ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 869/2017

Decizia nr. 869/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 13 din 27 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar SC B. SPRL București și administrator special C., în contradictoriu cu pârâtul D., având ca obiect acțiune în anulare. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 09 ianuarie 2017, revizuenta SC A. SA a formulat, în contradictoriu cu D., în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cerere de revizuire a sentinței nr. 13 din 27 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011*.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat faptul că solicită revizuirea sentinței nr. 13 din 27 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, deoarece încalcă autoritatea de lucru judecat rezultată din încheierea din data de 31 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/63/2012. Revizuenta a arătat că soluția invocată impune, cu autoritate de lucru judecat, faptul că, în conformitate cu art. 57 din Statutul E., litigiul dintre D. și SC A. SA este exceptat de la jurisdicția stabilită de Statutul E. De asemenea, în baza art. 2 alin. (2) lit. c) C. proc.

civ. raportat la art. 266 C. muncii, litigiul născut în urma nerespectării clauzelor contractului de muncă încheiat de D. și SC A. SA este de competența tribunalului. Revizuenta a mai arătat faptul că raportul juridic născut între SC A. SA și D., ca urmare a încheierii contractului de muncă din 23 septembrie 2010, înregistrat la F. Dolj din 23 septembrie 2010, a mai făcut obiectul Dosarului nr. x/63/2012. în acest context, Tribunalul Dolj a pronunțat încheierea de ședință din data de 31 octombrie 2012 și a statuat că raportul juridic încheiat între părți reglementează raporturile și obligațiile specifice raporturilor de muncă, în sensul art. 10 și următoarele C. muncii și litigiile născute urmare a nerespectării unora dintre clauzele sale atrag competența tribunalului, în conformitate cu art. 2 alin. (2) lit. c) C. proc.

civ. raportat la art. 266 C. muncii. Ca atare, la data de 31 octombrie 2012, Tribunalul Dolj a respins excepția necompetenței materiale, precum și excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtul D. în baza dispozițiilor din statutul și regulamentele E. Cu această ocazie, Tribunalul Dolj a stabilit că, în conformitate cu art. 57 din Statutul E., litigiile dintre un antrenor de fotbal și un club de fotbal sunt exceptate de la jurisdicția stabilită de art. 56 din Statutul E. Or, împotriva încheierii de ședință invocată în prezenta cauză D. nu a formulat calea de atac. Astfel, încheierea de ședință din data de 31 octombrie 2012 a intrat în puterea lucrului judecat și nu poate fi contrazisă de alte soluții ulterior pronunțate.

Ulterior, prin sentința nr. 13 din 27 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011* s-a stabilit că litigiul dintre D. și SC A. SA este de competența Tribunalului Arbitraj al Sportului de la Lausanne, în condițiile parcurgerii complete a procedurii arbitrale prevăzută expres de dispozițiile Statutului E. Astfel, sentința nr. 13 din 27 martie 2014 intră în contradicție flagrantă cu soluția Tribunalului Dolj prin care s-a stabilit că, în conformitate cu art. 57 din Statutul E., litigiul dintre D. și SC A. SA este exceptat de la jurisdicția stabilită de Statutul E. Mai mult, în cauza nr. x/63/2012 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că, în baza art. 2 alin. (2) lit. c) C. proc.

civ. raportat la art. 266 C. muncii, litigiul născut în urma nerespectării clauzelor contractului de muncă încheiat de D. și SC A. SA este un litigiu de muncă ce este de competența tribunalului. Prin urmare, revizuentul apreciază că cererea de revizuire întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care solicită revizuirea sentinței nr. 13 din 27 martie 2014, în sensul respingerii excepției inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată, cu consecința analizării fondului ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2011* întrucât, în conformitate cu art. 57 din Statutul E., litigiul dintre D. și SC A. SA este exceptat de la jurisdicția stabilită de statut. Intimatul D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii, excepția inadmisibilității și excepția tardivității, iar pe fondul revizuirii s-a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

