ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4826/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, s-a solicitat modificarea în parte a Deciziei nr. 8495/08.08.2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtului la plata sumei de 24.830 RON, sumă la care urmează a se aplica dobânda legală penalizatoare începând cu data de 08.08.2017 și până la data plății efective, conform dispozițiilor O.G. nr. 13/2011, și menținerea în rest a deciziei contestate, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

Prin sentința nr. 901/2018 Curtea de Apel București a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat parțial Decizia nr. 8495/05.08.2016, în ceea ce privește neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 10.000 de RON daune morale și 965,77 RON daune materiale, a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata sumelor suplimentare menționate și a dobânzii legale calculate la acestea, începând cu data de 08.08.2017 până la data plății efective, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 700 de RON cheltuieli de judecată, a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la daunele morale, recurentul-pârât consideră că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 11-16 și art. 30 din Legea nr. 213/2015, precum și Decizia FGA nr. 258/16.11.2016.

Pentru stabilirea prejudiciului moral suferit în urma accidentelor de circulație, în vederea respectării principiului egalității de tratament în procesul de soluționare a pretențiilor de despăgubire se ține seama și de procedura internă validată de B., utilizată și de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate și depuse de către creditori pentru înscrierea la masa credală a societății debitoare aflată în faliment.

Prin această procedură internă standardizată, de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare, izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, se asigură un tratament echitabil și nediscriminatoriu față de orice victimă a accidentelor rutiere și se asigură o transparență în procesul adoptării soluției administrative.

Astfel, recurentul-pârât s-a raportat la această procedură, respectiv la Anexa 2 din Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese - criterii determinante vătămări corporale prag. 1, în cazul vătămării corporale cu respectarea integrală a funcționalităților, fiind considerată vătămare minoră cea care necesită un număr de maxim 30 de zile îngrijiri medicale, dacă nu se încadrează în situațiile expuse la pragurile 2 și 3 - 125 RON - 200 RON/zi de îngrijire medicală, astfel că s-a acordat valoarea de 135 RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând 2.025 RON.

Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale fiind stabilite prin apreciere, urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Aceste criterii au stat la baza aprecierii pretențiilor reclamanților, coroborate cu jurisprudența reflectată în Tabelul întocmit de asigurătorul B. S.A., urmărindu-se acordarea unei sume compensatorii, cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate în beneficiul persoanelor apropiate victimei accidentului sau sancționarea celui care, potrivit legii poate fi obligat la plata acestui tip de daune.

Astfel, recurentul-pârât susține că prima instanță a considerat în mod greșit că vătămarea corporală a reclamantei se încadrează în pragul 2 al Deciziei FGA nr. 258/16.11.2016, însănătoșirea acesteia fiind completă, fără vreo urmă fizică.

Referitor la daunele materiale, recurentul-pârât consideră că acestea trebuie dovedite cu documente justificative relevante, constând în chitanțe și facturi care să corespundă cheltuielilor ce se depun odată cu cererea administrativă.

În mod greșit, prima instanță a luat în considerare dovezi depuse cu ocazia soluționării procesului, despăgubirea se acordă în baza dispozițiilor Legii nr. 213/2015 și Normei ASF nr. 16/2015 și nu a vreunei răspunderi contractuale, izvorul obligațiilor fiind diferit.

Despăgubirea materială se acordă la o valoare justă și echitabilă, nu trebuie să depășească valoarea prejudiciului suferit de persoana păgubită.

În ceea ce privește soluția instanței de fond de acordare a dobânzii legale calculate la sumele suplimentare stabilite, începând cu data de 08.08.2017 și până la data plății efective, se arată că dispoziția încalcă prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, potrivit cărora nicio dobândă, majorare sau penalități de orice fel ori cheltuială, numită generic "accesorii", nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii insolvenței, în speță 02.12.2015, iar debitul privind accesoriile nu poate fi valorificat decât prin înscriere la masa credală.

