ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1635/2016

Circumstanțele cauzei Prin cerea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta Primăria Municipiului Pitești, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.002.578,34 RON, echivalentul a 316.270,77 euro, sumă ce urmează a fi actualizată la data pronunțării hotărârii. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în anul 1998 a solicitat Comisiei Europene acordarea unui sprijin financiar sub forma cofinanțării unui proiect denumit „B.", ce avea ca obiect dezvoltarea unui ansamblu de precolectare, colectare și transport al deșeurilor menajere și optimizarea filierelor de tratare a materiilor generate. Proiectul a fost acceptat de Comisia Europeană în sensul cofinanțării acestuia până la concurența a 44,69% din total, adică 349.176,38 euro. S-a încheiat o convenție potrivit căreia proiectul trebuia realizat în 30 de luni de la semnarea convenției. La data de 11 aprilie 2000 s-a încheiat un contract de prestări servicii între Primăria Municipiului Pitești și SC C. SRL (în prezent SC A. SRL) în vederea realizării obiectivelor privind implementarea proiectului „B.”, dar pârâta nu a exercitat unele dintre obligațiile asumate prin contract. Comisia Europeană, printr-un audit intern, a constatat o serie de nereguli în documentele întocmite de pârâtă, date care nu corespundeau situației reale, omisiuni, iar pârâta nu a completat omisiunile și nici nu a răspuns punctual și argumentat Comisiei Europene. Cu toate acestea, Comisia Europeană a transferat un avans pentru începerea proiectului, însă în urma deficiențelor constatate și a atitudinii pârâtei, la data de 19 august 2004, Comisia Europeană a adresat Primăriei Municipiului Pitești o adresă de debit prin care a solicitat rambursarea în parte a sumei avansate, respectiv a sumei de 168.647,36 euro, la care s-au adăugat accesorii. În final Comisia Europeană a anulat definitiv suportul financiar acordat proiectului și a stabilit neexigibilitatea sumei de 279.341,16 euro. Ca urmare a citării Primăriei Municipiului Pitești la Tribunalul de Primă Instanță, Consiliul Local al Municipiului Pitești a aprobat plata sumei de 315.461,02 euro către Comisia Europeană și a fost împuternicit primarul să demareze procedurile de recuperare a sumei plătite Comisiei Europene. Reclamanta apreciază că eșecul convenției de finanțare se datorează pârâtei, urmare a defectuoasei executări a contractului de consultanță. Prin Decizia nr. 2650 din 19 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 1862 din 24 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 56.960 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând daune derivând din Contractul de prestări servicii nr. 13746 din 11 aprilie 2000, încheiat între părți. Totodată, a compensat cheltuielile de judecată conform art. 276 C. proc. civ. (1865). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 24 august 1999 s-a încheiat între Comunitatea Europeana, reprezentată de Comisia Comunităților Europene, și reclamanta Primăria Municipiului Pitești, prin primar, convenția LIFE MEDIU ÎNCONJURĂTOR, LIFE99 ENV/RO/006748. Obiectul convenției a fost “Dezvoltarea unui ansamblu de sisteme de precolectare, și transport selectiv al deșeurilor menajere și optimizarea filierelor de tratare a materialelor colectate”. La 11 aprilie 2000 între reclamantă și SC D. SRL (devenită ulterior SC A. SRL) s-a încheiat un contract de prestări servicii prin care pârâta se obliga să presteze anumite servicii pentru reclamantă, în vederea implementării proiectului B. - Dezvoltarea unui ansamblu de sisteme de precolectare, colectare și transport selectiv pentru deșeuri menajere și optimizarea filierelor de tratare a materialelor generate, în valoare de 120.860 euro, cu plata eșalonată pe 3 ani (câte 48.344 euro pentru anii 2000 și 2001 și 24.172 euro pentru anul 2002). În acțiune reclamanta a susținut că pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract, la art. 7 