Decizia nr. 397/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 140/2014 a Curții de Apel Galați

Obiectul acțiunii deduse judecății; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 8 februarie 2013, sub nr. x/45/2012, urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei prin sentința civilă nr. 14 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat : - anularea Deciziei nr. 16836 din 21 iunie 2012 de soluționare a Contestației nr. 1041 din 24 mai 2012 formulata de SC A. SA și înregistrată la B. sub nr. 14.391 din 28 mai 2012; - anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 23 aprilie 2012, înregistrat la 24 aprilie 2012 de către C. - B., privind proiectul „Înființare combinat de vinificație Focșani” și, pe cale de consecință, să se constate că nu există și nu datorează creanța solicitată de către intimată; - obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond; Prin sentința civilă nr. 140 din 12 iunie 2014, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta B. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în fapt, prin procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 23 aprilie 2012, înscris ce constituie titlu de creanță în condițiile O.U.G. nr. 66/2011, echipa de control a D. Constanța a reținut că beneficiara SC A. SA a încălcat prevederile Contractului de finanțare din 9 iunie 2006 prin nerespectarea art. 1, 3, și 14 din Contractul cadru și a criteriilor de eligibilitate înscrise în Cererea de finanțare, iar investiția „Înființare combinat de vinificație Focșani" a devenit neeligibilă, stabilind astfel în sarcina beneficiarei finanțării obligația restituirii sumei de 6.989.117,30 lei (2.044.135,09 euro). Împotriva titlului de creanță, reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia de soluționare nr. 16836 din 21 iunie 2012. Contrar susținerilor reclamantei, reținând corectitudinea aprecierilor autorității contractante, comisia de soluționare a contestației, conform prevederilor art. 14 alin. (2) din Anexa I la contractul Cadru, a considerat că nerespectarea criteriului de eligibilitate referitor la viabilitatea economico - financiară constituie ”(…) o modificare substanțială (a proiectului) pe perioada de valabilitate a contractului.” Reclamanta a susținut că, prin intrarea sub incidența prevederilor Legii nr. 85/2006, nu îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011 însă, art. 36 din ordonanță prevede că intrarea societății beneficiare a ajutorului financiar nerambursabil sub incidența prevederilor Legii nr. 85/2006 obligă autoritatea contractantă la declanșarea procedurii de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil. Având în vedere art. 64 cap. IX „Dispoziții tranzitorii și finale" din O.U.G. nr. 66/2011, comisia de soluționare a contestației a apreciat că principiul neretroactivității legii, stipulat de codul civil și invocat de reclamantă nu este aplicabil, deoarece O.U.G. nr. 66/2011 a înlocuit O.U.G. nr. 79/2003 „privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător". De asemenea, comisia de soluționare a contestației a precizat că atât controlul ex-post pe teren cât și etapele procedurale ce au decurs de la controlul pe teren au fost realizate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, astfel încât nici din acest punct de vedere nu poate fi invocat principiul neretroactivității legii. Prin urmare, în considerarea celor expuse, instanța de fond a respins cererea reclamantei, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză; Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SA, prin administrator judiciar F. , solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii, anulării Deciziei nr. 16836 din 21 iunie 2012 de soluționare a contestației, înregistrată sub nr. 14.391 din 28 mai 2012 la B. și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 23 aprilie 2012, înregistrat la 23 aprilie 2012 la B. Sunt invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta arată că sentința instanței de fond este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Singurul aspect la care s-a raportat instanța de fond îl reprezintă dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011. Motivele de nelegalitate a actelor administrative invocate de către reclamantă nu au fost analizate efectiv. Cât privește incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că raporturile juridice dintre părți decurgând din contractul de finanțare s-au derulat în acord cu prevederile