ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1879/2016

Decizia nr. 1879/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 7 mai 2010, ulterior declinată în favoarea Tribunalului București, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună evacuarea pârâtei de pe terenul situat în București, în suprafață de 63,60 mp, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2011, reclamanta și-a întregit cererea introductivă, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună pe lângă evacuarea pârâtei de pe terenul situat în București, și obligarea acesteia să aducă, pe cheltuiala sa, terenul, în situația anterioară edificării construcției existente pe teren, cu obligarea sa la plata sumei de 5.342,40 euro, în echivalent în lei, reprezentând contravaloarea chiriei aferente perioadei 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010, precum și la plata unei chirii în valoare de 7 euro/mp/lună cu titlu de chirie, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data evacuării pârâtei.

La data de 21 ianuarie 2011, pârâta a depus cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 12.783 RON, reprezentând chiria încasată pentru perioada ianuarie 2008 - februarie 2010, a invocat nulitatea absolută a Contractului de închiriere din 24 mai 2001, pentru nevalabilitatea obiectului actului juridic civil, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 20.136 din 20 decembrie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis în parte cererea reclamantei-pârâte A., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC B. SRL, în sensul că:

A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect evacuarea pârâtei de pe terenul situat la parterul blocului.

A dispus obligarea pârâtei-reclamante la plata unei chirii de 3 dolari/mp pe luna ianuarie 2010 și în continuare, la o chirie de 3 dolari/mp, pe lună începând cu luna martie 2010 și până la data de 20 decembrie 2012.

A luat act de renunțarea reclamantei-pârâte la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei să aducă, pe cheltuiala sa, terenul în situația anterioară edificării construcției.

A respins, ca neîntemeiata, cererea reconvențională.

A obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

După două cicluri procesuale, în rejudecare după casare, prin Decizia nr. 301 din 15 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a dispus următoarele:

În complet de divergență, cu majoritate:

A admis apelul formulat de pârâta SC B. SRL împotriva Sentinței nr. 20.136 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă A.;

A schimbat în parte sentința apelată în sensul că, a înlăturat obligarea pârâtei de la plata chiriei pentru luna ianuarie 2010.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței atacate cu privire la cererea principală.

Cu opinie separată, în sensul admiterii apelului formulat de pârâtă, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii principale privind plata chiriei, ca neîntemeiată și păstrarea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate cu privire la cererea principală.

În complet de apel inițial constituit, Curtea de Apel a păstrat celelalte dispoziții apelate asupra cărora nu a fost ivită divergența, respectiv dispozițiile care nu au legătură cu plata chiriei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B. SRL, invocând în drept motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea:

a) respectării întocmai a îndrumărilor date de către Înalta Curte de Casație și Justiție, conform Deciziei nr. 2.135 din 9 octombrie 2015, respectiv a "suplimentării probatoriului în scopul stabilirii depline a situației de fapt a cauzei", "lămurirea amplasamentului terenului în litigiu, pentru determinarea regimului juridic al acestuia."

b) pronunțării pe toate aspectele deduse judecății, respectiv pe toate motivele de nulitate absolută a contractului de închiriere, învederate atât prin cererea reconvențională, cât și pe cale de excepție în primele motive de recurs invocate de către pârâtă.

Prin cererea de recurs, pârâta SC B. SRL a formulat și cerere de repunere în termenul de recurs, arătând că la data de 12 iunie 2016, urmare a necomunicării Deciziei nr. 301 din 15 februarie 2016, a făcut demersuri la arhivele Curții de Apel București, de unde i s-a adus la cunoștință că dosarul a fost restituit Tribunalului București.

Verificând dosarul, pârâta a constatat că Decizia nr. 301 din 15 februarie 2016 a fost comunicată la data de 1 aprilie 2016 "prin afișare, întrucât nicio persoană de la adresă nu a fost găsită", contrar dispozițiilor art. 921 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că la sediul cabinetului de avocat se află în permanență o persoană care primește corespondența. Factorul poștal însărcinat cu înmânarea corespondenței era obligat să înmâneze personal hotărârea, să o introducă în cutia poștală sau să lase o înștiințare pentru a o ridica de la Oficiul poștal nr. 56, ceea ce nu s-a întâmplat.

