ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2185/2016

Decizia nr. 2185/2016

Asupra revizuirii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

La data de 1 martie 2016 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cererea de revizuire a Deciziei nr. 337 din 24 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, formulată de A. în calitate de Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat cerere de revizuire.

Prin Sentința nr. 1023 din 2 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâții Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Președintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - C., D., E., F., G., H., I. și J.

Prin Decizia nr. 337 din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de B. împotriva Sentinței nr. 1023 din 2 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

A fost casată sentința atacată și s-a admis, în parte, acțiunea în sensul că s-a aplicat Președintelui CCSD o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, pentru perioada 09 aprilie 2011 - 15 martie 2012 și, în continuare, pentru perioada 15 mai 2013 - până la emiterea efectivă a deciziei-titlu de despăgubire; s-a respins acțiunea față de pârâții - membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În susținerea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., cu privire la admisibilitatea în principiu a acesteia, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, înscrisul nou pe care revizuentul înțelege să îl invoce în cadrul căii de atac exercitate fiind soluția de principiu din data de 19 noiembrie 2016 adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în cererile formulate în temeiul art. 24, soluție comunicată revizuentului, la data de 2 februarie 2016, cu adresa nr. 341/SCAF din 28 ianuarie 2016, la solicitarea acestuia.

S-a considerat că soluția sus-menționată adoptată la data de 19 noiembrie 2012, anterior pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, nu a fost avută în vedere la momentul pronunțării Deciziei nr. 337 din 24 ianuarie 2013, pârâții neavând cunoștință despre existența acestei soluții, motiv pentru care nu au avut posibilitatea de a o invoca în apărare.

S-a apreciat de asemenea, că aplicarea amenzii și în continuare, pentru perioada 15 mai 2013 până la emiterea efectivă a deciziei - titlu de despăgubire, respectiv pentru o perioadă ulterioară expirării perioadei de suspendare prevăzută de O.U.G. nr. 4/2012 reprezintă o măsură excesivă și fără fundament legal, întrucât a sancționa conducătorul unei instituții pentru viitor fără a lua în considerare posibilitatea apariției unor modificări legislative, contravine, în mod evident, soluției de principiu.

În concluzie, s-a susținut că soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție are natura unui înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la momentul soluționării cauzei, ar fi determinat o altă soluție față de cea pronunțată în recurs.

Intimații nu au depus întâmpinare la cerere de revizuire.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin declarația depusă la data de 16 august 2016, revizuentul A. în calitate de Președinte al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor a precizat că înțelege să renunțe la calea extraordinară de atac formulată împotriva Deciziei nr. 337 din 24 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Cererea de renunțare a fost comunicată intimaților care nu au formulat puncte de vedere în acest sens.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra revizuirii

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea cererii de revizuire, constată faptul că revizuentul A. în calitate de Președinte al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor a formulat cerere de renunțare la judecata revizuirii.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurenților, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

În raport de dispozițiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă", având în vedere și dispozițiile art. 129 alin. (6) din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor cererii de revizuire, urmând să ia act de declarația revizuentului A. în calitate de Președinte al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de renunțare la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de declarația revizuentului A. în calitate de Președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de renunțare la judecarea cererii de revizuirea formulată împotriva Deciziei nr. 337 din 24 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV