Decizia nr. 810/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație

Hotărârea contestată Prin Hotărârea nr. 702 din 16 iunie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus Președintelui României eliberarea din funcție, prin pensionare, a doamnei judecător dr. A., președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu data de 13 iulie 2016. Pentru a pronunța această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Contestația formulată Prin cererea depusă la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu nr. x/1/2016, intitulată "recurs" și întemeiată pe disp. art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, recurenta B. a solicitat casarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 702 din 16 iunie 2016, susținând că s-au încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității prevăzută de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea cererii, se arată că art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și art. 13 alin. (5) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326 din 24 august 2005, dispune ca hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret. Caracterul secret al votului are rol imperativ, apără un interes general și nu este o facultate, o libertate pentru membrii Consiliului Superior al Magistraturii, ci este o cerință impusă de lege. Nerespectarea cerinței secretului votului atrage nulitatea absolută a actului astfel adoptat, conform art. 174 alin. (2) C. proc. civ. În speță, secretul votului a fost violat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin inserarea, în conținutul hotărârii recurate, a informației că aceasta a fost adoptată în unanimitate, dar și prin declarația unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii, dl - judecător C., care a arătat public faptul că a participat la ședință și că a "semnat" buletinul de vot. În concluzie, recurenta arată că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii a fost adoptată cu violarea atât de Consiliul Superior al Magistraturii, ca autoritate publică, cât și de dl. judecător, care a participat la ședință și la votul privind adoptarea respectivei hotărâri a normei imperative privind secretul votului. Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție cu nr. x/1/2016, intitulată "contestație" și întemeiată pe disp. art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, petenta B. a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 702 din 16 iunie 2016, motivele de fapt fiind identice cu cele arătate în cererea de recurs și detaliate mai sus. Prin Încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul nr. 4, a admis excepția de litispendență invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și a trimis dosarul la Completul de judecată nr. 3 al Înaltei Curți, investit cu soluționarea Dosarului nr. x/1/2016.

Prin cererea formulată la data de 11 iulie 2016, recurenta/contestatoare solicită sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004, considerând că îndeplinește toate condițiile de admisibilitatea fixate de art. 144 lit. d) din Constituție, de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și de jurisprudența Curții Constituționale. Se mai arată că dispozițiile indicate violează art. 1 alin. (3) și (5), art. 21 alin. (1) și (2) și art. 129 din Constituția României. Recurenta/contestatoare consideră că, în cazul hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor și, prin care se decide, în același timp eliberarea din funcție a unui judecător sau procuror se prevăd simultan două căi de atac, contestație și recurs, dispozițiile fiind astfel contrare exigențelor constituționale și convenționale de claritate și previzibilitate.

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat calificarea căii de atac ca fiind contestație formulată în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și, în principal, respingerea contestației ca lipsită de interes, iar în subsidiar, respingerea contestației ca neîntemeiată. Cu privire la calificarea căii de atac exercitate în cauză, intimatul, citând disp. art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată și art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările ulterioare, apreciază că prevederile menționate vizează în fond exercitarea aceleiași căi de atac, iar diferența formală, ce privește exclusiv terminologia, rezultă din necorelarea dispozițiilor Legii nr. 303/2004 cu cele ale Legii nr. 317/2004, prin urmare, calea de atac este contestația. Cu privire la excepția lipsei de interes, se arată că hotărârile privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată. Intimatul invocă disp. art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, art. 33 C. proc. civ. și susține că nu există niciun folos material sau moral pe care contestatoarea l-ar putea obține prin atacarea Hotărârii nr. 702 din 16 iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, neexistând niciun drept sau interes legitim privat ce a fost vătămat prin hotărârea atacată. Chiar și în ipoteza în care, contestatoarea a contestat soluția de clasare a sesizării Inspecției judiciare cu privire la activitatea desfășurată de doamna judecător A., nu justifică criticarea hotărârii de eliberare din funcție a acesteia. Cu privire la netemeinicia contestației, intimatul apreciază că hotărârea atacată a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale incidente în materie, inclusiv a disp. art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, neavând relevanță faptul că ulterior un membru al Consiliului a anunțat public că a participat la ședință și a semnat buletinul de vot.

