ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4054/2018

Prin cererea înregistrată la data de 13 septembrie 2010, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și SC D. SRL și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să îi oblige pe pârâți la plata sumei de 500.000 euro în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a erorilor profesionale săvârșite în exercitarea actului medical. Au solicitat, totodată, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În fapt, reclamanta a arătat că, fiind însărcinată, a decis să efectueze, pe lângă analizele recomandate de medicul ginecolog, și o ecografie, alegând în acest sens Centrul Medical D., în cadrul căruia pârâtul C. activa ca medic. Rezultatul cuprins în raportul medical atesta o sarcină normală, fiindu-i recomandat să revină pentru o ecografie cu morfologie fetală după vârsta de 22 - 23 săptămâni a fătului. La data de 10 aprilie 2008, reclamanta a revenit pentru ecografia cu morfologie fetală, în urma căreia a fost asigurată că fătul este sănătos, normal dezvoltat, fiind întocmit și un raport ecografic în care s-a consemnat că toți parametrii sunt în limite normale. Reclamanta a arătat că au fost repetate toate analizele recomandate de medicul ginecolog, iar la data de 11 iunie 2008, a fost programată pentru ultima ecografie la același centru medical, de această dată la dr. E., ecografie în timpul căreia s-a constatat o dilatare asimetrică a ventriculilor cerebrali. În continuare, reclamanta a arătat că a fost rechemată pentru o nouă analiză ecografică, fiind cerute părerile mai multor medici care au ajuns însă la concluzia ca sarcina este normală. În noaptea de 15 spre 16 iulie 2008, reclamanta a fost internată la Spitalul Municipal, secția Urgențe, iar la naștere s-a constatat că bebelușul prezenta o rană întinsă pe jumătate de spate, piciorul stâng malformat și picioarele întinse la 90 de grade față de trunchi. În prezentarea amănunțită a evoluției medicale, reclamanții au mai arătat că la Spitalul Marie Curie au aflat pentru prima data diagnosticul copilului - mielomeningocel lombosacral deschis 6x6 cm, cea mai gravă formă de spina bifida, bebelușul fiind supus mai multor intervenții chirurgicale. Reclamanții au expus toate disfuncțiile și complicațiile pe care malformația le-a determinat, precizând că a fost început un program complex de recuperare. Prin Decizia nr. 1008 din 23 septembrie 2009, Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor București a constatat efectuarea cu superficialitate a ecografiilor, pârâtul C. fiind sancționat cu mustrare și obligarea la efectuarea unui curs de ecografie de o lună. Reclamanții au apreciat că fapta ilicită a pârâtului C. decurge din încălcarea obligației de informare, ce a avut drept consecință pierderea unei șanse care ar fi putut consta în adoptarea unei decizii mai avantajoase în plan terapeutic, împiedicându-i pe părinți să se pregătească psihic pentru a îngriji un copil cu handicap. Cât privește condiția vinovăției, reclamanții consideră că aceasta este pe deplin dovedită, având în vedere masurile dispuse prin Decizia nr. 1008 din 23 septembrie 2009 a Colegiului Medicilor. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 642 din Legea nr. 95/2006, art. 998 - 999 și art. 1000 alin. (3) C. civ. La termenul de judecată din data de 8 decembrie 2010, reclamanții au precizat că valoarea pretențiilor este de 1.075.000 RON, iar în privința cadrului procesual au arătat că înțeleg să se judece în contradictoriu și cu pârâta E., expunând aceleași motive de fapt și de drept. Prin Sentința civilă nr. 7725 din 25 mai 2011, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului București, la data de 1 iunie 2012, pârâtul C. a formulat cerere de chemare în garanție a F. SA și SC G. SA; acestea, la rândul lor, au formulat întâmpinări prin care au invocat excepții procesuale și apărări de fond.

Prin Sentința civilă nr. 1382 din 19 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea, a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect și a obligat pe pârâtul C. la plata sumei de 2.000 RON (onorariu de avocat, redus parțial) cu titlu de cheltuieli de judecată către chemata în garanție SC G. SA. Instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților, susținând că aceștia au efectuat în mod defectuos ecografii de sarcină, nu au vizualizat malformațiile care afectau fătul și au încălcat obligația de informare a reclamanților prin omisiunea diagnosticării. Indicând ca temei legal dispozițiile art. 642 din Legea nr. 95/2006 coroborate cu art. 998 - 999 C. civ., reclamanții au apreciat că fapta ilicită a pârâtului C. decurge din încălcarea obligației de informare, ce a avut drept consecință pierderea unei șanse care ar fi putut consta în adoptarea unei decizii mai avantajoase în plan terapeutic, împiedicându-i pe părinți să se pregătească psihic pentru a îngriji un copil cu handicap. Tribunalul a reținut că reclamanta A. a fost examinată ecografic de către dr. C. la Clinica D. în a 17-a și a 25-a săptămână de sarcină, consemnările medicului evidențiind o sarcină morfologic normală. De asemenea, reclamanta a fost examinată ecografic în ultimul trimestru de sarcină, la data de 11 iunie 2008, de către pârâta dr. E. care a observat o dilatare asimetrică a ventriculilor cerebrali, chemând-o pe reclamanta la un nou control, însă nici investigațiile următoare ale altor medici nu au revelat o malformație. Cu toate acestea, reclamanta a dat naștere unui copil plurimalformat, malformații care au generat numeroase complicații. Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor București, prin Decizia nr. 1008 din 23 septembrie 2009, a constatat efectuarea cu superficialitate de către pârâtul dr. C. a ecografiilor, sancționându-l. Comisia superioară de disciplină a admis însă contestația dr. C. și, prin Decizia nr. 85 din 15 iulie 2011, a anulat în tot decizia anterioară, concluzionând că faptele reclamate nu au constituit abatere de la buna practică medicală. S-a reținut că pacienta se încadra în procentul în care anomaliile care ar fi condus la diagnosticul de spina bifida aperta nu erau evidențiate. Având în vedere specificul litigiului, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, cu obiective numeroase, care vizau analiza conduitei profesionale a medicilor în legătură cu ecografiile efectuate. De asemenea, întrucât expertiza medico-legală este o probă cu un regim propriu de administrare, reglementat prin O.G. nr. 1/2000, tribunalul a înaintat Comisiei superioare medico-legale prima expertiză efectuată în cauză, împreună cu expertizele extrajudiciare. Comisia superioară medico-legală a răspuns celor 13 obiective stabilite, formulând concluzii proprii pe baza documentelor medicale înaintate. S-a menționat că la examinarea din 10 aprilie 2008 dimensiunea de 10,6 mm a cornului posterior a ventriculului lateral unilateral nu este considerată ca fiind sugestivă pentru spina bifida, nefiind considerată patologică în 100% din cazuri. La examinarea din 11 iunie 2008, a reieșit o asimetrie ventriculară care nu este specifică spinei bifida deschisă. Comisia a concluzionat că nu a fost încălcat protocolul de efectuare a examenului ecografic, nu au fost elemente medicale ignorate și că nu poate afirma că se putea pune diagnosticul de spina bifida. Pe de alta parte, nu a rezultat că reclamanta a efectuat și alte teste - triplu test, amniocenteză - la recomandarea medicului curant, care ar fi putut permite o mai bună apreciere asupra stării de sănătate a fătului. Față de concluziile forului superior în domeniul expertizei medico-legale, opinia tribunalului a fost în sensul că faptele pârâților nu pot fi apreciate ca fiind erori medicale. Aceste concluzii se coroborează cu cele reținute de Comisia superioară de disciplină care a admis contestația dr. C., reținând că pacienta se încadra în procentul în care anomaliile care ar fi condus la diagnosticul de spina bifida aperta nu erau evidențiate. Totodată, tribunalul a avut în vedere și faptul că pârâta dr. E. a recomandat o ecografie de a doua opinie, reclamanta însăși arătând că a fost consultată de mai mulți medici, care însă nu au observat anomalii. Prin urmare, instanța a constatat ca opiniile specialiștilor cu atribuții de control concordă în sensul că nu se poate reține existența unui malpraxis. În consecință, tribunalul a apreciat că nu se mai impune analiza aspectelor invocate de reclamanți referitoare la adoptarea unei decizii mai avantajoase în plan terapeutic și posibilitatea unui avort terapeutic. Reținându-se că nu s-a făcut dovada elementelor răspunderii civile delictuale în privința niciunuia dintre pârâți, respectiv a faptei ilicite și a vinovatei, tribunalul a concluzionat că acțiunea reclamanților nu poate fi admisă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B..

Prin Decizia civilă nr. 527/A din 5 iulie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat, a schimbat sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâților C. și SC D. SRL, în solidar, la plata sumei de 85.000 euro daune morale către reclamanți. Totodată, instanța de apel a admis cererea de chemare în garanție a SC G. SA și, în consecință, a dispus obligarea chematei în garanție să plătească pârâtului C. suma de 62.000 euro în echivalent în RON la data plății, reprezentând suma asigurată prin polița de asigurare de răspundere profesională seria x nr. x din data de 27 martie 2007. Acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta E. a fost respinsă, ca neîntemeiată. S-a dispus și respingerea cererii de chemare în garanție a SC H. SA. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Fapta ilicită pentru care apelanții-reclamanți au solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a intimaților-pârâți C. și E. ar decurge din încălcarea obligației de informare, ce a avut drept consecință pierderea unei șanse care ar fi putut consta în adoptarea unei decizii mai avantajoase în plan terapeutic, împiedicându-i pe părinți să se pregătească psihic pentru a îngriji un copil cu handicap. Sfera activității și răspunderii medicale este reglementată de dispozițiile Legii speciale nr. 95/2006, iar art. 642 alin. (1) lit. b) din acest act normativ face trimitere expresă doar la formele de vinovăție neintenționată. Prin urmare, legiuitorul a înțeles să sancționeze doar actele de malpraxis comise din culpă, aceasta fiind de cele mai multe ori forma de vinovăție cu care acționează personalul medical. Raportul de expertiză întocmit de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" a fost aprobat de Comisia de avizare, potrivit dispozițiilor art. 25 lit. a) din O.G.. nr. 1/2000. Cu toate acestea, prima instanță a înaintat expertiza și către Comisia superioară medico-legală, pentru verificare și avizare, deși, dispozițiile art. 24 alin. (1) din O.G.. nr. 1/2000 nu erau incidente întrucât, pe de o parte, concluziile expertului nu au fost contradictorii celor exprimate printr-o altă expertiză, iar pe de altă parte, raportul de expertiză fusese avizat de Comisia de avizare. Împrejurarea că expertul parte al intimatului-pârât C. a avut o altă opinie decât experții care au întocmit raportul de expertiză medico-legală nu constituie o opinie divergentă în sensul art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 1/2000 care să necesite avizarea de către Comisia superioară