ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; Prin sentința penală nr. 939 din 20 mai 2010, Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în temeiul art. 322 alin. (2), raportat la art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.R. la o pedeapsă de 9 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durata de 2 ani și nouă luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. (1) C. pen. A aplicat inculpatului C.R. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată C.D.O. și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 4.000 RON daune materiale și 5.000 RON daune morale. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu T.L., a fost suportată din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art. 193 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat același inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către partea civilă, reprezentând onorariu avocat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că la data de 22 iulie 2006, între grupul de băieți din satul C., din care făceau parte partea vătămată C.D.O. și numiții R.G.V., H.R.M., P.C.V., P.M.G., l.O.C., G.M.P. și grupul de băieți din satul V., format din inculpatul C.R. și numiții S.l., M.I.F., P.C.L., M.M.N., B.l.D., F.V. și T.D., a izbucnit o încăierare. La un moment dat, grupul din satul V. s-a retras în curtea martorului F.V., iar cei din satul C. s-au retras cu intenția de a pleca. Atunci, la fața locului au sosit martorii C.R.

și A.N., cu intenția de a aplana conflictul. Martorul A.N. a fost lovit de unul din băieții din satul C., fapt ce l-a determinat să lovească la rândul său. Băieții din satul C. au devenit din nou violenți și a fost generată astfel o nouă încăierare, în care băieții din cele două grupuri și-au aplicat lovituri reciproce. Partea vătămată C.D.O. a fost lovită în față cu pumnul de către F.V., a căzut și atunci a fost lovit cu o scândură în picior de inculpatul C.R. Din raportul de constatare medico-legală din 28 septembrie 2006 rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni de violență produse prin lovire cu sau de un corp dur, ce necesită pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale și pot data din 22 iulie 2006. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.R.

Prin decizia penală nr. 72/A pronunțată de Tribunalul Mehedinți la data de 18 aprilie 2011, a fost admis apelul declarat de apelantul inculpat C.R., a fost desființează integral sentința atacată și, în urma rejudecării, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., raportat la art. 182 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. Totodată, s-a dispus încetarea procesul penal față de inculpatul C.R., pentru săvârșirea infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., precum și respingerea acțiunii civile, formulată de partea civilă C.D.O. Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și partea civilă C.D.O.

Prin decizia penală nr. 2068 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și partea civilă C.D.O., a fost casată decizia penală nr. 72/A din 18 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 3307/225/2009 și a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Mehedinți. Prin decizia penală din 13 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul penal nr. 3307/225/2009* s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurentul inculpat C.R. împotriva sentinței penale nr. 939 din 20 mai 2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, la data de 25 noiembrie 2010, s-a abrogat art. 27 pct. 2 C. proc. pen., tribunalul nemaifiind instanță de apel. Se mai reține, de asemenea, că la pct. 3 al art. 27 C. proc. pen. s-a prevăzut că tribunalul, ca instanță de recurs, judecă recursurile declarate împotriva sentințelor pronunțate de judecători, privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecători în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecători în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

De asemenea, au fost modificate dispozițiile privind competența materială a curților de apel, prin art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen. prevăzându-se competența curților de apel, ca instanță de recurs, în judecarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecători în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege. Așadar, prin modificările aduse C. proc. pen. a fost suprimată calea de atac a apelului, astfel că, în opinia tribunalului, calea de atac promovată de inculpatul C.R. poate fi calificată ca fiind recurs. Cum prezenta sentință nu face parte dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 27 pct. 3 C. proc.

pen., se apreciază că Tribunalul Mehedinți nu este instanță competentă material. Sub acest aspect, se reține că, potrivit art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 „în caz de desființare sau de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi, privitoare la competență sunt aplicabile." Tribunalul reține că în cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile alin. (1) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010, întrucât dispozițiile tranzitorii procesual penale sunt de strictă interpretare, astfel că în caz de desființare sau de casare cu trimitere spre rejudecare se aplică noile dispoziții de procedură, ce nu mai recunosc tribunalelor competența de soluționare a unor cauze în apel.

