ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1278/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 122 din 20 octombrie 2009, Tribunalul Olt a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul D.I.I.C.O.T. și în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, ca neîntemeiată.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat inculpatul B.C., fiul lui P. și V., în prezent aflat în P.M.S. Craiova, la 2 ani și 10 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1), lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul la 4 ani închisoare ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen.

rap. la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive. În baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive, de la 29 iunie 2009 la zi.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpat suma de 4290 euro, reprezentând bani dobândiți în urma săvârșirii infracțiunilor. S-a admis în parte acțiunea civilă promovată de părțile civile și în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 ce a fost obligat inculpatul la plata a câte 2000 lei daune morale către fiecare dintre acestea. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2600 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 600 lei reprezentând onorariu avocat oficiu desemnat părților civile, a fost avansat din fondul M.J.L.C. către Baroul Olt. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Olt nr. 59D/P/2008 din data de 17 martie 2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 1216/104/2009, la aceeași dată, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.C. - față de care s-a luat măsura arestării preventive în lipsă - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și trafic de minori, fapte prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În actul de sesizare s-a reținut că în luna mai 2008 inculpatul B.C., sub promisiunea oferirii unui loc de muncă în străinătate, cazare și masă gratuite, a racolat mai multe persoane de pe raza municipiului Slatina, printre care și minori, pe care ulterior i-a transportat în Spania, unde prin folosirea de violențe și amenințări i-a exploatat pe o perioadă de 4 luni prin plasarea ca forță de muncă în agricultură, iar banii obținuți i-a însușit.

În fapt, inculpatul a mers la domiciliul părții vătămate F.A., căruia i-a făcut oferta de a merge în Spania, promițându-i că îi va asigura un loc de muncă în agricultură, respectiv la cules de usturoi, urmând a fi plătit cu suma de 1,60 euro pentru fiecare lădiță și de asemenea că îi va asigura cazare și masă în mod gratuit, iar transportul îl va plăti el, urmând ca ulterior să recupereze de la acesta contravaloarea transportului, condiții acceptate de F.A., care nu avea un loc de muncă stabil. S-a mai reținut că ulterior inculpatul a mai discutat și cu F.R., soția părții vătămate, precum și cu numiții G.N.C. și cu minora G.V.M., cărora le-a promis același lucru - respectiv loc de muncă, cazare și masă gratuită, în aceleași condiții, aceștia fiind de acord.

În luna iunie 2008, împreună cu inculpatul, aceștia au plecat în Spania, ajungând în localitatea Sanclemente, unde au fost cazați pe un câmp, într-un grajd părăsit, fără acoperiș, ferestre și uși, neracordat la rețeaua electrică și fără apă curentă. În continuare, s-a mai arătat că,în aceste condiții, cele 4 persoane au cerut explicații inculpatului, care însă a început să-i amenințe și le-a ridicat documentele de identitate, sub promisiunea obținerii unui loc de muncă legal, însă, în realitate, aceste documente au fost ridicate pentru a preveni fuga celor 4 persoane traficate. Deși părțile vătămate au lucrat aproximativ 4 luni de zile, atât la spart betoane cât și în domeniul agricol, la cules de ceapă, unde se încasa 70-80 euro pe zi, banii erau însușiți de inculpat.

În momentul în care au reușit să plece de la inculpat, acesta s-a dus după ei și împreună cu alți membrii ai familiei sale i-a lovit, incendiindu-le hainele și amenințându-i că îi omoară, „că acolo oricum nu știe nimeni de ei”. Prin încheierea nr. 6 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 874/104/2009, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului B.C. pe o perioadă de 30 zile, de la punerea în executare a mandatului de arestare preventivă, constatându-se îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată fiind pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezentând pericol pentru ordinea publică.