medico-legală. Instanța de apel a reținut că, în aceste condiții, avizarea raportului de expertiză de către Comisia superioară medico-legală a fost solicitată cu încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.G.. nr. 1/2000. Pe de altă parte, Comisia superioară medico-legală nu a avizat concluziile experților care au întocmit raportul de expertiză medico-legală, însă nu a recomandat refacerea lucrării, ci a formulat propriile concluzii, încălcând astfel dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.G.. nr. 1/2000. Nu în ultimul rând, sub aspectul legalității punctului de vedere exprimat de Comisia superioară medico-legală, curtea de apel a reținut că prof. univ. dr. I., căruia Comisia superioară medico-legală i-a înaintat documentația cauzei, nu a fost cooptat doar pentru a-și spune părerea în privința obiectivelor raportului de expertiză, părere care să fi fost avută în vedere de membrii comisiei compusă potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 1/2000, ci a întocmit însuși răspunsul Comisiei, semnat de toți membrii acesteia. Sub acest aspect, instanța de apel a constatat, în baza dispozițiilor legale invocate și a relațiilor comunicate prin adresa nr. x/2016, că desemnarea prof. univ. dr. I. nu s-a realizat pe baza unor criterii concrete, obiective, ci a constituit alegerea subiectivă a directorului Institutului Național de Medicină Legală "Mina Minovici", prof. univ. dr. J.. Curtea de apel a reținut și că punctul de vedere al Comisiei superioare medico-legale nu a rezultat în urma conlucrării membrilor acestei comisii, pe baza actelor medicale avute la dispoziție, ci este opinia exclusivă a prof. univ. dr. I., cooptat în comisie, în calitate de medic specialist în domeniu, membrii de drept doar semnând documentul. Având în vedere argumentele de fapt și de drept arătate, instanța de apel a considerat că părerea Comisiei superioare medico-legale a fost exprimată în afara dispozițiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care aceasta nu poate constitui o probă veritabilă și nu poate fi avută în vedere în soluționarea cauzei. Prin urmare, singura probă științifică realizată cu respectarea dispozițiilor legale este expertiza medico-legală întocmită de dr. K. și dr. L., avizată conform dispozițiilor art. 25 din O.G.. nr. 1/2000. Această expertiză medico-legală a concluzionat că în cuprinsul raportului de examinare din data de 10 aprilie 2008 "se consemnează grosimea cornului posterior al ventriculilor laterali de 10,6 mm (mai mare decât dimensiunea normală a ventriculilor laterali), ceea ce ar fi trebuit să ridice suspiciuni cu privire la dezvoltarea ulterioară a fătului, fiind surprinzător faptul că dr. C., având ca specializare obstetrică-ginecologie și secundar competență ecografie fetală, a ignorat acest semn patognomonic pentru spina bifida, neconsemnându-l în concluziile examinării." De asemenea, experții au constatat, din buletinul ecografic din data de 10 aprilie 2008, efectuat la o vârstă cronologică de 26 săptămâni și 3 zile, că "sunt consemnate valori ale diametrului biparietal și circumferinței craniene mai mici decât vârsta de gestație (...), aspect care ar fi trebuit să determine o examinare ecografică minuțioasă a coloanei vertebrale de către specialist." Totodată, experții arată că "reducerea dimensiunilor craniului - atestată de diametrul biparietal și circumferința craniană, se asociază cu spina bifida deschisă și poate fi evidențiată ecografic începând chiar cu trimestrul I de sarcină." Prin urmare, experții au considerat că "ecografia efectuată pe data de 10 aprilie 2008, oferea elemente de morfologie fetală cranio-cerebrală, cu valoare predictivă pentru un posibil defect de tub neural de tipul spina bifida deschisă, ceea ce ar fi impus investigarea minuțioasă a coloanei vertebrale fetale, dar care au fost ignorate de dr. C." În același sens este și Decizia nr. 1008 din 23 septembrie 2009 a Comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor București, prin s-a constatat efectuarea cu superficialitate de către intimatul-pârât dr. C. a ecografiilor. Este adevărat că prin Decizia nr. 85 din 15 iulie 2011, Comisia superioară de disciplină a admis contestația dr. C. și a anulat în tot decizia anterioară, însă în cuprinsul aceste decizii, s-a arătat că analiza s-a bazat exclusiv pe mențiunile scriptice ale intimatului-pârât C. din cuprinsul buletinelor ecografice, iar nu pe dovezi iconografice, singurele imagini existente în 3D neavând nicio relevanță diagnostică în cauză. Mai mult, conform recomandărilor Ghidului de bună practică al Grupului de lucru pentru explorarea ecografică prenatală a ISUOG, precum și Ghidului Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie, raportul de examinare ecografică din trimestrul II de sarcină trebuie "produs fie ca document electronic și/sau pe hârtie. Imaginile vizualizărilor standard (stocate electronic sau sub formă de copii tipărite) trebuie, de asemenea, produse și stocate", aparatul utilizat de intimatul-pârât C. având, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, "funcție de backup pentru salvarea datelor din memoria internă." Cu toate acestea, intimatul-pârât C. nu a respectat această obligație, la dosar neexistând materialul documentar imagistic standard, care să conțină imagini tip ale unei examinări morfologice fetale, imagini care ar fi trebuit stocate, ci doar 3 - 4 fotografii nerelevante, potrivit raportului de expertiză, dar și Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor din România. Prin urmare, instanța de apel a apreciat că, acționând neglijent și superficial, intimatul-pârât C. nu a diagnosticat malformația de care suferea fătul, eroarea