ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2269/2016

Decizia nr. 2269/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 128 din 19 februarie 2014 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin Sentința civilă nr. 2298 din 8 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta Universitatea A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., astfel cum a fost precizată, a anulat Hotărârea nr. 128 din 19 februarie 2014 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 2.050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru).

Împotriva Sentinței civile nr. 2298 din 8 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul B.

În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție față de care apreciază că în mod greșit instanța de fond a luat măsura obligării la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta Universitatea A.

Intimata-reclamantă Universitatea A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 09 martie 2016, s-a admis în principiu recursul declarat de pârât și s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, precum și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Demersul procesual a fost inițiat de recurentul-petent B. care a învestit autoritatea jurisdicțională cu soluționarea plângerii formulate împotriva conduitei pretins discriminatorii a Universității A., referitoare la perceperea unei taxe pentru eliberarea diplomei de licență.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. (2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1)". Potrivit art. 8 și 9 din același text de lege "hotărârea se comunică părților în termen de 15 zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării", putând fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii".

În urma acestui demers, potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată și actualizată, a fost dată Hotărârea CNCD nr. 128 din 19 februarie 2014 prin care s-a dispus sancționarea părții reclamate cu avertisment.

Împotriva acestei hotărâri partea nemulțumită, respectiv Universitatea A., a exercitat calea de atac prevăzută de lege, cadrul procesual subiectiv fiind astfel menținut.

Așa fiind, în ceea ce privește obligarea recurentului-petent la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte în deplin acord cu instanța de fond constată că, în mod corect s-a dat eficiență dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, precum și dispozițiilor art. 455 din același Cod, potrivit cărora dacă în cauză sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor putea fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu poziția lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este temeinică, fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente.

Problema dedusă soluționării în fața CNCD a fost reprezentată de o posibilă conduită discriminatorie a Universității A., individualizată prin decizia universității de a percepe o taxă pentru eliberarea diplomei de licență, raportat la prevederile legislației în vigoare la momentul absolvirii studiilor de către petent.

Analizând plângerea petentului B. din perspectiva discriminării, Colegiul director a procedat însă, precum o instanță de judecată, apreciind cu privire la incidența legislației naționale, dar și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statuând că Ordinul nr. 2248/2007, prin care a fost prevăzută perceperea taxei pentru eliberarea actelor de studii, nu mai există, iar Legea nr. 1/2011 prevede o nouă conduită, respectiv că pentru eliberarea actelor de studii nu se va mai percepe taxă, conform art. 152 alin. (2). Prin urmare, a conchis Colegiul director, dreptul petentului de a fi scutit de taxa în cauză există.

Or, în deplin acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că hotărârea CNCD este nelegală, dezlegarea problemei de pretinsă discriminare, în sensul că fapta constând în aplicarea unei dispoziții legale de către o persoană chemată să întrunească un act juridic civil este o faptă de discriminare, neputând fi împărtășită, câtă vreme s-a probat, în mod obiectiv, că la momentul încheierii raportului juridic care a generat litigiul de față, a fost deplin respectată prevederea legală în vigoare la acel moment.

În fine, instanța de recurs reține că este întemeiată argumentația primei instanțe și în ceea ce privește competențele CNCD, în sensul că în cuprinsul Hotărârii nr. 128/2014, intimatul CNCD a realizat, efectiv o activitate de judecată, stabilind, dintre mai multe norme posibile, care este prevederea legală aplicabilă, fără însă a înfățișa raționamentul pe baza căruia este aplicabilă o anume normă legală și fără a răspunde, motivat, punctului de vedere exprimat de Universitatea A.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății și normelor de drept incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva Sentinței civile nr. 2298 din 8 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2016.

Procesat de GGC - NN