ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 734/2017

Decizia nr. 734/2017

Asupra cauzei

de față, deliberând, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată

la 1 noiembrie 2017 în Dosarul nr. x/301/2013, Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a

dispus, în baza art. 155

1

C. proc. civ., suspendarea

judecății apelului declarat de pârâta A. pentru „neîndeplinirea

obligației procesuale stabilite de instanță, de a se prezenta la

Institutul Național de Medicină Legală Mina-Minovici, în vederea

efectuării expertizei medico legale psihiatrice”, față de

obiectul dosarului, vizând punerea sub interdicție a acesteia.

Împotriva acestei

soluții, pârâta a declarat, înăuntrul termenului legal, recurs,

apreciat ca fiind admisibil, conform încheierii din 12 aprilie 2017, în baza art.

493 alin. (7) C. proc. civ.

În motivarea

recursului, s-a arătat, în esență, că este

greșită măsura de suspendare a judecății,

instanța depășind atribuțiile puterii

judecătorești și încălcând regulile de procedură,

atunci când a obligat-o pe recurentă să se prezinte la efectuarea

expertizei psihiatrice, deși nu există o astfel de obligație

legală în sarcina persoanei față de care se cere punerea sub

interdicție, aceasta având dreptul să refuze.

S-a

arătat că cererea de punere sub interdicție nu îndeplinește

cerințele legii și că, de altfel, instanța a judecat cauza

făcând aplicarea dispozițiilor art. 30-35 din Decretul nr. 32/1954,

în prezent abrogat.

Analizând

criticile deduse judecății, Înalta Curte constată că

acestea sunt fondate sub aspectul care vizează nesocotirea regulilor de

procedură în desfășurarea judecății, fiind încadrabile

în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., a căror

incidență în cauză se va reține.

Astfel,

statuând că judecata cauzei nu poate continua în contextul refuzului

pârâtei de a se prezenta la Institutul Național de Medicină Legală

pentru efectuarea expertizei psihiatrice, instanța a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 155

1

C. proc.

civ., nesocotind propriile dezlegări date prin Decizia de casare nr. 1485

din 14 octombrie 2014 a aceleiași instanțe, urmare căreia

dosarul se află în faza rejudecării.

Conform

considerentelor deciziei menționate, ceea ce a determinat soluția de

casare cu reținere spre rejudecare, a fost faptul că la momentul

întocmirii expertizei în etapele procesuale anterioare, Comisia de primă

expertiză medico-legală psihiatrică „nu a avut la dispoziție

dosarul cauzei, ci numai foaia de observație și ancheta

socială”, în condițiile în care în dosar „se mai aflau și

declarațiile date de martori”.

Or, acest

viciu procedural astfel constatat putea fi complinit la rejudecare, prin transmiterea

dosarului instanței - conținând acte medicale, declarații de

martori - în vederea întocmirii expertizei.

Impunând în

sarcina pârâtei, suplimentar, obligația de a fi prezentă personal în

fața comisiei medicale, pentru a trage apoi concluzia - în contextul refuzului

de prezentare al acesteia - imposibilității

desfășurării judecății, vine în conflict,

deopotrivă, cu dezlegările anterioare ale instanței (care a

găsit necesară doar transmiterea dosarului, nu și prezența personală

a părții), precum și cu jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului în legătură cu măsurile ce pot fi luate

față de o persoană a cărei lipsă de discernământ

se pretinde.

Astfel,

Curtea europeană a statuat că „natura situației ce are a fi

demonstrată în fața autorităților naționale competente

cu privire la starea de sănătate a persoanei, anume că ea

prezintă o tulburare mintală reală, impune realizarea unei

expertize medicale obiective”.

În acest

sens, s-a reținut că, dacă persoana în cauză refuză

să se prezinte pentru a fi consultată, este necesară evaluarea

făcută de un medic specialist în baza dosarului pacientului, în caz

contrar neputându-se susține că alienarea persoanei în cauză a

fost stabilită în mod convingător” (cauza Winterwerp c. Olandei/Hot.

din 24 oct. 1979, parag. 47).

Așadar,

refuzul persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită, de

a se prezenta în vederea unei evaluări medicale directe, pe de o parte, nu

poate fi sancționat în sensul obligării în contra voinței sale,

iar pe de altă parte, lasă deschisă posibilitatea

diagnosticării și expertizării pe baza dosarului instanței.

De aceea,

luând măsura de suspendare a judecății, instanța a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 155

1

C. proc. civ., în contextul în care aceasta dispune și de alte mijloace de

probațiune pe baza cărora să realizeze judecata, respectiv:

declarații de martori, audierea directă a persoanei a cărei

punere sub interdicție se solicită, inclusiv transmiterea dosarului Institutului

Național de Medicină Legală (pe acest din urmă aspect, impunându-se,

cum s-a menționat, propriile dezlegări jurisdicționale din

decizia de casare).

În

consecință, constatând caracterul nelegal al încheierii de suspendare

și astfel incidența art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recursul va fi

admis, casată încheierea și cauza trimisă spre continuarea judecății

la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta A. împotriva încheierii de ședință din 1

noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează

încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe

pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 10 mai 2017.