de diagnostic având drept consecință neinformarea apelanților reclamanți, deși, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului "pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale, precum și cu privire la date despre diagnostic și tratament." În situația în care apelanta-reclamantă ar fi fost informată, pe baza unui diagnostic corect despre afecțiunea fătului, putea decide dacă păstrează sarcina, situație în care ar fi fost pregătită psihologic că va naște, va crește și va îngriji un copil cu o malformație atât de gravă cum este spina bifida aperta (cea mai gravă formă de spina bifida), sau să solicite efectuarea unui avort terapeutic, având în vedere că numai jumătate dintre copiii cu spina bifida deschisă ating vârsta de 5 ani și majoritatea supraviețuitorilor prezintă grade majore de handicap. În acest sens, instanța de apel a avut în vedere că, deși dispozițiile art. 185 alin. (1) lit. c) din C. pen. (în vigoare la data examenelor ecografice) incriminau infracțiunea de provocare ilegală a avortului, alin. (6) lit. b) al aceluiași articol prevedea că: "Nu se pedepsește întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic în cazul prevăzut în alin. (1) lit. c), când întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispozițiilor legale." Prin urmare, dacă intimatul-pârât C. nu ar fi fost neglijent și ar fi diagnosticat malformația fetală încă de la prima ecografie, când sarcina avea 17 săptămâni, ori cel mai târziu la cea de a doua ecografie, când sarcina avea 25 de săptămâni, apelanții-reclamanți puteau fi informați cu privire la malformația de care suferea fătul și puteau adopta o decizie mai avantajoasă în plan terapeutic, inclusiv de a întrerupe cursul sarcinii. O astfel de atitudine constituie faptă ilicită și este de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a intimatului-pârât C. pentru prejudiciul moral produs apelanților-reclamanți, ca urmare a încălcării dreptului la informare al acestora cu privire la malformația fătului. Cu privire la proba prejudiciului moral și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, curtea de apel a reținut că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat în mod constant că dovada faptei ilicite este suficientă, prejudiciul și legătura de cauzalitate fiind prezumate. Făcând aplicarea criteriilor jurisprudențiale dezvoltate de instanțele naționale și instanța europeană, curtea de apel a acordat reclamanților suma de 85.000 euro cu titlu de daune morale, sumă pe care a considerat-o ca fiind de natură a conferi reclamanților o satisfacție echitabilă. În ceea ce o privește pe intimata E., instanța de apel a constatat că aceasta a examinat-o ecografic pe apelanta-reclamantă la data de 11 iunie 2008, când sarcina avea vârsta de 35 de săptămâni și, chiar dacă malformația de care suferea fătul putea fi depistată, iar apelanților reclamanți li s-ar fi adus la cunoștință acest diagnostic, aceștia nu ar mai fi avut opțiunea unui avort terapeutic, potrivit legislației în vigoare în România, precum și în țările membre ale Uniunii Europene. În ceea ce privește răspunderea SC D. SRL în calitate de comitent, pentru fapta intimatului pârât C., în condițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., instanța de apel a reținut că un contract de muncă nu este esențial pentru nașterea raportului de prepușenie. Pentru calitățile de comitent și prepus este definitorie existența unui raport de subordonare rezultat din împrejurarea că, pe baza acordului dintre ele, o persoană fizică sau juridică a încredințat unei persoane fizice o anumită însărcinare. De asemenea, curtea de apel a avut în vedere dispozițiile art. 646 - 647 din Legea nr. 95/2006 și a apreciat că, deși între chemata în garanție SC D. SRL și intimatul-pârât C. nu a fost încheiat un contract de muncă, acesta din urmă și-a exercitat activitatea în baza unor contracte de prestări servicii, caz în care răspunderea unității medicale este angajată în temeiul textelor de lege menționate. În ceea ce privește cererea de chemare în garanție a SC G. SA, instanța de apel a reținut că aceasta avea la datele celor două ecografii calitatea de asigurător al intimatului-pârât C., conform poliței de asigurare de răspundere civilă profesională seria x nr. x din data de 27 martie 2007. Chiar dacă prejudiciul moral produs prin încălcarea dreptului de informare a pacientului, cauzat de neglijența în stabilirea diagnosticului, nu a fost prevăzut ca risc asigurat în cuprinsul condițiilor de asigurare, nu poate fi ignorat faptul că între intimatul-pârât C. și chemata în garanție SC G. SA există și un raport juridic izvorât din lege, respectiv în temeiul art. 591 - 592 din același act normativ. Prin urmare, curtea de apel a considerat că este întemeiată cererea de chemare în garanție a S.C. G. S.A., urmând ca aceasta să suporte, în calitate de asigurător, cuantumul daunelor stabilite în sarcina asiguratului C., în limita sumei de 62.000 euro în echivalent în RON la data plății, reprezentând suma asigurată prin polița de asigurare de răspundere profesională seria x nr. x din data de 27 martie 2007. Instanța a apreciat însă că obligația de despăgubire nu poate fi angajată și în sarcina chematei în garanție SC H. SA care, în lipsa unei polițe de asigurare de răspundere civilă a medicilor valabilă la datele când au fost efectuate cele două ecografii, nu avea calitatea de asigurător de răspundere civilă profesională a intimatului-pârât C. În termen legal, împotriva acestei decizii au promovat recurs pârâții C., SC D. SRL și E., precum și chemata în garanție SC G. SA, cea din urmă parte atacând cu recurs și încheierea de ședință de la termenul din 24 mai 2016.