contractuale fără ca acest contract să fie reziliat, rezoluționat sau să se dispună încetarea acestuia înainte de ajungerea sa la termen ( la data de 21 mai 2012). Cu toate acestea, autoritatea intimată a înțeles să emită procesul verbal de nereguli la data de 23 aprilie 2012 pe motivul încălcării de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 3, art. 7 alin. (2) și art. 14 alin. (2) din contractul de finanțare. Argumentul unic avut în vedere pentru retragerea finanțării a fost deschiderea procedurii generale a insolvenței față de recurenta-reclamantă. Prima instanță a încălcat dispozițiile art. 969 și 1020 C. civ., neanalizând întrunirea condițiilor răspunderii civile contractuale: existența sau nu a unei fapte ilicite constând în încălcarea obligațiilor contractuale asumate, încetarea sau nu a contractului prin ajungerea la termen, existența sau nu a unui prejudiciu produs cocontractantului prin fapta culpabilă a reclamantei, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul produs. De asemenea, prima instanță nu a analizat dacă, în urma constatării unor eventuale nereguli, acestea sunt de natură a conduce la rezoluțiunea contractului și dacă autoritatea contractantă a dispus sau nu această rezoluțiune, în conformitate cu art. 11 din condițiile generale ale contractului. Astfel, hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, menținându-se obligația reclamantei la restituirea sumei finanțate, fără a se indica un temei juridic viabil. Recurenta-reclamantă a respectat dispozițiile legale, dar și contractuale, executând proiectul în conformitate cu descrierea acestuia, fără a-i aduce modificări substanțiale în perioada de 5 ani de la ultima plată efectuată de B., respectiv a respectat, pe aceeași perioadă, criteriile de eligibilitate și selecție înscrise în cererea de finanțare. Dovadă a respectării condițiilor de eligibilitate stă procesul verbal încheiat de autoritatea contractantă la 8 septembrie 2011 prin care s-a reținut că beneficiarul a implementat proiectul în conformitate cu descrierea acestuia din cererea de finanțare și își păstrează activitatea specifică prevăzută în contract. Insolvența a fost deschisă la data de 15 februarie 2012, iar societatea reclamantă se găsește în procedura de reorganizare, înregistrând o creștere economică vizibilă, cu posibilitatea ieșirii din insolvență. Prin probatoriul administrat s-a făcut dovada certă că societatea reclamată a respectat dispozițiile legale și contractuale. Astfel, expertiza realizată în cauză a concluzionat că reclamanta și-a continuat activitatea productivă cofinanțată, în acord cu dispozițiile asumate prin contractul de finanțare și a folosit și folosește obiectivele finanțate conform scopului destinat, înregistrând venituri din desfacerea produselor finite. Aceste aspecte confirmă respectarea condițiilor de eligibilitate și determină caracterul nelegal și nejustificat al stabilirii obligației de restituire a finanțării. Instanța de fond a considerat că însăși deschiderea procedurii insolvenței nesocotește dispozițiile art. 3, art. 7 alin. (2), art. 14 și art. 11 din Anexa 1 la contractul de finanțare. Susținerea nu poate fi primită raportat la situația de fapt care a rezultat pe baza probatoriului administrat. Art. 14 alin. (2) din contract arată în ce condiții proiectul devine neeligibil și anume în situația unei modificări substanțiale a acestuia, ceea ce nu este cazul în speță. Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate în fond îl constituie încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii civile. Astfel, contractul de finanțare a fost încheiat în 2006, nefiindu-i aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011, care au constituit temeiul actelor administrative atacate în cauză. Aplicarea imediată în speță a dispozițiilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 încalcă principiul constituțional anterior menționat. Chiar și în ipoteza în care dispozițiile legale citate ar fi considerate incidente, instanța de fond le-a dat o interpretare proprie nelegală când a apreciat că declanșarea proceduri de insolvență atrage de plin drept și obligatoriu recuperarea ajutorului financiar nerambursabil. În realitate, textul legal statuează doar cu privire la efectuarea activității de verificare și de constatare a neregulilor, ceea ce înseamnă că autoritatea contractantă poate solicita restituirea finanțării numai în ipoteza întrunirii condițiilor răspunderii civile contractuale.

