ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2374/2016

Decizia nr. 2374/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Decizia atacată cu contestație în anulare

Prin Decizia nr. 232 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 128/F din 28 iunie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut că sentința recurată nu cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, în considerentele hotărârii regăsindu-se argumentele care au format convingerea primei instanțe cu privire la soluția pronunțată, care au fost prezentate într-o manieră concisă și clară, prin raportare, în mod necesar, pe de o parte, la susținerile, apărările părților și mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Pe fondul cererii de recurs, Înalta Curte a reținut că Ordinul nr. 55 din 14 iunie 2010 a fost elaborat cu respectarea dispozițiilor art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Astfel, ordinul menționat a fost emis în temeiul art. 10 lit. b) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, cu modificările și completările ulterioare, în forma și cu respectarea procedurii prevăzute de lege, în formula introductivă a acestui act normativ fiind cuprinse toate temeiurile juridice pe baza și în executarea cărora a fost emis.

Prin Ordinul nr. 55 din 14 iunie 2010 se aprobă normele cadru privind condițiile sanitar-veterinare în care se poate efectua vânzarea directă a laptelui crud prin intermediul automatelor, norme care nu-și găsesc o altă reglementare cadru și care nu contravin prevederilor actelor normative în baza cărora au fost emise.

În Referatul de aprobare a proiectului de act normativ s-a menționat că principalul obiectiv al normelor sanitar-veterinare este asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, urmărindu-se identificarea și controlarea riscurilor alimentare existente în etapa de producție primară, în situația în care mici cantități de produse primare sunt livrate direct consumatorilor de către operatorul de produse, motiv pentru care, se impune asigurarea protecției prin intermediul legislației naționale.

În acest sens, având în vedere că în ultima perioadă au fost achiziționate echipamente/instalații mobile pentru vânzarea laptelui crud direct către consumatorul final, s-a subliniat necesitatea ca aceste echipamente să furnizeze consumatorului toate informațiile pentru asigurarea siguranței alimentare

La emiterea ordinului contestat au fost avute în vedere și prevederile art. 13 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare, cu amendamentele ulterioare, potrivit cărora statele membre pot să adopte măsuri naționale de adaptare a cerințelor stabilite pentru automatele care distribuie produse alimentare.

De asemenea, dispozițiile pct. 23 din preambulul Regulamentului (CE) nr. 853/2004 de stabilire a unor nome specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, cu amendamentele ulterioare, regulament care a stat la baza emiterii ordinului în discuție, prevăd că, în ceea ce privește laptele crud și smântâna crudă pentru consumul uman direct, fiecărui stat membru îi este permis să stabilească sisteme corespunzătoare de garantare a sănătății animale pentru a asigura realizarea, pe teritoriul său, a obiectivelor acestui Regulament, sens în care, poate menține sau stabili norme naționale care interzic sau limitează pe teritoriul statului, comercializarea acestor produse, potrivit art. 10 alin. (8) din același Regulament.

În temeiul prevederilor comunitare menționate anterior, la nivel național funcționează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, autoritate de reglementare și control în domeniul sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, care este abilitată să dispună măsuri restrictive cu privire la comercializarea laptelui crud, în scopul protecției consumatorilor.

Ordinul nr. 55/2010 a fost emis și în temeiul O.U.G. nr. 97/2001, act normativ care stabilește cadrul juridic unitar referitor la producerea, ambalarea, depozitarea, transportul și comercializarea alimentelor, responsabilitățile producătorilor și comercianților de alimente, organizarea controlului oficial al alimentelor și sancțiunile în vederea protejării calității alimentelor.

În mod judicios prima instanță a reținut că cerința prevăzută la art. 4 lit. f) din Ordinul nr. 55/2010, referitoare la prezentarea, în mod obligatoriu, de către fiecare automat pentru vânzarea directă a laptelui, a numărului de înregistrare sanitară veterinară, acordat de către direcția județeană sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, a fost instituită în completarea mențiunilor înserate la art. 15 din Ordinul nr. 111/2008, conform căruia este interzisă vânzarea directă a produselor primare de origine animală, provenite de la micii producători care nu sunt înregistrați sanitar veterinar.