Prin Decizia nr. 193 din 27 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurenta-pârâtă E., a admis recursurile formulate de pârâții C. și SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 527/A din 5 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și recursul formulat de chemata în garanție SC G. SA împotriva aceleiași decizii și a încheierii de ședință din data de 24 mai 2016, a casat decizia și încheierea recurate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Înalta Curte a reținut că prin decizia recurată, cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei E. a fost respinsă ca neîntemeiată. În consecință, această pârâtă nu este parte căzută în pretenții, iar prin promovarea recursului de față nu ar putea obține vreun beneficiu legal ori vreun folos practic direct și personal. Cu privire la criticile recurenților pârâții și ale recurentei chemate în garanție privind încălcarea formelor de procedură de către instanța de apel prin depășirea limitelor caracterului devolutiv al apelului, cu consecința încălcării principiilor disponibilității, al contradictorialității și al dreptului la apărare, Înalta Curte a reținut următoarele: Instanța de apel, în analiza criticii privind nevalabilitatea punctului de vedere exprimat de Comisia superioară medico-legală derivând din lipsa semnăturii persoanelor nominalizate în Ordinul ministrului sănătății nr. 1196/2013, mai exact a prof. dr. M., era ținută să procedeze la calificarea juridică a acestei critici de procedură susținute de apelanții-reclamanți. Întrucât aceștia tindeau la constatarea nulității punctului de vedere exprimat de Comisia superioară medico-legală, instanța de apel trebuia să evalueze această critică pe temeiul dispozițiilor art. 108 C. proc. civ., stabilind dacă nulitatea invocată de către reclamanți este o nulitate de ordine publică (art. 108 alin. (1) C. proc. civ.) sau o nulitate de ordine privată (art. 108 alin. (2) C. proc. civ.). În raport de această dezlegare, se impunea și determinarea momentului până la care reclamanții puteau să formuleze astfel de susțineri, întrucât numai nulitatea de ordine publică putea fi invocată în mod valabil în orice stare a pricinii, așadar, și prin motivele de apel, astfel cum reclamanții au procedat, iar nu numai la prima zi de înfățișare ce a urmat după pretinsa neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond la prima instanță în fața căreia proba a fost administrată, precum în cazul nulităților de ordine privată. Astfel, Înalta Curte a stabilit ca, în rejudecare, dacă va considera că nulitatea invocată este una de ordine publică, instanța de apel va trebui să analizeze, în raport de dispozițiile legale incidente cuprinse în O.G.. nr. 1/2000 și H.G. nr. 774/2000, dacă lipsa semnăturii unuia dintre membrii permanenți ai Comisiei superioare medico-legale poate conduce la nulitatea probei, în condițiile în care Comisia funcționează în mod legal și își îndeplinește în mod valabil atribuțiile cu un anumit cvorum prevăzut de lege. În absența unor critici ale apelanților care să aibă ca obiect contestarea modalității de desemnare a unuia dintre membrii nepermanenți (prof. univ. dr. I.), precum și în lipsa unui motiv de ordine publică pe care instanța de apel să-l fi supus în mod explicit dezbaterii părților, cercetarea modalității de desemnare a membrilor Comisiei superioare de medicină legală care au participat la ședința comisiei din data de 17 septembrie 2015 apare ca fiind o măsură nelegală. În consecință, măsurile procedurale dispuse de instanța de apel cu acest obiectiv sunt lovite de nulitate în temeiul art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dată fiind încălcarea principiului disponibilității, al contradictorialității, al dreptului la apărare, precum și a limitelor devoluțiunii stabilite și permise în apel, în acord cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, constatând incidența art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut caracterul fondat și al recursului chematei în garanție SC G. SA împotriva încheierii de la termenul din de judecată din data de 24 mai 2016, termen la care instanța de apel a dispus menționatele verificări pe calea unei adrese emise către Comisia superioară medico-legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici. Cu referire la proba științifică administrată în cauză, Înalta Curte a constat că la termenul de judecată din data de 14 mai 2015, în temeiul dispozițiilor art. 24 din O.G. nr. 1/2000, tribunalul a dispus înaintarea către Comisia superioară medico-legală a raportului de expertiză medico-legală, avizat de Comisia de avizare și control, împreună cu opinia expertului parte al pârâtului C. Niciuna dintre părți nu a formulat apel împotriva acestei măsuri dispuse de prima instanță, astfel că necesitatea avizării raportului de expertiză medic-legală, în contextul anterior descris, era o măsură procedurală intrată sub autoritate de lucru judecat și care nu putea fi reapreciată de instanța de apel. Prin urmare, Înalta Curte a constatat că, în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 24 din O.G.. nr. 1/2000. Totodată, instanța de recurs a considerat că este lovită de sancțiunea procedurală a nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și concluzia curții de apel privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.G.. nr. 1/2000, în condițiile în care, în cauză, tribunalul a fost confruntat cu un act medico-legal contrar expertizei, și anume punctul de vedere exprimat de expertul parte al pârâtului, ipoteză în care norma menționată prevede verificarea și avizarea expertizei de către Comisia superioară medico-legală. Înalta Curte a constatat că instanța de apel a depășit limitele permise de art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și prin raportare la dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.G.. nr. 1/2000 în ceea ce privește actul procedură întocmit de Comisia superioară medico-legală care a conceput propriile concluzii și nu a avizat raportul de expertiză medico-legală aprobat de comisia de avizare și control, deoarece reclamanții-apelanți nu au formulat astfel de critici în apel și nici instanța nu a invocat vreun motiv de ordine publică referitor la aceste aspecte. Mai mult, în absența oricărei demonstrații fundamentate pe probele administrate în cauză, instanța de apel a concluzionat că punctul de vedere al Comisiei superioare medico-legale a fost întocmit exclusiv de prof. dr. I., iar ceilalți membri ai comisiei doar și-au însușit documentul prin semnare. În acest context, instanța de apel a înlăturat punctul de vedere al Comisiei superioare medico-legale din ansamblul probator al cauzei și a procedat la rejudecarea pricinii doar pe baza expertizei medico-legale efectuate de dr. K. și dr. L., avizate de Comisia de avizare și control al actelor medico-legale. Înalta Curte a apreciat că o astfel de soluție este inacceptabilă întrucât, în cauza de față, punctul de vedere al Comisiei superioare medico-legale este o probă administrată, iar în sistemul de drept românesc nicio probă nu are valoare absolută și nu poate rămâne dobândită cauzei decât dacă au fost respectate formele de procedură reglementate pentru valabila sa administrare, iar legalitatea acesteia poate face obiectul controlului judiciar, în condițiile prevăzute de lege. Numai în ipoteza aplicării corecte a sancțiunii nulității probei (dacă era cazul și dacă regimul juridic al nulității invocate de reclamanți prin motivele de apel permitea această dezlegare), instanța de apel ar fi putut dispune în mod legal înlăturarea acestei probe. Cu toate acestea, chiar și înlăturarea punctului de vedere al Comisiei superioare medico-legale nu permitea curții de apel soluționarea cauzei doar pe baza expertizei medico-legale avizate de Comisia de avizare și control al actelor medico-legale, întrucât, astfel cum prevede art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel poate dispune (între altele) refacerea probelor administrate la prima instanță. Dacă o probă ar fi înlăturată pentru motivul nulității, aceasta trebuie refăcută prin îndreptarea neregularităților care au condus la sancționarea ei, astfel cum prevede art. 106 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, Înalta Curte a constatat caracterul fondat al susținerilor recurentei-pârâte SC D. SRL și a dispus ca în rejudecare, instanța de apel să analizeze existența sau inexistența raportului de prepușenie dintre pârâtul C. și SC D. SA, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., iar nu în baza art. 646 - 647 din Legea nr. 95/2006 (respectiv art. 657 - 658 în numerotarea actuală a legii), temei juridic străin de cauză. În ceea ce privește recursul declarat de chemată în garanție SC G. SA, Înalta Curte a constatat că, deși această parte a solicitat instanței de apel ca, în cazul în care va considera că apelul reclamanților este fondat, să dispună respingerea cererii de chemare în garanție, constatând prescrierea dreptului la acțiune al pârâtului C., în temeiul art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, instanța de apel nu a analizat această apărare; pârâtul C. a invocat, la rândul său, în apărare, dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, precum și prevederile art. 677 din Legea nr. 95/2006. Prin urmare, Înalta Curte a dispus ca, în rejudecare, instanța de apel să verifice și apărările recurentei-chemate în garanție și să le analizeze pe cele care nu și-au găsit dezlegare prin decizia instanței de recurs.

