ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3889/2006

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 401/CA din 22 mai 2006, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul I.I., prin care acesta a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța și a solicitat anularea hotărârii nr. 27155/2006, emisă de pârâtă și stabilirea calității sale de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut în România, la data de 11 mai 1940, în localitatea Constanța și că părinții săi s-au refugiat din U.R.S.S., în România, în luna martie 1940, înainte de perioada reglementată de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul I.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivare, recurentul a arătat că a făcut dovada refugiului din motive de persecuție etnică, din Basarabia, în România și că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000. Analizând motivele de recurs și soluția instanței de fond, în raport cu probele administrate în cauză, actele normative incidente pricinii și cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat și îl va admite, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 1 lit. a) din O.G.

nr. 105/1999 cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate. De asemenea, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori. Probele pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, nu au fost coroborate cu nici un alt mijloc de probă.

Or, pentru a ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a stărui, prin mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. În acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor, puterea de a dispune administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi. Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., cauza va fi trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță, care, în aplicarea art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va proceda la completarea probatoriului, în sensul audierii nemijlocite a martorilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de I.I. împotriva sentinței civile nr. 401/CA din 22 mai 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.