lit. b), c), d), g) și h), astfel că în speță este vorba despre o răspundere civilă contractuală și nu una delictuală. De asemenea, se retine ca reclamanta a invocat ca temei juridic prevederile art. 969, 970 din vechiul C. civ. Instanța de fond a reținut că un alt aspect relevant este acela că nu pot fi cumulate cele două răspunderi civile, cea contractuală și cea delictuală și că potrivit art. 1085 C. civ. (1864) răspunderea contractuală este limitată la daune interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la încheierea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dol. Potrivit art. 960 alin. (2) din același cod, dolul nu se presupune, deci trebuie dovedit și reprezintă o cauză de nulitate a unei convenții, ceea ce nu este cazul în speță. În contextul mai sus prezentat și reținând că, potrivit art. 4 din contractul părților, pârâta s-a obligat sa presteze doar anumite servicii în vederea implementării proiectului B., iar nu să implementeze proiectul în locul autorității contractante, instanța a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la plata sumei solicitate de reclamantă prin acțiune, suma de 315.461,02 euro fiind plătită în mod voluntar de către reclamantă ca urmare a HCL Pitești nr. 101 din 5 aprilie 2007. Responsabilitatea realizării proiectului nu avea cum să fie transferată în integralitate pârâtei, așa cum susține reclamanta, în condițiile în care, potrivit proiectului și contractului LIFE, responsabil al proiectului era reprezentantul reclamantei, iar directorul și contabilul proiectului erau angajați ai reclamantei. În acest context, faptul că în realitate persoanele individualizate nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile, iar activitatea ar fi fost desfășurată de consultantul SC D. SRL și de persoane angajate ale pârâtei, reprezintă în fapt o culpă a reclamantei și a persoanelor din cadrul acesteia (indiferent de funcția pe care o dețineau - eligibilă în cazul Primarului, contractuală sau de funcționar public în cazul celorlalte persoane). Potrivit anexei 2 la contractul LIFE, beneficiarul (deci reclamanta) trebuia să dețină toate documentele originale care să justifice cheltuielile (la dispoziția Comisiei timp de cinci ani începând cu data plății finale a Comisiei). De asemenea, ținând cont că reprezentantul reclamantei este ordonator principal de credite, conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 500/2002 și art. 33 din Legea nr. 72/1996, acesta era singurul în măsură să aprobe efectuarea cheltuielilor. Acestea sunt obligații legale și nu aveau cum să fie transferate pârâtei, în calitatea de prestator al unor servicii în vederea implementării proiectului B.. Mai mult, potrivit art. 7 lit. k) și art. 8 lit. f) ultima teză din contractul părților, pârâta avea obligația de a trimite documente justificative cu privire la prestațiile efectuate, iar reclamanta urma să nu efectueze plata dacă prestatorul nu îndeplinea această obligație și nu prezenta facturi. Prin urmare, dacă pârâta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale și nu ar fi depus documente justificative în sensul îndeplinirii obligațiilor contractuale, reclamanta nu trebuia să facă plata facturilor emise de pârâtă. Or, din raportul de expertiza reiese că reclamanta a achitat suma de 108.692,46 euro, refuzând plata pentru o sumă de circa 12.000 euro, adică doar circa 10% din valoarea contractului părților. În plus, în vederea stabilirii întinderii responsabilității pârâtei în legătură cu prestațiile acesteia în baza contractului dintre părți, instanța a reținut și faptul că în raportul de audit se menționează că dintre cei șapte parteneri ai reclamantei, indicați în proiect, niciunul în afara pârâtei nu a avut rol activ în cadrul proiectului. Prin urmare, neatingerea unor obiective ale proiectului nu pot fi pusă în sarcina pârâtei. Din raportul misiunii din 27 iulie 2004, reiese ca la momentul acela era instalat un sistem pentru gestionarea deșeurilor menajere în mai