ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1586/2015

HOTĂRÂRE
03.04.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1586/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) și Centrul Regional de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest:

- anularea adresei nr. x/11.04.2014 emisă de pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit;

- admiterea plângerii prealabile formulată împotriva adresei de nr. x/19.02.2014 emisă de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit 5 Vest și a notei de constatare a neîncheierii contractului de finanțare nr. x/19.02.2014;

- anularea adresei nr. x/19.02.2014 emisă de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit 5 Vest și a notei de constatare a neîncheierii contractului de finanțare nr. x/19.02.2014;

- revocarea măsurii dispuse de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest, de a declara Contractul de finanțare cu statut de neîncheiat și, pe cale de consecință, recunoașterea valabilității acestui contract

2.1. Prin Sentința nr. 1.539 din 21 noiembrie 2014, Tribunalul Caraș-Severin a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârât și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, următoarele:

Obiectul acțiunii vizează anularea actului care privește refuzul de încheiere a contractului de finanțare pe Măsura 313 cu privire la finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, iar potrivit art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 "toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, în primă instanță".

Având în vedere că adresa a cărei anulare se solicită este emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, autoritate publică centrală și vizează un contract cu sume reprezentând finanțare nerambursabilă, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin Sentința nr. 52 din 20 februarie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că actul vătămător pentru reclamant îl reprezintă Nota de constatare a neîncheierii contractului de finanțare nr. x/19.02.2014, emisă de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest, deoarece acest act produce efecte juridice prin declararea cererii de finanțare a reclamantului, cu statut de contract de finanțare neîncheiat.

Constatând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a actului vătămător contestat este un centru regional, structură aflată în cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și, pe de altă parte, că nota de constatare nu poate fi încadrată în categoria actelor administrative emise de autorități publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, Curtea de Apel Timișoara a conchis că actele administrative contestate nu se înscriu în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (11) din Legea 554/2004, după cum în mod greșit a apreciat pârâta.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul litigiului dedus judecății, bine determinat de Curtea de Apel Timișoara, îl constituie anularea Notei de constatare a neîncheierii contractului de finanțare nr. x/19.02.2014, emisă de Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest, acesta fiind actul administrativ care produce efecte juridice prin declararea cererii de finanțare a reclamantului, cu statut de contract de finanțare neîncheiat.

Este evident, în acest context, că obiectul cererii nu îl constituie sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, pentru a atrage incidența dispozițiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă reclamantul a dedus controlului instanței de contencios administrativ și refuzul pârâtei Agenția de Plată pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) de a încheia contractul de finanțare, act ce constituie scopul final al procedurii de evaluare și selectare a proiectelor eligibile, în cauză, instanța competentă material se determină în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în funcție de emitentul actului contestat, prin care se constată/comunică neeligibilitatea proiectului de finanțare.

Or, nota de constatare nr. x/19.02.2014, a cărei anulare se solicită, emană de la o autoritate publică de nivel local, rangul autorității emitente atrăgând competența în primă instanță a tribunalului, în temeiul art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.

Este lipsită de relevanță împrejurarea că centrul regional emitent nu are personalitate juridică, fiind de necontestat că în practica judiciară și în doctrină s-a statuat că în materia contenciosului administrativ ceea ce contează este capacitatea administrativă, definită ca fiind capacitatea de a emite acte apte să producă efecte juridice.

În concluzie, actul administrativ a cărui anulare se solicită nu se înscrie în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența curții de apel, ci intră în competența tribunalelor, în temeiul art. 10 alin. (1) teza I din același act normativ.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B. în contradictoriu cu pârâții Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 5 Vest și Agenția Investițiilor Rurale în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2015.

Procesat de ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-06-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 8286/30/2013, reclamanta M.E.M. a chemat în j
ÎCCJ 2015-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2354/2015
materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, instanță competentă în raport de prevederile art. 10 alin. (1), art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin
ÎCCJ 2019-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1873/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. x/2014, la data de 27 octombrie 2014, reclamanta SC A.
ÎCCJ 2015-04-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1585/2015
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la instanță sub dosar nr
ÎCCJ 2014-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4077/2014
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC A.R. SRL Pădureni, a solicitat în contra
Sursă