ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2191/2016

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 26 septembrie 2014, sub nr. x/44/2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare nr. 12698 din 26 august 2014 încheiat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centru Județean Vrancea până la soluționarea pe fond a cauzei.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 213 din data de 23 octombrie 2014, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A. SRL Golești în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vrancea (A.P.I.A.). A fost suspendată executarea procesului-verbal de constatare nr. 12698 din 26 august 2014 încheiat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centru Județean Vrancea până la soluționarea pe fond a cauzei.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vrancea (A.P.I.A.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, s-a arătat că hotărârea primei instanțe cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea normelor de drept material incidente, prin raportare la dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea cere suspendarea executării actului administrativ. S-a considerat că, referitor la cazul bine justificat, instanța s-a rezumat a menționa succint existența unor probe ce oferă indicii cu privire la aparența de nelegalitate a procesului verbal, fără precizarea și analizarea acestora. S-a apreciat că susținerea privind prezumția de nelegalitate a procesului-verbal nr. 12698/2014 ca urmare a faptului că instanța a suspendat executarea procesului verbal din 2012 este nefondată, întrucât procesul verbal nr. 11792/2012 a fost însușit de către reclamantă care a recunoscut, inclusiv în fața instanței, faptul că a beneficiat de plata necuvenită ce i-a fost imputată, motiv pentru care a restituită. Cu privire la iminența producerii unei pagube ca urmare a executării sumei stabilite prin procesul verbal, s-a considerat că instanța nu a avut în vedere faptul că procedura de recuperare a creanței nu poate fi efectuată prin măsuri abuzive, debitoarea având la dispoziție măsuri de protecție, una dintre acestea fiind contestația la executare. A solicitat recurenta admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată. În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, considerând că afirmațiile recurentei sunt vădit nefondate și chiar contradictorii.

Procedura în fața instanței de recurs Prin declarația depusă la data de 9 februarie 2016, recurenta-pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vrancea (A.P.I.A.), prin reprezentant legal, a precizat că înțelege să renunțe la calea de atac formulată împotriva Sentinței civile nr. 213 din 23 octombrie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Cererea de renunțare a fost comunicată intimatei care nu a formulat un punct de vedere în acest sens. Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului, constată faptul că recurenta-pârâtă Agricultură - Centrul Județean Vrancea (A.P.I.A.) a formulat cerere de renunțare la judecata recursului. Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului, care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil. În ceea ce privește cererea formulată de recurenta-pârâtă, se constată că dispozițiile invocate, respectiv art. 406 C. proc. civ. se referă la dreptul reclamantului de a renunța la judecată, în fond sau în calea extraordinară de atac. Înalta Curte reține că, cererea de renunțare formulată de către pârâtă la data de 9 februarie 2016, astfel cum a fost ea motivată, reprezintă în fapt o achiesare la hotărârea primei instanțe, reglementată de dispozițiile art. 463 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora achiesarea reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre. În raport de dispozițiile legale mai sus arătate, Înalta Curte va lua act de declarația pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Vrancea (A.P.I.A.) de renunțare la judecarea recursului.