ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1686/2016

Decizia nr. 1686/2016

Asupra recursului de față,

constată următoarele;

Prin sentința nr. 1970 din

9 iulie 2015, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta

SC E. SA Mizil.

A constatat că reclamantul

A. beneficiază de grupa a II-a de muncă în procent de 100% pentru perioadele

02.07.1979-01.09.1980 și 01.09.1980-01.07.1994, conform concluziilor raportului

de expertiză F. A obligat pârâta să elibereze adeverință în

acest sens.

A respins în rest acțiunea,

ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții D., B. și C., dosarul fiind înregistrat pe

rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de 17

decembrie 2015.

Prin încheierea de ședință

din data de 15 februarie 2016,

instanța

de apel a dispus suspendarea judecății apelului, în baza dispozițiilor

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți

nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă și acestea nu s-au prezentat

în instanță.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs reclamanții D., B. și C.,

arătând că nu au avut resursele

financiare necesare pentru angajarea unui apărător calificat și,

pentru următorul termen vor fi reprezentați de un avocat, motiv pentru

care solicită repunerea dosarului pe rol și admiterea apelului așa

cum a fost formulat.

Analizând recursul sub aspectul

îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C.

proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 489 alin. (2) C.

proc. civ., sancțiunea nulității recursului „intervine în cazul în

care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute

de art. 488”.

Recursul este o cale extraordinară

de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute

de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile

art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Obligația părții

de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor este prevăzută sub sancțiunea nulității

de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Deși nu se prevede în mod

expres, este fără dubiu că pe lângă posibilitatea încadrării

criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C.

proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele mstanței de apel

în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar

de către instanța de recurs.

În cuprinsul cererii de recurs

care a învestit Înalta Curte, recurenții au arătat că nu au avut

resursele financiare necesare pentru angajarea unui apărător calificat,

fără a formula critici de nelegalitate cu privire la încheierea împotriva

căreia au exercitat recursul, nearătând care sunt argumentele pentru care

nu este legală soluția de suspendare a judecății apelului.

Or, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume

imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ

prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât potrivit legii, nu orice nemulțumire

a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Cum aspectul invocat de recurenți

nu poate constitui o critică de nelegalitate care să conducă la desființarea

încheierii atacate, întrucât nu are legătură cu cele statuate de instanță

în respectiva hotărâre, această împrejurarea echivalează cu nemotivarea

recursului.

Neîndeplinirea condiției prevăzute

de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cu privire Ia motivarea recursului atrage

sancțiunea anulării acestuia, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc.

civ.

Având în vedere considerentele

reținute și văzând că în cauză nu pot fi reținute

motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută

într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula

recursul declarat de reclamanții B., C. și D. împotriva încheierii de

ședință din 15 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat

de reclamanții B., C. și D. împotriva încheierii de ședință

din 15 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

I civilă.

Potrivit dispozițiilor art.

493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac

și se comunică părților.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 28 septembrie 2016.