Apărările formulate în cauză; Intimata-pârâtă E. (prin reorganizarea fostei B., conform O.U.G. nr. 41/2014) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca legală și temeinică. În motivare a arătat că procedura de insolvență în forma generală în care beneficiara finanțării se află în prezent contravine condițiilor care au stat la baza finanțării determinând să nu mai fie îndeplinite criteriile de eligibilitate prevăzute în contractul de finanțare. Intimata se raportează la dispozițiile art. 1 din contract și art. 1, art. 3, art. 14, art. 17 din anexa I la contractul de finanțare. Recurenta-reclamantă nu mai respectă criteriile generale de eligibilitate în baza cărora a obținut finanțarea, respectiv EG 4 - demonstrarea viabilității economico-financiare a proiectului și EG 11- inexistența pierderilor financiare sau a datoriilor restante față de bugetul de stat sau față de bugetul asigurărilor sociale. Acestea au fost neregulile consemnate în procesul verbal de constatare și ele sunt rezultatul conduitei defectuoase a recurentei în derularea contractului de finanțare. Motivul de recurs referitor la nemotivarea hotărârii pronunțate în fond este neîntemeiat, prima instanță raportându-se la intrarea reclamantei în procedura generală de insolvență la data de 15 februarie 2012, adică în perioada de valabilitate a contractului de finanțare (ultima plată efectuată de B. datând din 21 mai 2007, contractul a expirat la data de 21 mai 2012). Intrarea în procedura de insolvență reprezintă neregulă, fiind îndeplinite condițiile pentru declararea neeligibilității proiectului. Recurenta-reclamantă, cu rea credință, nu a comunicat starea de insolvență în care se află, încălcând prevederile tezei finale a art. 14 alin. (2) din Anexa I la contract. Recuperarea prejudiciului produs din culpa recurentei este obligatorie pentru derularea programului Sapard, conform actelor normative incidente și pentru o judicioasă și legală gestionare a fondurilor. Cât privește concluziile raportului de expertiză, instanța de fond în mod corect le-a considerat nerelevante, intrarea în insolvență a beneficiarei fiind o neregulă care prin ea însăși conduce la neeligibilitatea proiectului. Cât privește invocata nerespectare a principiului neretroactivității legii civile, arată că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt de imediată aplicare, că actul normativ a intrat în vigoare în perioada de valabilitate a contractului de finanțare și că neregula constând în încălcarea prevederilor contractuale s-a produs în anul 2012, sub imperiul O.U.G. nr. 66/2011, care a abrogat O.G. nr. 79/2003. În mod evident, B. are obligația aplicării legislației în vigoare la momentul constatării neregulii, motiv pentru care a aplicat prevederile O.U.G. nr. 66/2011 și ale H.G. nr. 875/2011. În recurs nu s-au administrat probe noi.

Suspendarea judecății recursului; Prin încheierea din 4 noiembrie 2014, Înalta Curte a suspendat judecarea recursului declarat de reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar F. împotriva sentinței civile nr. 140 din 12 iunie 2014 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a întrebărilor preliminare ridicate în fața Curții de Apel Bacău, în Dosarele nr. x/32/2014 și nr. x/32/2011*, întrebări preliminare care constituie obiectul cauzelor nr. C-260/2014 și nr. C-261/2014. La data de 25 ianuarie 2017 s-a dispus repunerea pe rol a cauzei în urma pronunțării de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărârii din 26 mai 2016 în cauzele conexate C-260/14 și C-261/14. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză; Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată, în raport de motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat pentru motivele și în limitele care vor fi arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante; Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondat. Recurenta susține că sentința pronunțată în fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, mai exact nu cuprinde un examen efectiv al motivelor de nelegalitate a actelor administrative invocate prin cererea introductivă. Înalta Curte constată că recurenta pleacă de la premisa că interpretarea corectă a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 este aceea conform căreia luarea la cunoștință de către autoritatea contractantă asupra deschiderii procedurii de insolvență a unui beneficiar determină demararea activității de verificare (de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare), cu analizarea, însă, a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale. Prima instanță a adoptat poziția susținută de intimată, conform căreia intrarea în insolvență a beneficiarului finanțării este ea însăși o neregulă care conduce, de drept, în baza dispozițiilor legale anterior menționate, la declararea neeligibilității proiectului finanțat. Prin urmare, hotărârea primei instanțe nu este nemotivată, interpretarea prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 constituind un motiv de nelegalitate