ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 845/2017

Decizia nr. 845/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 23 septembrie 2016, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății - Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună, pe calea unei plângeri împotriva actului, anularea rezultatului procedurii de licitație constând în actul de comunicare rezultat procedură nr. 12567 din 12 august 2016, emis de autoritatea contractantă Ministerul Sănătății - Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, prin care oferta reclamantei a fost respinsă ca neconformă.

Prin Sentința civilă nr. 675 din 31 octombrie 2016, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin Sentința nr. 1732/CA din 8 decembrie 2016, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, a declinat competența în favoarea Tribunalului Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu regulatorul de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (1) și 4 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății - Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea rezultatului procedurii de licitație constând în actul de comunicare rezultat procedură nr. 12567 din 12 august 2016, emis de autoritatea contractantă Ministerul Sănătății - Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, prin care oferta reclamantei a fost respinsă ca neconformă.

Tribunalul Constanța, învestit cu soluționarea cauzei ca urmare a declinării de competență, a reținut, în mod corect, că reclamanta a învestit instanța cu o cerere întemeiată exclusiv pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, deoarece aceasta a precizat în mod expres că a formulat și plângere prealabilă, urmărind ca acțiunea să fie cercetată din perspectiva prevederilor Legii nr. 554/2004 și a termenelor instituite prin acest act normativ și că exclude o cauză derivată din prevederile Legii nr. 101/2016 sau ale O.U.G. nr. 34/2006.

Prin urmare, reclamanta a învestit instanța cu o cerere de chemare în judecată având drept cauză dispozițiile Legii nr. 554/2004, considerând actele contestate drept acte administrative sau asimilate actelor administrative.

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează în mod expres că: "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori printr-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în temeiul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim".

Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, prevăd că: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Astfel, o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dreptul comun în materia contenciosului administrativ urmează regulile de competență generală instituite prin Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce privește competența materială, cât și în ceea ce privește competența teritorială.

Cu privire la stabilirea competenței teritoriale a instanței de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 dau posibilitatea reclamantului să opteze, menționând că: "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ.: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente."

Astfel, reclamantul este cel îndreptățit să facă alegerea între instanțele deopotrivă competente, alegere asupra căreia nu mai poate reveni.

Din analizarea textelor legale anterior menționate se constată că, în raport de obiectul acțiunii, sub aspectul competenței de soluționare, aceasta aparține fie instanței de la domiciliul reclamantului, fie instanței de la domiciliul pârâtului, stabilirea acestei competențe, ce are un caracter alternativ, aparținând în mod exclusiv reclamantului, fiind circumscrisă principiului disponibilității ce guvernează un litigiu civil lato sensu.

Cu referire la competența teritorială alternativă, în doctrină și jurisprudență s-a reținut, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, că, odată ce, prin introducerea cererii, partea și-a exercitat dreptul de a opta pentru una dintre instanțele competente teritorial potrivit legii, nici reclamantul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale și nici instanța nu poate, din oficiu, să își decline competența.

Este evident că în cauza dedusă judecății, prin precizarea făcută de reclamantă, aceasta a optat sub aspect teritorial, în sensul dispozițiilor art. 10 alin. (3) mai sus citate, pentru Tribunalul Buzău, instanță în a cărei rază teritorială se află sediul său, iar, prin alegerea instanței, competența teritorială a dobândit caracter exclusiv, astfel că această instanță nu se mai putea desesiza în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin urmare, având în vedere că cererea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile comune ale legii contenciosului administrativ, precum și faptul că în cursul procedurii temeiul nu a fost modificat de reclamantă, prima instanță învestită cu soluționarea pricinii este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea reclamantei, aceasta declinându-și competența în mod greșit în favoarea Tribunalului Constanța.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL și pe pârâtul Ministerul Sănătății - Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 martie 2017.

Procesat de GGC - GV