Prin înscrisul depus în data de 08 august 2016, intimatul a formulat punct de vedere referitor la excepția de neconstituționalitate invocată, susținând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă . Intimatul consideră că aspectele invocate în susținerea excepției se referă la interpretarea și aplicarea unei norme legale, în speță existând o necorelare a textelor din cele două acte normative. Pe fondul excepției de neconstituționalitate, intimatul consideră că, o necorelare legislativă nu conduce la încălcarea principiilor decurgând din art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României sau a dreptului părților de acces la justiție, consacrat de art. 21 din Legea fundamentală.

Recurenta/contestatoare a depus la dosar în data de 05 septembrie 2016 răspuns la întâmpinarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând obligarea acestuia de a depune la dosar copia legalizată după înscrisul doveditor al calității reprezentantului legal al intimatului în calitate de persoană juridică și de a indica adresa de email. Cu privire la calificarea cererii de sesizare a instanței, se susține că norma de excepție (art. 65 1 alin. (2), vizând hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de eliberare din funcție a magistraților, derogă de la norma specială (art. 29 alin. (7), vizând hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și se aplică prioritar. Cu referire la excepția lipsei de interes, consideră partea că interesul său personal, direct, născut și actual este reprezentat de dreptul de a obține sancționarea disciplinară a unui magistrat, procedura disciplinară urmând să fie paralizată, prin rămânerea fără obiect, dacă persoana vizată nu mai are calitatea de magistrat, ceea ce semnifică o vătămare a drepturilor sale subiective și a intereselor sale legitime. Nu are relevanță împrejurarea existenței unei rezoluții de clasare a sesizării adresate Inspecției judiciare, deoarece a introdus acțiunea în anulare a actului pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Cu privire la fondul pricinii, se susține că secretul votului a fost violat, atât prin menționarea faptului adoptării hotărârii recurate în unanimitate, cât și prin semnarea buletinului de vot de un membru al Consiliului Superior al Magistraturii și dezvăluirea făcută public de acesta privind modul în care a votat. La aceeași dată, s-a depus un punct de vedere la poziția intimatului privind sesizarea Curții Constituționale, arătându-se că se critică însăși constituționalitatea normelor juridice, prin raportare la exigența constituțională a clarității și previzibilității lor.

Prin notele de ședință înregistrate la data de 9 septembrie 2016, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii arată că președintele Consiliului Superior al Magistraturii are atribuția reprezentativă a Consiliului ce decurge din lege, art. 24 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările ulterioare, depuse la dosar, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 6 din 06 ianuarie 2016, prin care a fost ales în funcția de președinte pentru un mandat de un an, dl. Judecător D. și adresa de email. Prin notele de ședință din 06 decembrie 2016, recurenta/contestatoare învederează Înaltei Curți că pe rolul Curți de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, este înregistrat Dosarul nr. x/44/2016, ce are ca obiect anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 702/2016, acțiune întemeiată pe disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, unde intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a ridicat excepția de litispendență și excepția necompetenței materiale a instanței, astfel încât solicită acordarea unui termen pentru ca instanța să aibă timpul necesar să se pronunțe cu privire la cele două excepții.

Prin Încheierea de ședință din data de 08 decembrie 2016, Înalta Curte a respins excepția de litispendență și a dispus introducerea în cauză a beneficiarului actului contestat, în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Citată în cauză, intimata A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând calificarea căii de atac ca fiind contestație, respingerea contestației ca lipsită de interes și, în subsidiar, respingerea contestației ca neîntemeiată. Argumentând cererea de calificare a căii de atac exercitate în cauză ca fiind contestație formulată în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata susține că din redactarea coroborată a disp. art. 65 1 alin. (2) și art. 65 din Legea nr. 303/2004 republicată, rezultă că legiuitorul are în vedere calea de atac a recursului doar pentru situațiile în care eliberarea din funcție se face din motive imputabile magistratului, deoarece numai în acest caz are loc suspendarea de drept a magistratului din funcție, în sens contrar, când eliberarea se face din motive neimputabile, măsura suspendării de drept ar fi nu doar nejustificată dar și abuzivă. În susținerea excepției lipsei de interes și, în consecință a respingerii cererii ca lipsită de interes, intimata se întemeiază pe dispozițiile art. 29 alin. (5) și (7) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 alin. (4), art. 124 alin. (3) și art. 65 alin. (1) lit. b) din Lege nr. 303/2004, republicată. În virtutea principiilor fundamentale care trebuie să fie respectate într-un stat de drept în vederea asigurării independenței și inamovibilității funcției judiciare, cariera unui judecător nu poate fi interferată de factori externi care să îi întrerupă cursul (cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege), astfel încât, susține intimata, simpla formulare a unei sesizări disciplinare de către o persoană interesată nu poate conduce de plano la obstrucționarea parcursului profesional al unui judecător. Așa fiind, intimata consideră că nu sunt îndeplinite prevederile art. 32 lit. d) și art. 33 C. proc. civ., nu există un interes determinat, legitim, personal, născut și actual pentru formularea cererii. Totodată, intimata susține, în subsidiar, și netemeinicia cererii față de disp. art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004. În cuprinsul întâmpinării, intimata formulează și punct de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, susține că disp. art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu au legătură cu soluționarea cauzei, iar faptul că hotărârea pronunțată în temeiul art. 29 alin. (7) și (9) din Legea nr. 317/2004 este dată definitivă, nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție, de vreme ce părțile beneficiază, pe tot parcursul judecării contestației de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil și a dreptului la apărare.