La data de 17 martie 2009, la sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt această instanță, constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 66 1 și respectiv 81 din Legea 302/2004, Tribunalul Olt a dispus emiterea mandatului de urmărire internațională, în vederea extrădării nr. 4 din 17 martie 2009, precum și a mandatului european de arestare nr. 5/17 martie 2009, inculpatul fiind arestat provizoriu la data de 29 iunie 2009 de autoritățile judiciare portugheze și predat autorităților române la data de 9 iulie 2009, fiind depus în arestul I.P.J. Olt. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.C. invocând critici de nelegalitate și netemeinicie, în sensul că nu este autorul infracțiunilor deduse judecății, solicitând achitarea sa în temeiul art. 10 lit. c) C. proc.

pen. și, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate, solicitând o eficiență sporită pentru circumstanțele personale atenuante. Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 6 din 18 ianuarie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.C. împotriva sentinței penale nr. 122 din 20 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt. A dedus detenția preventivă de la 20 octombrie 2009 la zi și a menținut arestarea preventivă a inculpatului B.C. A obligat apelantul – inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În motivarea hotărârii s-a reținut că, prima instanță a apreciat corespunzător probele administrate, vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

– față de părțile vătămate F.A., F.R. și G.N.C. și de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 – față de partea vătămată G.V.M., fapte care au constat în racolarea, transportul, cazarea și exploatarea prin muncă forțată a acestora, în condițiile în care au impus părților vătămate o situație de dependență economică specifică traficului de persoane. În privința criticilor referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor s-a reținut, de asemenea, caracterul nefondat al acestora, întrucât prima instanță a aplicat pedepse individualizate conform art. 74 lit. b) și c) C. pen. rap. la art. 74 lit. a) C. pen., reținându-se alături de pericolul social concret al infracțiunilor, circumstanțe personale atenuante deduse din lipsa antecedentelor penale pentru inculpat, deși acesta s-a sustras urmăririi penale și, parțial judecății în primă instanță.

Împotriva acestei din urmă decizii, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în fața instanței de apel referitoare la greșita sa condamnare pentru faptele pentru care a fost cercetat și ulterior trimis în judecată, precum și la greșita individualizare a pedepselor ce i-au fost aplicate. Recursul declarat de inculpatul B.C. este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente: Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului constată că instanțele de fond și apel, întemeindu-se pe probele administrate au stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, dându-se o corectă încadrare juridică faptelor săvârșite de acesta. Astfel, se reține, în fapt, că în luna mai 2008, în urma discuțiilor repetate dintre inculpatul B.C.

și părțile civile F.A., G.N.C., G.V.M. și F.R. acesta – care anterior mai lucrase în Spania aproximativ 7 ani de zile a fost de acord cu deplasarea părților civile în vederea desfășurării de activități aducătoare de venituri, inculpatul fiind cel care urma să le găsească de lucru. Asigurându-le „ că le va schimba viața” în condițiile în care în țară nu aveau un loc de muncă stabil și erau lipsite de venituri, neavând nici banii necesari transportului, inculpatul s-a implicat în mod direct, sens în care împreună cu partea civilă F.A. s-a deplasat la domiciliul martorului V.C.A. care i-a împrumutat suma de 900 euro. Cu banii împrumutați inculpatul a achitat contravaloarea transportului părților civile, deplasarea făcându-se alături de acestea și de alte persoane cu un microbuz.

Ajunse în Spania în localitatea Sanclemente, părțile civile au stat la cort, ca și inculpatul, o perioadă scurtă de timp, în care numai părțile civile F.A. și G.N.C. la cererea inculpatului au spart betoane, de unde era recuperat fierul ce ulterior era valorificat de inculpat, banii fiind încasați „de cei mari” cum a declarat chiar martorul audiat la cererea inculpatului, nepotul acestuia B.T.I., adică „de către inculpat și tatăl său”. Pentru această activitate cele două părți civile nu au primit nici o sumă de bani, inculpatul fiind cel care le aducea de mâncare, insuficientă uneori, motivându-le că sumele de bani erau afectate asigurării hranei.

