ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2239/2020

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 20.06.2018, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu C., S.C. D. S.R.L., S.C. E. România S.R.L. și S.C. F. S.R.L. obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pârâții S.C. D. S.R.L. și S.C. E. România S.R.L sunt părți ale grupului F., cum reiese de pe site-ul de prezentare al acestora. Pe fondul cauzei, au învederat că reclamanta B. a decis ca sarcina să îi fie urmărită de un medic ce își desfășura activitatea în cadrul pârâtei S.C. D. S.R.L., însă după naștere, care s-a produs la o altă unitate spitalicească, aceasta a fost informată cu privire la riscul crescut al noului născut de a prezenta sindromul Down. În final, diagnosticul stabilit a fost unul mult mai complex. În atare situație, impută pârâtului C. neidentificarea malformațiilor congenitale ale cordului fătului, deși acest lucru era posibil, iar pârâtei S.C. E. România S.R.L. prezentarea unui rezultat eronat al investigațiilor. În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 1349 și urm. C. civ., Legea nr. 95/2006.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență: 2.1. Prin sentința civilă nr. 1080 din 17 mai 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesual pasive și a respins cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții S.C. E. România S.R.L. și S.C. F. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unor părți lipsite de calitate procesuală, a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și S.C. D. S.R.L., spre competentă soluționare Tribunalului Argeș. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâții S.C. E. S.R.L. și F. S.R.L. nu au calitate procesual pasivă, iar ceilalți doi pârâți, S.C. D. S.R.L. și C. au sediul, respectiv, domiciliul în Pitești, iar, în raport de prevederile art. 107 C. proc. civ., dar și de art. 113 alin. (1) pct. 9, C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Argeș. 2.2. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 417 din 13 noiembrie 2019, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, a suspendat orice act de procedură și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Argeș a reținut următoarele: Având în vedere că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că domiciliul pârâtului C., la data sesizării instanței, era în București, că reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu toți cei patru pârâți și că intenția reclamanților este de obligare a pârâților, în solidar, susținându-se faptul că pârâta D. S.R.L. face parte dintr-un grup al S.C. E., respectiv al S.C. F. și este răspunzătoare pentru prejudiciu, în baza art. 107 C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cauzei aparține instanței din București. Pe de altă parte, excepția de necompetență teritorială putea fi invocată doar de către pârâți, în termenul defipt de lege, iar nu și de către instanță, din oficiu. Or, în speță, niciuna dintre părți nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, pentru ca aceasta să statueze cu privire la această chestiune, excepția necompetenței invocată de pârâta S.C. E. S.R.L., prin întâmpinare, privind necompetența materială a instanței, din perspectiva dispozițiilor legii speciale. Ratione materia, instanța din București este competentă și prin prisma locului unde s-au produs efectele faptei pretins ilicite, potrivit art. 113 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere faptul că nașterea copilului s-a produs la un spital din București. 2.

Prin decizia nr. 486/19.02.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că, Tribunalul București, în dezacord cu rigorile impuse de dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunțat, mai întâi, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, constatând că pârâtele S.C. E. S.R.L. și F. S.R.L. nu pot sta în judecată în calitate de pârâte și, ulterior, asupra excepției necompetenței sale teritoriale, reținând că nu este competentă teritorial să judece. Procedând astfel, și depășind momentul primului termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, instanța nu se mai putea dezînvesti cu privire la soluționarea pricinii și nu mai putea constata că nu este competentă teritorial să judece, chiar și în contextul prevederilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ., reținute de aceasta ca fiind incidente cauzei. Or, depășind momentul procesual în care era îndrituită să supună dezbaterii părților chestiunea privind excepția necompetenței sale teritoriale și materiale, invocată prin întâmpinări, instanța nu mai poate reține ulterior, că nu este competentă teritorial să judece pricina. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 11.03.2020, sub același număr unic de dosar. 2.

Prin sentința civilă nr. 231/15.05.2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Pitești. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut că, prezenta cauză este una civilă, iar, față de dispozițiile art. 687 L 95/2006, potrivit cu care instanța competentă să soluționeze litigiile generate de aplicarea acestui act normativ este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială s-a săvârșit actul de malpraxis reclamat, a dat eficiență prevederilor art. 94 pct. 3 C. proc. civ., statuând că judecătoriei îi revine competența exclusivă pentru judecata acestei cereri. A mai arătat tribunalul că, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 401/21.02.2019, pronunțată de secția I Civilă. 2.

Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr. 3423 din 22 iulie 2020, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, a suspendat orice act de procedură și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Pitești a reținut următoarele: În cadrul primului regulator de competență, Înalta Curte a reținut că, în raport cu prevederile art. 130 și 131 alin. (1) Cod porocedură civilă, se impunea ca Tribunalul București, la primul termen de judecată, din 15.03.2019, cu procedura de citare legal îndeplinită, să se pronunțe prioritar, asupra excepțiilor privind competența materială și teritorială în soluționarea pricinii, invocate prin întâmpinări și numai în măsura în care constata că este competentă să judece cauza, se putea pronunța și cu privire la celelalte excepții. Or, depășind momentul procesual în care era îndrituită să supună dezbaterii părților chestiunea privind excepția necompetenței sale teritoriale sau materiale, invocată prin întâmpinări, instanța nu mai poate reține, ulterior, că nu este competentă să judece cauza. Hotărârile pronunțate de instanțele superioare în cadrul unui regulator de competență sunt obligatorii și au autoritate de lucru judecat. De asemenea, s-a reținut că, la primul termen de judecată, 15.03.2019, Tribunalul București a luat act că temeiul juridic al acțiunii este răspundere civilă delictuală și nu Legea 95/2006, astfel cum reclamanții au precizat și în cadrul procedurii prealabile, la solicitarea instanței, dar și în ședința publică de la acea dată și, în raport de acest temei a declinat, prin sentința civilă nr. 1080/17.05.2019 competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Același temei de drept al acțiunii a fost reținut și de Înalta Curte, în cadrul regulatorului de competență. Cu toate acestea, în ședința publică de la data de 15.05.2020 Tribunalul București a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale, reținând, în soluționarea acestei excepții, un alt temei de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, respectiv legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, fără a pune în discuția părților această nouă calificare a actelor și faptelor deduse judecății, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., încălcând chiar principiul disponibilității. Decizia nr. 401/21.02.2019, pronunțată de secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se poate aplica în prezenta cauză, atât timp cât, în respectiva cauză s-a statuat că reclamantul și-a întemeiat demersul judiciar pe dispozițiile speciale în materie, respectiv legea 95/2006, în complinirea cărora a apelat la dispozițiile de drept comun ce reglementează răspunderea civilă delictuală. Or, în prezenta cauză, reclamanții au precizat în mod expres, iar instanța a luat act de aceasta, că își întemeiază pretențiile pe răspunderea civilă delictuală, iar nu pe legea 95/2006. În raport de valoarea pretențiilor - 500.000 Euro, Judecătoria Pitești a constatat că, potrivit dispozițiilor legale sus-citate, tribunalul este instanța competentă. Deși Tribunalul București a admis numai excepția necompetenței materiale, se reține că, în considerente, a stabilit și competența teritorială, astfel că Judecătoria Pitești a pus în discuție și această excepție și s-a pronunțat și asupra acesteia, reținând că o astfel de competență s-a stabilit deja în prima decizie a Înaltei Curți. Pe de altă parte, a constatat că, în cazul unei competențe teritoriale alternative, cum este și cazul prezentei cauze (art. 107, art. 113 pct. 9 C. proc. civ.), reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente(art. 116 C. proc. civ.). Cum reclamanții au înțeles să aleagă Tribunalul București, ca și instanță competentă teritorial, a fost admisă excepția necompetenței materiale și teritoriale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență: Potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu." Textul legal se referă la obligația de verificare a competenței, indiferent de natura dispozițiilor procedurale încălcate, fără a distinge între competența de ordine privată sau publică, teritorială sau materială. Așa cum s-a reținut și în primul regulator de competență, din conținutul încheierii de la primul termenul de judecată, din 15 martie 2019, la care procedura de citare a fost legal îndeplinită, reiese că instanța inițial sesizată, Tribunalul București, nu a pus în discuția părților excepția necompetenței sale teritoriale și materiale, invocate prin întâmpinări, așa cum impuneau normele procesual civile, ci, constatând că întâmpinările formulate în cauză nu au fost transmise și celorlalte părți, a dispus comunicarea acestora. Față de aceste dispoziții legale, se constată că Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca instanță inițial sesizată, prin încălcarea prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. cu depășirea momentului primului termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, la termenul din 18.06.2019, s-a dezînvestit exclusiv în considerarea necompetenței teritoriale. Or, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanța avea obligația să-și verifice, la unul și același termen, competența sub toate aspectele, inclusiv competența materială, neputând a se accepta stabilirea succesivă a competenței, pe măsură ce instanța procedează la verificări cu acest obiect. Dacă ar fi posibilă o soluție de declinare cu încălcarea termenului stabilit de lege s-ar afecta stabilitatea raportului juridic procesual în fața instanței învestite, deoarece aceasta nu și-a îndeplinit în termenul legal obligația de a-și verifica competența și de a sesiza motivele care necesită declinarea de competență în favoarea altei instanțe. Prin urmare, Tribunalul București nu mai putea pune în discuție necompetența sa materială, ulterior soluționării primului regulator de competență, întrucât necompetența materială putea fi invocată de către părți ori de către judecător doar în fața primei instanțe, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în condițiile art. 131 din C. proc. civ., iar dezbaterea excepției de necompetență materială ulterior primului termen de judecată la care părțile sunt legal citate nu mai este posibilă, competența materială fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost introdusă cererea. Ca atare, ca instanță inițial sesizată, Tribunalul București nu mai putea pune în discuție excepția necompetenței materiale, deoarece termenul stabilit de legiuitor - primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe - a expirat și, chiar dacă ne aflăm în prezența unei excepții de ordine publică, legiuitorul nu a mai permis invocarea acestei excepții oricând. În ce privește competența teritorială, aceasta a fost stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin regulatorul de competență pronunțat prin decizia nr. 486/19.02.2020, hotărâre definitivă în raport de care instanța de trimitere (Tribunalul București) nu mai poate lua în discuție acest aspect. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,