Prin notele de ședință înregistrate în data de 15 februarie 2017, recurenta/contestatoare solicită calificarea căii de atac, verificarea competenței din oficiu, declinarea competenței de soluționare a cererii către Curtea de Apel Galați, deoarece disp. art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și cele ale art. 29 alin. (7) raportat la alin. (5) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituționale și neconvenționale. Prin aceeași cerere, se ridică excepția de neconvenționalitate a dispozițiilor legale sus-menționate, pentru violarea dreptului la claritate și previzibilitate a legii, dreptului de acces real și efectiv la o instanță având plenitudinea de jurisdicție, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii nu este o instanță de judecată, iar recursul/contestația nu reprezintă în realitate căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, ci moduri de sesizare pentru prima dată a unei instanțe judecătorești. Totodată, recurenta/contestatoare a solicitat să se constate nulitatea absolută a introducerii forțate în cauză a beneficiarei actului administrativ a cărui legalitate se cercetează în cauză, anterior verificării competenței, prin încheiere interlocutorie. În fine, se solicită restituirea uneia dintre cele două taxe judiciare de timbru pe care le-a plătit în funcție de calificarea căii de atac și soluționarea excepției de necompetență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin cererea formulată la data de 1 martie 2017, contestatoarea solicită repunerea pe rol a cauzei ce a rămas în pronunțare în data de 16 februarie 2017 pentru a administra proba cu înregistrarea audio-video a declarației publice a Președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, dna judecător E., precizând că proba a apărut după rămânerea dosarului în pronunțare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra excepțiilor invocate, cererilor formulate și cu privire la contestație 1. Calificarea căii de atac introduse împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 702 din 16 iunie 2016 a fost deja rezolvată prin Încheierea de ședință din data de 16 februarie 2017, de amânare a pronunțării prezentei decizii S-a apreciat că sunt aplicabile disp. art. 29 alin. (7) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 29 alin. (5), hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată, iar alin. (7) precizează că hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care se propune Președintelui României eliberarea din funcție, prin pensionare, a unui judecător, reprezintă o hotărâre ce privește cariera și drepturile acestuia. Eliberarea din funcție, prin pensionare, este cuprinsă în Titlul II al Legii nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, intitulat Cariera judecătorilor și procurorilor. Decizia privind calificarea căii de atac în categoria contestației prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 a avut drept argument și jurisprudența constantă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, în această materie. Înalta Curte a înțeles să nu opteze pentru calificarea căii de atac ca fiind recurs, deoarece art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 face referire doar la cazul în care împotriva hotărârii de eliberare din funcție a judecătorului sau procurorului se exercită calea de atac a recursului, prin aceasta înțelegând acele situații pentru care legiuitorul nu a prevăzut o altă cale de atac, cum se întâmplă în cazul hotărârilor privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor. De altfel, completul de judecată a optat pentru calificarea căii de atac - contestație, încă de la termenul de judecată din data de 08 decembrie 2016, conform încheierii de ședință aflată la dosar și, ulterior, la cererea părților, s-a pronunțat expres cu privire la această chestiune. Prin aceeași încheiere a fost respinsă excepția de litispendență cu referire la dosarul înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, iar în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, s-a dispus din oficiu, citarea în cauză a beneficiarului actului a cărui anulare se cere. Prin Încheierea de ședință din data de 16 februarie 2017, ce face corp comun cu decizia de față, a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei A., în calitate de beneficiar al actului a cărui anulare s-a cerut. De asemenea, cu privire la solicitarea contestatoarei de a se verifica din oficiu competența și de a se dispune declinarea competenței soluționării cererii în favoarea Curții de Apel Galați, Înalta Curte s-a pronunțat în Încheierea de ședință din data de 16 februarie 2017. Contestatoarea a solicitat prin notele de ședință depuse în data de 15 februarie 2017 constatarea nulității absolute a introducerii