Pe fondul recursului, intimata-reclamantă cere ca recursul să fie respins ca nefondat, recurenta ignoră traumele produse, dovedite cu înscrisuri justificative.

Daunele morale au fost solicitate ca urmare a faptului că reclamanta era însărcinată în 30 de săptămâni, moment în care a fost lovită frontal de o mașină, fiindu-i provocată o gravă suferință și o puternică tulburare emoțională.

Daunele materiale au fost stabilite în mod corect de prima instanță, deoarece recurentul-pârât, fără nicio justificare a înțeles să despăgubească reclamanta doar cu suma de 1.074 RON.

În privința dobânzii legale calculate asupra sumelor stabilite suplimentar de către judecătorul fondului, intimata-reclamantă susține că nu are aplicabilitate temeiul de drept invocat de recurent, deoarece este vorba despre o exercitare nelegală a atribuțiilor conferite de lege recurentului și nu de accesoriile reglementate de disp. art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Prealabil, în ceea ce privește excepția nulității recursului formulat de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocată de intimata-reclamantă A., Înalta Curte va reține că prin motivele de recurs se critică sentința atacată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a normelor legale referitoare la modul și criteriile de acordare a despăgubirilor materiale și morale, precum și a accesoriilor solicitate, norme reprezentate de disp. art. 11-16 și 30 din Legea nr. 213/2015, art. 21 alin. (2) și art. 40 din Norma ASF nr. 16/2015, Decizia FGA nr. 258/16.11.2016 - art. 49 din Ordinul nr. 14/2011 și art. 80 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Față de acestea, urmează să se respingă excepția nulității recursului, nefiind incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la criticile aduse soluției primei instanțe prin care a fost obligat pârâtul să emită o nouă decizie și să dispună plata suplimentară în cuantum de 10.000 RON daune morale în favoarea reclamantei, Înalta Curte va constata că acestea sunt fondate.

Instanța de fond, raportat la daunele morale acordate prin decizie administrativă, a reținut că este firesc ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, pârâtul să țină seama de criterii determinante, iar încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă, are în vedere și practica instanțelor de judecată în situații similare.

Față de aceste criterii, judecătorul fondului a apreciat că în mod greșit pârâtul a încadrat vătămarea corporală a reclamantei în pragul 1 din Decizia FGA nr. 258/16.11.2016, ceea ce înseamnă însănătoșire completă, fără vreo urmă fizică, vătămări minore/vindecabile.

A arătat prima instanță că, dimpotrivă, reclamanta a avut nevoie de o perioadă îndelungată pentru refacere, leziunile i-au provocat suferințe puternice (edem subcutanat, fără modificări de semnal în structurile osoase, suspiciune leziune ligament deltoid) ce s-au manifestat în dificultatea de a desfășura cu ușurință anumite activități în perioada de sarcină, astfel că valoarea prejudiciului se încadrează în pragul 2 și este de aproximativ 800 RON/zi de îngrijire medicală, 15 zile conform certificatului medico-legal.

Totodată, instanța de fond a considerat că nu a fost dovedită o legătură de cauzalitate între accidentul de circulație și nașterea prematură a copilului reclamantei.

Înalta Curte constată că în Anexa 2 la Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură acceptată atât de prima instanță, cât și de reclamantă, ca reprezentând punctul de reper pentru calcularea de despăgubiri, în conformitate cu prevederile legale incidente, respectiv art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, art. 1387, 1391 alin. (1) C. civ., invocate de prima instanță, există trei praguri în limita cărora pot fi calculate astfel de sume.

Astfel, pragul 1, aplicabil în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcționalității necesită întocmirea a următoarelor condiții cumulative: însănătoșire completă și nu mai prezintă vreo urmă fizică; vătămări minore/vindecabile, număr maxim de 30 zile de îngrijiri medicale, între 125-200 RON/zi de îngrijire medicală.