Aprecierea instanței de fond are în vedere completarea reglementărilor referitoare la procedura de înregistrare sanitară veterinară a activităților de vânzare directă a produselor primare de origine animală, provenite de la micii producători, aspect ce rezultă cu evidență din conținutul textului art. 4 lit. f) din Ordinul nr. 55/2010, care face trimitere la prevederile Ordinului nr. 111/2008, nefiind vorba despre o completare a acestui act normativ în sensul prevăzut de 60 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

Susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora norma națională cuprinsă în Ordinul nr. 55/2010, este incompatibilă cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 178/2002, care nu dispun cu privire la comercializarea laptelui crud prin automatele pentru vânzare directă, sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, acesta stabilește principiile generale care reglementează siguranța produselor alimentare, la nivel comunitar și național, conținând prevederi care se aplică tuturor operatorilor din sectorul alimentar, începând cu producția primară și până la consumatorul final, care au obligația să dispună măsuri astfel încât produsele alimentare să îndeplinească cerințele legislației alimentare.

În conformitate cu prevederile art. 3 pct. 16 din Regulamentul (CE) menționat, etapele de producție, prelucrare și distribuție a produselor alimentare includ și producția primară a unui produs alimentar, din definiția dată acesteia de către pct. 17 al aceluiași articol, rezultând că laptele crud face parte din categoria produselor primare.

De asemenea, în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, s-a reținut că dispozițiile Ordinului nr. 55/2010 nu vin în conflict cu prevederile art. 14 pct. 9 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, potrivit cărora, în situația în care nu există dispoziții comunitare specifice, cum este cazul în speță a comercializării laptelui crud prin automate, se consideră că alimentele nu prezintă riscuri atunci când se conformează dispozițiilor specifice ale legislației naționale referitoare la alimente a statului membru pe teritoriul căruia se comercializează alimentul respectiv.

Normele cadru instituite prin ordinul în discuție nu intră în conflict nici cu prevederile Regulamentelor (CE) nr. 852/2004 și nr. 853/2004, care, deși nu conțin reglementări specifice cu privire la vânzarea directă a laptelui crud prin intermediul automatelor, cuprind norme generale aplicabile operatorilor din sectorul alimentar, referitoare la igiena produselor alimentare.

Așa cum a reținut în mod corect prima instanță, dispozițiile ordinului contestat pe calea excepției de nelegalitate se corelează cu prevederile cuprinse în Anexa II - Capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 852/2004, care stabilesc cerințele sanitare pe care trebuie să le îndeplinească incintele și automatele care distribuie produse alimentare, precum și cu prevederile art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, act normativ care stabilește norme sanitare atât cu privire la subprodusele de origine animală, cât și pentru produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, a reținut că Ordinul nr. 55/2010 nu adaugă cerințe noi la cele prevăzute în Ordinul nr. 16/2010, având în vedere că acesta din urmă reglementează procedura de înregistrare sanitar-veterinară a unităților implicate în depozitarea și neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, spre deosebire de laptele crud, care este un produs destinat consumului uman.

Contestația în anulare

Împotriva Deciziei nr. 232 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. (3) C. proc. civ., solicitând anularea acestei decizii și rejudecarea litigiului în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ.

Contestatorul a expus motivele de nelegalitate ale ordinului atacat și susține că, deși acestea au fost prezentate instanței de recurs în cadrul recursului formulat, acestea nu au fost cercetate.

Considerentele Înaltei Curți cu privire la contestația în anulare

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că litigiul de față se soluționează potrivit dispozițiilor C. proc. civ. din 1865, având în vedere că prezentul proces a fost început prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe anterior datei de 15 februarie 2013.

Potrivit prevederilor art. 3 și art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"Art. 3 - (1) Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

(2) Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ. rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.

Art. 81 - Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu completările ulterioare, intră în vigoare la data de 15 februarie 2013."

În consecință, Înalta Curte va analiza contestația în anulare formulată de A. în raport cu dispozițiile art. 317 - 321 C. proc. civ. din 1865.

Conform art. 317 și art. 318 C. proc. civ. din 1865:

"Art. 317 - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Art. 318 - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, motivele contestației în anulare fiind expres și limitativ prevăzute de dispozițiile citate, care sunt de strictă interpretare.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

În cauză, se observă că susținerile cuprinse în contestația în anulare se referă la judecata cauzei în fond, la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale cu privire la raportul juridic dedus judecății, aspecte care nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ. din 1865, ci reprezintă veritabile critici referitoare la fondul cauzei.

Astfel fiind, Înalta Curte reține că aspectele invocate de contestator exced cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute expres și limitativ de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010), ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca, în cadrul unei căi extraordinare de atac, să nu se realizeze o nouă judecare a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 232 din 3 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2013, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N