forțate în cauză a beneficiarei actului administrativ a cărui legalitate se cercetează în cauză, anterior verificării competenței, prin încheiere interlocutorie. Privită ca o apărare în proces, solicitarea contestatoarei nu poate fi primită, avându-se în vedere că, pe de o parte, completul a optat pentru calificarea căii de atac drept contestație, încă de la termenul din data de 08 decembrie 2016, iar pe de altă parte, oricare ar fi fost soluția asupra acestei chestiuni, citarea în proces este obligatorie față de disp. art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Prin aceleași note de ședință, contestatoarea a solicitat și restituirea uneia dintre cele două taxe judiciare de timbru pe care le-a plătit, în funcție de calificarea căii de atac. Cu alte cuvinte, contestatoarea solicită restituirea fie a taxei de timbru în cuantum de 20 lei achitată în Dosarul nr. x/1/2016, fie a sumei de 100 lei achitată în Dosarul nr. x/1/2016. Cererea nu poate fi soluționată favorabil, deoarece, potrivit art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sumele plătite cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie atunci când taxa nu era datorată. În speță, aceeași parte a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326 din 24 august 2005 prin două cereri separate intitulate contestație și recurs, în acest sens s-au formulat două dosare, taxa de timbru s-a achitat în funcție de obiectul cererii. Împrejurarea că cele două dosare s-au conexat, iar instanța de judecată a calificat calea de atac exercitată drept contestație, nu are drept consecință restituirea taxei de timbru plătită pentru cererea intitulată "recurs", deoarece suma era datorată la data formulării cererii. Nu are relevanță sub acest aspect calificarea ulterioară a cererii, introducerea a două acțiuni separate reprezentând voința exclusivă a părții. Înalta Curte nu a dat curs nici cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de contestatoare, după rămânerea în pronunțare, în raport de soluția ce se va da cu privire la contestație. 2. Cu privire la excepția lipsei de interes a contestatoarei în anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 702 din 16 iunie 2016, invocată de intimate O condiție a exercitării contestației prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, împotriva unei hotărâri ce privește cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor este aceea a interesului din sintagma "orice persoană interesată". Întrucât în această materie sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, contestatorul este obligat să invoce și să dovedească existența unui interes legitim privat, care este definit ca "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea unui drept subiectiv, viitor și previzibil, prefigurat". Totodată, din perspectiva disp. art. 32 alin. (2) lit. d) coroborat cu art. 33 teza I C. proc. civ., interesul trebuie să determinat, legitim, personal, născut și actual. În speță nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004 și nici cele ale art. 33 teza a II-a C. proc. civ., deoarece contestatoarea nu invocă un drept subiectiv ce reprezintă "orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ" și niciun drept subiectiv amenințat sau preîntâmpinarea unei pagube iminente și care nu s-ar putea separa (ce ține tot de invocarea unui drept subiectiv). Contestatoarea consideră că interesul său este reprezentat de dreptul de a obține sancționarea disciplinară a unui magistrat, procedura disciplinară urmând să fie paralizată (prin rămânerea ei fără obiect) dacă persoana vizată nu mai are calitatea de magistrat, ceea ce semnifică o vătămare a drepturilor sale subiective și a intereselor sale legitime. Deși contestatoarea invocă "vătămarea drepturilor sale subiective", aceasta nu arată în concret care anume drept subiectiv prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ i-a fost afectat prin actul administrativ contestat. Dreptul de a obține sancționarea disciplinară a unui magistrat și care să fie înscris ca un drept subiectiv în normele legale nu există ca atare. Chiar dacă cercetarea disciplinară pornește la sesizarea unei persoane fizice, atributul sancționării magistratului aparține unei autorități administrative ce acționează ca o instanță disciplinară. De aceea, disp. art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 permit ca terții să conteste o hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ce privește cariera și drepturile magistratului, numai din perspectiva dovedirii interesului. Interesul legitim, conform C. proc. civ., sau interesul legitim privat avut în vedere de Legea nr. 554/2004, presupune să fie conform cu regulile de conviețuire socială sau cu legea, iar cel care îl invocă poate pretinde o anumită