ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei

penale de față;

Prin sentința penală nr. 939 din

20 mai 2010, Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în temeiul art. 322 alin. (2),

raportat la art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a)

și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.R. la o

pedeapsă de 9 luni închisoare.

În baza art.

81 C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durata de 2 ani și

nouă luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 alin. (1) C. pen.

A aplicat

inculpatului C.R. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe

durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul

art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata

suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.

359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.

pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a

executării pedepsei.

În baza art.

14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ., a admis în

parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată C.D.O. și a obligat

inculpatul la plata către aceasta a sumei de 4.000 RON daune materiale și 5.000

RON daune morale.

În baza art.

191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul avocatului din oficiu T.L., a fost suportată din

fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul art.

193 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a obligat același inculpat la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către partea civilă, reprezentând onorariu

avocat.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut că la data de 22 iulie 2006,

între grupul de băieți din satul C., din care făceau parte partea vătămată C.D.O.

și numiții R.G.V., H.R.M., P.C.V., P.M.G., l.O.C., G.M.P. și grupul de băieți

din satul V., format din inculpatul C.R. și numiții S.l., M.I.F., P.C.L., M.M.N.,

B.l.D., F.V. și T.D., a izbucnit o încăierare.

La un moment dat,

grupul din satul V. s-a retras în curtea martorului F.V., iar cei din satul C. s-au

retras cu intenția de a pleca.

Atunci, la fața

locului au sosit martorii C.R. și A.N., cu intenția de a aplana conflictul. Martorul

A.N. a fost lovit de unul din băieții din satul C., fapt ce l-a determinat să lovească

la rândul său.

Băieții din satul

C. au devenit din nou violenți și a fost generată astfel o nouă încăierare, în care

băieții din cele două grupuri și-au aplicat lovituri reciproce.

Partea vătămată

C.D.O. a fost lovită în față cu pumnul de către F.V., a căzut și atunci a fost lovit

cu o scândură în picior de inculpatul C.R.

Din raportul de

constatare medico-legală din 28 septembrie 2006 rezultă că partea vătămată a prezentat

leziuni de violență produse prin lovire cu sau de un corp dur, ce necesită pentru

vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale și pot data din 22 iulie 2006.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul C.R.

Prin decizia penală

nr. 72/A pronunțată de Tribunalul Mehedinți la data de 18 aprilie 2011, a fost admis

apelul declarat de apelantul inculpat C.R., a fost desființează integral sentința

atacată și, în urma rejudecării, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei,

din infracțiunea de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen., raportat

la art. 182 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de încăierare, prevăzută de art.

322 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a

dispus încetarea procesul penal față de inculpatul C.R., pentru săvârșirea infracțiunii

de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., precum și respingerea acțiunii

civile, formulată de partea civilă C.D.O.

Împotriva acestei

decizii s-a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți

și partea civilă C.D.O.

Prin decizia penală

nr. 2068 din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și partea civilă C.D.O., a fost casată

decizia penală nr. 72/A din 18 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în

Dosarul nr. 3307/225/2009 și a fost trimisă cauza pentru rejudecarea apelului la

Tribunalul Mehedinți.

Prin decizia penală

din 13 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul penal nr. 3307/225/2009*

s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurentul inculpat

C.R. împotriva sentinței penale nr. 939 din 20 mai 2010 pronunțată de Judecătoria

Dr. Tr. Severin în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a reținut că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010,

la data de 25 noiembrie 2010, s-a abrogat art. 27 pct. 2 C. proc. pen., tribunalul

nemaifiind instanță de apel.

Se mai reține,

de asemenea, că la pct. 3 al art. 27 C. proc. pen. s-a prevăzut că tribunalul, ca

instanță de recurs, judecă recursurile declarate împotriva sentințelor pronunțate

de judecători, privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale

se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum și recursurile împotriva

hotărârilor penale pronunțate de judecători în materia măsurilor preventive, a liberării

provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunțate de judecători

în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum și în alte cazuri

anume prevăzute de lege.