multe clădiri de familii. O verificare aleatorie efectuată în cinci domenii în care precolectarea selectivă a fost plasată a confirmat declarațiile din raportul final, iar vizita din zona intermediara de depozitare (ZSI) a confirmat ca este operațională. În același raport, la capitolul “analiza sarcina cu sarcina”, se reține că la sarcina 2 toate studiile de bază au fost realizate, la sarcina 3 toate studiile de bază au fost realizate, dar nu suficient, la sarcina 4 o parte au fost realizate, însă organizarea de întâlniri de specialitate a fost realizată insuficient, concluzia fiind că proiectul și-a atins obiectivul la nivel local însă nu a avut impact la nivel național și internațional, neputând fi utilizat în continuare și transferat în altă zona UE. În acest context, instanța de fond a constatat că hotărârea Consiliului Local Pitești de a plăti sumele solicitate prin acțiunea Comisiei Europene, în condițiile în care și reclamata a susținut permanent că proiectul a fost finalizat și și-a îndeplinit obiectivele, este cel puțin aparent nejustificată. Mai mult, instanța de fond a constatat că din raportul de expertiză rezultă că o parte din finanțarea externă se regăsește în bunuri achiziționate pentru proiect (europubele, saci menajeri, bioreactor) sau în contractele încheiate cu alte părți (studii de specialitate - 99.560 euro, sondaje de opinie - 550 euro, taxe vamale). Referitor la întârzierea demarării proiectului, instanța de fond a reținut că nu acest aspect a determinat solicitarea rambursării finanțării. Mai mult, din pct. 5 al citației primite de reclamantă (fila 89 din dosarul tribunalului) reiese ca proiectul a debutat cu întârziere din cauza alegerii de către reclamantă a unei bănci însărcinate sa primească finanțările, deși aceasta nu era în măsură să primească și să conserve fonduri în euro, și din cauza alegerilor municipale. De asemenea, cu privire la punerea în funcție a șantierului, doar consultantul GIE, respectiv pârâta, a făcut demersuri. În aceste condiții, instanța de fond apreciază că nu se poate reține că pârâta nu a urmărit desfășurarea proiectului și că nu a participat activ la implementarea lui. Din împrejurarea că proiectul nu a atins anumite obiective, cum este acela că nu a avut impact la nivel național și internațional, rezultatul proiectului neputând fi utilizat în continuare și transferat în altă zonă UE, nu se poate reține culpa pârâtei în condițiile în care reclamanta avea încheiate contracte de consultanță pentru realizarea proiectului cu 5 parteneri externi. Reclamanta a acordat asistență pentru organizarea activităților proiectului, organizarea misiunilor experților străini, a conferințelor, a întocmit rapoarte intermediare, a asigurat echipamente. În ceea ce privește menținerea contactului cu Directorul General Mediu - Fondul LIFE din cadrul CE, instanța de fond reține că această obligație a fost îndeplinită de pârâtă până la momentul în care s-a comunicat că singura persoana de contact potrivit convenției LIFE este reprezentantul reclamantei. În plus, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a pus pârâta în întârziere cu privire la nerespectarea unor obligații contractuale. Totuși, instanța de fond a considerat că, în ceea ce privește acordarea asistentei de specialitate prin realizarea unor studii, se poate retine culpa pârâtei cu privire la îndeplinirea obligației contractuale prevăzute la art. 7 lit. d) din contract, iar în evaluarea prejudiciului adus reclamantei a avut în vedere faptul că pârâta nu era singura responsabilă de întocmirea acestor studii care aveau un impact major în realizarea obiectivelor proiectului B.. Astfel, din fisa nr. 3 a proiectului se reține că împreună cu reclamanta erau răspunzători și alți consultanți (alte societăți), astfel că, prin raportare la sumele aferente respectivelor studii, suma care poate fi imputata pârâtei pentru nerespectarea acelei obligații este de 56.960 euro, care vor fi plătiți în echivalent RON la data plății.

Recursurile exercitate în cauză Ambele părți au atacat cu recurs sentința menționată Recurenta-reclamantă a formulat critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 1 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii în totalitate a căii de atac. În esență, recurenta-reclamantă a arătat că prejudiciul suferit este egal cu suma restituită Comisiei Europene, cu consecința diminuării corespunzătoare a patrimoniului unității administrativ-teritoriale, nefiind limitat la valoarea contractului încheiat cu pârâta sau la valoarea plăților efectuate către aceasta. În opinia recurentei-reclamante, concluzia primei instanțe, în sensul că acțiunea în regres trebuia îndreptată împotriva tuturor partenerilor din proiect, este greșită, pentru că pârâta a fost aceea care și-a asumat obligațiile de numire a șefului de proiect și a tehnicianului expert în deșeuri, de implementare și de urmărire a desfășurării proiectului, cu semnalarea către beneficiar a disfuncționalităților apărute pe parcurs [art. 7 lit. b) din contract], fiind demonstrată legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta culpabilă a pârâtei - constând în neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Recurenta-reclamantă a mai arătat că împrejurarea că o parte din suma restituită către bugetul UE se regăsește în bunuri (europubele, saci menajeri și bioreactor) nu prezintă relevanță, pentru că proiectul era finanțat din fonduri europene doar în proporție de 44,69%, iar bunurile respective au fost achiziționate din fondurile unității administrativ-teritoriale. Recurenta-pârâtă și-a întemeiat în drept motivele de recurs pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 10 C. proc. civ. (ultimul abrogat anterior declanșării litigiului, prin O.U.G. nr. 138/2000, așa cum a fost completată prin Legea de aprobare nr. 219/2005). În esență, recurenta-pârâtă a criticat sentința sub următoarele aspecte: - sentința este nemotivată în ceea ce privește încălcarea obligației contractuale prevăzute la art. 7 lit. d) din Contract, care a stat la baza admiterii parțiale a acțiunii și obligării sale la plata sumei de 56.960 euro; - restituirea sumelor cerute din bugetul Uniunii Europene nu a fost determinată de calitatea serviciilor prestate în baza contractului încheiat cu reclamanta, toate obligațiile sale contractuale fiind îndeplinite în mod corespunzător; - instanța a interpretat greșit natura actului juridic încheiat între părți, antrenând răspunderea societății în raport cu o pretinsă calitate de consultant, deși contractul era unul de prestări servicii; - din probele administrate în cauză a rezultat lipsa oricărei culpe contractuale a recurentei-pârâte, dar instanța a ignorat concluziile raportului de expertiză contabilă, răspunsurile la interogatorii și înscrisurile depuse la dosar, neluând în considerare faptul că facturile au fost achitate fără obiecțiuni, nu au fost notificate încălcări ale contractului de prestări servicii, reclamanta a efectuat plățile către Comisia Europeană fără a uza dreptul de a primi raportul final și de a formula observații împotriva lui, iar culpa revine reclamantei, care nu a avut documente justificative primare pentru cheltuielile efectuate.