conduită în considerarea unui drept subiectiv, viitor și previzibil, prefigurat. Astfel cum s-a afirmat în doctrină, interesul legitim (public sau privat) se află în "anticamera" dreptului subiectiv sau în strânsă relaționare cu acesta. Din acest motiv, legea contenciosului administrativ permite părții care invocă interesul legitim privat să pretindă o anumită conduită, dar în relaționare cu un drept subiectiv, viitor și previzibil, prefigurat. Or, dreptul de a obține sancționarea unui magistrat, pe de o parte, nu este prevăzut de lege (în sens larg) ca un drept subiectiv, aparținând unei persoane fizice/juridice, iar pe de altă parte, chiar dacă a fost sesizată Inspecția judiciară în acest sens, soluția nu este previzibilă și nu se transformă, în ipoteza sancționării magistratului, într-un drept subiectiv viitor și prefigurat. În concret, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 720 din 16 iunie 2016 a propus Președintelui României eliberarea din funcție, prin pensionare, a doamnei judecător A., președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu data de 13 iulie 2016. Prin contestația formulată se solicită anularea actului administrativ și, în consecință, refuzul de eliberare din funcție a judecătorului prin pensionare. Or, în legislația actuală nu există nicio dispoziție legală care să permită refuzul eliberării din funcție, prin pensionare, în ipoteza formulării unei sesizări împotriva judecătorului la Inspecția Judiciară. Mai mult, în data de 23 iunie 2016, a fost publicat în M. Of., Decretul Președintelui României nr. 614 din 23 iunie 2016 privind eliberarea din funcție a judecătorului, prin pensionare, de unde rezultă că efectele actului administrativ s-au produs. Contestarea unei hotărâri prin care s-a propus eliberarea din funcție a unui judecător, prin pensionare, urmată de emiterea decretului prezidențial conduce dimpotrivă, la încălcarea dreptului subiectiv al judecătorului, drept înscris în Titlul II al Legii nr. 303/2004 - "Cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor" și determină îngrădirea nelegală a valorificării ultimului drept din cariera acestuia, dreptul la pensie. Față de acestea, Înalta Curte apreciază că nu s-a dovedit existența unui interes legitim privat pentru formularea contestației, urmând a se admite excepția și a se respinge contestația ca lipsită de interes. 3. Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în raport de disp. art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, interpretat în lumina art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, urmează a se constata inadmisibilitatea acesteia, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Contestatoarea susține că, în cazul hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor și prin care se decide eliberarea din funcție, există simultan două căi de atac, contestație și recurs, ceea ce înseamnă că normele legislative criticate sunt neclare, confuze, nesatisfăcând exigențele constituționale și convenționale de claritate și previzibilitate, precum și accesul la instanță. Prin cererea formulată, contestatoarea nu invocă critici de neconstituționalitate, ci urmărește doar interpretarea normelor legale invocate în sensul solicitat de aceasta. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în această materie este constantă, iar interpretarea textelor s-a făcut în mod unitar, în raport de obiectul hotărârii atacate, normele fiind clare și nesusceptibile de interpretare. De asemenea, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă și din perspectiva invocării art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, interpretat în lumina art. 6 parag. 1 din Convenție, existând numeroase decizii pronunțate de Curtea Constituțională cu privire la unicitatea căii de atac în materia atacării hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii ce privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor. 4. În ceea ce privește excepția de neconvenționalitate a disp. art. 65 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se va constata că aceasta a fost analizată în cadrul pronunțării asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, ce a privit aspecte de claritate și previzibilitate a legii și de acces la instanță, precum și atunci când a fost calificată calea de atac a contestației. Referitor la celelalte aspecte invocate în cadrul excepției de neconvenționalitate, administrarea limitată a probelor, dat fiind admiterea excepției lipsei de interes în formularea acțiunii și a neanalizării fondului pricinii, urmează a se constata că nu este necesară pronunțarea asupra acestor aspecte. În fine, față de cele arătate, Înalta Curte va constata că nu mai este necesar să fie analizate aspectele ce țin de fondul contestației.