De asemenea, au

fost modificate dispozițiile privind competența materială a curților de apel, prin

art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen. prevăzându-se competența curților de apel,

ca instanță de recurs, în judecarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor

penale pronunțate de judecători în primă instanță, cu excepția celor date în competența

tribunalului, precum și în alte cazuri anume prevăzute de lege.

Așadar, prin modificările

aduse C. proc. pen. a fost suprimată calea de atac a apelului, astfel că, în opinia

tribunalului, calea de atac promovată de inculpatul C.R. poate fi calificată ca

fiind recurs.

Cum prezenta sentință

nu face parte dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 27 pct. 3 C. proc.

pen., se apreciază că Tribunalul Mehedinți nu este instanță competentă material.

Sub acest aspect,

se reține că, potrivit art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 „în caz de desființare

sau de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi, privitoare

la competență sunt aplicabile."

Tribunalul reține

că în cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile alin. (1) al art. XXIV din Legea

nr. 202/2010, întrucât dispozițiile tranzitorii procesual penale sunt de strictă

interpretare, astfel că în caz de desființare sau de casare cu trimitere spre rejudecare

se aplică noile dispoziții de procedură, ce nu mai recunosc tribunalelor competența

de soluționare a unor cauze în apel.

Față de împrejurarea

că decizia penală nr. 2068 a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de

28 noiembrie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, se apreciază că

sentința penală nr. 939 din 20 mai 2010, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu

Severin în dosarul penal nr. 3307/225/2009 este susceptibilă doar de recurs, iar

nu și de apel, motiv pentru care, în baza art. 42, raportat la art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen., cu referire la art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010,

s-a dispus declinarea în favoarea Curții de Apel Craiova a competenței de soluționare

a recursului declarat de recurentul inculpat C.R.

Urmare declinării

cauzei și înregistrării ei pe rolul Curții de Apel Craiova, s-a constituit dosarul

penal nr. 3307/225/2009*, iar la termenul de judecată din 04 aprilie 2012 s-a pus

în discuție declinarea competenței de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului

Mehedinți.

Prin decizia penală

nr. 834 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze

cu minori, în baza art. 42 C. proc. pen., raportat la art. XIV alin. (1) și (2)

din Legea nr. 202/2010, s-a declinat competența de soluționare a apelului declarat

de apelantul inculpat C.R. împotriva sentinței penale nr. 939 din 20 mai 2010 pronunțată

de Judecătoria Dr. Tr. Severin în dosarul penal nr. 3307/225/2009 în favoarea Tribunalului

Mehedinți.

S-a constatat

ivit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Craiova și Tribunalul

Mehedinți.

În baza art. 43

alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Analizând actele

și lucrările dosarului, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Potrivit art.

XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte

de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și

termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, cauza

dedusă judecății a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin

la data de 21 septembrie 2007, iar după parcurgerea unui prim ciclu procesual, cauza

fost trimisă spre rejudecare la prima instanță, fiind pronunțată sentința penală

nr. 939 din 20 mai 2010.

Această sentință

penală este supusă apelului și recursului, în raport cu dispozițiile în vigoare

la data pronunțării hotărârii și natura infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea

în judecată, respectiv art. 322 raportat la art. 182 alin. (1) C. pen., acțiunea

penală punându-se în mișcare din oficiu.

În aceste condiții

este lipsit de relevanță faptul că în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010

tribunalelor nu le mai revine competența de soluționare a apelurilor declarate împotriva

sentințelor pronunțate de judecători, deoarece noile dispoziții de procedură, chiar

dacă sunt de imediată aplicare, nu pot retroactiva.

De altfel, calea

de atac exercitată în cauză nu poate fi calificată drept recurs, atâta timp cât

partea interesată avea deschisă calea de atac a apelului la data pronunțării sentinței,

orice interpretare contrară ducând la retroactivitatea legii noi de procedură și

fiind de natură să răpească o cale de atac recunoscută prin lege, cu încălcarea

art. 15 alin. (2) și art. 129 din Constituție.