Apărările formulate în dosarul de recurs Primăria Municipiului Pitești a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca nefondat, arătând, în esență, că prima instanță și-a motivat corespunzător soluția, prin raportare la obligația prevăzută la art. 7, lit. d) din contract, că este lipsită de relevanță analiza prestației societății pârâte sub denumirea de consultant sau de prestator de servicii, esențială fiind îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate și că probele au fost analizate și interpretate corespunzător, neexistând motive de admitere a recursului în raport cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurente și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de contencios a fost învestită, după pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a regulatorului de competență, prin Decizia nr. 2650 din 19 mai 2010, cu o acțiune în despăgubire pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin modul de executare a Contractului de prestări servicii nr. 13746 din 11 aprilie 2000, încheiat cu pârâta în vederea realizării unui proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, acțiune care se încadrează în prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Contractul de prestări servicii a fost încheiat urmare a Convenției LIFE 99 ENV RO/006748, intervenită între Comisia Europeană și Primarul Municipiului Pitești, pentru cofinanțarea proiectului B. - Dezvoltarea unui ansamblu de sisteme de precolectare, colectare și transport selectiv pentru deșeuri menajere și optimizarea filierelor de tratare a materialelor generate. Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, a rezultat că proiectul a fost finalizat la 30 septembrie 2002, iar prin Scrisoarea nr. ENV.D.1/EB.D (2003) 510650 din 10 martie 2003, Comisia Europeană, prin Direcția Generală de Mediu, a solicitat beneficiarului cofinanțării transmiterea raportului final și a declarațiilor financiare prevăzute în Procedurile Administrative Standard, pentru care fusese depășit termenul de 3 luni de la finalizarea proiectului. Prin scrisoarea cu același număr din data de 11 august 2003, instituția europeană a confirmat primirea (cu întârziere) a documentelor solicitate, dar a semnalat o serie de lipsuri și inadvertențe în informațiile transmise și a solicitat clarificări, iar din corespondența ulterioară purtată cu Primarul Municipiului Pitești, a rezultat că acesta din urmă nu a respectat termenul limită stabilit pentru transmiterea clasificărilor și nivelul de calitate pretins pentru documentele și informațiile aferente proiectului derulat, motiv pentru care s-a dispus anularea suportului financiar, restituirea sumelor achitate și declanșarea procedurilor de recuperare . Acesta a fost contextul în care Consiliul Local al Municipiului Pitești a adoptat Hotărârea nr. 101 din 5 aprilie 2007, prin care a aprobat efectuarea plății sumei de 315.461,02 Euro către Comisia Europeană, suma reprezentând cota de cofinanțare, penalitățile de întârziere și cheltuielile judiciare intervenite ca urmare a implementării Convenției LIFE/ENV/RO/99/006748 din data de 27 septembrie 1999. Totodată, primarul municipiului a fost împuternicit să ia măsuri de recuperare a sumei de la C. SRL, succesoarea SC D. SRL, cu care fusese încheiat Contractul de prestări servicii nr. 13746 din 11 aprilie 2000, prin care prestatorul își asumase o serie de obligații privind managementul și implementarea proiectului, printre care: Art. 7 - Obligațiile prestatorului: lit. b) implementarea și urmărirea desfășurării proiectului B. cu semnalarea către beneficiar a disfuncționalităților apărute la derularea acestuia în vederea soluționării lor; lit. g) asigurarea asistenței de specialitate pentru organizarea activităților proiectului „B." în municipiul Pitești; lit. i) întocmirea și predarea pe bază de proces-verbal, către beneficiar, a Raportului de Activitate Intermediar și a Raportului Financiar Intermediar, aferente activităților întreprinse în conformitate cu prevederile paragrafului 3.2. din Anexa 2 la Convenție. lit. j) întocmirea și predarea pe bază de proces-verbal, de către beneficiar, a Raportului de Activitate Final și a Raportului Financiar Final aferente activităților întreprinse în conformitate cu prevederile paragrafului 3.3. din Anexa 2 la Convenție. Instanța de fond a efectuat o analiză minuțioasă a probatoriului administrat în cauză - înscrisuri, interogatoriu și expertiză contabilă - și a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei, cu respectarea exigențelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte constată nefondată critica formulată de recurenta - pârâtă în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reținând, în plus, că mare parte din împrejurările invocate în dezvoltarea acestui motiv de recurs vizează, în realitate, modul în care prima instanță a