Mai mult, în dispozitivul hotărârii pronunțate și necomunicate a fost reținut sediul procesual ales al pârâtei SC B. SRL în București, iar comunicarea s-a făcut în București.

Având în vedere că sunt îndeplinite dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu au trecut mai mult de 15 zile de la data încetării împiedicării, respectiv, de la data când pârâta a consultat dosarul aflat la Tribunalul București (13 iunie 2016) și data formulării prezentei cereri, recurenta a solicitat admiterea cererii de repunere în termenul promovării recursului.

Cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului este neîntemeiată, potrivit considerentelor ce urmează:

Din actele și lucrările Dosarului nr. x/3/2011** al Curții de Apel București, secția a V-a civilă rezultă că apelanta-pârâtă SC B. SRL a indicat în mod explicit și fără echivoc că, pentru comunicarea actelor de procedură ale cauzei, înțelege să recurgă la instituția procesuală a sediului ales: ca atare, comunicarea actelor de procedură ale cauzei urma a se realiza la reprezentatul convențional al acesteia - Cabinet de avocat C. din București.

În ce privește comunicarea deciziei recurate, se constată că la dosarul de apel se regăsește dovada de îndeplinire a procedurii comunicării către apelanta-pârâtă SC B. SRL, la data de 31 martie 2016, a Deciziei civile nr. 301/2016, pronunțată de Curtea de Apel București, actul de procedură îndeplinind toate condițiile de validitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, conform mențiunilor din dovada de comunicare a hotărârii, agentul procedural a "afișat actul pe ușa principală a locuinței destinatarului", deoarece "nici o persoană de la pct. 1 nu a fost găsită", cu aplicarea dispozițiilor art. 100 alin. (1) pct. 4 teza finală ("procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă (...) dacă actul de procedură a fost înmânat la locuința sa, ori a fost afișat pe ușa acestei locuințe") raportat la art. 92

1

teza finală (comunicarea actelor de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice "cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane la sediul acesteia") C. proc. civ.

Ca urmare, procesul-verbal de comunicare este legal întocmit și, în consecință, actul procedural al comunicării pe deplin valabil, acesta având aptitudinea de a declanșa curgerea termenului legal de recurs, de 15 zile de la comunicare, termen ce s-a împlinit la data de 18 aprilie 2016.

Recursul în cauza de față a fost declarat, însă, la data de 22 iunie 2016, prin e-mail și prin poștă, conform dovezilor de la dosarul de recurs, cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Dată fiind depășirea termenului de declarare a recursului, recurenta-pârâtă a formulat prezenta cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac, întemeiată pe dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Prevederile art. 103 alin. (1) și (2) C. proc. civ. dispun în sensul decăderii părții din dreptul de a mai efectua actul de procedură pe care legea îl supune unui termen legal imperativ, precum este termenul de exercitare a recursului. Totodată, pentru evitarea, în condițiile legii, a sancțiunii decăderii este prevăzut remediul repunerii în termenul de exercitare a unei căi de atac ori de îndeplinire a oricărui alt act de procedură pentru care este prevăzut un termen imperativ, anume, în cazul în care partea împotriva căreia curge acel termen dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite calea de atac ori să efectueze actul de procedură în termenul legal, cererea de repunere în termen trebuind ea însăși să fie formulată în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

În speță, prin cererea de repunere în termen, recurenta a invocat ca împrejurare mai presus de voința sa, care ar fi împiedicat-o să exercite calea de atac, necomunicarea Deciziei civile nr. 301/2016.

Aspectul menționat nu corespunde noțiunii de "împrejurare mai presus de voința părții" care să o fi împiedicat-o să exercite recursul în termen. Dimpotrivă, reprezentantul convențional al recurentei fiind în permanență la locul unde s-a făcut comunicarea - sediul procesual ales (așa cum se susține), avea posibilitatea să găsească hotărârea afișată la ușa locuinței.

Cum "împrejurarea mai presus de voința părții" trebuia să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de către recurenta, faptul comunicării legale a hotărârii din apel prin afișare la ușa locuinței sale nu se circumscrie situațiilor ce ar justifica admiterea cererii de repunere în termen.

Cum pârâta SC B. SRL a declarat recurs peste termenul legal și nu a făcut dovada unor motive obiective de repunere în termen, Înalta Curte va respinge recursul, ca tardiv formulat, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva Deciziei nr. 301 din 15 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N