ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 734/2017

Decizia nr. 734/2017 Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la 1 noiembrie 2017 în Dosarul nr. x/301/2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus, în baza art. 155 1 C. proc. civ., suspendarea judecății apelului declarat de pârâta A. pentru „neîndeplinirea obligației procesuale stabilite de instanță, de a se prezenta la Institutul Național de Medicină Legală Mina-Minovici, în vederea efectuării expertizei medico legale psihiatrice”, față de obiectul dosarului, vizând punerea sub interdicție a acesteia. Împotriva acestei soluții, pârâta a declarat, înăuntrul termenului legal, recurs, apreciat ca fiind admisibil, conform încheierii din 12 aprilie 2017, în baza art. 493 alin. (7) C. proc.

civ. În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că este greșită măsura de suspendare a judecății, instanța depășind atribuțiile puterii judecătorești și încălcând regulile de procedură, atunci când a obligat-o pe recurentă să se prezinte la efectuarea expertizei psihiatrice, deși nu există o astfel de obligație legală în sarcina persoanei față de care se cere punerea sub interdicție, aceasta având dreptul să refuze. S-a arătat că cererea de punere sub interdicție nu îndeplinește cerințele legii și că, de altfel, instanța a judecat cauza făcând aplicarea dispozițiilor art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954, în prezent abrogat. Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate sub aspectul care vizează nesocotirea regulilor de procedură în desfășurarea judecății, fiind încadrabile în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc.

civ., a căror incidență în cauză se va reține. Astfel, statuând că judecata cauzei nu poate continua în contextul refuzului pârâtei de a se prezenta la Institutul Național de Medicină Legală pentru efectuarea expertizei psihiatrice, instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ., nesocotind propriile dezlegări date prin Decizia de casare nr. 1485 din 14 octombrie 2014 a aceleiași instanțe, urmare căreia dosarul se află în faza rejudecării. Conform considerentelor deciziei menționate, ceea ce a determinat soluția de casare cu reținere spre rejudecare, a fost faptul că la momentul întocmirii expertizei în etapele procesuale anterioare, Comisia de primă expertiză medico-legală psihiatrică „nu a avut la dispoziție dosarul cauzei, ci numai foaia de observație și ancheta socială”, în condițiile în care în dosar „se mai aflau și declarațiile date de martori”.

Or, acest viciu procedural astfel constatat putea fi complinit la rejudecare, prin transmiterea dosarului instanței - conținând acte medicale, declarații de martori - în vederea întocmirii expertizei. Impunând în sarcina pârâtei, suplimentar, obligația de a fi prezentă personal în fața comisiei medicale, pentru a trage apoi concluzia - în contextul refuzului de prezentare al acesteia - imposibilității desfășurării judecății, vine în conflict, deopotrivă, cu dezlegările anterioare ale instanței (care a găsit necesară doar transmiterea dosarului, nu și prezența personală a părții), precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu măsurile ce pot fi luate față de o persoană a cărei lipsă de discernământ se pretinde.

Astfel, Curtea europeană a statuat că „natura situației ce are a fi demonstrată în fața autorităților naționale competente cu privire la starea de sănătate a persoanei, anume că ea prezintă o tulburare mintală reală, impune realizarea unei expertize medicale obiective”. În acest sens, s-a reținut că, dacă persoana în cauză refuză să se prezinte pentru a fi consultată, este necesară evaluarea făcută de un medic specialist în baza dosarului pacientului, în caz contrar neputându-se susține că alienarea persoanei în cauză a fost stabilită în mod convingător” (cauza Winterwerp c. Olandei/Hot. din 24 oct. 1979, parag. 47). Așadar, refuzul persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită, de a se prezenta în vederea unei evaluări medicale directe, pe de o parte, nu poate fi sancționat în sensul obligării în contra voinței sale, iar pe de altă parte, lasă deschisă posibilitatea diagnosticării și expertizării pe baza dosarului instanței.

De aceea, luând măsura de suspendare a judecății, instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ., în contextul în care aceasta dispune și de alte mijloace de probațiune pe baza cărora să realizeze judecata, respectiv: declarații de martori, audierea directă a persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită, inclusiv transmiterea dosarului Institutului Național de Medicină Legală (pe acest din urmă aspect, impunându-se, cum s-a menționat, propriile dezlegări jurisdicționale din decizia de casare). În consecință, constatând caracterul nelegal al încheierii de suspendare și astfel incidența art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recursul va fi admis, casată încheierea și cauza trimisă spre continuarea judecății la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A. împotriva încheierii de ședință din 1 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2017.