dezlegat fondul raportului juridic litigios, urmând a fi analizate prin prisma prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. Sentința nu este criticabilă nici din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pentru că utilizarea termenului de „consultant” în contextul analizei activităților desfășurate de recurenta - pârâtă nu are efectul unei schimbări a naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în măsură să distorsioneze concluzia instanței asupra antrenării răspunderii patrimoniale, elementele răspunderii fiind examinate în raport cu obligațiile contractuale prevăzute la art. 7 din Contractul de prestări servicii nr. 13746 din 11 aprilie 2000. Din probele administrate în cauză a rezultat existența și întinderea prejudiciului constând în diminuarea patrimoniului Municipiului Pitești cu suma restituită Comisiei Europene, urmare a derulării proiectului cofinanțat din fondurile Uniunii. Chestiunea aflată în dispută judiciară constă în a se stabili dacă și în ce măsură acest prejudiciu are drept cauză neîndeplinirea, de către recurenta - pârâtă, a unor obligații contractuale, ținând seama de conținutul celor două tipuri de raporturi juridice diferite pe care le-au implicat aprobarea finanțării și implementarea proiectului: pe de o parte, Convenția nr. LIFE 99 ENV/RO/006748, intervenită între Comunitatea Europeană, prin Comisia Europeană, și Primăria Pitești, ca beneficiar al finanțării nerambursabile și, pe de altă parte, contractul de prestări servicii încheiat pentru implementarea proiectului finanțat între Primăria Municipiului Pitești, ca beneficiar al serviciilor și recurenta-pârâtă, în calitate de prestator. Instanța de fond a examinat și valorificat în mod adecvat clauzele contractuale, conținutul raportului de audit din 19 iulie 2004, întocmit de Comisia Europeană - Direcția Generală de Mediu, concluziile raportului de expertiză contabilă și toate celelalte probe administrate, defalcând riguros obligațiile și responsabilitatea autorității locale în raporturile cu instituția europeană, pe de o parte, și cele care au revenit societății comerciale pârâte în raporturile cu Primăria Municipiului Pitești, pe de altă parte. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, termenii generali în care au fost exprimate unele dintre obligațiile contractuale ale recurentei-pârâte [ex. art. 7 lit. b) - „Implementarea și urmărirea desfășurării proiectului ..”] nu pot transfera asupra acesteia din urmă întreaga responsabilitate pentru derularea corespunzătoare a proiectului și nu pot fi interpretați în sensul că ar exclude obligațiile ce revin Primăriei, ca entitate publică, și propria culpă în producerea efectului prejudiciabil al restituirii finanțării, în raport cu conținutul condițiilor administrative, tehnice și financiare asumate conform Anexei 2 a Convenției LIFE și al analizei „sarcină cu sarcină” efectuate în cadrul raportului misiunii Comisiei Europene din data de 27 iulie 2004: caracterul defectuos al evidenței contabile a proiectului, efectuarea de plăți fără documente justificative și fără a se fi verificat realitatea operațiunilor, neimplicarea propriilor angajați care figurau în documente ca având atribuții în cadrul proiectului. Aceste elemente au fost prezentate detaliat în motivarea sentinței primei instanțe, ale cărei concluzii Înalta Curte le împărtășește. La rândul său, recurenta-pârâtă a criticat sentința pentru inconsistența concluziei referitoare la neîndeplinirea obligației prevăzute în art. 7 lit. d) din contract, constând în asigurarea asistenței pentru realizarea a cinci studii de specialitate expres menționate, dar nu a fost în măsură să prezinte dovezi punctuale în sprijinul susținerilor sale, de natură să infirme valoarea probatorie a constatărilor cuprinse în raportul de audit, dintre care prezintă relevanță, față de obiectul studiilor prevăzute în contract, deficiențele constatate pentru Sarcina 3: Analiza tehnică și economică - studii realizate, dar insuficiente pentru utilizarea în continuare și pentru transferul rezultatelor proiectului la o scară mai mare. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în sarcina recurentei-pârâte, prima instanță a pornit de la valoarea consemnată pentru studiile de specialitate în fișa nr. 3 a proiectului și a ținut seama de numărul de parteneri contractuali indicați în documentație de recurenta-reclamantă, interpretând probele administrate prin prisma principiului prevăzut în art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care consacră preeminența interesului public în litigiile privind contractele administrative. Prin urmare, constatând că nu pot fi identificate motive de reformare a sentinței, în raport cu prevederile art. 304 pct. 7, 8 sau 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri declarate în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondate.