimizarea riscurilor societății de neîndeplinire a obligațiilor.

Așadar, contrar susținerilor recurentei, culpa a fost reținută de către B. în sarcina ambilor reprezentanți/conducători ai D. care își desfășurau activitatea în cadrul departamentului de Control Intern al societății de intermediere.

În fine, Înalta Curte constata ca sunt nefondate argumentele recurentei conform cărora în cauza a fost culpa a fost stabilita chiar daca faptele nu exista, întrucât responsabilitatea conducătorilor și a reprezentanților D. pentru faptele săvârșite de angajații SSIF E. SA este fundamentată pe ideea unei culpe proprii în supraveghere (culpa in vigilando), astfel că o atare culpă poate fi înlăturată în condițiile probării faptului că deși reclamanta a exercitat în mod corespunzător funcția de control intern sau pe cea de conducător, i-a fost imposibil să prevină săvârșirea neregulilor reținute în activitatea SSIF E. SA.

În această materie, după cum rezultă din actele normative aplicabile, prevalează interesul general, respectiv acela de a se lua măsuri concrete pentru a se respecta drepturile asiguraților, măsurile prudențiale fiind de natură a conduce tocmai la realizarea acestui scop.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1510 din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2015.