ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 869/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 869/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 869/2017

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 13 din

27 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

s-a admis excepția

inadmisibilității și s-a respins, ca inadmisibilă,

acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, prin administrator

judiciar SC B. SPRL București și administrator special C., în contradictoriu

cu pârâtul D., având ca obiect acțiune în anulare.

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data

de 09 ianuarie 2017, revizuenta SC A. SA a formulat,

în contradictoriu cu D., în temeiul art.

322 pct. 7 C. proc. civ., cerere de revizuire a sentinței nr. 13 din 27

martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011*.

În motivarea

cererii, revizuenta a arătat faptul că solicită revizuirea

sentinței nr. 13 din 27 martie 2014, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, deoarece

încalcă autoritatea de lucru judecat rezultată din încheierea din

data de 31 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/63/2012.

Revizuenta a

arătat că soluția invocată impune, cu autoritate de lucru

judecat, faptul că, în conformitate cu art. 57 din Statutul E., litigiul

dintre D. și SC A. SA este exceptat de la jurisdicția stabilită

de Statutul E. De asemenea, în baza art. 2 alin. (2) lit. c) C. proc. civ.

raportat la art. 266 C. muncii, litigiul născut în urma nerespectării

clauzelor contractului de muncă încheiat de D. și SC A. SA este de

competența tribunalului.

Revizuenta

a mai arătat faptul că raportul juridic născut între SC A. SA

și D., ca urmare a încheierii contractului de muncă din 23 septembrie

2010, înregistrat la F. Dolj din 23 septembrie 2010, a mai făcut obiectul Dosarului

nr. x/63/2012. în acest context, Tribunalul Dolj a pronunțat încheierea de

ședință din data de 31 octombrie 2012 și a statuat că

raportul juridic încheiat între părți reglementează raporturile

și obligațiile specifice raporturilor de muncă, în sensul art. 10

și următoarele C. muncii și litigiile născute urmare a

nerespectării unora dintre clauzele sale atrag competența

tribunalului, în conformitate cu art. 2 alin. (2) lit. c) C. proc. civ.

raportat la art. 266 C. muncii. Ca atare, la data de 31 octombrie 2012,

Tribunalul Dolj a respins excepția necompetenței materiale, precum

și excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtul D.

în baza dispozițiilor din statutul și regulamentele E. Cu

această ocazie, Tribunalul Dolj a stabilit că, în conformitate cu art.

57 din Statutul E., litigiile dintre un antrenor de fotbal și un club de

fotbal sunt

exceptate

de la jurisdicția stabilită de art. 56 din Statutul E. Or, împotriva

încheierii de ședință invocată în prezenta cauză D. nu

a formulat calea de atac. Astfel, încheierea de ședință din data

de 31 octombrie 2012 a intrat în puterea lucrului judecat și nu poate fi

contrazisă de alte soluții ulterior pronunțate.

Ulterior,

prin sentința nr. 13 din 27 martie 2014 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011* s-a stabilit că litigiul

dintre D. și SC A. SA este de competența Tribunalului Arbitraj al Sportului

de la Lausanne, în condițiile parcurgerii complete a procedurii arbitrale

prevăzută expres de dispozițiile Statutului E. Astfel,

sentința nr. 13 din 27 martie 2014 intră în contradicție

flagrantă cu soluția Tribunalului Dolj prin care s-a stabilit că,

în conformitate cu art. 57 din Statutul E., litigiul dintre D. și SC A. SA

este exceptat de la jurisdicția stabilită de Statutul E. Mai mult, în

cauza nr. x/63/2012 s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că,

în baza art. 2 alin. (2) lit. c) C. proc. civ. raportat la art. 266 C. muncii,

litigiul născut în urma nerespectării clauzelor contractului de

muncă încheiat de D. și SC A. SA este un litigiu de muncă ce

este de competența tribunalului.

Prin

urmare, revizuentul apreciază că cererea de revizuire întrunește

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., motiv pentru care solicită revizuirea sentinței nr. 13 din 27

martie 2014, în sensul respingerii excepției inadmisibilității

acțiunii, ca neîntemeiată, cu consecința analizării

fondului ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2011* întrucât, în conformitate cu art.

57 din Statutul E., litigiul dintre D. și SC A. SA este exceptat de la

jurisdicția stabilită de statut.

Intimatul

D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei

calității de reprezentant a semnatarului cererii, excepția

inadmisibilității și excepția tardivității, iar

pe fondul revizuirii s-a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.

La

data de 31 ianuarie 2017 s-a formulat, de către C., cerere de

intervenție în interesul SC A. SA, prin care a solicitat, în temeiul art. 52

C. proc. civ., încuviințarea în principiu a cererii de intervenție.

De asemenea, în baza art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a solicitat să se

constate necompetența Curții de Apel București, cu

consecința declinării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pe fondul cererii, a solicitat admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost

formulată.

Cu

privire la cererea de intervenție accesorie în interesul revizuentului,

formulată de C., Înalta Curte

constată că aceasta este inadmisibilă, drept care va fi

respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor prezenta în cele ce

urmează.

Cererea

formulată de C. este o intervenție în interesul uneia din

părți - a revizuentului, așadar o intervenție accesorie.

Potrivit

dispozițiilor art. 49 alin. (3) C. proc. civ., cererea de intervenție

este în interesul uneia din părți când sprijină numai

apărarea acesteia.

Legea

reglementează prin norme stricte atât modul de formulare a cererii de

intervenție, cât și momentul până Ia care se poate face.

Astfel,

potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenție în

interes propriu se poate face numai în fața primei instanțe, înainte

de închiderea dezbaterilor. In alin. (3) al aceluiași articol se

arată faptul că cererea de intervenție în interes propriu se

poate face și în apel, însă numai cu învoirea părților.

Rezultă

din acest mod de reglementare rigurozitatea legiuitorului în privința

momentului până la care se poate introduce o cerere de intervenție.

În mod

excepțional, art. 51 C. proc. civ. permite ca cererea de intervenție

în interesul uneia din părți să se poată face și

înaintea instanței de recurs.

În speță,

însă, se constată faptul că cererea de intervenție accesorie

în interesul revizuentului, formulată de C., a fost formulată în

cadrul soluționării unei cereri de revizuire, care este o cale

extraordinară de atac, de retractare.

Din

interpretarea dispozițiilor art. 322-328 C. proc. civ., raportat la art. 49-56

C. proc. civ., rezultă că nu este posibilă formularea unei

cereri de intervenție în fața instanței învestite cu

soluționarea unei cereri de revizuire.

Examinând

cererea de revizuire, în raport de excepția de inadmisibilitate,

invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în

raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri

rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare,

precum și a unei hotărâri dată de o instanță de

recurs, atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există

hotărâri definitive

potrivnice,

date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una

și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate.

Ca

atare, textul vizează situația în care două sau mai multe

instanțe, pronunță soluții contradictorii, în una și

aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat.

Pentru

formularea cererii de revizuire întemeiată pe textul mai sus citat, este

necesară existența triplei identități de părți,

obiect și cauză, condiție fundamentală față de

finalitatea revizuirii care este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea

autorității lucrului judecat.

Se

constată că prin sentința nr. 13 din 27 martie 2014 a

Curții de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, a cărei revizuire

se solicită, s-a admis excepția inadmisibilității și

s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC

A. SA, prin administrator judiciar SC B. SPRL București și

administrator special C., în contradictoriu cu pârâtul D., având ca obiect

acțiune în anulare.

Prin

încheierea din data de 31 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul

Dolj, secția conflicte de munca și asigurări sociale, în Dosarul

nr. x/63/2012, având ca obiect acțiune în răspundere

patrimonială, s-au respins excepțiile invocate de pârâtul D. prin

întâmpinare, privind competența materială și teritorială,

precum și excepția autorității de lucru judecat. S-a admis

cererea părților și s-a dispus suspendarea judecății

cauzei conform dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

până la soluționarea Dosarului nr. x/2/2011*.

În

Dosarul nr. x/63/2012 al Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă

și asigurări sociale, în care s-a pronunțat încheierea din data

de 31 octombrie 2012, s-a constatat perimată acțiunea în

răspundere patrimonială, prin Decizia nr. 4006 din 14 decembrie 2016,

rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 45 din 08 februarie 2017 a

Curții de Apel Craiova, secția I civilă, (prin respingerea, ca

tardiv, a recursului declarat împotriva deciziei de perimare).

Potrivit

dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. proc. civ., „perimarea are drept

urmare că toate actele de procedură făcute în acea

instanță nu-și produc efectele".

Prin

urmare, încheierea din data de 31 octombrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, în Dosarul nr. x/63/2012, dosar în care s-a constatat perimată

acțiunea, a fost desființată, fiind lipsită de efect

juridic.

Se

constată, astfel, că, în cauză, nu sunt îndeplinite

cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul ca soluțiile

potrivnice să vizeze hotărâri definitive.

Prin

urmare, nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, invocată de

revizuent, întrucât textul menționat anterior prevede faptul că se

poate cere revizuirea atunci când există hotărâri definitive potrivnice,

date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una

și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate.

Având

în vedere considerentele expuse, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art.

322 pct. 7 C. proc. civ., se va respinge, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuentul SC A. SA, prin administrator special C.,

prin lichidator judiciar SC B. SPRL.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge,

ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie în interesul

revizuentului, formulată de C.

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul SC A. SA, prin administrator

special C., prin lichidator judiciar SC B. SPRL împotriva sentinței nr. 13

din 27 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 23 mai 2017.