ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 826/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 826/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 826/2017
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 715 din 19 februarie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 3.030 din 10 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, la data de 7 martie 2016 A. a formulat cerere de revizuire.
În prealabil, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulată cererea de revizuire, constată că aceasta a fost declarată peste termenul prevăzut de art. 324 C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege, "termenul de revizuire este de o lună" și se va socoti distinct pentru cazurile prevăzute la art. 322 C. proc. civ.
Or, din actele dosarului rezultă că decizia atacată a fost pronunțată la 19 februarie 2015, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 7 martie 2016 potrivit rezoluției aflate la dosar, deci cu mult peste termenul prevăzut de textul legal sus-citat.
Conform dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
În cauză, revizuenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 324 C. proc. civ. cererea de revizuire va fi respinsă, ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 715 din 19 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 martie 2017.
Procesat de GGC - ED