care se subsumează art. 304 pct. 9, iar nu art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În logica juridică a interpretării acestor dispoziții însușită de instanța de fond, nu era necesar ca aceasta să analizeze îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale invocate de reclamantă. Trecând la analiza motivelor de nelegalitate subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul referitor la încălcarea principiului neretroactivității legii civile (pentru analizarea căruia s-a considerat că este util a se suspenda judecarea recursului în vederea pronunțării Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C 260/14 și C 261/14). În speță, chestiunile litigioase sunt: imediata aplicare a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, precum și calificarea drept neregulă a faptelor pe care se întemeiază retragerea finanțării, din perspectiva aplicării legii în timp. În acord cu Decizia nr. 342 din 24 septembrie 2013 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că prin dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 se instituie o normă de procedură care obligă autoritățile competente în gestionarea fondurilor europene să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru sume acordate în cadrul contractului de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora. Aplicarea acestor dispoziții procedurale trebuie să aibă loc fără a se prezuma că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă, care prejudiciază bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora. Astfel, activitatea de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli urmărește să stabilească dacă există astfel de nereguli, raportat la clauzele contractului de finanțare, produse ca urmare a intrării în insolvență iar această activitate se realizează, așa cum a arătat și Curtea Constituțională, cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia. Prin urmare, în dezacord cu argumentele instanței de fond, Înalta Curte constată că intrarea în procedura generală de insolvență a societății beneficiare a finanțării nu constituie de plano o neregulă. Deși apărările autorității pârâte se poziționează în sensul că intrarea în insolvență a beneficiarei finanțării constituie ea însăși o neregulă, care conduce de drept la declararea neeligibilității proiectului finanțat, se constată că, prin actele administrative contestate, poziția autorității a fost nuanțată. Astfel, sunt invocate prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011ca bază legală a verificării, însă, neregula este constatată raportat la prevederile contractuale, arătându-se că procedura de insolvență, în forma generală, în care a intrat beneficiara finanțării, contravine condițiilor care au stat la baza finanțării, respectiv nu mai sunt îndeplinite criteriile de eligibilitate prevăzute în contractul de finanțare. Or, neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate și selecție (și anume, cel referitor la viabilitatea economico-financiară) pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanțare, reprezintă o încălcare a clauzelor contractuale, respectiv o neregulă aptă să atragă neeligibilitatea cheltuielilor. Rezultă, astfel, că autoritatea pârâtă a aplicat dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 36/2011 ca normă de procedură. Normele de procedură sunt de imediată aplicare, așa încât principiul constituțional al neretroactivității legii nu a fost încălcat. Referindu-se la aplicarea retroactivă a O.U.G. nr. 66/2011, recurentul-reclamant face trimitere la aspectul strict formal al invocării prevederilor acestui act normativ în cuprinsul procesului verbal de nereguli. Recurenta nu indică, însă, o normă de drept substanțial aplicată cu încălcarea principiului neretroactivității legii. De principiu, neeligibilitatea cheltuielilor solicitate la rambursare, atrasă de neeligibilitatea proiectului, constituie neregulă atât sub imperiul prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, cât și sub imperiul reglementării anterioare, reprezentate de O.G. nr. 79/2003, constituind o încălcare a prevederilor contractului de finanțare. În definirea neregulii în cele două acte normative succesive nu există diferențe, întrucât dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, sub imperiul cărora s-a încheiat contractul de finanțare trebuie interpretate în conformitate cu prevederile regulamentelor europene în vigoare, care au același obiect de reglementare, respectiv Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului și Regulamentul nr. 1848/2006 al Consiliului. Interpretarea conformă impune concluzia că neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Rezultă, din aceste considerente, că acțiunea beneficiarei finanțării, socotită neregulă în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie neregulă și sub imperiul reglementării anterioare, interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 conformă cu regulamentele anterior citate determinând inexistența unei diferențe între