ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3653/2016

Decizia nr. 3653/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat:

- anularea Deciziei de soluționare a contestației înregistrată la A.P.I.A. sub nr. 4235 din 19 martie 2014, respectiv anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 13.01.2014 și înregistrat la A.P.I.A. sub nr. 1227/14.01.2014 privind cererea de plată nr. 176/23.03.2007 depusă de SC A. SRL, prin care s-a stabilit o creanță bugetară în cuantum de 276.783,50 lei;

- suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

- obligarea pârâtei la plata cheltuitelor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentința nr. 236/05.12.2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei în ceea ce privește anularea actelor contestate.

Cererea de suspendare a fost soluționată de instanță prin încheierea din data de 03.11.2014.

Împotriva sentinței nr. 236/05.12.2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL și s-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile nr. 236/CA/2014 și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu.

În motivele de recurs a fost criticată soluția primei instanțe ca nelegală și netemeinică, fiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

S-a apreciat că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 6 și 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schimburilor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură, începând cu anul 2007 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991, nefiind avute în considerare nici prevederile art. 6 din Legea nr. 36/1991.

În plus, s-a arătat că toate considerentele sentinței recurate sunt contrare întregului probatoriu administrat din care rezultă cu evidență faptul că recurenta-reclamantă deține documente justificative legale pentru întreaga suprafață de teren pentru care a solicitat și a obținut sprijin financiar în campania din anul 2007, astfel că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind efectuată o cercetare a fondului cauzei deduse judecății.

Considerentele instanței sunt argumentate pornind strict de la două adeverințe obținute de pârâtă înainte de emiterea procesului-verbal, deci într-o fază necontradictorie, adeverințe care, așa cum s-a demonstrat în fața primei instanțe, nu au relevanță în cauză, întrucât solicitările pârâtei sunt formulate greșit.

Recurenta a considerat că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile Legii nr. 36/1991 în legătură cu contractul de asociere încheiat la data de 01.10.2004 între reclamantă și SC A. Ardud, valabil până la data de 30.09.2009.

Instanța de fond, deși reclamanta a depus probe în susținerea acestor argumente, nu s-a pronunțat deloc cu privire la relevanța acestora și nu a analizat Anexa nr. 1 - Lista persoanelor din localitatea Ardud care se asociază în vederea constituirii societății A. în baza Legii nr. 36/1991 și suprafețele de teren cu care au fost împroprietăriți urmare a aplicării Legii nr. 18/1991, Tabelul cu membrii asociați ai societății agricole A. în anul 2004, Borderou porumb boabe 2007 cuprinzând proprietarii care au teren la SC A. Ardud.

Nu s-a avut în vedere de către instanța de fond, susține recurenta, nici Rezoluția din 31.01.2014 emisă de D.N.A. Satu Mare în Dosarul nr. x/P/2013 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de reprezentantul reclamantei.

Prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, dar și ale art. 7 alin. (1) lit. f) din același act normativ, iar pârâta nu a contestat utilizarea efectivă a întregii suprafețe de teren pentru care reclamanta a depus cerere pentru localitatea Ardud, susținând doar inexistența documentelor necesare care dovedesc dreptul de folosință cu privire la suprafața de 174,96 ha.

Cu privire la contractul de asociere încheiat la data de 01.10.2004 între reclamantă și SC A. Ardud (valabil până la data de 30.09.2009) care nu a fost luat în considerare ca și document justificativ pentru campania din 2007, recurenta susține că acest contract a fost prezentat ca și document justificativ și pentru campaniile agricole din anii 2008 și 2009, iar pentru anii 2008 și 2009 au fost întocmite procese-verbale care au fost anulate prin sentința civilă nr. 202/CA/2014, respectiv prin sentința civilă nr. 232/CA/2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea la data de 03.12.2014 în Dosarul nr. x/35/2014.

Intimata A.P.I.A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, iar recurenta a depus răspuns la întâmpinarea intimatei.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 11.12.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus comunicarea raportului către părțile din dosar.

Prin încheierea din 01.06.2016 a fost admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecată în ședință publică, cu citarea părților.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu acțiune în anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la 13.01.2014 și Decizia nr. 4237/03.04.2014 acte emise de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin care s-a stabilit o creanță bugetară de 276.783,50 lei și a cererii de suspendare a acestor acte.

Aceste acte au fost întocmite deoarece, în urma controlului efectuat s-a constatat că în campania agricolă aferentă anului 2007 reclamanta a beneficiat de sprijin financiar pentru o suprafață de 1.382,13 ha, dar că ar fi prezentat documente justificative doar pentru suprafața de 1.207,17 ha, astfel că ar fi primit sprijin financiar necuvenit pentru o suprafață de 174,96 ha, nefiind luate în considerare documente care să demonstreze dreptul de folosință al terenului.

Instanța de fond a respins excepția prescripției invocată de reclamantă cu motivarea că, potrivit art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, iar, în speță, termenul de 5 ani nu s-a împlinit, el începând să curgă de la 01.01.2010.

Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a invocat dispozițiile art. 7 alin. (1) și art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 125/2006 și a considerat că arendatorul sau concedentul dețin în mod legal în arendă sau în concesiune terenurile respective, iar reclamanta nu a făcut o astfel de dovadă în ceea ce privește pe cale două societăți cu care reclamanta a încheiat contractul de comodat, respectiv de asociere, făcând referire la adresele nr. 1508/30.08.2013 și nr. 1802/07.10.2013 emise de Primăria Ardud.

Soluția instanței de fond este criticată de recurentă, iar criticile sunt fondate.

Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii).

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligația pentru instanță de a indica, în considerentele hotărârii, obiectul cererii, susținerile părților, pe scurt, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivele de fapt și de drept la care se referă art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reprezintă premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, o hotărâre care nu evocă reținerile ei constituind o dispoziție arbitrară, care anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil, aceasta fiind și rațiunea pentru care a fost reglementat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În situația în care hotărârea nu este motivată, instanța de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanțe este legală și pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esențiale.

Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligația legală de a motiva în fapt și în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părților, atât în fapt, cât și în drept, care au fost rațiunile care au condus la adoptarea soluției.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind procesul echitabil, așa cum a fost consolidat textul în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

În speță, nu se poate considera că am fi în prezența unei lipse totale a motivării, ci hotărârea atacată a fost motivată insuficient întrucât, din analiza considerentelor hotărârii atacate, se constată că instanța de fond, pe fondul cererii reclamantei, a făcut referire numai la argumentele prezentate de pârâta-intimată APIA, respectiv la conținutul adreselor nr. 1508/30.08.2013 și nr. 1802/07.10.2013 emise de Primăria Ardud, dar nu a fost analizat contractul de asociere încheiat la 01.10.2004 între reclamantă și SC A. Ardud, valabil până la data de 30.09.2009, prin raportare la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 36/1991, privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.

Mai mult, deși susține că reclamanta nu a făcut dovada utilizării în mod legal a terenurilor cuprinse în cererea de plată, totuși instanța de fond nu a prezentat argumentele pentru care a îndepărtat probele administrate de reclamantă, respectiv Anexa nr. 1 - Lista persoanelor din localitatea Ardud care se asociază în vederea constituirii societății A. în baza Legii nr. 36/1991 și suprafețele de teren cu care au fost împroprietăriți urmare a aplicării Legii nr. 18/1991, Tabelul cu membrii asociați ai societății agricole A. în anul 2004, Borderou porumb boabe 2007 cuprinzând proprietarii care au teren la SC A. Ardud.

Mai mult, la dosarul instanței de fond a fost depusă Rezoluția din 31.01.2014 emisă de Direcția Națională Anticorupție Biroul Satu Mare în Dosarul nr. x/P/2013, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B., reprezentant al SC A. SRL sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunității Europene, prevăzută și pedepsită de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 întrucât nu a fost dovedită existența infracțiunii.

Însă, instanța nu a făcut nicio referire la acest înscris, deși în urma cercetărilor penale s-a constatat că nu se poate susține că SC A. SRL Abrud a obținut subvențiile necuvenit pentru campaniile agricole din 2007, 2008, 2009.

Toate acestea dovedesc că, în condițiile în care instanța de fond nu a analizat probele și nici nu a prezentat argumentele pentru care a înlăturat aceste probe, instanța de recurs nu poate analiza motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la aplicarea greșită sau încălcarea normelor de drept material pentru că ar presupune să se încalce principiul dublului grad de jurisdicție, dacă s-ar analiza pentru prima oară, în recurs, probe pe care instanța de fond nu s-a pronunțat sau nu a motivat de ce au fost înlăturate.

Prin nemotivarea hotărârii s-a creat reclamantei o vătămare, în sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., ce nu ar putea fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate.

De aceea, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

La rejudecare, instanța de fond va analiza pertinența și concludența probelor depuse la dosar de către reclamantă, dar și de pârâtă și va stabili dacă acestea pot să dovedească temeinicia acțiunii reclamantei.

Va fi analizată și incidența în cauză a Rezoluției din 31.01.2014 emisă de D.N.A. Satu Mare în Dosarul nr. x/P/2013.

De asemenea, având în vedere că stabilirea creanțelor bugetare ca urmare a încasării nelegale a sprijinului financiar a vizat anii 2007, 2008 și 2009, astfel cum a fost analizată și în dosarul penal, vor fi analizate soluțiile pronunțate în Dosarul nr. x/35/2014 ce s-a aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și care a vizat sprijinul financiar acordat pe anul 2008 și Dosarul nr. x/35/2014 aflat pe rolul aceleiași instanțe referitor la sprijinul financiar pe anul 2009, mai ales că aceste cauze au fost invocate probe ce au fost depuse și în prezentul litigiu.

În concluzie, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursul formulat, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței nr. 236/CA-PI din 5 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2016.