Față de împrejurarea că decizia penală nr. 2068 a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 28 noiembrie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, se apreciază că sentința penală nr. 939 din 20 mai 2010, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul penal nr. 3307/225/2009 este susceptibilă doar de recurs, iar nu și de apel, motiv pentru care, în baza art. 42, raportat la art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen., cu referire la art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010, s-a dispus declinarea în favoarea Curții de Apel Craiova a competenței de soluționare a recursului declarat de recurentul inculpat C.R. Urmare declinării cauzei și înregistrării ei pe rolul Curții de Apel Craiova, s-a constituit dosarul penal nr. 3307/225/2009*, iar la termenul de judecată din 04 aprilie 2012 s-a pus în discuție declinarea competenței de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Prin decizia penală nr. 834 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 42 C. proc. pen., raportat la art. XIV alin. (1) și (2) din Legea nr. 202/2010, s-a declinat competența de soluționare a apelului declarat de apelantul inculpat C.R. împotriva sentinței penale nr. 939 din 20 mai 2010 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul penal nr. 3307/225/2009 în favoarea Tribunalului Mehedinți. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Mehedinți. În baza art. 43 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a reținut următoarele: Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. În speță, cauza dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 21 septembrie 2007, iar după parcurgerea unui prim ciclu procesual, cauza fost trimisă spre rejudecare la prima instanță, fiind pronunțată sentința penală nr. 939 din 20 mai 2010. Această sentință penală este supusă apelului și recursului, în raport cu dispozițiile în vigoare la data pronunțării hotărârii și natura infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, respectiv art. 322 raportat la art. 182 alin. (1) C. pen., acțiunea penală punându-se în mișcare din oficiu.

În aceste condiții este lipsit de relevanță faptul că în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 tribunalelor nu le mai revine competența de soluționare a apelurilor declarate împotriva sentințelor pronunțate de judecători, deoarece noile dispoziții de procedură, chiar dacă sunt de imediată aplicare, nu pot retroactiva. De altfel, calea de atac exercitată în cauză nu poate fi calificată drept recurs, atâta timp cât partea interesată avea deschisă calea de atac a apelului la data pronunțării sentinței, orice interpretare contrară ducând la retroactivitatea legii noi de procedură și fiind de natură să răpească o cale de atac recunoscută prin lege, cu încălcarea art. 15 alin. (2) și art. 129 din Constituție.

Prin urmare, câtă vreme prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 2068 din 28 noiembrie 2011 s-a apreciat că respectiva cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare, instanța de control judiciar nu a făcut decât să dea eficiență dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., care prevăd că trimiterea cauzei spre rejudecare se face la instanța de apel, când numai hotărârea acesteia a fost casată. În aceste condiții, neexistând vreun motiv de nulitate care să atragă trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, dosarul a fost trimis instanței de apel în vederea rejudecării, astfel încât tribunalul nu se mai putea dezînvesti, în raport de prevederile exprese ale art. 385 18 alin. (1) C. proc.

pen. Pe de altă parte, dincolo de faptul că respectiva cale de atac nu putea fi recalificată drept recurs, este de observat că, urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010, curțile de apel judecă numai recursurile declarate împotriva hotărârilor penale pronunțate de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalelor. Or, această ipoteză nu se regăsește în situația dedusă judecății. Dimpotrivă, dispozițiile art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu puteau fi avute în vedere de către Tribunalul Mehedinți, întrucât ele sunt aplicabile numai cauzelor cu privire la care s-a dispus rejudecarea la prima instanță, în privința rejudecărilor la instanța de apel găsindu-și incidența prevederile alin. (1) al textului de lege, potrivit gradelor de jurisdicție și competenței de soluționare a căilor de atac prevăzute sub legea veche.

Cum erorile de judecată nu se pot răsfrânge asupra situației părților, prin eliminarea unei căi de atac recunoscute prin lege la data pronunțării sentinței atacate, este evident că în speța de față calea de atac este apelul, potrivit legii în vigoare la data exercitării sale, iar competența de soluționare a acestuia nu revine curții de apel, potrivit art. 28 1 C. proc. pen., ci tribunalului, ca instanță legal învestită la data sesizării. De altfel, și din această ultimă perspectivă dispozițiile art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu lasă loc vreunei alte interpretări, deoarece procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, dispozițiile referitoare la competența instanțelor din C. proc.

pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". Prevederile art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 - potrivit cărora, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile acestei legi privitoare la competentă sunt aplicabile - sunt incidente numai în ipoteza în care instanța de recurs dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea hotărârii pronunțate de prima instanță, cât și casarea deciziei pronunțate în apel, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță.

În cazul în care curtea de apel, ca instanță de recurs, dispune după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 casarea deciziei pronunțate de tribunal, ca instanță de apel, cu trimitere spre rejudecarea apelului - sentința judecătoriei fiind pronunțată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 - competența de judecată a apelului îi aparține tribunalului, iar decizia pronunțată de tribunal este supusă căii de atac a recursului, fiind incidente prevederile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 (a se vedea încheierea secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 178 din 1 februarie 2012, publicată pe www.scj.ro). În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 20 mai 2010, aceasta rămâne supusă căilor de atac existente anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 și, ca atare, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Mehedinți, instanță căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S PU N E Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect apelul inculpatului C.R. împotriva sentinței penale nr. 939 din 20 mai 2010, în favoarea Tribunalului Mehedinți, instanță căreia i se va trimite dosarul. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2012.