Rejudecând cauza, prin Decizia civilă nr. 703A din 8 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind cererea de chemare în garanție, a respins, ca inadmisibilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC D. SRL și a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 1382 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. A obligat pe apelanți la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC D. SRL și a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanție a SC G. SA. Curtea de apel a constat că nulitățile invocate în legătură cu răspunsul Comisiei superioare medico-legale din Adresa nr. x/2015, care au vizat dispozițiile art. 24 din O.G. nr. 1/2000 și modalitatea de desemnare a prof. dr. I. în această comisie (și, implicit, semnarea actului de procedură de cel desemnat) sunt nulități absolute ale actului de procedură (în sensul art. 108 alin. (1) C. proc. civ.) Instanța de apel a apreciat în acest sens că dispozițiile art. 22 din O.G. nr. 1/2000 care reglementează modul de funcționare și componența Comisiei superioare medico-legale ocrotesc un interes public, astfel încât încălcarea lor este sancționată cu nulitatea absolută. Prin urmare, prin încheierea de ședință din data de 8 septembrie 2017, Curtea de apel a constatat nulitatea absolută a răspunsului Comisiei superioare medico-legale din adresa nr. x/2015 pentru motivul nulitate decurgând din neconformitatea acestui răspuns cu prevederile art. 24 din O.G. nr. 1/2000 și a dispus refacerea actului de procedură, solicitând verificarea/avizarea raportului de expertiză medico-legală nr. A1/8766. La data de 29 aprilie 2018, a fost depusă Adresa nr. x din 13 aprilie 2018 emisă de Comisia superioară medico-legală de infirmare a raportului de expertiză medico-legală nr. A1/8766. La termenul de judecată din data de 25 mai 2018, curtea de apel a respins cererea apelanților reclamanți pentru efectuarea unei noi verificări a raportului de expertiză medico legală nr. A1/8766 de către Comisia superioară medico-legală cu motivarea că, prin Adresa nr. x din 20 februarie 2018, Comisia superioară medico-legală a refăcut proba anulată, conform art. 24 din O.G. nr. 1/2000. Curtea de apel a respins, ca inadmisibilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC D. SRL reținând că, prin sentința apelată, acțiunea a fost respinsă față de această parte ca nefondată, iar intimata pârâtă nu a înțeles să formuleze apel împotriva sentinței, invocând excepția prin întâmpinare. Curtea de apel a respins, ca nefondată, și excepția prescripției dreptului la acțiune privind cererea de chemare în garanție, invocată de intimata chemată în garanție SC G. SA, reținând că cererea de chemare a în garanție a acestei părți a fost formulată de intimatul pârât C. în fața Judecătoriei sectorului 3 București, prin întâmpinarea depusă la data de 25 februarie 2011, în termenul legal de 2 ani prevăzut de art. 3 alin. (2) raportat la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în cauză în raport de prevederile art. 201 din Lege nr. 71/2011. Analizând în rejudecare sentința apelată, instanța de apel a reținut următoarele: Sunt nefondate motivele de nulitate absolută ale răspunsului Comisiei superioare medico-legale din Adresa nr. x/2015 decurgând din lipsa semnăturii prof. dr. M. și din modalitatea de desemnare a prof. dr. I. în Comisia superioară medico-legală (și care decurge implicit din semnarea actului de procedură de cel desemnat). Curtea de apel a precizat că aceste motive de nulitate sunt suplimentare celui admis prin încheierea de ședință din 08 septembrie 2017. Motivul de nulitate analizat și admis prin încheierea de ședință din 8 septembrie 2017 a vizat neconformitatea răspunsului Comisiei superioare medico-legale de avizare și control din adresa nr. x/2015 cu dispozițiile art. 24 din O.G. nr. 1/2000 și a determinat refacerea actului de procedură. Totodată, instanța de apel a precizat că nu va examina și motivele de nulitate absolută ale răspunsului Comisiei superioare medico-legale refăcut prin adresa nr. x/13 aprilie 2018 de infirmare a Raportului de expertiză medico-legală nr. A1/8766, deoarece la termenul de judecată din data de 25 mai 2018 nici apelanții și nici curtea din oficiu nu au invocat motive de nulitate absolută împotriva actului procedural refăcut. Curtea de apel nu a admis motivele de nulitate ale răspunsului Comisiei superioare medico-legale din adresa nr. x/2015 legate de lipsa semnăturii prof. dr. M. și din modalitatea de desemnare a prof. dr. I., respectiv de semnarea actului de procedură de cel desemnat, deoarece a apreciat că prof. dr. I. a fost cooptat în mod legal la lucrările Comisiei superioare medico-legale, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 459/2001 modificată, ca specialist în obstetrică-ginecologie și șef secție de specialitate la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon. Semnarea răspunsului comisiei de un număr de 11 dintre cele 15 persoane nominalizate în Anexa 1 din Ordinul nr. 1196/2013, respectiv de majoritatea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Anexa la H.G. nr. 744/2000, este legală chiar dacă nu cuprinde și semnătura prof. dr. M. Instanța de apel a apreciat că, în raport de răspunsul Comisiei superioare medico-legale refăcut prin adresa nr. x/13 aprilie 2018 de infirmare a Raportului de expertiză medico-legală nr. A1/8766, nu pot fi primite nici criticile privind valoarea probatorie a raportului Comisiei superioare medico-legale, respectiv cele legate de posibilitatea și obligația legală a judecătorului de a cenzura