Pragul 2 este aplicabil în situația în care vătămarea corporală a avut drept consecințe oricare dintre următoarele: leziunile au lăsat urme vizibile; leziunile suferite au fost într-un număr mare, au provocat suferințe puternice, au lăsat traume fizice și psihice de durată, intervenții chirurgicale; a suferit complicații ulterioare; capacitatea de muncă a fost redusă, partea vătămată a necesitat îngrijiri medicale de cel puțin 30 de zile și de maxim 90 de zile; 210-500 RON/zi de îngrijire medicală.

Prima instanță a considerat că vătămarea corporală de care a suferit reclamanta se încadrează în pragul 2, deoarece leziunile suferite au lăsat traume psihice de durată.

Aprecierea instanței de fond este eronată, aceasta nu respectă condițiile impuse de cele două criterii avute în vedere.

Potrivit certificatului medico-legal, intimata-reclamantă a avut nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale pentru tratarea leziunilor, iar acestea nu sunt permanente.

De asemenea, nu există la dosar niciun înscris medical din care să rezulte că vătămările fizice nu sau vindecat ori că au lăsat vreo urmă.

Judecătorul fondului a presupus, bazându-se pe cele arătate de reclamantă în acțiunea introductivă, că leziunile suferite de aceasta au lăsat traume psihice de durată, motiv pentru care este aplicabil calculul oferit de pragul 2 din Procedură.

Înalta Curte apreciază că cele reținute de prima instanță sunt eronate, iar soluția este în contradicție cu normele aplicabile, deoarece pentru încadrarea în pragul doi valoric este obligatoriu ca numărul de îngrijiri medicale să fie de cel puțin 30 de zile (reclamanta a prezentat certificat medico-legal pentru 15 zile de îngrijiri medicale), iar trauma psihică de durată poate fi dovedită cu acte medicale sau cel puțin cu un raport întocmit de un psiholog.

Înalta Curte va observa că reclamanta nu a invocat în cuprinsul acțiunii încălcarea jurisprudenței din România în materia acordării daunelor morale și nici instanța de fond nu și-a motivat sentința sub acest aspect.

Față de cele arătate, se constată că suma în cuantum de 2.025 RON cu titlu de daune morale a fost în mod corect stabilită de recurentul-pârât.

Cu privire la daunele materiale, prima instanță a considerat că, deși au fost acordate prin decizie administrativă în cuantum de 1.074 RON, au fost dovedite într-un cuantum de 2.039,77 RON, diferența rezultând din neacordarea despăgubirilor pentru achiziția de medicamente, investigații medicale, achiziție orteză, combustibil transport, existând dovezi asupra acestor cheltuieli ce au fost depuse cu ocazia soluționării administrative a cererii, dar și în fața instanței de judecată.

Critica formulată de recurentul-pârât este fondată, în primul rând, pentru faptul că nu pot fi avute în vedere decât documentele justificative aflate la dosarul administrativ de daune, iar în al doilea rând, instanța de fond nu arată care sunt documentele justificative prezentate de reclamantă și dacă acestea sunt relevante pentru suplimentarea sumei deja acordate.

În consecință, Înalta Curte apreciază că sunt fondate și criticile aduse soluției instanței de fond cu privire la stabilirea daunelor materiale.

În privința criticilor ce susțin greșita obligare a recurentului-pârât la plata dobânzii legale, deși acestea nu au legătură cu dispoziția instanței de fond care a avut în vedere dobânda legală ca urmare a întârzierii la plata sumelor suplimentare dispuse prin hotărârea recurată, în raport de soluția adoptată pentru primele două motive de nelegalitate, Înalta Curte va constata că soluția asupra acestora nu influențează decizia fiscală a instanței de recurs.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează să se admită recursul, să se dispună casarea sentinței atacate și, în rejudecare, să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

În baza art. 453 C. proc. civ., va fi obligată intimata-reclamantă la 100 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 901 din 2 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.