ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3676/2015

HOTĂRÂRE
18.11.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3676/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 3676/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Mediaș, reclamanta A. SRL a formulat, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Sibiu și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, cerere de întoarcere a executării silite efectuată în dosarul fiscal nr. x/2011 de către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Sibiu.

2.1. Hotărârea Judecătoriei Mediaș

Prin sentința civilă nr. 1338 din 30 septembrie 2014 a Judecătoriei Mediaș a fost declinată competența materială de soluționare a cererii de întoarcere a executării silite formulată de petenta SC A. SRL în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că titlul executoriu, reprezentat de procesul-verbal de constatare nr. 3 din 2 martie 2011 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - A.P.D.R.P., a fost desființat prin sentința civilă nr. 360/2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Judecătoria a reținut că instanța competentă să dispună cu privire la repunerea părților în situația anterioară executării silite este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, respectiv curtea de apel.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 292 din 9 decembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii formulată în favoarea Judecătoriei Mediaș.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în determinarea instanței competente nu au aplicabilitate dispozițiile relative la instanța de executare din Legea nr. 554/2004, ci competența revine instanței de drept comun care soluționează cererea de întoarcere a executării silite, respectiv judecătoria, așa cum s-a statuat prin decizia nr. 5 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mediaș, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Obiectul cererii introductive îl reprezintă cererea de întoarcere a executării silite efectuată în dosarul fiscal nr. x/2011 de către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Sibiu.

Înalta Curte reține faptul că prin decizia nr. 5/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 251/13.04.2012, s-a dezlegat problema de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ. și s-a decis că instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., republicat, în conformitate cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului dedus judecății în favoarea Judecătoriei Mediaș.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Mediaș.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Sibiu și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în favoarea Judecătoriei Mediaș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1625/2016
Decizia nr. 1625/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia,
ÎCCJ 2015-03-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1263/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba în Dosar nr. 4208/107/2014 reclamantul N.V. a solic
ÎCCJ 2015-04-03
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1586/2015
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, reclama
ÎCCJ 2015-03-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1462/2015
competență 2.1. Prin sentința civilă nr. 285 din 5 decembrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată din oficiu și a declinat competența de
ÎCCJ 2015-03-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1237/2015
Pescuit, care este autoritate publică centrală. 2. Hotărârea celei de-a doua instanțe Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1 din 12 ianuarie 2015, a admis excepția necompetenței m
Sursă