acest raport care este contradictoriu Raportului de expertiză medico-legală nr. A1/8766. În acest sens, instanța de apel a considerat că, pentru a stabili dacă examinările ecografice ale apelantei reclamante efectuate de către intimatul pârât C. au fost superficiale și necorespunzătoare, respectiv pentru a determina caracterul ilicit al faptei intimatului pârât, instanța nu se poate pronunța decât în raport de părerea unor specialiști, proba științifică medico legală fiind necesară și determinată pentru lămurirea acestei împrejurări de fapt. În aplicarea prevederilor art. 24 din O.G. nr. 1/2000, curtea de apel a procedat la anularea răspunsului Comisiei superioare medico-legale de avizare și control din Adresa nr. x/2015, proba fiind refăcută prin răspunsul Comisiei superioare medico-legale din Adresa nr. x din 13 aprilie 2018 prin care s-a menționat explicit că se infirmă Raportul de expertiză medico-legală nr. A1/8766. Prin adresa nr. x/13 aprilie 2018, Comisia superioară medico-legală a constatat că, din analiza documentelor ecografice, nu rezultă încălcări ale protocolului de efectuare a examenului ecografic, că nu există imaginile ecografice propriu-zise, ci analiza descriptivă a unor buletine ecografice, că la examinările din data de 09.02.2008 și de 10 aprilie 2008, elementele structurale ale fătului consemnate în rapoartele ecografice erau în limite normale sau acceptate ca variații normale de biometrie. Față de aceste concluzii cu relevanță probatorie din Adresa nr. x din 13 aprilie 2018 emisă de Comisia superioară medico-legală, în mod temeinic și legal tribunalul a reținut că fapta intimatului pârât C. nu are caracter ilicit în sensul art. 642 din Legea nr. 95/2005 și art. 998 - 999 din C. civ. de la 1864. Curtea de apel a apreciat că, chiar dacă hotărârea Comisiei superioare de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor se pronunță într-o procedură administrativă cu privire la existența unei încălcări a protocoalelor profesionale de către un medic, stabilind existența sau inexistența unei abateri profesionale, nu mai puțin adevărat este că acest act decizional are valoarea unui indiciu probatoriu ce trebuie coroborat de către instanță cu celelalte probe administrate în cauză. De altfel, prima instanță nu și-a întemeiat în cauză soluția exclusiv pe argumentele Comisiei superioare de disciplină, ci pe ansamblul materialului probator administrat. În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., curtea de apel a obligat pe apelanți la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC D. SRL, reduse corespunzător muncii prestate de avocat prin formularea întâmpinării, a excepțiilor invocate și a concluziilor orale asupra probelor solicitate și asupra apelului. Totodată, a respins ca nefondată cererea chematei în garanție SC G. SA de acordare a cheltuielilor de judecată, reținând că această parte nu a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli în faza de judecată a apelului.

Reclamanții A. și B. au declarat, în termen legal, recurs împotriva încheierii de ședință din data de 25 mai 2018 și împotriva Deciziei civile nr. 703A din 8 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în cuprinsul ei, reclamanții au formulat următoarele critici: a. Prin primul motiv de apel, reclamanții au susținut că normele care reglementează componența nominală a Comisiei superioare medico-legale sunt de ordine publică și nu de ordine privată. Critica formulată viza nu lipsa cvorumului prin lipsa semnăturii prof. dr. M., ci faptul că prof. dr. I. a semnat răspunsul formulat de Comisia superioară medico-legală în calitate de membru al acestei comisii, în condițiile în care nu a fost numit prin ordin al ministrului, publicat în Monitorul Oficial. Deși prin încheierea din data de 8 septembrie 2017, curtea de apel a statuat în sensul că, față de prevederile imperative ale art. 22 din O.G. nr. 1/2000, susținerile apelanților subsumate avizării în condițiile legii a raportului medico-legal de către Comisia superioară constituie un motiv de nulitate absolută, în considerentele deciziei atacate este analizat doar motivul de nulitate decurgând din neconformitatea răspunsului Comisiei superioare medico-legale de avizare și control cu art. 24 din O.G. nr. 1/2000. Or, prin încheierea din data de 8 septembrie 2017, Curtea de Apel București s-a pronunțat cu privire la două aspecte: i) necesitatea avizului Comisiei superioare potrivit art. 24 din O.G. nr. 1/2000, sens în care s-a dispus refacerea probatoriului sub acest aspect și ii) respectarea prevederilor imperative ale art. 22 din O.G. nr. 1/2000. Practic, prin hotărârea atacată, instanța de apel a considerat că nulitatea invocată a fost acoperită prin refacerea avizului Comisiei superioare medico-legale prin Adresa nr. El/4727/2015 din 13 aprilie 2018, prin care nu au fost avizate concluziile Raportului medico-legal nr. A1/7866/2013. La termenul din data de 25 mai 2018, instanța de apel a respins susținerea reclamanților privind nerespectarea prevederilor imperative ale art. 24 din O.G. nr. 1/2000 cu privire la Adresa nr. El/4727/2015 din 13 aprilie 2018, instanța considerând în mod eronat că această susținere a vizat doar noi verificări. Este greșită motivarea curții de apel referitoare la posibilitatea de a fi cooptați în Comisia superioară medico-legală și alți specialiști, întrucât reclamanții nu au contestat această posibilitate, ci au contestat semnarea avizului emis de această comisie de către prof. dr. I. în calitate de membru. Totodată, este greșită validarea Adresei nr. El/4727/2015 din 13 