După aproximativ două săptămâni familia inculpatului și a părților civile s-au mutat într-o altă locație, acestea din urmă locuind într-un grajd fără acoperiș și ferestre, fără apă curentă și energie, inculpatul și familia sa locuind într-un imobil alăturat, unde aveau condiții decente, respectiv curent electric și butelie. Părțile civile au continuat să lucreze în domeniul agricol „la cules de ceapă și usturoi” acolo unde îi trimitea inculpatul, aproximativ patru luni de zile, timp în care partea civilă F.A. a fost cel care a primit 150 euro pentru toți cei patru membri ai familiei sale. Deși au solicitat banii pentru activitatea desfășurată, inculpatul – care primea banii de la angajatorul spaniol – a refuzat să le remită și alte sume de bani invocând datoriile pe care le aveau, respectiv contravaloarea transportului și alimentelor, adresându-le injurii și amenințări cu moartea.

În momentul în care le-a permis totuși să plece și le-a restituit actele de identitate, reținute în momentul sosirii în Spania, inculpatul însoțit de o parte a membrilor familiei sale, ce se găseau în Spania, respectiv soția sa, B.F. și martorul S.M. audiați în cauză, în această calitate i-au lovit pe părțile civile F.A. și F.R., aceștia din urmă incendiindu-i hainele. Relevantă este depoziția martorei M.L. din conținutul căreia rezultă că personal a observat hainele părții civile F.R. care purtau urme de arsuri și despre care aceasta a încunoștiințat-o că fuseseră distruse de inculpatul B.C. și soția sa. În aceeași împrejurare a observat că partea civilă „ era lovită în zona gurii în aceeași zi”, având cunoștință totodată, că părțile civile nu s-au mai întors în locația în care le cazase inculpatul „de frica acestuia pentru că îi bătea”.

În această nouă locație, părțile civile au fost ajutate de un cetățean român care le-a găsit de lucru, continuând să desfășoare diverse activități, aproximativ o lună de zile, în domeniul agricol, timp în care au obținut suma de 2000-2200 euro cu ajutorul căreia au revenit în țară. Odată în plus și ca urmare a comportamentului manifestat de inculpat, sosită în țară, partea civilă F.A. „ a mers la locuința inculpatului cu un cauciuc în mână pentru a-i da foc”, întrucât în Spania „ i-a dat foc la haine, l-a bătut și nu i-a dat banii”, astfel cum rezultă din depoziția martorului V.V.G. Această situație de fapt rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părților vătămate date în faza de urmărire penală și judecată care în parte se coroborează cu depozițiile martorilor M.F., M.F., M.L., V.V.G.

și chiar cu depozițiile martorilor V.C.A., B.T.I., T.C., propuși de inculpat. Potrivit dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane (adulte sau minore), presupune comiterea uneia din modalitățile alternative prin care se realizează latura obiectivă, respectiv: recrutare, transportare, cazare, găzduire sau primirea unei persoane în scopul exploatării acesteia. Pentru a fi reținute ca element material al infracțiunii acțiunile enumerate anterior trebuie să fie înfăptuite întotdeauna în scopul exploatării persoanei și prin unul din mijloacele expres prevăzute de lege. Așa cum s-a exprimat în literatura de specialitate, acțiunile prin care se realizează traficarea se săvârșesc de cele mai multe ori prin constrângerea victimelor, care datorită tratamentului aplicat, acționează împotriva voinței lor, acceptând și supunându-se cererilor traficanților.

A constrânge înseamnă a sili pe cineva, a forța, a obliga o persoană în timp ce prin violență se înțelege acel mijloc prin care se săvârșesc acțiunile de traficare și sub influența căruia persoana față de care este întrebuințat nu mai are posibilitatea de a acționa liber conform propriei voințe, chiar și violența față de lucruri poate constitui o amenințare pentru victimă - distrugerea cu violență a bunurilor în fața victimei - având un efect intimidant asupra acesteia și fiind de natură a o alarma și a exercita o puternică constrângere morală asupra acesteia.