reglementările naționale succesive și, pe cale de consecință, inexistența unui conflict de legi în timp. Trecând la analiza motivelor de recurs referitoare la existența/inexistența neregulii din perspectiva încălcării sau nu a prevederilor contractului de finanțare, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Astfel, potrivit prevederilor contractului invocate de autoritatea pârâtă drept temei al declarării neeligibilității cheltuielilor, și anume prevederile art. 1, art. 3 și art. 14 din anexa I la contractul de finanțare, beneficiara finanțării s-a obligat să asigure executarea proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în cererea de finanțare aprobată, să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare, precum și să nu modifice substanțial proiectul. Acesta rămâne eligibil numai dacă nu suferă o modificare substanțială pe perioada de valabilitate a contractului (modificare care ar consta în afectarea naturii și condițiilor de implementare sau oferirea unei firme sau organism public a unui avantaj necuvenit sau schimbarea naturii proprietății unui articol de infrastructură sau o încetare sau schimbare în localizarea investiției). De asemenea, sprijinul acordat se recuperează dacă obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care acestea au fost vândute sau închiriate într-o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului (care are loc la data ultimei plăți). Motivul retragerii finanțării, în speță, l-a constituit nerespectarea criteriului de eligibilitate înscris în cererea de finanțare, referitor la viabilitatea economico-financiară pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, aspect care rezultă din împrejurarea că înainte de încheierea perioadei de valabilitate a contractului (la 21 mai 2012), anume la 15 februarie 2012, beneficiara finanțării a intrat în procedura de insolvență, în forma reorganizării. În acord și cu Decizia nr. 342/2013 a Curții Constituționale, citată anterior, instanța de control judiciar apreciază că intrarea recurentei în procedura de reorganizare judiciară nu constituie o încălcare a obligațiilor asumate prin contractul de finanțare, care să atragă retragerea finanțării. Conform art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia. În cauză, nu este incidentă niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 14 (2) din anexa I la contractul de finanțare, sancționate cu neeligibilitatea proiectului. Conform raportului de expertiză contabilă realizat în fond, societatea recurentă și-a continuat activitatea productivă cofinanțată, în acord cu dispozițiile contractuale și a păstrat amplasamentul și natura proprietății. În contextul prezentat, reținându-se că deschiderea procedurii de insolvență în forma reorganizării, cu trei luni înainte de încheierea perioadei de valabilitate a contractului de finanțare, nu reprezintă prin ea însăși o neregulă, în sensul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, iar în situația recurentei-reclamante, abaterea înregistrată (nemenținerea viabilității economico - financiare) nu este de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente, se constată că demersul intimatei-pârâte de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare s-a realizat cu încălcarea principiului proporționalității, reglementat de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011. Prin neregulă, în sensul Regulamentului (CE) nr. 1848/2006 privind neregulile și recuperarea sumelor acordate pe nedrept în cadrul finanțării politicii agricole comune, se înțelege orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui operator economic, care poate sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Comunităților, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor provenite din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie prin cheltuieli nejustificate. De asemenea, art. 17 alin. (1) din anexa I a contractului de finanțare stabilește că neregula rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității contractante cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. Or, în cauză, obiectivele urmărite prin acordarea finanțării au fost atinse, iar investiția, a cărei executare a fost finalizată, este funcțională și a fost și este utilizată de către recurentă în procesul de producție, împrejurări față de care, dificultățile financiare întâmpinate de societate, redresabile, nu justifică retragerea ajutorului financiar nerambursabil, care ar reprezenta o măsură disproporționată, de natură să deturneze scopul finanțării. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs; Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința recurată în sensul că va admite acțiunea reclamantei și va anula actele administrative contestate (procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 23 aprilie 2012, înregistrat la 23 aprilie 2012 la C. - B. și Decizia nr. 16836 din 21 iunie 2012 de soluționare a contestației formulată de reclamanta SC A. SA și înregistrată sub nr. 14.391 din 28 mai 2012 la B.).