aprilie 2018 prin care doar se infirmă concluziile lucrării medico-legale cu nr. Al/7866/2013, deoarece, potrivit art. 24 alin. (2) din O.G. nr. 1/2000, în cazul în care nu pot fi avizate actele medico-legale, Comisia superioară medico-legală recomandă refacerea totală sau parțială a lucrărilor și doar în această recomandare poate formula propuneri sau concluzii proprii. Textul nu prevede posibilitatea Comisiei superioare de a formula concluzii proprii în lipsa recomandării de a se reface total sau parțial lucrarea. Nu se poate reține nici motivarea curții de apel potrivit căreia nici părțile și nici instanța nu au invocat motive de nulitate absolută a Adresei cu nr. El/4727/2015 din 13 aprilie 2018, întrucât în ședința din data de 25 mai 2018 recurenții au susținut încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 1/2000. b. Cel de-al doilea motiv de apel viza valoarea raportului Comisiei superioare medico-legale și posibilitățile instanței de a cenzura opinia comisiei, iar acest motiv de apel a fost respins de curtea de apel cu motivarea că instanța a anulat Adresa x/2015, iar proba a fost refăcută prin adresa din 13 aprilie 2018. În realitate, prin încheierea din data de 8 septembrie 2017, curtea de apel a reținut că susținerile apelanților, subsumate avizării în condițiile legii a raportului medico legal de către Comisia superioară, cuprind motive de nulitate absolută și, în raport de prevederile imperative ale art. 24 din O.G. nr. 1/2000, a dispus refacerea probatoriului. Cu toate acestea, Curtea de Apel București, în partea dispozitivă a încheierii, nu a anulat Adresa nr. x/2015, astfel cum se pretinde prin decizia atacată, ci a dispus doar înaintarea raportului de expertiză medico-legală însoțit de alte documente către Institutul Național de Medicină Legală în scopul aplicării art. 24 alin. (1) sau (2) din O.G. nr. 1/2017. Recurenții susțin că pot fi supuse controlului judiciar concluziile proprii ale Comisiei superioare medico-legale și că, în cauză, aceste concluzii nu respectă prevederile alin. (1) și (2) al art. 24 din O.G. nr. 1/2000. Reclamanții analizează cuprinsul raportului de expertiză medico-legală și arată că acest raport, care este în contradicție cu concluziile Comisiei superioare medico-legale, dovedește că există culpa medicului C., constând în nerespectarea obligațiilor prevăzute în protocoalele ecografice recunoscute legal și a obligației de stocare a imaginilor ecografice, precum și că existau elemente predictibile de natură a pune un diagnostic cu privire la evoluția sarcinii. Contrar deciziei de casare care a statuat în sensul că nici o probă nu are valoare absolută și nu poate rămâne dobândită cauzei decât dacă au fost respectate formele de procedură reglementate pentru valabila sa administrare, Curtea de Apel București, prin decizia atacată, absolutizează răspunsul cuprins în Adresa nr. El/4727/2015 din 13 aprilie 2018 și emis cu încălcarea art. 24 din O.G. nr. 1/2000, necenzurând nici legalitatea acestuia și nici concluziile sale pentru a se putea pronunța asupra îndeplinirii condițiilor răspunderii delictuale. c. Tot cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, curtea de apel a respins ca nefondat și cel de-al treilea motiv de apel formulat în legătură imputarea neatacării de către reclamanți a deciziei Comisiei superioare de disciplină. Recurenții invocă hotărârea pronunțată în cauza Eugenia Lazăr împotriva României de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului și arată că instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale independent de formularea unei plângeri administrative care viza anularea unui act administrativ unilateral. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: a. Sub aspect probatoriu, în cauză a fost efectuat Raportul de expertiză medico-legală înregistrat sub nr. x/2013 (pag. 255, vol. II din dosarul primei instanțe). Acest raport a primit Avizul nr. x/2015 din partea Comisiei de avizare și control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici. Comisia superioară medico-legală a emis două adrese în cauză - cea înregistrată sub nr. x/2015 în data de 25 septembrie 2015 (pag. 410, vol. II din dosarul primei instanțe) și cea înregistrată sub nr. x/2015 în data de 13 aprilie 2018 (pag. 100 din dosarul instanței de apel). În legătură cu primul răspuns al Comisiei superioare medico-legale - cel înregistrat sub nr. x/2015 în data de 25 septembrie 2015 - au fost formulate de către reclamanți două motive de nulitate: una decurgând din pretinsa încălcarea a art. 22 din O.G.. nr. 1/2000 și cealaltă întemeiată pe art. 24 din același act normativ. Ambele nulități au fost calificate de instanța de apel prin încheierea din data de 8 septembrie 2017 ca fiind nulități de ordine publică. În ceea ce privește nulitatea întemeiată pe art. 22 din O.G.. nr. 1/2000, curtea de apel a apreciat că, întrucât neregularitatea izvorâtă din pretinsa nesocotire a acestui articol constituia și un motiv de apel, ea se impune a fi analizată prin considerentele deciziei ce se va pronunța asupra fondului apelului. Nulitatea întemeiată pe art. 24 din O.G.. nr. 1/2000 a fost considerată întemeiată de către instanța de apel și a determinat, potrivit încheierii de la termenul din data de 8 septembrie 2017, refacerea probei constând în avizarea de către Comisia superioară medico-legală a raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză. Proba a fost refăcută, fiind emis un nou răspuns al Comisiei superioare medico-legale, și anume cel înregistrat sub nr. x/2015 din data de 13 aprilie 2018. Nu po