Pe de altă parte, violența poate fi economică și constă în punerea unei dependențe materiale a victimei față de traficant, în timp ce, prin „alte forme de constrângere” se înțelege confiscarea documentelor victimei care, astfel este lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber ori servitutea pentru plata unei datorii întotdeauna exagerată și care reprezintă un mijloc de a ține victima în condiții de muncă forțată. Frauda ca mijloc de realizare a elementului material semnifică actul de rea credință săvârșit de făptuitor, de obicei pentru a obține un avantaj material prin încălcarea drepturilor altor persoane.

În cauza de față, inculpatul, la cererea părților civile, a fost de acord să le găsească un loc de muncă în Spania, însă prin fraudă, cu rea credință și prin punerea victimelor încă de la început într-o stare de dependență față de el – în condițiile în care a obținut și garantat împrumutul de 900 euro cu care le-a asigurat transportul - după care le-a transportat și cazat pe acestea în condiții improprii, fără a le asigura salarii și securitatea muncii, le-a reținut actele de identitate, le-a găsit de lucru și și-a însușit banii prin violență și amenințare, refuzându-le plata muncii efectuate timp de patru luni sub pretextul unor cheltuieli de transport și cazare exagerate. În aceste condiții puse în situația de a nu avea nici un document asupra lor, de a nu avea bani, aservite de datorii și uneori amenințate și agresate, părțile vătămate nu puteau decât să urmeze conduita impusă de inculpatul B.C.

până în momentul în care au reușit să părăsească locația în care erau cazați. Modalitatea în care inculpatul a realizat elementul material al infracțiunii se încadrează în variantele privind transportarea și cazarea victimelor prin fraudă, amenințare, violență și alte forme de constrângere în vederea executării unor munci în domeniul agricol, cu încălcarea normelor legale de salarizare, sănătate și securitate. Forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul este intenția directă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea acestuia, existând legătură de cauzalitate între faptă și urmările produse. Cât privește cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat la instanța de fond, din infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 pentru motivul că transportul și găzduirea minorei G.V.M.

nu s-a realizat prin nici unul din modurile prev. de alin. (2), se constată că în mod corect prima instanță a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, probatoriul administrat a evidențiat că inculpatul în aceleași condiții de loc și de timp a folosit aceleași mijloace de aducere în stare de dependență față de el a celor patru victime, cu privire la persoana minorei acesta folosind „amenințarea și alte forme de constrângere” prin aceea că i-a reținut actul de identitate, a refuzat a-i achita vreo sumă de bani pentru munca depusă, a înțeles să greseze fizic părțile civile F.A. și F.R., socrii săi, în prezența sa inducându-i un sentiment de teamă, ceea ce realizează constrângerea psihică a acesteia, victima minoră fiind practic constrânsă ca și celelalte părți civile să accepte conduita impusă de inculpat.

Așa fiind, se constată că activitatea infracțională desfășurată de inculpat se circumscrie infracțiunilor prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 alin. (1) și (2) din aceeași lege, vinovăția acestuia fiind corect reținută de instanța de fond, astfel că solicitarea inculpatului de a fi achitat este nefondată. Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei nu este întemeiată.

Astfel, se constată că la stabilirea și aplicarea acesteia instanțele au avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social concret al faptelor comise, împrejurările și modalitatea comiterii acestora, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului (care deși nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor nu este cunoscut cu antecedente penale), orientându-se spre o pedeapsă rezultantă care atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare să satisfacă scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen. Pentru considerentele arătate, recursul declarat de inculpat apare ca fiind nefondat, astfel că în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a fi respins ca atare. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 6 din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 29 iunie 2009 la 2 aprilie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2010.