Prin urmare, câtă

vreme prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 2068 din 28 noiembrie 2011 s-a apreciat

că respectiva cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare, instanța de control judiciar

nu a făcut decât să dea eficiență dispozițiilor art. 385

15

pct. 2

lit. c) C. proc. pen., care prevăd că trimiterea cauzei spre rejudecare se face

la instanța de apel, când numai hotărârea acesteia a fost casată.

În aceste condiții,

neexistând vreun motiv de nulitate care să atragă trimiterea cauzei spre rejudecare

la prima instanță, dosarul a fost trimis instanței de apel în vederea rejudecării,

astfel încât tribunalul nu se mai putea dezînvesti, în raport de prevederile exprese

ale art. 385

18

alin. (1) C. proc. pen.

Pe de altă parte,

dincolo de faptul că respectiva cale de atac nu putea fi recalificată drept recurs,

este de observat că, urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010, curțile

de apel judecă numai recursurile declarate împotriva hotărârilor penale pronunțate

de judecătorii în primă instanță, cu excepția celor date în competența tribunalelor.

Or, această ipoteză nu se regăsește în situația dedusă judecății.

Dimpotrivă, dispozițiile

art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu puteau fi avute în vedere de către

Tribunalul Mehedinți, întrucât ele sunt aplicabile numai cauzelor cu privire la

care s-a dispus rejudecarea la prima instanță, în privința rejudecărilor la instanța

de apel găsindu-și incidența prevederile alin. (1) al textului de lege, potrivit

gradelor de jurisdicție și competenței de soluționare a căilor de atac prevăzute

sub legea veche.

Cum erorile de

judecată nu se pot răsfrânge asupra situației părților, prin eliminarea unei căi

de atac recunoscute prin lege la data pronunțării sentinței atacate, este evident

că în speța de față calea de atac este apelul, potrivit legii în vigoare la data

exercitării sale, iar competența de soluționare a acestuia nu revine curții de apel,

potrivit art. 28

1

C. proc. pen., ci tribunalului, ca instanță legal învestită

la data sesizării.

De altfel, și

din această ultimă perspectivă dispozițiile art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010

nu lasă loc vreunei alte interpretări, deoarece procesele în curs de judecată la

data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate

de acele instanțe, dispozițiile referitoare la competența instanțelor din C. proc.

pen., republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele

aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au fost

sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Fiind învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor

art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, „hotărârile pronunțate în cauzele penale

înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor

și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Prevederile

art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 - potrivit cărora, în caz de casare cu

trimitere spre rejudecare, dispozițiile acestei legi privitoare la competentă sunt

aplicabile - sunt incidente numai în ipoteza în care instanța de recurs dispune,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea hotărârii pronunțate

de prima instanță, cât și casarea deciziei pronunțate în apel, cu trimitere spre

rejudecare la prima instanță.

În cazul în care

curtea de apel, ca instanță de recurs, dispune după intrarea în vigoare a Legii

nr. 202/2010 casarea deciziei pronunțate de tribunal, ca instanță de apel, cu trimitere

spre rejudecarea apelului - sentința judecătoriei fiind pronunțată înainte de intrarea

în vigoare a Legii nr. 202/2010 - competența de judecată a apelului îi aparține

tribunalului, iar decizia pronunțată de tribunal este supusă căii de atac a recursului,

fiind incidente prevederile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 (a se vedea

încheierea secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 178 din 1

februarie 2012, publicată pe

www.scj.ro).

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 20

mai 2010, aceasta rămâne supusă căilor de atac existente anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 202/2010 și, ca atare, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului

Mehedinți, instanță căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

I

S

PU N E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei având ca obiect apelul inculpatului C.R. împotriva sentinței

penale nr. 939 din 20 mai 2010, în favoarea Tribunalului Mehedinți, instanță căreia

i se va trimite dosarul.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 7 iunie 2012.