La data de 31 ianuarie 2017 s-a formulat, de către C., cerere de intervenție în interesul SC A. SA, prin care a solicitat, în temeiul art. 52 C. proc. civ., încuviințarea în principiu a cererii de intervenție. De asemenea, în baza art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat să se constate necompetența Curții de Apel București, cu consecința declinării cauzei în favoarea Curții de Apel București. Pe fondul cererii, a solicitat admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată. Cu privire la cererea de intervenție accesorie în interesul revizuentului, formulată de C., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, drept care va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce urmează.

Cererea formulată de C. este o intervenție în interesul uneia din părți - a revizuentului, așadar o intervenție accesorie. Potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (3) C. proc. civ., cererea de intervenție este în interesul uneia din părți când sprijină numai apărarea acesteia. Legea reglementează prin norme stricte atât modul de formulare a cererii de intervenție, cât și momentul până Ia care se poate face. Astfel, potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenție în interes propriu se poate face numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor. In alin. (3) al aceluiași articol se arată faptul că cererea de intervenție în interes propriu se poate face și în apel, însă numai cu învoirea părților.

Rezultă din acest mod de reglementare rigurozitatea legiuitorului în privința momentului până la care se poate introduce o cerere de intervenție. În mod excepțional, art. 51 C. proc. civ. permite ca cererea de intervenție în interesul uneia din părți să se poată face și înaintea instanței de recurs. În speță, însă, se constată faptul că cererea de intervenție accesorie în interesul revizuentului, formulată de C., a fost formulată în cadrul soluționării unei cereri de revizuire, care este o cale extraordinară de atac, de retractare. Din interpretarea dispozițiilor art. 322-328 C. proc. civ., raportat la art. 49-56 C. proc. civ., rezultă că nu este posibilă formularea unei cereri de intervenție în fața instanței învestite cu soluționarea unei cereri de revizuire.

Examinând cererea de revizuire, în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Ca atare, textul vizează situația în care două sau mai multe instanțe, pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat.

Pentru formularea cererii de revizuire întemeiată pe textul mai sus citat, este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea revizuirii care este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității lucrului judecat. Se constată că prin sentința nr. 13 din 27 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei revizuire se solicită, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar SC B. SPRL București și administrator special C., în contradictoriu cu pârâtul D., având ca obiect acțiune în anulare.

Prin încheierea din data de 31 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de munca și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/63/2012, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială, s-au respins excepțiile invocate de pârâtul D. prin întâmpinare, privind competența materială și teritorială, precum și excepția autorității de lucru judecat. S-a admis cererea părților și s-a dispus suspendarea judecății cauzei conform dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea Dosarului nr. x/2/2011*.

În Dosarul nr. x/63/2012 al Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în care s-a pronunțat încheierea din data de 31 octombrie 2012, s-a constatat perimată acțiunea în răspundere patrimonială, prin Decizia nr. 4006 din 14 decembrie 2016, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 45 din 08 februarie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, (prin respingerea, ca tardiv, a recursului declarat împotriva deciziei de perimare). Potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. proc. civ., „perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanță nu-și produc efectele". Prin urmare, încheierea din data de 31 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/63/2012, dosar în care s-a constatat perimată acțiunea, a fost desființată, fiind lipsită de efect juridic.

Se constată, astfel, că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul ca soluțiile potrivnice să vizeze hotărâri definitive. Prin urmare, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, invocată de revizuent, întrucât textul menționat anterior prevede faptul că se poate cere revizuirea atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Având în vedere considerentele expuse, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul SC A. SA, prin administrator special C., prin lichidator judiciar SC B. SPRL.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie în interesul revizuentului, formulată de C. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul SC A. SA, prin administrator special C., prin lichidator judiciar SC B. SPRL împotriva sentinței nr. 13 din 27 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2017.